Știi vorba aia cu socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Cam așa a pățit și familia despre care-ți scriu acum. Aveau un apartament într-un oraș mai mic și o căsuță de vacanță și s-au gândit să-și refacă viața, adică să vândă tot și să se mute în capitală. Ba le-a trecut prin minte la un moment dat să se mute în altă țară. Cert este că după ce au vândut ce aveau au cumpărat un apartament și cu banii rămași vroiau să se apuce de renovat. Numai că au văzut o casă veche pe net și au simțit nevoia să o viziteze. Dar hai să-ți spun mai multe.
Casa pe care au văzut-o erau una de la 1800, dar locul i-a încântat și mai mult. De multe ori ea și-a dorit o locuință din curtea căreia să vadă marea. Da, cum au coborât din mașină în fața casei ăsteia vechi parcă au știut că planul lor cu mutatul în capitală avea să se ducă de râpă. Și nu doar că au dat peste casa veche, dar ea avea și o seră în grădină. Nebunii ăștia frumoși n-au mai stat pe gânduri, chiar dacă sunt părinții a doi copii de vârstă școlară. Au vândut apartamentul din capitală, pe care tocmai se pregăteau să-l renoveze și au cumpărat casa veche. Familia de care-ți scriu este din Suedia, pe numele lor Kerstin și John Persson.
Dar să nu crezi că totul a fost idilic și ușor cu toată zăpăceala asta. Desigur că în casa veche nu se puteau muta imediat pentru că necesita reparații serioase. Au durat circa șase luni de zile lucrările de renovare, timp în care familia a locuit la părinții ei. Și lucrările de renovare au inclus evident și reamenajarea grădinii. Ba mai mult, pe parcursul șantierului s-au gândit și la o nouă afacere: o mică pensiune, căci aveau loc pe teren de așa ceva. De aceea ai să vezi două clădiri aici, fiecare altfel finisată la exterior. Kerstin își amintește că a avut momente în care se întrebau ce Dumnezeu îi apucase cu toată mutarea și renovarea și schimbarea asta de plan, dar au făcut ceea ce au simțit, deși de multe ori impresia era că n-avea nicio logică.
Știi care e sfatul ei în privința asta, când îți schimbi planurile? Să-ți vezi de treabă, oricare ar fi ea și să fii pregătit să muncești din greu. Da, Kerstin spune că n-a muncit în viața ei mai mult decât atunci când a deschis pensiunea și s-a hotărât să aibă și propria ei grădină de legume. Primul an a fost un adevărat coșmar pentru ea. Practic oamenii ăștia din orășeni s-au trezit că trebuie să învețe să trăiască la țară. Dar spune că satisfacțiile sunt mari și că are acele momente de glorie în mai și august când lumea trebuie să meargă la serviciu, iar ea se bucură de oaspeți la mica ei pensiune, oaspeți care-și iau vacanță și trăiesc alt ritm decât majoritatea.
Toată treaba asta cu mutatul au făcut-o în urmă cu șapte ani. Acum când își aduc aminte de începuturi îi îneacă râsul. Și-a adus aminte cum s-au apucat să combine lucrurile, să recicleze obiecte vechi pe vremea când asta nu era în trend, așa cum e acum. Sau de faptul că tot cumpăra bijuterii vintage sau mici lucruri de care n-avea nevoie. Curând însă i-a venit o altă idee să-și deschidă un mic magazin. Au pornit de la ideea unui apartament în Stockholm și au ajuns la țară, unde au și pensiune și un mic magazin. Clar că nu putea să prevadă asta, dar nici n-ar fi ajuns aici dacă n-ar fi încercat.
Cât despre casa lor ei sunt foarte fericiți cu ea, au loc pentru toți și interiorul îi caracterizează. Sunt oameni creativi, cărora le plac lucrurile vechi și nu se cramponează de modă. Casa are două etaje, la parter e zona de zi cu living, bucătărie și sufragerie, plus o mică bibliotecă și baie, iar la mansardă sunt patru dormitoare (vezi planul la final). Kerstin spune că acum în loc să-și cumpere haine, cum făcea înainte se uită după meri pentru a-i planta în grădină și că traiul la țară, aproape de natură a făcut-o să aprecieze mai mult viața. Recunoaște însă că iarna, când e pustiu și frig parcă i se face dor de oraș, dar nu se plictisește în noua lor casă. Și timpul petrecut cu copiii este nu doar de calitate, ci și mai lung. Mi-a plăcut tare mult povestea lor. Sper să te inspire și pe tine!
Sursa foto: Nicklas Rudfell – Hus&Hem 1
Adela……. Povestile tale sunt asa frumoase ca pot adormii si… adultii. Am vazut „dincolo” asemenea povesti care prind VIATA si m-am bucurat ca nu sunt un visator incurabil. Cand imi vei arata un orasel din Romania fara poarta la casa, cu gard viu de imprejmuire a propietatii si sufragerii fara perdele ATUNCI voi putea spune ca traim si noi o realitate iar VISELE pot devenii REALITATE. Am mai vazut intr-un orasel din Belgia la granita de nord cu Franta- Tournai-, o propietate refacuta in1996 dar care data din… 1662 (o casa simpla tip vagon cu 3 camere). Si acolo sunt oameni rai si fara educatie dar….. societatea ii sanctioneaza cand trebuie si cum trebuie. Culmea ironiei: cu cat ne ducem mai spre nord -vest civilizatia este mai dezvoltata si pamanturile mai putin roditoare.
Petru, noi ne-am pierdut si curajul de a visa, iar despre povesti nu aflam pentru ca nu prea mai citim. Asa ca scriu si o voi face cat ma mai tin puterile pentru ca eu cred ca realitatea este fructul viselor. Am citit undeva ca daca visele tale nu te sperie inseamna ca nu sunt suficient de indraznete, de mari, practic nu sunt cu adevarat vise. Dar nu cred ca visul nostru al romanilor in privinta caselor va fi unul cu peluze fara garduri sau fara perdele pentru ca nu ne caracterizeaza. Trebuie sa ajungem sa ne intelegem, sa ne acceptam ca sa putem evolua. Intr-o tara in care proprietatea a fost profund afectata avem nevoie sa ne marcam teritoriul cu garduri. Intr-o tara in care fiecare a turnat pe fiecare mai avem nevoie de perdele. Ranile trecutul trebuie sa se vindece ca sa prindem din nou incredere in noi si in ceilalti. Si eu sunt o idealista si nu incetez sa cred ca avem o tara frumoasa pe care o putem colora cu case, gradini, vise, povesti, exemple, zambete, cu munca, cu ambitie, cu inovatie, o putem colora cu noi, cei care traim aici, pentru ca oamenii au puterea sa-si coloreze viata. De aia spun – O viata avem? Colorata sa fie!
Marius,
Am mai auzit candva o persoana incantata de idilismul faptului de a nu avea garduri si perdele la ferestre, fara insa ca ea insasi sa fi experimentat si dezavantajele acestor situatii. E drept ca, in unele tari, din motive si reglementari peisagistice, se impune un anumit exterior al caselor. Asta nu inseamna ca totul e neaparat in avantajul locatarilor. (Uitati-va de exemplu la domeniile bogatilor. Aceia isi fac intotdeauna garduri.)
Tin sa spun ca nu ma incanta deloc faptul de a nu avea garduri si draperii la ferestre, si nu dintr-o prejudecata (sau mentalitate „romaneasca”), ci din experienta de viata. Si nu numai ca am calatorit destul, dar am si trait si traiesc in strainatate si am vazut diverse aranjamente peisagistice.
Gasesc mai multe dezavantaje decat avantaje in a nu-ti proteja proprietatea si intimitatea:
-furturile si chiar crimele au loc cu mult mai mare usurinta in gospodariile neingradite, neprotejate, peste tot in lume. Infractiunile au loc in toate tarile! Iar politia nu e atat de eficienta pe cat s-ar crede, nici in restul lumii; am chiar amici straini care pot confirma asta.
-daca in gospodarie cresti animale, pasari, este chiar indicat sa iti ingradesti proprietatea, protejand-o astfel si pe cea a vecinului de eventualele pagube pe care animalele le produc. Stiti vorba „Good fences make good neighbors.” (Garduri bune, vecini buni.)
-nu avem nicaieri in lume intimitate. Daca nici in propria casa nu o poti avea, atunci unde? (Unii au nevoie si de asta, asa ca nu toti apreciaza lipsa perdelelor.)
-daca nu iti protejezi suficient intimitatea, altii ti-o pot viola. Am auzit de un caz apropiat in care un intrus curios pandea fereastra unei femei, nu de la poarta, ci ii intrase in curte si statea cu capul langa geam (desi existau draperii, dar care nu acopereau bine marginile). Nu recomand IN NICIUN CAZ absenta draperiilor si a gardurilor, mai ales la femeile singure! Nu-i deloc de gluma. Voyeurismul nu este deloc un fenomen rar! (Si chiar daca nu se produc pagube materiale sau fizice, se poate solda cu traume morale.)
Sper ca, prin argumentele prezentate mai sus, am reusit sa arat de ce gardurile, portile, perdelele nu sunt deloc idei proaste (mai ales daca sunt facute cu bun gust). Nu vom trai niciodata intr-o societate ideala si e chiar recomandat sa te autoprotejezi si sa-ti protejezi bunurile.
Frumoasa poveste, mi-ar placea sa „joc” si eu intr-un film din asta, 🙂