adelaparvu.com despre casa de lemn veche de vanzare (2)

In Eseuri si idei altfel, Romania Mea

Eu nu înțeleg cum poți vinde o casă veche maramureșeană cu 1000 de euro. Nu înțeleg!

Vezi casa asta veche din Maramureș? N-ai să crezi dar proprietarii vor s-o vândă ca să-și facă una nouă, cică în stil austriac din beton și cărămidă. De ce Doamne Dumnezeule ai vrea așa ceva? Am vorbit cu proprietara, care m-a sunat acum, și mi-a spus că ea n-ar vrea s-o vândă, dar că soțul ei vrea să elibereze terenul pentru că a cumpărat deja materialele de construcție și că vrea să toarne fundația. N-am să înțeleg niciodată de ce ai renunța la o asemenea frumusețe de casă, care are două camere mari, prispă, sobă făcută din teracotă, circa 60 de mp utili și pe care o dai cu 1000 de euro. Și nu e vorba de bani, de suma. Nu înțeleg cum o poți vinde. Punct. E ca și cum ai vinde sufletul strămoșilor tăi, toată truda lor. Eu cred că problema este și la autorități. Cum să strici farmecul acestei zone cu adevărat splendide dând autorizație de construire pentru o casă în stil austriac în Maramureș? E clar că trebuie să pornim un protest scris. Oamenii nu știu, poate nu-și dau seama cum și-ar putea moderniza o casă de genul acesta sau cum ar putea-o păstra, eventual să facă alta, dar măcar în același stil. Uite, sunt arhitecți ca Liliana Chiaburu sau Raluca Suru care i-ar putea ajuta. Poate că sunt eu nebună, poate sunt dusă cu pluta și nu înțeleg nevoile actuale ale oamenilor, dar simt că mă doare stomacul! Am făcut această postare din două motive: nu am crezut că există astfel de cazuri, deși am scris despre ele, dar nu am vrut să cred așa cum mi-a povestit Dănuț Hotea și mi-a spus și Mihaela Poenaru care a făcut un documentar pe tema asta; al doilea motiv este că vreau să-ți ascult opinia. Poate că sunt chiar într-o doagă și nu m-am prins. Cu tristețe postez articolul acesta, dar cu convingerea că trebuie să fac ceva! Uite mai jos ți-am postat un film ca să înțelegi despre ce frumusețe de Maramureș vorbesc eu aici! Și în filmul acesta scurt o să auzi câteva versuri: „Când m-o făcut mama me, Dumniezo o fo’ cu ie”. Eu cred că oamenii ăștia au uitat de mamele lor și clar au uitat și de Dumnezeu! 

adelaparvu.com despre casa de lemn veche de vanzare (3)

adelaparvu.com despre casa de lemn veche de vanzare (2)

adelaparvu.com despre casa de lemn veche de vanzare (1)

76 Responses to Eu nu înțeleg cum poți vinde o casă veche maramureșeană cu 1000 de euro. Nu înțeleg!

  1. manuela spune:

    daca as sta in zona, as cumpara-o imediat!

  2. Doamne, ce nebunie! E ca si cum ti-ai vinde sufletul, pe bune! Destul de trist….

  3. …am vazut un material pe la TVR, cu filmare dintr un loc de genul acesta dar in Brasov; acolo, primarul nu da autorizatii de functionare decat daca se respecta traditia acelui sat;

    • Gabi spune:

      Exact asta ar trebui facut! Din pacate primarii desi au instrumentele necesare nu isi strica popularitate folosindu-le.
      de.. asta ar insemna ultimul mandat…

  4. de construire, ma iertati dar am ”nerfi ”

  5. CORALIA STAN spune:

    Buna dimineata. In tara noastra vestile rele curg una dupa alta . De vor sa o vinda apoi sa o duca la MUZEUL TARANULUI ROMAN -BUCURESTI, Macar inca o suta de ani sa se bucure generatiile viitoare de TRADITII SI SUFLET ROMANESC. Despre casa noua daca le da autorizatie de constructie primaria locala si nu le impune pastrarea arhitecturii locale SA LE FIE RUSINE. LA BUCURESTI S-AU STRICAT ATITEA CASE-MONUMENTE DE ARHITECTURA CU TOATE ASOCIATIITLE SI ONG DE PATRIMONIU SI PROTECTIE INCIT NUMAR CASELE PE CARE AR PUTEA SA LE MAI DEMOLEZE IMBOGATITII REVOLUTIEI. Sanatate voua tuturora, rabdare, bani si pace si intr-o zi vom recladii toata tara ca sa avem ce sa le povestim nepotilor nostrii.

    • paula spune:

      Cred ca ati gresit muzeul ! Ati vrut sa spuneti la Muzeul Satului din Bucuresti . Ceea ce vom incerca sa facem daca mai este casa in picioare .

  6. Nina Iordache spune:

    Pai hai sa facem un protest scris si sa pornim mai intai o cauza pe Facebook, de exemplu. Eu, una, sunt gata: semnez si distribui!

    • Adela Parvu spune:

      Am vorbit cu Danut Hotea si-mi spunea ca si el impreuna cu primarul din Sighet incearca sa duca munca de lamurire cu oamenii, dar ca nu au succes. Ei spun ca e terenul lor, proprietatea lor si fac ce vor cu ea. Ar fi important sa intelegem de ce vor sa faca alt gen de case, de ce simt nevoia asta si cum ar putea fi ajutati. E clar ca aceste case au nevoie de imbunatatiri, de confort sporit. Trebuie sa existe o solutie de mijloc!

  7. Cata_Tm spune:

    Trebuie sa locuiesti in mediul rural din Romania, sa stai atent, sa asculti, sa incerci sa intelegi ce s-a petrecut in ultimii aproape 30 de ani. Apoi combina totul cu nivelul de educatie, cu nevoia de apartenenta la un grup, cu nevoia de a afisa un anumit status social si vei intelege de ce se petrec astfel de anomalii. Si nu ma refer doar la case, ma refer la haine, la traditii, la semintele care dau rodul campului etc.
    Degeaba ii spui omului ca orasul e mai rau decat comunismul caci incearca sa iti taie brutal radacinile cu zimbetul pe fata, degeaba ii spui omului ca viata de la oras e aparent mai usoara decat cea de la tara, dar are o groaza de alte probleme, degeaba incerci sa ii explici anumite lucruri, omul a fost dincolo, a vazut ceva acolo si acum vrea la el in casa „aia”, cam ca un copil mic.
    Nu vi se pare ciudat sa dati caldura podelei de lemn pe o podea cu placi ceramice? Nu, uite italienii asa au toti. Nu vi se pare ciudat sa investiti in ATVuri cu care sa lasati turistii sa isi faca plimbarile in natura? Nu, ca ATVul inseamna cool, putere, bani.
    Samd, nu vreau sa mai continui, cred ca ideea e simpla: am devenit o natie care nu isi intelege radacinile si copiaza de pe la te miri ce popor lucruri fara valoare, aruncand la gunoi adevaratele valori.

    • Marius spune:

      Schimbarile la care te referi, cele care au alterat pana la radacina profilul sateanului roman, s-au petrecut mult mai devreme, incepand cu ’45 cand au fost distruse generatii intregi de gospodari in adevaratul sens al cuvantului sub acuzatia de „cheaburie”. Atunci a foost adevarata crima impotriva satului ramanesc si a culturii traditionale.

      Ce se intampla acum este doar un simptom al acestui hau moral intre „satenii” de acuim si gospodarii adevarati de atunci. Nu il condamn pe acest individ, proprietar de drept, pentru ca ii inteleg universul de valori si chiar daca acesta nu este compatibil cu idealurile nationale (adesea romatizate excesiv), el este intrutotul in acord cu Romania de astazi.

      Cei care se bat aici cu pumnul in piept declamand apararea culturii satesti traditionale nu sunt altceva decat niste ipocriti. Daca vreti sa aparati cultura rurala, va invit sa va mutati la sat. Sunt atatea sate parasite care asteapta sa fie reinviate, gratis. Traiti macar o saptamana in conditiile precare si saracia asociata cu satul traditional romanesc, nu la o pensiune, si ii veti incelege dorinta de comfort, mai ales in era televiziunii si internetului cand si cel mai sarac om viseaza la un minim de comfort modern (curent, apa curenta, masina de spalat, frigider).

      Da, este frumos sa te uiti la imagini pitoresti cu peisaje inverzite si casute darapanate, dar e cu totul altceva sa traiesti intr-una din acele cocioabe. Nu ma intelegeti gresiit, ca arhitect, sunt pentru pastrarea valorilor nationale si a arhitecturii traitionale romanesti, dar nu prin vorbe goale si dezbateri sterile pe internet, ci prin fapte.

      Daca tineti cu adevarat la cultura noastra, data viitoare cand va decideti sa construiti sau sa cumparati o casa, luati in consideratie si modelele traditionale, incercati sa le adaptati la nivelul de comfort modern (sunt destui arhitecti talentati pasionati de acest aspect), sau cumparati macar una din aceste case in ruina si reconditionati-o. Daca tot se vand atat de ieftin, e cu atat mai usor. Iei o casa cu 1000 euro, mai bagi 10-20.000 euro in reconditionare si modernizare (instalatii de apa curenta, incalzire, electricitate, etc) si tot iesi mai ieftin decat orice casa moderna de BCA. Daca faceti asta, promit ca vin si va strang mana ca unui adevarat protector si promotor al valorilor nationale.

      Pana atunci, respectati dreptul la proprietate, unul din putinele drepturi fundamentale pe care le-am recuperat dupa comunism. Incercati sa educati oamenii, nu sa-i ostracizati. Daca tot sunteti mai educati si inteligenti decat ei, aratati ca stiti sa folositi metode elevate de comuncare, nu pumnul si injuraturile.

    • mimi spune:

      Sper ca nu ai vrut sa spui ca nu ar avea valoare sau ca nu ar fi frumoase casele austriece. Gandindu-ma la costurile care ar fi pentru restaurarea unei case vechi si, de ce nu, la nevoile actuale ale oamenilor, ajung sa ii inteleg de ce vor o casa noua. Omul s-a nascut sa evolueze, nu sa involueze.

      • Adela Parvu spune:

        Mimi, nu stiu eu ce inteleg ei prin casa austriaca, dar vezi aici http://mandriesibeton.ro/ si dupa aia mai vorbim, daca asta e evolutie sau nu.

        • mimi spune:

          Iti inteleg bunele intentii, dar cred ca totusi esti prea inversunata. Merg des in Maramures si este zona unde s-au pastrat cel mai bine obiceiurile stravechi, acum ca mai sunt si exceptii, unde nu sunt? Majoritatea localnicilor lucreaza in UE, iar ce mi se pare mie benefic este faptul ca vin in tara cu bani. Unii isi mai fac si case care nu dau neaparat bine in peisaj, dar, in ansamblu, zona arata bine, iar case vechi din lemn vezi la tot pasul.
          Eu nu as fi prea incantata sa locuiesc intr-o casa fara baie in secolul asta, iar modernizarea caselor foarte vechi stim cu totii cat de costisitoare este.
          Eu personal sunt pentru evolutie si cred ca suntem prea saraci ca sa investim doar asa de dragul vremurilor trecute.
          Mor oameni cu zile prin spitale pentru ca nu sunt bani pentru medicamente, etc, asa ca NU sunt de acord ca statul sa investeasca in fite de ale noastre, nu cred ca e momentul.

  8. Matusa mea a cumparat o casa din aceasta care statea sa se darame, a transportat-o acasa la ea in Lugoj, unde si-a facut un muzeu al satului in propria curte. Celelalte case din toate colturile tarii sunt construite de ea. Cred ca in cazul acesta merita sa cumperi o casa traditionala, decat sa o lasi sa dispara oricum.

  9. Petre spune:

    Contantin Brancusi cand a fost ultima data in satul sau natal la Hobita in Gorj, in 1955 dupa o vizita de o zi le-a zis satenilor: V-am lasat saraci si prosti, acum v-am gasit mai saraci si mai prosti!_ asta e valabili pentru maramureseni!?

    • paula spune:

      NU sunt nici saraci nici prosti doar ca se schimba stilul de viata . Nu trebuie sa-i condamnati ca nu vor sa devina muzeu dar trebuie sa gasim metode de salvare a acestor case si nu numai a caselor pentru ca sunt multe altele care se pierd in satul romanesc. Ati vazut vreun program national de salvare ? Dar dincolo de aceste lucruri pe care le discutam cel mai adesea fara finalitate ,pe net, cred ca cei de la urbanism ar trebui sa foloseasca legea care exista , si sa nu mai lase sa se construiasca decat case normale , in stilul yonei. Sigur oamneii nu mai pot fi obligati sa traiasca in casa bunicii , acoperita cu paie , dar pot fi indrumati sa respecte casa bunicii pentru frumusete, proprotii , dedor dar si pentru sufletul casei . Pentru ca acestea sunt case cu suflet.

  10. lore spune:

    pai uite ce ditamai casa are vecinul din spate… doar no sa se lase mai prejos, nu?:))
    glumesc, dar ideea este ca uni oameni vor case noi, moderne sincer nici mie nu imi plac lucrurile „old” si incomode, ca pana la urma de comfort este vorba, desi consider ca lucrurile old se pot reconditiona frumos. In acelasi timp este costisitor sa investesti intr-o casa veche, fundatia trebuie refacuta (sau facuta pt prima data), lemnul nu este protejat antiicarii, acoperisul trebuie refacut in intregime, sa nu mai vorbim de izolatie termica, refacerea peretilor etc. Daca o vrei ca o casa de vacanta e ok, dar sa locuiesti permanent si iti doresti comfortul zilelor noastre , e mai dificil, dar nu imposibil:)
    Ideea ar fi ca poate avem nevoie de mai multa „educatie” pe acest domeniu:)

  11. Ingrid spune:

    Foarte fain filmuletul. Acum chiar imi propun sa invat sa merg pe bicicleta, sa fac un Maramures calatorind verde 😀

  12. andrei spune:

    Raspunsul la intrebarea ta Adela sta in „evolutia” culturala a majoritatii romanilor (chiar si din Maramures), a gustului in ceea ce priveste frumosul (unde frumos = ceea ce se vede in spate in ultima poza a articolului postat de tine); din pacate sunt doar o mana de oameni cei cateva mii care apreciaza ceea ce apreciezi si tu; forta noastra este marunta in raport cu grosolania majoritatii (este punctul meu de vedere si m-as bucura sa nu am dreptate)

  13. Nadasan Letitia spune:

    Casa aceasta merita SALVATA adica sa fie cumparata si dusa de acolo. Nu este deloc pusa in valoare. Vad in poze ca vecinii au deja o „vila tipatoare” cu tabla rosie. Este un peisaj tipic din „Mandrie si beton”. Tare mult prost gust la case in toata tara .

  14. Luca spune:

    O cumpar eu!

  15. Mala spune:

    Probabil că este vorba de neştiinţă, de credinţa ca ceea ce este românesc nu are valoare, poate de snobism… cine ştie care ar putea fi motivul acelui domn!
    Casa nu pare a fi într-o stare tocmai rea, aşa că, numai bună de rînduit pe tipare noi.

  16. Anastasia spune:

    Si cum o deplasezi la tine in curte? De exemplu eu daca as vrea sa o cumpar unde sa o plasez caci stau in zona Iaşului. Si costul transportului face aproape cat casa.

    • Gabi spune:

      Costul demontatului + transportului + remontatului undeva 1000-2000 euro, depinde cu cine lucrezi. E mai mare decat costul casei, intr-adevar, dar cu cca 3000 euro ai casa la tine in curte.
      E mult mai ieftin decat sa o faci noua (din lemn, materiale noi), care ajunge undeva la 5-6000 euro (aceleasi dimensiuni, arhitectura etc). Urmeaza costurile cu amenajarea, dranita (acoperisul – din lemn care se schimba cam la 10-15 ani).
      Mare avantaj al lemnului vechi (cu conditia sa nu fie putred, macat de carii etc) este ca lemnul vechi nu mai lucreaza, nu mai este atacat de daunatori, iar daca este bine intretinut dureaza sute de ani! Nu este o exagerare – a se vedea bisericile traditionale din Maramures (multe vechi de 2-300 de ani, chiar si 400!)
      Asa ca, daca aveti posibilitatea, cumparati cu incredere aceste case! Sunt opere de arhitectura romaneasca!

  17. Ova spune:

    Mai multe exemple din Maramu : http://mandriesibeton.ro/ Trist dar adevarat.

  18. Marianne spune:

    Masuri trebuiesc luate.Este foarte greu sa intervii in educatie si spun asta pentru ca satenii-taranii nu mai sunt tarani asa cum orasenii nu mai sunt oraseni.Posibil nu ai fost in Maramures sa vezi casoaiele fara nici un fel de legatura cu arhitectura locului.Taranul roman era cu bun simt, construia in asa fel incat sa poata intretina casa sau cum spun ei”in randul lumii”Ei fac ce au vazut.
    Aici au vina cei care au avizat constructiile.Unde in Europa se construieste cum iti trece prin cap.
    Este mult de spus mult de scris.Te rugam sa tragi semnalul de alarma.
    Te vom sustine.Si ca un p.s. exista o biserica pe Valea Prahovei monument istoric…o splendoare.Ce au putut sa faca?
    Usa de la intrare din termopan alb ….no coment…

  19. vlad spune:

    Doamne,daca as avea unde sa o mut azi as cumpara-o/nu pot sa cred.Adela,/ nu poate dl respectiv sa vanda si bucatica de pamant de sub casa pentru a nu distruge asemenea minunatie/

  20. andrei spune:

    Cu parere de rau…cu toate ca sunt jumatate maramuresean … pot afirma ca oamenii din aceasta zona, odata cu „pelerinajele” in orase din tarile europei s-au schimbat complet, brusc si brutal, aruncand la gunoi tot ce e romanesc, originar ce s-a cladit in veacuri.
    E o atitudine generala in aceasta zona pentru care nimeni nu se sesizeaza…si din nou cu parere de rau foarte foarte putini oameni au ramas neschimbati odata cu trecerea vremii.

    • Adela Parvu spune:

      Dar ce le-o fi provocat schimbarea asta Andrei? Caci in tari precum Italia sau Spania traditi conteaza si e pretuita. Nu inteleg 🙂 Casele lor nou ridicate nici macar nu seamana cu cele pe unde au lucrat in strainatate. Sunt niste uratenii.

      • andrei spune:

        Pentru ca fiecare a incercat sa arate prin noua casa pe care si-o construieste, pe langa noul statut social, locurile prin care a fost…fiecare dorindu-si sa aduca ceva de acolo. De multe ori se observa in aceste „vile”, cum le denumesc, gesturi atat de straine si atipice peisajului nostru(atat balcoane, balustrade din sticla si inox, cat si finisaje straine marmura, „stucco veneziano”, vitralii etc.).
        Aceste noi elemente, se lovesc de principiile practice ale casei(acoperisul cu sarpanta, hornuri si sobe, ferestre de dimensiuni relativ mici, etc generate de clima) si in consecinta au iesit niste ciudatenii ale arhitecturii.
        Totodata contribuind covarsitor si faptul ca nu mai apeleaza la arhitecti….ca doar ei au construit atatea case prin strainatate si deja se pricep.:)
        Subiectul acesta este foarte amplu, precum atitudinea locuitorilor din aceasta zona in ceea ce priveste construirea de case este foarte schimbatoare si diversa. Imaginea rezultata e un colaj…dar un colaj prost ce nu isi are locul.

  21. depureanu spune:

    Casa parintesca nu se vinde ! Pentru asta : a se asculta de catre familia respectiva cantecul cu acelasi nume,a citi reportajul de mai sus si le recomand sa mai chibzuiasca….sa se mai consulte si alti vecini care sunt in situatii similare,sa nu se grabeasca…………

  22. depureanu spune:

    Iata si o solutie,mai gasim impreuna si altele pentru familia respectiva:

    https://www.facebook.com/traditional.destinations/photos/a.536735046369100.1073741826.534462839929654/716893965019873/?type=1&relevant_count=1

    spuneti-le sa acceseze linkul de mai sus,fara graba………………..

  23. vali chefani spune:

    e simplu. problema trebuie transata in felul urmator :nr1- cine darama asa ceva si isi face cub de beton conform „traditiei” bucurestene, nu mai poate fi convins ca greseste….nu in urmatorii ani, in orice caz…nr2 – trebuie aflat despre ele si cumparate de oameni care presupun ca sunt cititori ai Adelei, iar acestia le vor folosi si pune la locul lor…
    Nu trebuie neaparat sa stai in zona ; casa costa 1000 euro, o echipa care o desface si o incarca in camion mai costa 1000 euro, deci ai in curte imediat casa asamblata si renovata cu 3000 euro…ce dracu mai vrei?…

  24. Mihaela spune:

    buna,

    Eu intelag ambele parti implicate: atat vanzatorul cat si pe tine Adela.

    Toata treaba sta in modernizare, in dorinta de a avea vile mari si reci cu materiale noi.
    Trendul de a pleca din tara, de a castiga mai mult duce la asta. Eu ce vad e ca atunci acand oamenii se intorc in loc sa investeasca banii in ceva care sa produca bani sau sa ajute comunitatea din care au plecat prin noi locuri de munca, ii investesc in case pe care dupa fie nu mai au bani sa le finalizeze fie sa le intretina.

    Frumos ar fi daca aceasta casa ar fi cumparata de un muzeu sau poate de cineva implicat in turism.

    Mult succes!

  25. Adela spune:

    De ce nu o cumpara Muzeul Taranului? Pentru ca autoritatilor nu le pasa… DE AIA!

  26. Daca as fi avut ocazia foarte sincer va spun ca as fi renovat casa asta deosebita, cu drag si placere. Cu putina iscusinta poti face mici modificari ca sa o aduci la nivelul de confort actual, fara a-I altera valoarea arhitecturala, traditionala. Asa am procedat si eu la mine la tara, la casa parinteasca. Probabil ca proprietarii doresc sa se „faleasca” cu o casa din beton, eventual cu 2 etaje, ca sa se vada clar ca ei au reusit ceva in viata si nu au muncit degeaba prin strainatati. NU am nimic impotriva acestui fapt, Dar de ce sa strici ceva valoros,vechi,simbolic ca sa construiesti altceva. Pacat! Pacat ca nu stim sa ne pastram valorile, ba mai mult stim sa le distrugem. Poate gresesc si sunt critic si transant vis-a vis de proprietari, inteleg desigur si nevoia de confort, spatiu mai mare de locuit, etc, este un lucru firesc pentru timpurile de astazi dar in situatia asta casuta, trebuie si poate fi salvata ca si casuta de vacanta. Ma intreb oare, are sens sa distugem masina de scris pentru ca a aparut PC-ul? Sunt 2 lucruri distincte si nu trebuie sa le amestecam. Le-as fi propus proprietarilor, decat sa vinda casa cu 1000 euro cuiva care sa o stramute in alt loc, mai bine o renovau / restaurau,apoi o vindeau cu tot cu teren (banuiesc ca nu e mare) cuiva care aprecieaza traditionalul si de banii castigati din vanzare incercau si isi cumparau un teren liber, intr-o zona de „vile” si astfel salvau casa traditionala, ramaneau cu constiinta impacata fata de parintii si stramosii nostrii si isi construiau vila moderna mult visata.

  27. George spune:

    Din pacate nu ma mira decizia omului din acel sat care, cand a avut posiblitatea a hotarat sa scape de vechea casa pe o suma simbolica.. Noua dintr-un apartament modern de la oras dotat cu tot confortul si cu un venit cu mult peste medie ne e usor sa ne lasam cuprinsi de nostalgie si sa ne dorim sa traim in armonie cu natura, dupa doua sau mai multe generatii care au trait la oras, dar ne e greu sa intelegem ce inseamna sa fi trait toata viata fara acest confort: cu wc in fundul gradinii, fara apa curenta, fara gaze, fara incalzire centrala, cu peretii strambi..

    Normal ca fiul acelui satean nu are simt estetic cand isi construieste noua casa, asa cum nu au 80% din oraseni daca ar trebui sa isi gandeasca singuri casa.. Si la fel de normal ca nu se gandeste ca in alt capat de tara ar fi 10 ciudati dispusi sa renoveze vechea casa si sa o transforme in muzeu sau casa de vacanta, ca deh, au bani pentru asta.. 🙂

    • Adela Parvu spune:

      George de aia spun ca ar trebui sa intervina autoritatile, sa-i ajute pe oameni din punct de vedere estetic daca vrei. Sa aiba 10-15 modele de case si sa-i ghideze in treaba asta. Modele de case, adica ma refer la proiecte, la shite, cum vrei sa le spui. Astfel ar fi pastrat spiritul zonei. Uite, arhitecta Liliana Chiaburu face proiecte de case adaptate dupa arhitectura taditionala. Da, se folosesc materiale noi, dar arhitectura este adaptata contextului.

  28. Doru spune:

    Adela ,teoretic. te as ruga sa lasi lucrurile asa,ca cei care vor sa si cumpere sau sa si faca o casa din lemn vechi,sa poata achizitiona la pret mic.Din pacate,sint convins ca mare parte ajung in sobe sau alte intrebuintari „casnice”…

    • Adela Parvu spune:

      Doru, pana la urma nici nu e vorba de suma, ci de ma uimeste faptul ca in locul acelei case vechi vor sa faca o casa in stil austriac. Am scris la suparare, ceea ce nu-mi sta in fire. Dar supararea mea asta era de fapt. De ce sa faci o casa intr-un stil austriac in Maramures? Cred ca oamenii ar trebui ajutati, sa li se ofere cateva indicii despre modele de case din materiale moderne, dar cu o arhitectura adaptata contextului. Am vazut la emisiunea Grand Design ca in Marea Britanie mai ales in orase mici nu te lasa sa schimbi nici macar culoarea caramizii fatadelor.

      • George spune:

        In Maramures (si in mai toate satele) de peste 15 ani e plin de viloaie construite cu prost gust – singurele case traditionale ramase sunt ale cate unui batran sarac sau ale celor putini care au avut curaj sa faca bani din turism rural..
        La majoritatea oamenilor de la tara (si de la oras) le-au fost dintotdeauna straine chestiile astea de „arhitectura traditionala” – majoritatea ar scapa maine de casele mostenite de la bunici daca ar avea bani pentru alta noua.. „Frumusetea satului” o vedem doar noi orasenii (unii), la tara de-abia astepta sa scape de „old ways” care pentru ei din generatie in generatie au reprezentat doar munca grea si saracie..
        Un copil de taran cand vede o livada batraneasca langa casa, nu se gandeste neaprat ca noi „vai ce frumosa e”, ci la cat avea de munca acolo ca in final sa se aleaga cu cativa litri de tzuica din care nu isi poate cumpara mai nimic..

  29. adrian spune:

    Lasand deoparte vrajeala sentimentala nu cred ca cineva de aici ar prefera sa locuiasca in asa ceva in loc de o vila moderna. Daca da … e de vanzare pentru doar 1000 de euro si nu vad oferte.

    • Adela Parvu spune:

      Stai tu linistit ca s-a vandut deja Adrian. Si n-ai inteles care-i treaba. Vrajeala mi se pare sa vad promovandu-se Maramuresul ca in filmuletul postat si sa ajung acolo ca sa constat ca sunt vile in stil austriac. Asta mi se pare cea mai mare vrajeala!

      • Magda spune:

        Am trecut prin satul Certeze din Maramures, am fost oripilata de edifictiunile cu care se falesc propretarii care sufera de sindromul „cacare” mai precis ” ca, care e mai mare,ca care e mai tare” a-m vazut si la TV cat de plini ertau de ei si de bani bineinteles.De vina sunt cei care dau autorizatie pentru aceste monstruozutati = bube purulente pe acele meleaguri de vis. Daca vor ca turistii strainii sa evite zona si sa-si dea mai incolo (cand raman si fara bani si fara trecut) cu pumnii in cap.Scuze pt. vocabular, dar chiar ca te lasa nervii … Draga Adela apreciez efortul pe care il faci sper sa dea roadele meritate

  30. Odile spune:

    …ca bateti campii. Taranii romani cer mult mai mult pe case care stau sa se darame. Isi supraevalueaza folclorul, chiar in sate aproape pustii din nord-vestul Romaniei, aproape de Certeze, aproape de Satu Mare, aproape de vama Petea. Dincolo de vama, in Ungaria, preturile sunt mai mici si cale, desi fara personalitate, ca foarte multe construite in zona dupa inundatiile din 1971, au foste septice performante si baia in casa. Dincolo de vama parca se face simtita mai bine si ordinea imperiului Austro–Ungar. A mai ramas ceva din ea si la Satu Mare. Am perecut aproape o luna, am fost la pereceri, chiar si la tara la beltiug, nici macar zona de pivnite nu era inundata de manele, nu m-a dernjat nimic din zgomotul si strideta muzici ca azi noapte m-a intampinat la Muzeul taranului Roman sau la Expozitia internationala de fotografie ne…profesionata, doar aparate profesionale cu pretentii din platoul de vis a vis de Universitate acum cu mai multe statui dara saracit de verdeata. Soseaua este imprecabila nu peticita cu plombe si strajuita de flori, trotoare inguste dar si piste de biciclete!!! Ungaria o tara mai saraca ca Romania dar cu mai mult respect fata de cetatenul lui. Oare si cu hoti mai putini? Apropo !!! casa cu 1000 de euro era suspendata? Dupa aspect, lemnul este putred si poate doar cei 70-80 de metri de pamant de sub ea face cat exact atat. Restul sunt doar povesti. Eu a vizitat in Beltiug o casa uriasa, forte solida de grof svab, cu mobila austrica veche si foarte scumpa cu foarte mult teren si ceva vie cumparata cu 28 de mii de euro dar si case de vanzare care asa zis se renoveaza dar de fapt se reconstruiesc treptat sa scape de taxele uriase ale avizelor de construire, vandute ieftin!! dar nu mai putin de 10-18 mii de euro!1 mai scump decat imediat in Ungaria! in Ucraina, mai ales acum , nici nu mai amintesc.

  31. dan spune:

    PAI NICI NU VALOREAZA MAI MULT….un morman de lemne mancat de carii care este doar estetic NU si functional e doar de frumusete…cine are 1000 de euroi doar ca sa dea bine in gradina?

  32. Grec Viorel spune:

    lumea din pacate tinde pe zi ce trece spre modernism si uita farmecul zonei si bucuria cu care au trait batranii in acele case mici din lemn si cu suflete calde iar acum se darama tot si se face acel beton care acopera toata splendoarea si dragostea de care erau cuprinsi in acea casa de ,,1000 de euro ” pacat dar nu avem ce face! Se tinde spre ceva …..dar se pierde ALTCEVA!!! care e mult mai important! repet si iar repet …. pacat!

    • Adela Parvu spune:

      Viorel atata timp cat mai sunt oameni ca tine, ca mine, ca multi altii care cred ca pierderea traditiei este un pacat lucrurile nu sunt pierdute. Eu sunt optimista!

      • Adi Matei spune:

        Rasfoiesc (nu stiu daca merge termenul asta la un blog ?…) de cateva zile articolele scrise de tine (nu este lipsa de respect ci doar economie de litere si o mai mare posibilitate de apropiere…) si comentariile pe marginea lor !
        M-am „bagat in seama” la un articol din mai, dar simt ca daca n-o faceam „dadeam pe-afara”… nu aveam cui sa-i spun ca poate am inebunit dupa ce am citit despre Maramures, case vechi, porti de lemn, si tot ce au ca un firesc dat oamenii de acolo : vreau sa vand apartamentul meu de la mare ( Navodari ) si sa aduc o casa maramureseana pe plaja, la cativa metri de mare, sa-si odihneasca lemnul batran si eu sa o iubesc si sa ma bucur impreuna cu ea de zilele ( pe care nu le stim la numar ) ce le mai avem in aceasta lume !
        Nedrept din partea ei ca va mai prinde inca multe generatii dupa mine, dar o respect si sunt sigur ca daca ma va iubi si ea pe mine atunci imi va iubi si copiii si nepotii si pe cei ce vor veni dupa…Asa ca, desi inca nu o cunosc ( dar ma bazez tare pe ajutorul tau ) sper sa o gasesc, sa gasesc cativa oameni cu suflet si maini pricepute sa o demonteze de-acolo, sa o aduca la mare si sa o monteze ( ar fi trebuit sa scriu „sa o renasca”…) pe terenul meu . Nu fara toate anexele cu care era obisnuita in curte, nu fara poarta si gard pe frontul stradal, in general cam cu tot ce incape pe teren si-i este de folos macar pentru a se fali miilor de turisti care, cu siguranta, isi vor face cruce in fata ei si se vor intreba ( la inceput…) ce cauta acolo !!!
        Apoi se vor obisnui cu ea, vor trimite si pe altii sa o vada, le va fi dor si vor veni si anii viitori s-o vada…sau poate sa se bucure de ea peste noapte, dupa o palinca si un vin adevarat, baute la asfintit…si astfel dorinta mea cea mai mare va fi din nou indeplinita : sa fac oamenii sa se simta bine, sa se bucure de viata, sa povestim, sa fim un pic mai altfel decat suntem in fiecare zi de munca si de supravietuire !
        Daca nu crezi ca am inebunit si daca ma poti ajuta sa fac ceea ce imi doresc sa fac cu o intreaga gospodarie din Maramures, si daca stii ceva oameni cu suflet si cu drag de casele vechi din lemn care sa ceara si sa primeasca de la mine un pret omenesc pentru casa si munca lor, da-mi de veste ! Te rog !…si promit sa scriu, sa fotografiez si sa filmez fiecare pas al lucrarii sau, daca iti place marea te asteptam la noi… Daca reusesc, sa nu astepti invitatie la inaugurare…vei fi singura persoana care nu va avea nevoie de invitatie !!!

  33. alina spune:

    Intr-adevar, „problema este și la autorități”. Orice peisaj, atat rural, cat si urban, se urateste cand fiecare construieste dupa cum il taie capul. Oamenii au niveluri de educatie si gust diferite, de aceea trebuie sa existe niste reglementari, pe zone, in ce priveste arhitectura, designul.

    Cateva cladiri facute aiurea, in neconcordanta cu locul, pot stirbi frumusetea unei zone intregi fara ca multi indivizi macar sa realizeze asta. In tarile/locurile unde autoritatile se implica, casele arata similar si, prin urmare, localitatile au personalitatea lor unica.

    Din contra, caracterul pestrit al cladirilor rapeste din frumusetea unei zone, dauneaza pe termen lung turismului si dauneaza si locuitorilor: o casa cu etaj construita langa una fara etaj ii poate rapi vecinului lumina solara, intimitatea; aceasta este o situatie foarte neplacuta, dar des intalnita in satele romanesti de azi.

    Nu cred ca oamenii pot fi convinsi (nu toti) sau obligati sa locuiasca in casele stramosilor (renovate sau nu), dar ceea ce se poate face e crearea unor reglementari de constructie pentru a evita pestritul si uratul, precum si disconfortul provocat vecinilor. De asemenea, casele vechi sa nu poata fi demolate daca prezinta valoare culturala, ci vandute sau preluate de muzee.

    Un lucru semnificativ pe care il remarc e ca marele dezavantaj al caselor cu etaj (mai ales pe loturi inguste), este faptul ca rapesc (si isi rapesc si reciproc) din intimitatea pe care omul o poate avea in casa si curtea sa. In mediul rural, o casa cu, cel mult, mansarda mi se pare suficienta. Tu ce parere ai in aceasta privinta, Adela?

    P.S.: Casa nou construita in spatele celei batranesti reprezinta, in opinia mea, inca un exemplu de constructie inestetica tipica noii societati romanesti. Mai mult, nici nu se potriveste in peisaj.

  34. Bogdan spune:

    Sunt dispus sa o cumpăr eu, sa o strămut in localitatea bunicilor de la granița MM cu CJ. Are cineva idee daca aceasta casa mai este de vânzare?

    • Adela Parvu spune:

      Sigur nu mai este de vanzare Bogdan.

      • Bogdan spune:

        Daca știți vreo astfel de casa, in stil traditional, aflată la vânzare, as fi interesat sa fac o mica investiție si sa o achiziționez, poate in felul asta sa ma decid mai ușor sa fac mutarea, de la oraș la aer curat.

        • elena spune:

          trebuie sa cauti teren pe urma si sa reconstruiesti casa , mai bine cumperi casa cu teren cu tot , ca altfel te complici, iti trebuie camion pentru carat lemne si dulgher tamplar sa o asambleze si lemnul este vechi , .

  35. pre spune:

    educatia trebuie facuta in scoala !nu religie !

  36. elena spune:

    n-am inteles ce vinde de fapt ? cateva lemne ? pai cine cumpara niste lemne vechi ? vrea sa construiasca pe terenul ala , deci vine omul cumpara casa, o desface si ce face cu lemnele , la 1000 euro pe lemne , e mult.

  37. Voica spune:

    Va rog daca puteti sa ma ajutati sa rezolv o situatie:
    Casa de lemn, casa mea natala, se urneste. E periculos sa stai in jurul ei. Noi, copiii am pastrat-o timp 30 de ani de la plecarea noastra din sat. Eu personal, locuiesc de mai bine de 24 de ani in strainatate. Noi dorim sa pastram tot, inclusiv terenul din jurul casei, insa in situatia asta nu se mai poate. Trebuie rezolvat cumva. Sa investim si sa refacem casa ca sa mai se strice din nou, tot nu merita, daca nimeni nu merge acolo.

    Am pus casa de vanzare, in speranta ca lemnul acela sa se mai poata refolosi acum pana nu e putrezit de tot.

    Vazand reactiile de mai sus, sunt interesata la alte solutii in situatia aceasta. Ce ati face d-voastra?

    Voica

  38. Emilia spune:

    inca una de vanzare 🙁 http://olx.ro/oferta/vand-casa-foarte-veche-maramures-ID4HUJG.html#3212694052

    As vrea sa o cumpar da nu vor sa vanda terenul si nu stiu exact ce costuri presupune transportul, cine il poate organiza sau in ce conditii… plus nu stiu in ce conditii pot plasa casa pe un alt teren din zona. asa o bijuterie la numai 2500 de euro… Locuiesc si lucrez in strainatate si nu pot sa vin sa petrec prea mult timp in tara sa rezolv toate formalitatile

    Ma poate ajuta cineva cu niste informatii? Poate reusim sa salvam cateva casute impreuna. Va impartasesc pasiunea

  39. logociobanul spune:

    Este un lucru util ca totuşi dacă vor să le „demoleze” să le vândă românilor care îşi doresc o astfel de casă. Chiar dacă pe un preţ de nimic, chiar dacă e donată, să ajungă să fie restaurată şi locuită de alţi români poate din colţul opus al ţării mi se pare un avantaj, decât prelucrarea casei ca lemn de foc. La mine în sat este o regulă, aproape o superstiţie, nu se arde lemnul vechi, războaie de ţesut, jugul vechi de la boi, nimic nimic…se ţine sau se dă.

  40. Badea spune:

    După ce au trăit zeci de ani intr o casă că aceasta, s au săturat si vor si ei conditii!!!Nu este ușor să trăiești mai ales iarna, fără condiții de apă caldă ,caldura etc Rămâneți o lună iarna în casa aia si apoi ve ti intelege de ce o vinde !

Lasă un răspuns la ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *