Am ajuns într-o seară de marți la restaurantul acesta mic din Centrul Vechi al Bucureștiului la propunerea prietenei mele Ruxandra. Ea chiar e expertă în chestiuni de genul acesta, adică să identifice locuri unde să te simți bine, așa că mă bucur că și-a făcut un blog, SpaLiving, unde-ți spune despre descoperirile și experiențele ei. Maccheroni e mic, parter și etaj, perfect pentru petreceri private. Mi-a plăcut cum e amenajat și mi-am dat seama după asta că e o afacere mică de familie. Am mâncat paste, iar Ruxandra și-a luat ceva cu scoici, că e înnebunită după preparate cu fructe de mare. Am profitat de faptul că era o seară în cursul săptâmânii, iar majoritatea clienților erau pe terasă, așa că am intrat în vorbă cu chelnerul. Și ce conversație pe cinste am avut!
Alaturi de prietena mea Ruxandra Chiurtu, blogger SpaLiving
Servirea excelentă, iar domnul Sorin Bică parfum de om! A muncit zece ani de zile în Spania și s-a întors de curând în țară. Experiența în Spania i-a prins bine și spune că după revenire a văzut multe lucruri pozitive, deși mai e loc pentru îmbunătățiri. Dorul de țară l-a împins să revină, dar și dorința de-a împărtăși din experiența sa. Ne-a povestit despre locurile minunate pe care le-a văzut în Barcelona și prin împrejurimi, dar și despre efervescența spaniolilor. Plus o mulțime de lecții pe care le-a învățat. De la prietenii spanioli a aflat că nici ei nu o duceau grozav în urmă cu douăzeci de ani, că aveau o viață la țară similară cu a noastră. Dar intrarea în UE a schimbat situația la ei în bine, iar astfel de istorisiri i-au dat speranță domnului Bică că lucrurile vor evolua și la noi. A apreciat acolo, pe lângă toată frumusețea peisajelor, arhitecturii, culturii, și chestiuni legate de viață socială, cum ar fi sistemul de sănătate. Ani de zile, ca rezidenți, el și familia lui, au beneficiat de consultații și tratamente medicale gratuite, ceea ce la noi clar nu se întâmplă.
Experimentatul ospătar Sorin Bică, iar în spatele barului tânărul Silviu Tudose
Sorin Bică a fost primul om pe care l-am întâlnit recent și care s-a gândit la o soluție pentru îmbunătățirea traiului la nivel european. Știa date, se informase. Spre exemplu, în Spania erau publicate tot felul de statici în care se spunea că românii și bulgarii sunt ultimii la capitolul nivel de trai, că stau foarte prost la capitolul sănătate, dar că noi românii suntem pe primul loc în Europa la ceva: număr de proprietari de case. Da, Sorin Bică spune că în Spania majoritatea oamenilor plătesc credite de 30 de ani pentru case, iar mulți de la oraș sunt chiriași. Noi românii însă suntem într-un procent mare proprietari, dar nu prea avem grijă de casele și grădinile noastre. Am putea transforma asta într-un atuu – poți să-ți deschizi o afacere mai ușor când nu trebuie să plătești chirie pentru un atelier sau birou. Dar despre ce soluție vorbea el cu traiul mai bun în UE: stabilirea unui salarim minim. Da, Sorin Bică spune că dacă în UE ar exista un salariul minim de 600 de euro, spre exemplu, atunci migrația forței de muncă n-ar fi la fel de mare. Fiecare își dorește un trai decent în țara lui. Zău că la așa ceva nu m-am gândit!
Eu n-am prejudecăți legate de profesia sau meseria oamenilor. Cred cu tărie că ai ce învăța de la fiecare om în parte, iar de la Sorin Bică, un ospătar cu experiență, am aflat multe. Și povestește foarte frumos. M-a făcut să călătoresc cu mintea în Spania, dar am aflat și la ce se gândește un om cu familie după un deceniu petrecut departe de țară. Da, omul acesta face comparații în cunoștință de cauză, în urma a ceea ce a trăit pe propria-i piele, are alte etaloane și e clar că a venit schimbat, pus pe treabă și cu speranță. A ales să lucreze la Maccheroni pentru că bucătarul de aici e chiar patroana. “Așa ceva e frecvent în Spania, patronii lucrează cot la cot cu angajații”, spune Sorin Bică. Ei bine, pentru mine a reprezentat una dintre excepții, așa că mi-am dorit să o cunosc pe doamna și s-o felicit pentru pastele de senzație pe care le-am savurat (nici n-am apucat să le fotografiez așa repede le-am halit!), dar și pentru cum e amenajat localul.
Bucătăria aici e situată la etaj, iar doamna Georgiana Lichiardopol a coborât ușor confuză. Poate că așa ceva rar i s-a întâmplat, adică s-o cheme clienții și s-o felicite. Cred că inițial se speriase de mine pentru că mie când îmi place ceva o spun tare, răspicat și din tot sufletul. Am luat-o în brațe și am pupat-o apăsat pe obraji! Entuziasmul acesta însă poate fi catalog ca nebunie temporară, dar mi-o asum. Am întrebat-o pe doamna Lichiardopol cum de gătește și cum de s-a specializat în bucătărie italiană. Mi-a spus că după ce a dat faliment cu un alt restaurant din cauza bucătarilor s-a dus la cursuri de bucătărie italiană și s-a hotărât să învețe să gătească ca la carte. Îi place acest tip de business, îi place ca oamenii să aibă un loc mic, intim unde să se simtă bine și nu s-a lăsat descurajată de eșecul inițial. Din contră, a motivat-o și mai tare, și-a dorit să reușească.
La mijloc doamna Georgiana Lichiardopol, proprietar si Chef la restaurantul Maccheroni
Doamna Georgiana Lichiardopol spune că în ipostaza de bucătar și patron are siguranța că cei care-i calcă pragul restaurantului or să mănânce ceea ce face ea cu mare plăcere și profesionist gătit. Nu-și dorește să se îmbogățească, ci să aibă un venit care să-i ajungă, știind că muncește zi de zi cu plăcere, că oferă din ceea ce știe ea să facă mai bine celorlați. Restaurantul l-a mutat de curând pe Strada Franceză, chiar dacă e puțin mai mic decât înainte. În timpul săptămânii nu prea vine lume, mai mult în weekend. Nu are buget de promovare, și ca atare n-a putut să facă multă reclamă noii locații, dar este prezentă cu restaurantul și pe Tripadvisor și pe Facebook, unde încearcă să facă vizibil locul și unde așteaptă și reacții de la clienții ei. Mi-a plăcut tare mult asta, căci numai cine e sigur de meseria lui și de serviciile pe care le oferă se expune aprecierilor clienților.
Desigur că m-am interesat și de decor, doar ți-am spus că mi-a plăcut cum arată. Nu e ceva senzațional sau ieșit din comun, dar totul e bine făcut, de bun gust și cu materiale de calitate. Chiar te simți în casa unui prieten. La parter câteva mese, iar la etaj un alt salon. Am aflat că de amenajare s-a ocupat doamna Carolina Cociș de la Casa Codex. Localul acesta chiar e perfect pentru petreceri private. Cred că în salonul de sus se pot organiza și conferințe de presă, că tot sunt din ce în ce mai puțini jurnaliști. E potrivit și pentru ședințe corporate mai relaxate, părerea mea. Cred că doamna Lichiardopol nu se așteaptă la articolul acesta, dar nu asta contează, ci faptul că m-am simțit bine și că am descoperit aici români care muncesc cu drag, oameni cu experiență care te fac să te simți bine în centrul Bucureștiului. Unde mai pui că și prețurile sunt absolut decente! Merită să mergi acolo, chiar dacă pozele mele n-or fi cele mai reușite, crede-mă că te vei simți bine. Sper să-ți prindă bine părerile mele!
Restaurantul de la exterior
Pentru petreceri sau mai multi prieteni imediat ti se pun mesele cum doresti. Foto Facebook Maccheroni
Salonul de la etaj
Salonul de la etaj
Salonul de la etaj pe timp de zi. Foto Facebook Maccheroni
La etaj mesele pot fi aranjate cum vrei. Foro Facebook Maccheroni
Admirabil ! Multumesc pentru pont !
Un loc drag sufletului meu,recomand cu caldura!!!!
minunat articol Adela, multumesc…si succes le doresc din tot sufletul acestor oameni care apreciaza calitatea si sinceritatea in business, felicitari din partea mea
marcela cosnean
Frumoasa descriere, frumoasa incurajare! Cam asta trebuie sa facem cand intalnim astfel de oameni!
Articol cu suflet.
„Bucătăria aici e situată la etaj, iar doamna Georgiana Lichiardopol a coborât ușor confuză. Poate că așa ceva rar i s-a întâmplat, adică s-o cheme clienții și s-o felicite. Cred că inițial se speriase de mine pentru că mie când îmi place ceva o spun tare, răspicat și din tot sufletul. Am luat-o în brațe și am pupat-o apăsat pe obraji! Entuziasmul acesta însă poate fi catalog ca nebunie temporară, dar mi-o asum.”
Cand poposesc la Bucuresti, intr-acolo o iau 🙂
Multumim.
Ma bucur ca ti-a placut. Si da, recunosc ca sunt dusa cu pluta, dar cine ma stie ma accepta 🙂
Asa arata normalitatea, Adela! Tu esti o frumoasa printre putinii normali! – sincera, deschisa, activa, zambareata si plina de viata! 🙂 Si cu blogul acesta faci o treaba demna si minunata!
Iar pozele trebuie sa fie vii asa cum sunt – pe intuneric, facute cu telefonul, in momentele cand iti vine sa le faci si cu un CONTINUT – informatii despre cum si ce si de ce exista acel loc, decor, om…! Un lucru nu inteleg multi admiratori de poze profesionale – este faptul ca sa fim eco/bio/earthy nu inseamna doar sa folosesti pungile de carton si mancarea organica e si sa nu irosim bani degeaba pentru ca banii prezinta o energie care poate fi de folos acolo unde sunt ‘spatii separate’ de lux si bunastare – manuale (si nu dulciuri) pt copii orfani de exemplu 🙂 etc etc. Iar daca e cineva curios pot sa va povestesc cat costa un pictorial profi – de la onorariul fotografului (cea mai mica parte) pana la transport, deplasarea scenografului-decorator, accesorii, plante, ustensile, carti, papucii de high-brand 🙂 etc etc In unele cazuri e nevoie de asa ceva in multele altele – nu 🙂
Oare nu ai pierde tu timpul si energie (care le puteai folosi pentru urmatorul material frumos) ca sa te intorci si sa faci imaginile de VOGUE ? 🙂
Asa ca e bine sa ne tinem de continut care e valoros pe blogul acesta! 🙂 Si sa vedem dincolo de aparente in tot ceea ce facem, judecam, traim…
Imi fac o notita cu restaurantul si fug sa vizitez blogul prietenei tale 🙂 – n-are cum sa nu ne placa daca e recomandat de tine 🙂