adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi

In apartamente, Design Interior, Designeri si Arhitecti, Oameni talentati, Romania Mea

Original acest apartament din București amenajat de designerul Tanya Solomichi

Designerul Tanya Solomitchi

Designerul Tanya Solomitchi

Greu îți dai seama că este vorba despre un apartament de trei camere și o să-ți vină și mai greu să crezi că amenajarea acesta a costat neaștepat de puțin comparativ cu altele. Situat în cartierul Drumul Taberei din București, apartamentul are circa 65 de metri pătrați și a fost complet reamenajat. Ai să vezi imaginile de dinainte și ai să le poți compara cu cele de după. De ce spun că e original? Pentru că designerul Tanya Solomitchi a știut cum să combine finisajele și obiectele astfel încât aspectul general să fie unul sofisticat, cu accente luxoase, dar să se încadreze într-un buget mic pentru o astfel de lucrare. Știi că ți-am mai scris despre o locuință de trei camere din București care a costa 25.000 de euro cu totul. Ei bine, aici suma n-a depășit 16.500 de euro, inclusiv cu onorariul designerului! Dar de aia spun mereu pe blog, un designer talentat nu doar că vine cu idei neașteptate, dar știe să-ți facă economii importante și să aleagă lucrurile de calitate acolo unde contează. Dar hai să-ți spun mai multe.

Detaliu din Hol

Detaliu din Hol

Apartamentul inainte de reamenajare

Apartamentul inainte de reamenajare

Proprietarii care locuiesc aici sunt un cuplu matur, au 58 și respetiv 60 de ani și sunt încă activi profesional, dar lucrează acasă. Și-au dorit ca în locuința lor să aibă la vedere personajele preferate din filme, iar dormitoarele să fie practic transformate în camere cu loc birou. De aceea nu vei vedea paturi, în locul lor fiind canapele extensibile. Îți atrag atenția că locuința pare un ansamblu de trei livinguri, dar acum știi de ce. Luând în considare preferințele și gusturile clienților ei, designerul a apelat la o mulțime de trucuri de-a dreptul scenografice, iar rezultatul este spectaculos. Spre exemplu, finisajul din hol și din camere, unde ai impresia că e tencuială nefinisată să știi că sunt de fapt zidurile debarasate de tencuiala veche. Tanya Solomitchi spune că au fost și pereți desfințați, dar cei de structură păstrați și curățați complet. Când a dat de textura aceasta a lăsat-o așa pe alocuri, dar a venit cu accente elegante, cum sunt profilele și elementele decorative din poliuretan, achiziționate de la Viva Group.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (6)

Dar ca să înțelegi mai bine cum sunt poziționate camerele îți spun că la intrarea în apartament dai de un hol lung, apoi în dreapta imediat e baia, urmează livingul deschis către o mică bucătărie și apoi camerele -dormitoare. Ți-am pus planul la final ca să te poți orienta mai bine. Încă de la intrare vei remarca ușa, achiziționată de la Exclusive Doors. Designerul spune că nu face niciodată rabat de la calitatea ușilor. Modelul acesta, spre exemplu, costă mai mult decât orice există pe piață, dar are susținere zdravănă, se închide foarte silențios, iar foaia este super izolată fonic. Unde mai pui că arată și bine. Și în privința bateriilor (marca Grohe) și a obiectelor sanitare Tanya Solomitchi a ales unele de bună calitate de la Hornbach și Romstal pentru că acestea nu le mai schimbi și nici nu-ți dorești baterii care să se înfunde de la calcar sau să ai problemele cu ele. Pentru apartamentul de față a căutat și a găsit la Rocas Decor, la reduce, travertin de cea mai bună calitate, care acum îmbracă pardoseala și pereții băii. Arată de-a dreptul luxos baia, mai ales că a montat și draperii și lustre elegante. În spatele vasului wc este montat un boiler Ariston Velis Slim 100 l, care asigură apă caldă în caz de nevoie.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (27)

Livingul te va surprinde prin multitudinea de oglinzi, care îți vor da impresia că spațiul este mai mare. Tanya spune că îi plac oglinzile pentru jocul de culori și lumini pe care le reflectă. Fac ca interiorul să aibă o doză de mister și amplifică culorile. Din living se accede în bucătărie, care etse mică, dar bine utilată. Nu-ți dai seama din prima unde e bucătăria. Separată printr-o draperie elegantă și marcată cu o oglindă decorativă înaltă, situată imediat lângă intrarea ei, bucătăria e total atipic finisată. Dacă mobila este neutră cu gri și negru comandată la Ratoo, iar accesoriile cromate, pe perete ai să dai peste un autocolant rezistent la apă și murdărie. Este un material inovator care poate fi imprimat cu ce imagine îți dorești. A fost comandat la firmă Viva Group de la care Tanya a achiziționat și bagheta din inox și a mascat și țevile de gaze cu un burlan cromat. A renunțat la hotă pentru că fereastra din zonă asigură ventilația necesară, iar plita de-abia se vede, fiind una marca Hansa, cu patru ochiuri, încorporabilă cu inducție.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (16)

Livingul cum îți spuneam este mobilat cu ceea ce e nevoie, dar aici Tanya a pus câteva accente de culoare. Dacă suprafețele mari și obiectele voluminoase sunt în tonuri neutre, uite, scaunele de sufragerie și un mic taburet în living vin sunt tușe cromatice ce înviorează atmosfera. Acestea au fost cumpărate de la Ratoo. Contează și prezența plantelor verzi și de asemenea draperiile cu accente strălucitoare, asortate ramelor oglinzilor. Mai departe într-un din camerele dormitor, respectiv cel al doamnei, ai să vezi o canapea roșie, o masă care servește ca și loc de birou. Unde a făcut economie designerul? La dulapuri! A amenajat o nișă ca loc de dulap pe care a mascat-o cu o draperie. Același material a fost folosit și pentru draperia ferestrei.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (22)
În cel de-al doilea dormitor, al proprietarului, culorile sunt mult mai neutre, mai masculine. Biroul este așezat la fereastră, iar canapeaua pe mijlocul camerei. Aici însă ai să dai de un dulap pe care nu-l vezi din prima. Are ușile îmbrăcate cu un print, cu o textură imprimată cu un model supradimensionat, iar mânerele orizontale, n-ai să crezi, sunt suporturi de la IKEA. Tania le-a folosit altfel, iar rezultatul este uimitor. Nu m-aș fi gândit la așa ceva! Imaginea cu Charlie Chaplin este imprimată la Viva Group pe pânză și așa a rezultat un tablou cu personajul preferat de către proprietar ăn camera lui. Parchetul în toate camerele este unul de 12 mm lăcuit și are sistem de încălzire prin pardoseală montat sub el. Pe pereți suprafețele zugrăvite sunt finisate cu vopsea satin Betek de la Pointit. Pe ansamblu este cu adevărat neașteptat decorul pentru un apartament de bloc, iar faptul că totul, de la proiectare, manoperă, materiale, finisaje, mobilă a costat 16.500 de euro, crede-mă că e o performanță pentru care designerul Tanya Solomitchi merită felicitată. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (13)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (11)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (32)

Holul de la intrarea in apartament

Holul de la intrarea in apartament

Baia cu draperie eleganta in loc de o simpla draperie de dus

Baia cu draperie eleganta in loc de o simpla draperie de dus

Detaliu din baie

Detaliu din baie

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (9)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (8)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (35)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (34)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (2)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (15)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (24)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (18)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (17)

Dulapul cu imagini supradimensionate si manere din suporturi de la Ikea

Dulapul cu imagini supradimensionate si manere din suporturi de la Ikea

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (1)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (7)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (28)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere Bucuresti, designer Tanya Solomitchi (14)

Detaliu din hol

Detaliu din hol

Planul apartamentului

Planul apartamentului

 

22 Responses to Original acest apartament din București amenajat de designerul Tanya Solomichi

  1. Tea spune:

    Doamne, mi se pare absolut hidos. Sarmanul apartament..

  2. Mala spune:

    S-a jucat atît de bine cu spaţiul încît ai impresia unui apartament imens ! Sunt citeva detalii care mi-au dat de gîndit… în sensul bun, desigur.

  3. Veroniza spune:

    Sunt unele idei interesante….dar in asnsamblu ….are dreptate Tea !!!

  4. Rozina spune:

    Oricat de mult incearca articolul tau, Adela, sa salveze abordarea Tanyei, rezultatul nu e prea placut. Mi se pare ca acest apartament este de fapt o pivnita cu o multime de candelabre. Ca sa nu spun, culorile folosite arata ca nuca in perete.

    • Adela Parvu spune:

      Rozina, mie mi-au atras atentia solutiile inedite – de la materialul folosit in loc de faianta la bucatarie pana la suporturile pe post de manere pentru dulap. Cred ca daca fotografiile ar fi fost facute pe timpul zilei s-ar fi vazut mai frumos totul 🙂

  5. Raluca spune:

    Per ansamblu imi da senzatia de spatiu prea aglomerat, dar cu toate astea sunt si cateva detalii foarte frumoase si colorate.

  6. cristina spune:

    vai vai.. 🙂 inainte de a citi commenturile de mai sus am zis „Cristina, hai, abtine-te, poate nu-ti place (doar) tie…”. Din pacate pt dna Solomitchi, viziunea ei e muuuuult de parte de frumosul ce reiese din celelate apartamente prezentate de tine. De asta pot spune ca… si datorita tie gustul pt frumos, echilibrat, bun-gust, potriviri, inedit s.a. mi-a fost bine slefuit de catre tine, prin intermediu blogului 🙂 Multumesc!
    Dar……… impartasesc hotarat parerile Teei si ale Rozinei…
    Draperiile in special mi se par ft urate.
    La fel si rama oglinzii din living, iar coltul de bucatarie ma sperie (la propriu), imi da o stare de anxietate, de sumbru, de ingramadeala.
    Plus, mi se pare ca in general culorile, formele, texturile…. nu se prea potrivesc intre ele..
    Imi pare rau 🙁

  7. Gabriela P. spune:

    Sunt surprinsa de comentarii, mie mi-a placut foarte mult, dar se vede inca o data ca „gusturile nu se discuta”.
    In primul rand este un apartament de bloc, mic, semidecomandat (uitati-va la plan, de fapt e un apartament extrem de modest ca dimensiuni si pozitionare a camerelor, din living se intra atat in bucatarie, cat si in dormitoare – daca este deschis asa cum pare in schita). Are o singura baie, camerele sunt mici.
    Apartamentul nu mai arata deloc a apartament, ci a casa sofisticata. Probabil criticii s-au obisnuit cu apartamentele banale, cu peretii sparti aiurea de orice nene care „se pricepe”.
    Din punctul meu de vedere, arhitecta a avut de facut „din rahat bici”. Si i-a iesit de minune!
    Bravo Tanya! Eu v-as angaja oricand pentru o lucrare similara.

  8. nana spune:

    Imi place peretele din hol, imi place dormitorul cu canapea rosie, dormitorul masculin mai are nevoie de ceva (este anost) dar imi place acel dulap … i

    In general imi pare ca proprietarii nu s-au hotarat intre argintiu si auriu si acest lucru se vede cel mai bine in living – se amesteca luciul argintiu al oglinzilor si bucataria inox cu draperia si ramele aurii rezultatul nefiind prea grozav

  9. Adela G. spune:

    Nu-i frumos ce e frumos , e frumos ce-mi place mie ! Asa ca ….gusturile nu se discuta! Mie imi place mult baia .

  10. cristina spune:

    Gabriela, TOCMAI pentru ca se discuta pe ACEST blog, „criticii NU SUNT obisnuiti cu apartamentele banale, cu peretii sparti aiurea de orice nene care “se pricepe” 😉
    Cat despre dimensiuni… au mai fost prezentate muulte apartamente mai mici…si mai aspectuase

  11. Gabriela P. spune:

    Cristina,
    Mie mi se pare ca acei critici nu sunt simpli spectatori (ca mine), ci persoane care au tangente cu domeniul si pe care le roade invidia (extrem de bine reprezentata in bransa arhitectilor). Mie intuitia imi spune ca este criticata Tanya pentru ca eventualii clienti cu gusturi inca neformate (sau nesiguri pe ei) sa nu apeleze la d-neaei pentru asemenea job.
    Pe acest blog urmaresc doar posturile care ma intereseaza (mai putin apartamentele, care ca principiu nu ma intereseaza), dar aruncand cate o privire am observat ca multe interioare sunt din strainatate, unde spatiile si/sau partajarea sunt cu totul altele decat in apartamentele vechi din Romania.
    Eu ii recomand atat Tanyei, cat si beneficiarilor acestei lucrari sa nu se ia dupa gura lumii (care de multe ori este manata de sentimente de genul „sa moara capra vecinului”), ci sa fie fericiti ca au realizat, respectiv primit un interior deosebit, original si care nu e la indemana oricui sa-l inteleaga si sa-l aprecieze.;)

  12. daniela spune:

    minimalist si elegant,imi place fff mult.

  13. Multumesc mult, Adela! Multumesc si pentru toate felicitarile si condoleantele! 🙂 – le-am primit cu mare drag!

  14. Gabriela G. spune:

    a ieşit foarte frumos… neaşteptat de frumos pentru un apartament de 3 camer! îţi dă senzaţia că te afli într-o vilă somptuoasă! dar de, gusturile nu se discută!

  15. Ruxandra spune:

    Cata originalitate si eleganta pt un apartament din romania !E inovator,multe detalii m’au surprins cu adevarat. Intr’adevar..pozele nu sunt prea reusite,conteaza enorm lumina zilei si umbrele!
    Este un bun exemplu de apartament atipic, si cel mai important..are acea nota personala,nu este o lucuinta standard.
    Felicitari Tanyiei !

Lasă un răspuns la Gabriela P. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *