Una dintre puținele reviste de design interior de la noi care sunt bine făcute și care ar merita să apară mai des, Elle Decoration, este condusă de Ileana Răducanu, un om în aparență timid și discret, dar care este capabilă să mobilieze oameni, să pună în aplicare idei și să materializeze proiecte. Sunt mulți designeri și arhitecți de la noi care îi sunt recunoscători și e firesc să fie așa. Prin lansarea concursului 3D Dependent de Design a reușit să aducă în prim plan unii dintre cei mai talentați tineri de la noi. Ileana Răducanu este un om care face lucrurile să se întâmple. De la lansarea revistei a sprijinit și promovat creatorii români – de la decoratori, designeri de interior, arhitecți  la designeri de obiect. În ediția de primăvară-vară 2014, adică numărul 50 al revistei Elle Decoration, ai să găsești o rubrică dedicată celor care s-au alăturat demersului ei de a susține designul românesc.

Editorialul semnat de Ileana Răducanu în numărul 50 al revistei Elle Decoration

Editorialul semnat de Ileana Răducanu în numărul 50 al revistei Elle Decoration

adelaparvu.com despre Elle Decoration Romania (1)Am fost onorată de invitația Ilenei Răducanu de-a fi prezentă în paginile revistei alături de oamenii care susțin designul românesc. Am ales ca și decor un fotoliu din colecția Bucovina creată de designerul Mihai Grama pentru Mobila Dalin, una dintre colecțiile care-mi plac foarte mult. Merită să ai și tu acest număr de revistă, mai ales dacă vrei să afli despre cele mai recente noutăți din domeniul ambientărilor interioare, dar și pentru a descoperi locuințe deosebite amenajate în România, una dintre ele fiind a Cameliei Șucu, doamna care alături de fiice ei te întâmpină încă de pe coperta revistei. Sper să cumperi revista și să te delectezi cu articolele ei în vacanța de vară!

Colectia Bucovina creata de designerul Mihai Grama penru Mobila Dalin

Colectia Bucovina creata de designerul Mihai Grama penru Mobila Dalin

adelaparvu.com despre Elle Decoration Romania (3)

Vacanta in paradisul Bali unde descoperi interioare si gradini exoticeDesign InteriorHoreca

Vacanta in paradisul Bali unde descoperi interioare si gradini exotice

Adela ParvuAdela Parvu13 februarie 2016
Acum poți curăța țevile de calcar și rugină fără chimicaleConstructiiNoutăți și Trenduri

Acum poți curăța țevile de calcar și rugină fără chimicale

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
E mare, dar e faină vila asta cu forme organiceCaseDesign Interior

E mare, dar e faină vila asta cu forme organice

Adela ParvuAdela Parvu9 februarie 2016

9 Comentarii

Lasă un comentariu