Sunt atâtea informații despre țara noastră despre care nu știm, dar uite că avem prilejul să ne redescoperim istoria și să aflăm despre lucrurile extraordinare care s-au făcut și se mai fac acum la noi. Spre exemplu, nu știam că în Orăștie, atât de aproape de Sarmizegetusa Regia, cetatea dacică inclusă în Patrimoniul UNESCO, există o tradiție impresionantă în cultivarea și recoltarea plantelor medicinale. Mai mult, în Orăștie a existat farmacia „La Leul de Aur”, consemnată în 1697, unde familii de farmaciști, care s-au succedat la conducerea ei, au păstrat și au transmis mai departe leacuri medicinale dacice. Și totul a evoluat două secole mai târziu, când farmacistul Andrei Farago a devenit dirigintele farmaciei și a pus bazele primei companii românești specializată în cultivarea plantelor medicinale de la noi. Dar hai să-ți spun mai multe pentru că e o poveste pe cinste!
Andrei Farago, născut în 1886 la Caransebeș, la începutul secolul XX merge la Viena și la Paris unde se școlește ca farmacist. În 1908 ajunge la Orăștie unde se îndrăgostește de fiica farmacistului Josef Graffius, pe atunci proprietar al celebrei farmacii „La Leul de Aur”. Este una dintre primele farmacii atestate la noi, cele dintâi fiind deschise la Sibiu. Prima farmacie de pe teriotriul țării noastre este datată 1494, a doua în 1600 denumită „La Ursul Negru”, cum ziceam ambele din Sibiu. Revenind la Andrei Farago îți spun că el s-a căsătorit cu fiica lui Graffius, s-a mutat la Orăștie și a lucrat alături de socrul său în farmacia acestuia.
Andrei Farago a observat că mulți români apreciau produsele din import de la uleiuri esențiale la ceaiuri, fără să știe că multe dintre plantele medicinale din care erau obținute proveneau din țara noastră. Practic românii cumpărau mult mai scump ceea ce produceau la ei în țară, dar că respctivele ceaiuri, leacuri și uleiuri esențiale purtau branduri străine. Nimic nou sub soare, nu-i așa? Dar uite că la vremea aceea domnul Farago se enervează, dar nu rămâne cu frustarea, ci acționează. Concepe și publică în 1919 studiul „Plantele medicinale. Cultivarea și exploatarea lor; importanța lor în Transilvania” și-l transmite autorităților de la București, inclusiv farmacistului șef al Armatei Române de la acea vreme.
Da, Andrei Farago nu putea fi de acord cu faptul că noi nu avem grijă de promovarea plantelor autohtone și că nu facem cunoscute produsele medicinale de la noi în țară. Dar mai mult că nu ne dăm seama de importanța lor. Și pentru că lucrurile n-au evoluat cum s-a așteptat el, după moartea socrului său, când a devenit diriginetele farmaciei și proprietar al acesteia, a extins activitatea și prin deschiderea primei companii de cultivarea și procesare a plantelor medicinale. Astfel, în 1929 deschide compania denumită „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale”. A avut un curaj imens, pentru că atunci erau vremuri tulburi, în octombrie 1929 Bursa de la New York s-a prăbușit, iar lumea a intrat în colaps financiar. Ei bine, Farago nu s-a lăsat descurajat și și-a văzut de drumul său.
În 1934 munca sa de cercetare și de antreprenoriat este recunoscută, primind „Meritul Comercial si Industrial – clasa I” prin decret Regal. Din păcate, după instalarea comuniștilor la putere, compania sa este naționalizată și înglobată într-o societate de stat, din care 80% o reprezenta fabrica, farmacia și cercetările lui Andrei Farago. Dar anii au trecut și după revoluția 1989, fabrica de la Orăștie s-a privatizat, iar în 1990 s-a înființat Fares, care a preluat tradiția moștenită de la Andrei Farago și care continuă munca de cercetare, dar și de producție a plantelor medicinale de la noi.
Am fost impresionată de această poveste din istoria noastră și mi-am dat seama cât de ușor trecem peste o simplă siglă sau slogan. Da, pentru că mulți dintre noi cunoaștem ceaiurile Fares pe ale căror cutii vezi scris Sănătate din inima Daciei, dar câți dintre noi ne-am întrebat ce se ascunde în spatele acestui enunț? Ei bine, acum nu doar că m-am lămurit, dar chiar sunt mândră de această tradiție. Este un subiect extraordinar de povestit și prietenilor mei străini. Și ce se întâmplă acum? Ei bine, nu m-aș fi gândit că pentru ceaiuri este nevoie de atât de multă știință, dar la Fares, în ziua de azi, pentru ca noi să ne bucurăm de ceaiuri bune și aromate, în firma care numără circa 700 de angajați, muncesc medici, farmaciști, ingineri horticultori, agronomi, chimiști specializați în chimie alimentară cu ingrediente naturale. Și da, există și degustători de ceai, o meserie tare interesantă.

Adelina Hanciu brand manager Fares (stanga) alaturi de Alina Tudose, consultant de brand, ne-au pus la curent despre traditia Fares
Să știi că ceaiurile sunt clasificate în două categorii mari: cele de masă, de plăcere și cele medicinale. Mai mult, sunt ceaiuri aromate și ceaiuri naturale. Cum adică? Păi am aflat de la Adelina Hanciu, brand manager la Fares, că gustul oamenilor s-a schimbat în timp. Pentru că noi consumăm multe alimente cu intensificatori de arome, papilele noastre gustative și-au pierdut din sensibilitate. De aceea pentru ceaiurile de masă se folosesc și plante exotice, cum e floarea de hibiscus care conferă unui ceai cu fructe de pădure culoarea roșie apetisantă și un strop de aromă astringentă, ca de vin. Da, sunt tot ingrediente naturale, dar să știi că nu toate ceaiurile pe care le găsești pe piață sunt așa. Cei de la Fares însă fac totul natural, de aceea au și ceaiurile naturale, care au arome pe care tu le vei cataloga ca fiind slabe, deci nu așa de aromate. Dar vezi că nu e vorba despre calitatea plantelor sau a ceaiurilor și despre cea a papilelor noastre, care mult timp au fost agresate și acum iată nu mai simt ceea ce cu adevărat natural.
Am aflat că există și ceaiuri la vrac, că îți poți face singur amestecul sau că Fares produce și uleiuri esențiale. Ah, și să nu uit că e foarte interesant faptul că lavanda se cultivă și la noi, dar Adelina Hanciu ne-a spus că francezii au promovat așa de mult această planta ca fiind emblema Provence-ului încât mulți dintre noi avem impresia că numai acolo există lavandă sau că ea crește exclusiv în clima mediteraneană. Ei bine, iată că nu este adevărat. Și da, cei de la Fares cultivă plantele medicinale. De aceea ți-am atașat aici multe imagini ca să vezi câmpurile de lavandă, sunătoare, măcieș, coada șoricelului, scai vânăt sau mușețel.
Îmi închipui că miroase divin acolo în inima Daciei, dar și în fabrică, unde menta, spre exemplu, este depozitată separat de alte recolte pentru ca să nu le influențeze aromele și proprietățile. Multe lucruri interesante am aflat, inclusiv faptul că în domeniul ceaiului există lansări de noi produse primăvara și iarna. Eu zic să intri pe pagina de Facebook/Fares și pe site-ul primei companii care cultivă și produce diverse sortimente de ceaiuri și alte produse din plante medicinale autohtone românești fares.ro, dacă vrei să fii la curent cu acest domeniu. Sunt sigură că acum când vei bea un ceai Fares sau vei folosi un produs de la ei, vei avea o altă atitudine pentru că știi despre tradiția ce se ascunde în spatele acestei mărci. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
Minunat ! Astfel trebuie promovata traditia adevarata ! Multumesc pentru postare ! O zi superba in continuare !
Multumesc Adelina ptr atatea plante pozate ca uitasem multe din ele cum arata. Enjoy you tea 😉
Haha, sa stii ca nici eu nu stiam cum arata toate, adica le cunosteam pe bucati. Dar sa vezi planta intreaga, asta-i deja altceva. De aceea am si postat mai multe Mona 🙂
[…] de mână, l-am plimbat prin grădină și i-am arătat cum avem un pământ binecuvântat din care plantele medicinale cresc spontan. Am rupt o rostopască și mi-am dat cu seva ei galbenă peste negul de pe mână. I-am spus să […]