Mi-a scris la un moment dat Mariana și mi-a spus că locuiește la bloc, că nu-i plac culorile intense și că și-ar dori mult alb, dar ceva, cumva creionat într-un stil rustic. Nu știa cum să facă și ce să aleagă. Ei bine, am găsit această locuință amenajată într-un stil foarte curat, aerisit, cu câteva decorațiuni și texturi ce amintesc de rustic. Și da, nu este colorată, dar aici îți vei da seama de impactul unor covoare de efect și de cât de mult contează varietatea la nivelul finisajelor, chiar dacă ele sunt unitare, în tonuri apropiate de nuanțe.
Locuința cu două camere nu are mai mult de 65 de metri pătrați, iar distribuția camerelor este concepută în jurul unui hol lung și îngust în formă de L. Spațiul camerei de zi este îngust și lung, ca atare loc pentru prea multă mobilă n-a fost, dar totul este plăcut. Un loc de birou a fost găsit la fix în fața ferestrei, iar locul canapelei este imediat la intrarea în cameră. Finisaje simple, curate, dar vezi că pe alocuri pereții au textura cărămizii. Și da, sunt pereți de cărămidă vopsiți în alb în zona biroului, alături de suprafețe zugrăvite în tonuri neutre. Într-un cadru atât de curat, covoarele atrag din start atenția, unele care aduc cu imaginea chilimurilor, care conferă acea tușă rustică plăcută.
Bucătăria mi-a plăcut cel mai mult pentru că aici e o combinație de mare efect între mobila simplă de bucătărie și cea a locului de luat masa. Vechi și nou, alb și maro, constraste care adaugă șarm și conferă personalitate. Și da, ce mult contează să ai și flori în casă și detalii precum abajururi de lămpi ce te duc cu gândul de lucru de mână. Într-un spațiu mic, o oglindă înaltă și generoasă are rolul de-a amplficia lumina, dar și de-a da senzația unui spațiu mai amplu. Ai să vezi oglinzi și în dormitor, unde ele încadrează un șemineu fals. De ce un șemineu fals? Tocmai pentru această senzație de rustic, de textură caldă, căci la interiorul lui sunt puși doar cu rol decorativ câțiva bușteni frumos tăiați și așezați.
Poate te-ai prins, poate că nu, dar e clar o locuință în care trăiește o singură persoană, așa că nu te întreba despre locurile de depozitare, căci cele care există sunt suficiente proprietarei care locuiește aici. Ai să remarci prezența covoarelor și în holul lung și îngust, la fe ca și textura pereților din cărămidă vopsiți în alb. Dar și detalii precum lenjeria de pat, pernele decorative, piesele vechi de mobilă contează mult în creionarea ambianței. Baia are două spații separate, cel pentru wc și cel pentru cadă, dar unitar finisate. Mobila și lavoarul ca și culoarea mai aparte a zugrăvelii sunt tușe ce amintesc de rustic. Deci, dacă îți dorești o ambianța rustică la bloc, aici ai să găsești nu doar idei, ci chiar o soluție de ambientare. Sper să te inspire și pe tine!

Sursa foto: Designer de interior Elena Pritula, Foto Dmitry Livshits
[…] La bloc, dar cu tușe rustice […]
Superb!
Te-am nimerit cu stilul acesta Cristina 🙂
De mult nu am mai vazut o decoratie atat de echilibrata.
Ma bucur daca te inspira Marianne!
Repet ce a spus Cristina,dar pur si simplu e cuvantul ce mi-a venit in minte cand am vazut acest post…Superb…Nu ai crede ca e o lucuinta la bloc.Multumesc pentru ideeile minunate pe care le gasesc in posturile tale.Eu acum construiesc si chiar ca imi prind foarte bine.Si daca nu construiam,sigur m-as fi apucat sa renovez.Felicitari si inca o data multumesc
Ma bucur Olimpia daca poti gasi inspiratie aici! Multumesc pentru aprecieri! Iti doresc mult succes cu casa ta si sa-ti iasa asa cum ti-ai propus!
Fetele de perne si lampile sunt foarte frumoase.
[…] Nu doar că este frumoasă și îndemânatică, dar Gabriela Osborn este mamă a patru copii și un om extraordinar de vesel și activ. În urmă cu doar patru-cinci ani nu credea că va fi în stare să mânuiască sculte electrice sau să bricoleze ceva, dar ai să vezi ce schimbare radicală. O adevărată inspirație pentru mine această doamnă! De profesie învățătoare are propria grădiniță în sectorul 3 din București – Kidtime și este pasionată de produse naturale, așa că și-a deshis și un mic atelier de săpunuri naturale pe care le găsești pe Beleco. Unde a mai găsit timp să-și amenajeze și singură grădina? Tu să-mi spui! Ba mai bine te lămuresc eu: a avut răbdare să facă totul în timp. Grădina de o vezi tu acum e rezultatul unei munci de patru ani de zile. A meritat? Fără îndoială! Dar hai să-ți spun mai multe. Sigur o să te inspire și pe tine, mai ales când vei afla că ea a locuit înainte la bloc. […]
Este foarte frumos. Oare unde se gaseste de cumparat un semineu fals?