Ai văzut că am folosit două verbe în titlul – restaurează și recondiționează? Ei bine, n-am făcut-o degeaba pentru că cele două activități sunt diferite, deși par că sunt aceeași treabă. Mirel Matefi este restaurator pe bune, adică a absolvit secția de restaurare a Facultății de Artă din Sibiu și este membru al . Cât am stat de vorbă cu el am avut impresia că asist la un curs de restaurare și recondiționare. Deși are doar 29 de ani, omul ăsta e tare pasionat și are experiență. Nu doar că știe să evalueze o piesă de artă, să-ți spună dacă mobila e una valoroasă sau nu, dar e pur și simplu obsedat de detalii și nu face niciodată muncă de mântuială. Restaurarea presupune aducerea în stare bună a unui obiect de artă păstrându-i forma și caracteristicile cât mai aproape de cele originale. Recondiționarea presupune repararea unui obiect, practic să-l faci din nou funcțional.

Mirel Matefi in atelierul sau din Sibiu

Mirel Matefi in atelierul sau din Sibiu

Acum, recondiționările se pot face de către meșteri pricepuți, dar restaurările nu. Pentru asta chiar ai nevoie de un specialist cum e Mirel Matefi. De ce? Pentru că, spre exemplu, în cazul unui mobilier de artă se folosesc doar anumite produse, cât mai apropiate de materialele inițiale, la fel și tehnicile trebuie să fie similare celor prin care acel obiect a fost produs. Și nu poți folosi pentru un obiect de artă materiale din comerț. Cu ocazia asta am aflat că la Sibiu există singurul importator din România a produselor folosite de către artiști pentru restaurări. Deci nu te gândi că o mobilă de artă sau un pian vechi le vopsești cu ce găsești în magazinele de bricolaj și gata, ai rezolvat treaba. Nici vorbă! Printr-o astfel de acțiune nu faci decât să devalorizezi obiectul rescpetiv, să-ți bați joc de el, ca s-o spun direct.

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (16)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (15)

M-a ros curiozitatea să aflu cum a ajuns Mirel restaurator, dacă și-a dorit asta de mic. Mi-a spus că din copilărie era atras de arte, îi plăcea să deseneze și și-ar fi dorit să urmeze cursurile unei școli de artă. Părinții însă și prejudecățile de la noi, cum că artiștii sunt vai de lume, l-au îndepărtat o perioadă de timp de la acest vis. Însă dacă ți-e sortit să faci un lucru și ești atent la semne, tot pe drumul tău ajungi. Își aduce aminte că la o oră de psihologie într-a zecea, la liceul teoretic pe care l-a urmat, profesorul i-a întrebat pe elevi dacă s-au hotărât ce vor să facă în viață, dacă au identificat ce le place. Nimeni. Liniște. Mirel a ridicat mâna, după momente bune de stânjeneală, și a spus că el știe ce-i place: arta, desenul și că el e sigur că asta o să facă în viață, ceva artistic. Atunci profu l-a întrebat dacă a făcut ceva în privința asta, dacă s-a apucat de desenat, de pictat. Mirel a răspuns sincer: nu. Dar odată ce a ajuns acasă, gândul că nu făcea nimic pentru visul lui a început să-l macine. Și-a convins părinții că trebuie să urmeze calea asta, așa că anul următor a început pregătirile cu profesorul Iuliu Moldovan pentru facultatea de artă din Sibiu, iar la sugestia îndrumătorului lui s-a înscris din start la restaurare.

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (7)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (8)

Mirel Matefi mi-a spus un lucru tare interesant: mobila de artă este singura care nu se poate falsifica. Comparativ cu pictura, spre exemplu, la ebeniști treaba e clară și falsurile se depistează repede. De ce? Pentru că nu e vorba doar despre cât de vechi e lemnul, dar mobila poartă amprenta uneltelor și tehnicilor cu ajutorul cărora a fost făcută. Da, îmbinările dau de gol orice fals. În plus, mobila de artă fiind obiect funcțional, care se folosește în mod curent, piesele devin tot mai rare din cauza uzurii, așa că valoare ei crește odată cu trecerea timpului. De aceea, cine are mobilă de artă, mobilă stil cum i se mai zice, musai trebuie să aibă grijă în ce condiții o păstrează. Dacă o lași în camere cu umiditatea și temperatură fluctuante, deci nu constantă, piesele se degradează oricâte restaurări s-ar face.

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (5)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (14)

Mirel Matefi și-a deschis atelier în Sibiu și visul lui este să-și facă unul și mai mare și mai generos la Târnăveni, orașul lui natal. Din păcate însă n-are cum să trăiască exclusiv din munca de restaurator pentru că la noi nu este apreciată. Mai grav este că mulți oameni habar n-au de valoarea pieselor pe care le au în casă, piese care de multe ori ajung pe foc. Mi-a povestit despre un caz de genul acesta, o familie care l-a chemat pentru restaurarea unor scaune de sufragerie. Când le-a văzut Mirel a întrebat de masă, iar răspunsul a fost năucitor: “masa am tăiat-o pe din două că n-am putut să o scoatem din casă. “ Ei bine, masa aia era un model foarte rar, tocmai pentru că era așa de mare. Un alt motiv pentru care munca de restaurare este dificilă sunt costurile. Da, pe lângă materialele speciale, aduse exclusiv din import și care nu sunt deloc ieftine, manopera durează și costă. Practic, un restaurator face o muncă super specializată prin care redă valoarea unei piese, iar asta n-are cum să fie ieftin. N-are cum! Plus că sunt și puțin specialiști la noi în țară, majoritatea lucrând acum în străinătate.

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (17)

Dacă pentru restaurare, pe care Mirel o face în tehnica lustrului francez (așa se numește revernisarea), e nevoie de mult timp (un birou sau un dulap pot lua și trei luni până sunt finalizate, dacă nu mai mult), la recondiționare treaba merge puțin mai repede. Mirel Matefi spune că e păcat să arunci ușile vechi din lemn pe care le mai ai acasă și să le înlocuiești cu uși noi, care sunt goale pe dinăuntru. Mai bine le recondiționezi, iar el poate să facă asta astfel încât să le mai folosești zeci de ani, să n-ai treabă cu ele pentru tot restul vieții. Ca orice restaurator care se respectă, Mirel apreciază tot ceea ce înseamnă patina timpului. Oamenii nu pricep asta, căci se așteaptă ca un obiect restaurat sau recondiționat să arate ca nou (ca în emisiunile tv americane). Dar nu asta e ideea. Dacă în cazul restaurării intervenția specialistului e musai să fie cât mai mică asupra culorii, texturii și formei obiectului, la recondiționare mulți vor să vadă obiectul ca nou, să-i fie ștearsă patina, fix cea care face un obiect unic. Dar Mirel nu se lasă descurajat, ci le explică oamenilor despre fiecare chestiune în parte.

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (21)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (20)

Munca asta se face în atelier, într-un mediu controlat, așa că dacă ai piese de mobilă sau un pian vechi spre exemplu, atunci ele trebuie să ajungă la Mirel pentru a putea fi restaurate. Pentru recondiționări se mai deplasează și la client acasă, atunci când obiectul cu pricina nu poate fi luat în atelier (cum ar fi uși de intrare sau rulouri vechi). Deși locuiește la Sibiu, a avut clienți de peste tot din țară, inclusiv de la București. Și ca să-ți faci o idee despre costuri, îți dau câteva exemple, deși fiecare lucrare e diferită și prin urmare și costurile diferă. Uite, un pian vechi cu coadă scurtă, doar partea de mobilă cum ar veni, restaurarea poate ajunge între 600 și 2000 de euro, o măsuță de cafea veche, piesă de artă poate fi restaurată cu 200 de euro. La partea de recondiționare o foaie de ușă din lemn poate costa între 200 și 400 lei. Te-ai prins, nu? Prețurile diferă mult pentru că e vorba de cât de compelxă e lucrarea, ce materiale sunt necesare și cât timp ia. Dacă vrei să iei legătura cu Mirel Matefi (tel 0766.709.749) vezi că are aici pagină de Facebook, aici site-ul lui mirelart.webs.com, unde ai să-I vezi și desenele, iar mai jos o mostră video de lucru în atelier. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (11)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (9)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (4)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (18)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (13)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (10)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (3)

adelaparvu.com despre Mirel Matefi restaurator de arta, reconditionare obiecte vechi (6)

Castigatorul trandafirilor Gradina BijouxConcursuriNoutăți și TrenduriProduse gradinarit

Castigatorul trandafirilor Gradina Bijoux

Adela ParvuAdela Parvu13 februarie 2016
Unde găsesc un hornar profesionist?MesteriOameni talentatiRomania Mea

Unde găsesc un hornar profesionist?

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016
Casa e frumoasă, dar să vezi veranda cu bucătăria de varăCaseDesign InteriorGradină și TeraseGratare

Casa e frumoasă, dar să vezi veranda cu bucătăria de vară

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016

29 Comentarii

Lasă un comentariu