KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (15)

In Case, Design Interior

La exterior și-au făcut casa după cele din zonă, la interior cum au vrut ei

Ăsta e un exemplu bun despre cum poți face o casă frumoasă, care să fie în spiritul locului la exterior, dar la interior, acolo unde numai familia are acces, e pe gustul proprietarilor. Dar pe lângă faptul că arhitectura exterioară este în ton cu cea a regiunii, adică la țară, modul ăsta de a construi înseamnă și bani mai puțini, mai puțini decât pentru o casă complicată. Da, e făcută cu respect față de comunitate, dar din materiale moderne. Să nu-ți închipui că le-a fost ușor să o ridice, căci a durat doi ani până au terminat-o, dar acum la final arată așa de frumos și simplu. Și avantajele unei asemenea case se simt și după aia, căci o îngrijești mai ușor și o repari mai ușor. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (3)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (22)Mi-a spus cineva pe Facebook că nu înțelege de ce tot prezint case poloneze. Păi cum să nu le prezint când polonezii au înțeles cât de important este să păstreze tradiția și să o continue, chiar și atunci când își ridică case noi? Soții Magda și George și-au dorit tare mult o casă la țară, dar el știa exact cum o să procedeze. După ce a găsit terenul s-a plimbat prin zonă și a văzut cum sunt modele de case. Apoi a ajuns la concluzia că cele țărănești nu doar că arătau fain, dar erau și inteligent construite. S-a gândit că o formă de paralelipiped e și practică, economică, dar asigură și spațiu la interior. Când adaugi la așa ceva o verandă și o intrare cu elemente ce reinterpretează cele tradiționale, casa nu mai apare ca un cub, ca un paraleliped. Imaginea ei se schimbă. Apoi a calculat că n-avea sens să facă și etaj că doar dacă mansarda podul obținea al doilea etaj.

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (21)

Dar oricât de simplu ar fi părut planul lor, tot nu puteau să facă singuri casa. Așa că au apelat la arhitecți, care au pus în proiect toate cele ce și-au dorit, dar și multe lucruri la care nu se gândiseră sau nu știau cum să le facă, cum ar fi spațiile de depozitare sau chestiuni mai tehnice cum e șemineul situat în centrul camerei de zi. De asemenea, nu știau cum să facă scările de acces către casă, căci aceasta urma să aibă o fundație zdravănă pe terenul cu denivelări și ușor în pantă. Dar asta-i bine când apelezi la specialiști că dai un ban, dar salvezi o grămadă de alți bani pentru că nu mai trebuie să refaci sau să reconstruiești ceea ce a fost prost gândit sau construit. Spre exemplu, ei au luat în calcul pentru intrarea în casă scări de beton, dar ce sens aveau dacă terasele erau din lemn? Uite, numai asta și tot este o economie de bani. Nu mai spun de partea cu instalațiile, căci dacă nu ești de meserie nu știi cum s-o faci, cum s-o planifici. Baia și bucătăria se află nu întâmplător una lângă cealaltă căci e mai ușor să conectezi ambele instalații la sursa de apă. Altă economie și aici.

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (1)

La interior cei doi soți și-au dorit o cameră de zi largă și aerisită. Deja își imaginau cum o să se umple locul de rude și de prieteni. Dar nu știau cum să facă asta, căci prea mare casa nu-i, deși pare una generoasă. Dar arhitecții le-au organizat funcțiunile și au prevăzut și ferestre în acoperiș astfel încât senzația de spațiu să fie amplificată de lumina naturală și de înălțimea livingului. Da, nu au mansardat tot podul, ci doar o parte, cât a fost nevoie pentru dormitoare, dar la parter este un spațiu amplu, separat de șemineu. Adică în jurul acestuia de-o parte e livingul, cu sufrageria (locul de luat masa) și de cealaltă parte bucătăria. Acum și locul de luat masa e așezat logic între bucătărie și terasă. Dacă vor să stea pe verandă e mai ușor să mute scaunele și la nevoie masa. Deci nu doar să arate frumos, ci și să fie la îndemână.

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (18)

Acum la interior Magda și-a dorit tare mult un ambient în stil scandinav. Nu știa ea exact ce și cum, dar după ce au fost în vizită la un prieten din Norvegia și au dat peste cataloage de mobilă și reviste de amenajări de acolo au observat că toate nuanțele sunt foarte deschise și luminoase. Așa că au recreat decorul ca acolo, dar au ales culorile lor preferate, adică albastru. În rest, numai tonuri de gri care arată foarte elegant în combinație cu albul. Și la nivelul finisajelor există pe ici pe colo textură, cum ar fi cea de cărămidă albă din zona de șemineu către bucătărie. Pe jos au ales plăci ceramice ca să le fie mai ușor cu întreținerea casei, căci vrând nevrând la țară n-ai cum să nu te pricopsești cu noroi pe tălpi. Dar ca să nu le fie frig au pus încălzire sub pardoseală. Vezi? De afară arată în spirit rustic, dar la interior sunt o grămadă de dotări moderne. Asta înseamnă modernizare: la exterior în ton cu restul, chiar dacă folosești materiale moderne, la interior cum vrei tu! Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (2)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (7)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (9)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (11)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (23)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (5)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (4)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (14)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (12)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (17)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (10)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (20)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (19)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (16)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (13)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (8)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (6)

adelaparvu.com despre casa cu exterior rustic, interior modern, amenajare scandinava, casa Polonia, Foto Aneta Tryczynska (15)
Sursa foto: Weranda Country

53 Responses to La exterior și-au făcut casa după cele din zonă, la interior cum au vrut ei

  1. eftimia spune:

    superba …..nu mai am cuvinte…..

  2. Dana spune:

    Casa este foarte frumoasa la exterior. Inauntru insa este foarte palida, ii lipseste culoarea.
    Uite aici o bucatarie interesanta in nuante de alb si albastru marin:
    http://www.houzz.com/ideabooks/26754719?utm_source=Houzz&utm_campaign=u509&utm_medium=email&utm_content=gallery1

  3. Mihai Raduta spune:

    Asa orientativ cam cat a costat o astfel de casa ?

    • Adela Parvu spune:

      Asa ceva poate sa-ti spuna numai un arhitect Mihai. Imi pare rau, dar sunt multe detalii despre care eu nu stiu sa le calculez. Uite, poti cere o parere arhitectei Raluca Suru 0727.893.935 si cred ca ea poate sa-ti dea un cost estimativ.

  4. Juli spune:

    are o gingasie casa aceasta…
    foarte frumoasa.

  5. Mihaela spune:

    Splendid! O casa calda după părerea mea:)

  6. Ioana spune:

    E foarte frumoasa casa. Si are si o pisica, deci are deja spirit 🙂 Am vazut inauntru mobila de la IKEA care pare cu totul altfel decat in magazin. Love it !

  7. Foarte interesanta ideea, dar la noi nu prea ar fi posibila o casa moderna la tara din cauza faptului ca in majoritatea satelor nici nu exista sistem de canalizare 🙁

  8. dumitru spune:

    imi place acest tranzit, intre clasic si modern; cred ca o sa-mi construiesc si eu o terasa acoperita definitiv cu pardoseala inalta, din material plastic rezistent atat vara cat mai ales iarna si imi doresc niste obloane, ca la aceasta casa cu sistemele de blocare la perete, cand sunt deschise. Intrebare: unde ati comandat realizarea obloanelor cu sistemul de blocare, cand sunt deschise si de inchidere ?. Rog trimiteti si mie un raspuns ajutator pe email: [email protected]. cu multumiri, Dumitru

    • Adela Parvu spune:

      Buna Dumitru! Cred ca nu ai citit articolul cum trebuie pentru ca eu nu am facut nimic 🙂 Dar am sa ma interesez despre obloanele despre care intrebi 🙂

  9. Mella spune:

    Frumoasa si interesanta … un releveu al casei exista? 🙂

  10. extraordinar de frumoasa si calda.

  11. Mariana Sava spune:

    încântător! Exteriorul + interiorul! Pentru unii pare „palid” acest interior , pentru mine este ideal: îmi inspiră linişte, calm, intimitate, curăţenie! Minunat!

  12. marius spune:

    e un inceput deschiderea catre alte stiluri. merita felicitati propietarii. gusturile nu se discuta dar parca e predominant ikea. e prea peste tot ai impresia ca fac reclama pt ikea. culorile sunt ok se pot inlocui cand vor altele dar patul de metal arata ieftin…e totusi mica sau m-am dezobisnuit de marimile europene.. e doar impresia mea deci sa o stapaneasca, foloseasca sanatosi

    • Adela Parvu spune:

      Marius tocmai de aia e bine sa vezi mai multe interioare ca sa stii ce-ti place 🙂 E clar ca daca ar fi fost casa ta ai fi facut-o altfel la interior. Si e si firesc asa!

  13. Ioana spune:

    Este superba! Imi place si interiorul care foloseste mult alb, eu insa nu l-as face asa doar din motivul lenes ca este foarte greu de intretinut 🙂

  14. George Birsan spune:

    Doamna Adela Parvu, trebuie tinut seama ca PASTISA nu are valoare in nici o forma de arta. Intradevar aici este vorba doar despre o „jumatate” de PASTISA, respectiv cea din exterior. Intradevar la Publicul Roman Needucat si de masa Prinde. deci veti avea multi vizitatori pe site, Din pacate nu se vor educa prin ceea ce le prezentati ci se vor adancii in stereotipurile „arhi-cunoscute”. Este o Greseala sa construim case in 2014 ca in 1900 si nici macar sa nu le fecem corect. Adica cu imbinarile de lemn asa cum erau facute casele la 1900.
    Exista doua variante pentru o astfel de alegere a unor beneficiari! 1. isi cumpara o casa veche si o reabiliteaza, restaureaza, repara. 2. angajeaza un arhitect care sa faca o casa care sa interpreteze intr-o maniera contemporana un stil traditional. Pentru ambele variante va invit sa cautati pe internet case facute noi sau restaurate de domnul arhitect Sturza. (mai sunt si altii dar dumnealui este cel mai cunoscut).

    • Adela Parvu spune:

      Domnule Birsan, eu cred ca si germanul, care spune ca „singurul lucru pe lumea asta care TREBUIE este sa murim”, adica acela e singurul cert. In rest, cred ca exista mai mult de doua variante si oricare ar fi varianta e nevoie de un arhitect. Si in cazul de fata, casa a fost conceputa si proiectata de un birou de arhitectura, iar modalitatea aceasta mi se pare mult mai frumoasa si mai valoroasa decat ceea ce puteti vedea in linkul acesta http://mandriesibeton.ro/ 🙂

      • George Birsan spune:

        1.Doamna am incercat sa punctez diferenta intre valoare si kitsch. Daca cochetati cu pictura ar trebui sa intelegeti care e diferenta intre un original si o reproducere. Sigur ca in ochii unui neavizat amandoua sunt la fel de frumoase. Dar intre diferenta de valoare este o distanta de la cer la pamant. 2.Majoritatea caselor din romania au in spatele lor un birou de arhitectura. Legea in romania ne obliga sa avem un proiect pentru toate constructiile. Asta nu inseamna ca au si caracter de „arhitectura”. 3.Argumentul ca exista si mai rau nu este unu solid. Se gasesc exemple de mai rau. Intrebarea este: „cum facem bine???”, nu:” cum se poate si mai rau???”
        Eu cred ca gestul dumneavoastra de a promova arhitectura „frumoasa” este unul de apreciat. Eu doar incercam sa aduc cateva arumente care eventual sa aduca plus valoare sitului dumneavoastra. Critica constructiva si uneori dureroasa m-a „crescut „. Sa-mi fie cu iertare ca am distrus admosfera Zen de pe situl dumneavoastra. Totusi, Arta este pentru cei care o inteleg. Pentru ceilalti se rezuma la frumos sau urat. Prin meseria mea am „obligatia” sa tratez cu respect beneficiarul care este mai „neavizat” decat mine si sa-l indrept pe calea cea buna.

    • Alex spune:

      De ce ne strici cheful, Leonardo?

  15. Tonuri pale . Alb . Prea mult alb . Doar pentru doua persoane care doresc sa evadeze din stresul cotidian , e binevenita amianta cromatica sau bicromatica a casei . Alb cu alb pal . Si pe aici , pe colo , putina culoare .O incarcare cu energii pozitive , in scurtul ragaz pe care ti-l poti oferi , in ceea ce ti-ai fi putut dori , a fi , o oaza de liniste …. Un loc cu culoare pentru copii???!!… Gradina…. Spatiul verde…..Daca prin ceea ce am scris , am atins un punct sensibil , imi cer mii de scuze .

    • Adela Parvu spune:

      Florin ma bucur foarte mult ca fiecare isi spune parerea. Pe mine nu ma supara asta, din contra! Trebuie sa avem curajul sa ne expunem opiniile, trebuie sa avem incredere in noi. Deci iti multumesc! Comentariul e binevenit!

  16. ce contează spune:

    dacă arhitecta de mai sus este cea care a amenajat casa și i-a convins pe proprietari să pună gresie peste tot prin casă, inclusiv în dormitor, mai bine n-o mai suna…

  17. extraordinar! te felicit Adela! cäsuta prezentatä de tine aici este visul meu. tot ce este pus e cu f mult gust! nu mä deranjeazä de unde este prezentarea, principalul este comfortul si tehnica! inca o data te felicit! sper sä ajung la tine sa-mi faci designul cäsutei mele! apropopos de unde esti draga mea?
    cu f mult respect!
    viviane angela

  18. Lexa spune:

    in dormitor e parchet….e superba casa!

  19. Cristin spune:

    Minunat! Si mie imi prindea bine articolul asta acum 17 ani cand am inceput sa ne facem o casa. Aventura vietii mele! Si asta pentru ca nu a fost nimeni sa imi spuna ca baile si bucataria e bine sa fie grupate (acum stiu ca nu e vorba doar de materialele initial consumate ci de utilitati in totalitate), ca un spatiu deschis pe doua niveluri e frumos dar nu e practic de intretinut (caldura, curatenie) … O intreaga poveste. Oricum cand ai o casa a ta, in a carei realizare te-ai implicat, despaseste cu mult orice locuinta de bloc.

  20. Iulian Vlad spune:

    Parerea mea … poate fi putin ciudata.
    Casa afara foarte frumos la exterior, dar la interior nu mai seamana cu o casa de la tara. Aici eu ma intreb:
    De ce vrei o casa la tara care sa arate, conform traditiilor, doar la exterior?
    La exterior au folosit culoarea lemnului in mai multe nunante iar la interior 80% e alb, ca la spitalele de stat. Pana si peretele de caramida a fost vopsit in alb, cand puteau sa pastreze culoarea.

    • Adela Parvu spune:

      Intrebarea mea este de ce n-ai vrea Iulian sa-ti materializezi visul fara sa deranjezi pe ceilalti? Oamenii acestia au visat la un decor scandinav, deci asa si-au facut-o la interior, dar au respectat locurile si casa la exterior si-au facut-o cum e in zona. Raspunsul e simplu.

  21. […] La exterior si-au facut casa dupa cele din zona, la interior cum au vrut ei – adelaparvu.com714 shares 299 comments 5251 likes 4 tw. trackbacks 656 tw. followers […]

  22. Adela G. spune:

    Obloanele sunt de mare efect , conteaza mult la o casa.Fain ,fain , fain !

  23. Adela G. spune:

    Daca domnul B. ar vizita casele romanilor cred ca ar face icter. Eu cred ca acest site educa gustul frumos si rafinat.
    Trebuie sa fie si un GIGI CONTRA !

  24. Gaias spune:

    Dupa parerea mea, piata din Romania nu e inca pregatita pentru casele decorate simplu, eficient, in culori neutre care sunt atat de populare in occident. Inca ne mai zbatem in valtoarea traditiilor fanariote dominate de culori tari, mobile grele, masive, covoare „persane”, mult metal, zugraveli traditionale (bej, roz pal, albastru, verde) si de preferinta diferite in fiecare camera. Inca avem in cultura noastra tendinta de a face spectacol, de a arata nivelul material la care am ajuns prin decoratiuni „grele” care isi „striga” pretul. In Romania un patron de firma de succes care se plimba cu o masina veche (asa cum o face de exemplu patronul firmei Ikea) este inca de neconceput si ar fi privit cu mult dispret si tratat ca un nebun. In Romania cand ajungem la un anumit nivel material, ne construim case cu 10 camere, punem marmura in holul de la intrare, eventual mai trantim si un jacuzzi si cateva coloane. Totul condimentat cu decorul „de poveste” de mai sus.
    Casa prezentata iese din tiparul caselor romanesti. Nu este nici traditionala 100%, dar nici moderna 100%. Reprezinta gustul proprietarilor ei, care dupa parerea mea este eclectic. O casa functionala, care iti da senzatia ca poti respira in ea si ca te poti odihni. Mai avem insa de indurat pana la schimbarea mentalitatii si pana cand un astfel de concept nu va mai fi tratat cu remarci speriate de genul „alb de spital”.
    D-na Parvu, va felicit pentru alegerea facuta atunci cand v-ati decis sa prezentati aceasta casa. Ati spus mai sus ca apreciati criticile contructive. Imi permit atunci sa va rog sa acordati o idee mai multa atentie gramaticii si atunci totul va fi perfect. Expresia „adica ca la tara” deranjeaza.

    • Adela Parvu spune:

      Maia eu sunt optimista in privinta alegerilor pe care le fac romanii. Incet, dar sigur vor sti ce sa aleaga. Multumesc pentru semnalarea cacofoniei! Am corectat 😉

  25. mhanneman spune:

    Ce imi place foarte mult si ii aplaud pe proprietarii ca au luat in calcul zona in care se afla, si au avut respect fata de arhitectura locului. Am observat ca asta e o problema mare la romani. Vezi acum la tara tot felul de ‘palate’ din ciment…..cu gard de ciment, ciment peste tot…..cu cateva etaje si varuite cu tot felul de culori deochiate…..in concluzie cu putin gust (de parca tot ce vor e sa arate ca au bani). E trist pentru ca asta strica foarte mult imaginea traditionala a satelor….si incet se va pierde complet. Recunosc ca desi imi place stilul minimalist, casa e putin prea alba la interior. Dar daca asta le place lor cine sunt eu sa ii judec? In schimb daca le-asi fi vecin, le-asi multumi ca au ales un astfel de exterior.

  26. Vali spune:

    Salutare tuturor,!
    Draga Adela.
    Am cautat mult timp pana acum un model de casa ce sa ne satisfaca acel…ceva din noi. Acel ceva care stia ca trebuie sa existe o casa si pe gustul nostru. Acum ca am gasit-o (si iti multumim mult pentru asta) te rugam sa ne trimiti mai multe detalii despre acest proiect, mai multe fotografii (ext-int). Iti multumim,
    Valentin si Maria

  27. James spune:

    Un alb boring…plus ca-si va schimba culoarea in unele locuri…bucatarie, deasupra semineului..unde este expus la lumina…etc
    Partea cea mai negativa este semineul alb…fara nici o protectie in jurul ferestrei..tot fumul va murdari usa si peretele in timp…
    Multe decoratii in prim planul obiectivului pentru fotografie…original mi s-a parut doar chiuveta de la baie…la bucatarie lipseste ilotul pe mijloc.
    Just an opinion.

  28. Dorina Tudor spune:

    Buna ziua,

    Puteti va rog sa imi dati contactul arhitectului care a proiectat casa, imi place foarte mult si as dori sa construiesc ceva asemanator intr-o zone de munte.Multumesc.

    Dorina

  29. Ana spune:

    Casa este minunata, ca orice casa in stil traditional si cu respect pentru regiune. Dar, „modul ăsta de a construi înseamnă și bani mai puțini, mai puțini decât pentru o casă complicată”. Nu stiu ce inseamna „mai complicata” in schimb a construi o casa in stil traditional nu cred ca este deloc ieftin, mai ales vazand cantitatea de lemn folosit (stalpii, obloanele acelea minunate, etc.). A ajunge la simplitatea si armonia din acest exemplu necesita mult bun gust si investie in calitate, care nu este deloc ieftina. As vrea si eu recomandari – daca ai – de mesteri care imi pot realiza asa ceva la un pret bun! (as avea nevoie de: obloane de lemn in stil traditional romanesc, stalpi ornamentali pentru casa, simpli, prispa/ deck din lemn, scari din lemn, fereste cu rama din lem, usi de lemn masiv dar simplu, in stil „barn”, tigla cu patina veche sau sindrile de lemn …). Multumesc frumos si apreciez recomandarile! Sunt convinsa ca ai acces la comori de info pe care eu nu le am…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *