I-au redat redat acestei case părăsite căldura de altădată

Poate ți se pare bizar ca în centrul unei renumite stațiuni de schi să existe o casă abandonată, dar cred că fiecare oraș sau localitate ascunde astfel de comori. Ei bine, dar cine are nas și ochi să vadă nu doar că simte, dar își poate imagina cum va putea deveni după renovare o casă ca asta. Ani de zile cabana, sau hai să-i spun chalet, a stat la vânzare, dar nimeni n-a vrut-o și anii treceau lăsându-și amprenta și mai adânc înfintă în fibra lemnului. Da, e o construcție din lemn care încet dar sigur părea condamnată la demolare. Soarta a făcut ca un cuplu împătimit de schi, dar și de recondiționări și renovări să o vadă și când au dat peste ea au simțit o mare provocare. Da, există oameni cărora dacă le spui că ceva nu se poate, ei se ambiționează să demonstreze că imposibilul este doar o limită ce poate fi depășită.

Și ca orice cuplu care a mai avut experiență în a transforma locuințe, au știu că cel mai bun pas e să angajeze specialiști din zonă. Așa că au apelat la Federica Palacios, designer de interior, care locuiește în Elveția, țară unde se află și această casă din lemn, mai exact în stațiunea Gstaad. Și nu doar că au apelat la ea, dar i-au dat și mână liberă. Ei și-au dorit ceva clar: frumusețea și căldura lemnului să vibreze din nou la interior ca să le ofere stare de pace. Așa că Federica s-a pus pe treabă. După ce s-a constatat că structura casei era în regulă, după ce s-a ocupat de acte și autorizări conform legislației țării sale a aflat că această cabană aflată în centrul stațiunii era considerată una de patrimoniu. Ca atare era clar că principala preocupare trebuia să fie conservarea construcției și interveția minimală pentru modificarea ea.

Casa are trei niveluri, respectiv subsol, parter și mansardă. Norocul a făcut ca fațadele să fie în regulă, în stare bună, dar interiorul s-a dovedit a fi aproape un dezastru și nimic interesant din punct de vedere arhitectural. Câteva detalii din lemn sculptate, tipic regiunii au trebuit conservate și integrate în decor. Mansarda foarte lăbărțată, ca să mă exprim așa, a fost considerată de către Federica prea mare, fără zone plăcute, ci mai degrabă intimidante. De aceea ea a creat separări frumoase, începând cu poziționarea în centrul camerei a șemineului cu focar la vedere din toate părțile. Apoi, de o parte și de alta a șemineului a creat zone de ședere, dispuse simetric astfel încât proprietarii, familia și prietenii lor să fie împreună, dar fiecare să poată avea parte și de intimitate.

În privința finisajelor și a decorului s-a mers pe soluția cea mai simplă și de efect. Pentru că oricum trebuia conservată construcția, designerul a ales lemn de stejar, similar cu cel din care a fost construită cabana și din el au fost realizate finisajele curate, dar și piese de mobilă pe comandă. Astfel lemnul este aici cu suprafețe vechi, patinate, dar prezent și cu texturi prelucrate cu tehnologii noi. Un soi de constrast de textură care dă un aer actual, modern chiar. În plus, lemnul nou a redat nu doar căldura casei, ci a adus acel miros inconfudabil și plăcut pe care-l asociem cu muntele. Mobilă strict necesară, câteva pete de culoare prin tablouri și mici decorațiuni textile, cât să ofere confort și stare de tihnă într-o casă dedicată relaxării. Și chiar că-ți induce o senzație de bine numai când privești încăperile. Acum casa nu este doar salvată, dar ea consitutie refugiul salvator pentru cei care s-au îndurat de ea. Mi-a plăcut povestea ei, dar și cum arată. Sper să te inspire și pe tine!

Sursa foto: Gilles Trillard pentru Federica Palacios/ Architectural Digest