Am mai văzut această plantă cu flori multicolore în unele grădini, dar sincer nu știam cum se cheamă. Norocul meu este că-l am alături pe Carli Marian de la care mereu învăț lucruri noi. Așa am aflat despre Lupin – o plantă perenă cu flori superbe. Dar a fost uimitor pentru mine să descopăr că este din aceeași familie cu mazărea. Dar uite că-ți scrie mai multe Carli și te las să te bucuri de informațiile oferite de el, dar și de selecția de imagini cu aceste flori minunate.
Foto MyYosemite
Lupinul este una dintre cele mai spectaculoase flori de vară. Inflorescențele sale lungi parcă salută cerul prin flori multicolore. Este una dintre acele flori care fără dubiu va mângâia privirea oricărui iubitor de frumos. Florile sale sub forma de rachetă se potrivesc de minune atât într-o grădină modernă cât și într-una rustică.
Foto FrustratedGardener
Lupinului îi place să crească într-un sol bogat în humus, ușor acid și bine drenat, amplasat într-un loc fie însorit, fie parțial umbrit. Însă datorită rădăcinilor extrem de lungi, lupinul se descurcă excelent și pe solurile mai nisipoase și secetoase. Și pentru că face parte din aceeași familie cu mazărea, trebuie să știi că are capacitatea de a „repara” deficiențele de azot din sol, ceea ce înseamnă că nu are nevoie de fertilizări speciale. Într-o grădină rustică de tip englezescsă știi că poate fi companionul perfect pentru multe dintre legumele tale preferate, ajutându-le să se dezvolte armonios.
Foto JKandSons
Florile lupinului pot fi albe sau colorate în roz, galben, albastru, violet și ai să găsești nenumărate varietăți. Îți recomand ca după fanarea lor, adică după ce florile se trec, să elimini prin tăiere întreaga tijă florală și arareori să le lași să facă semințe. Asta pentru că numărul mare de semințe ce urmează să se formeze după înflorire repezintă un consum major de energie și de cele mai multe ori slăbește foarte mult planta. Și dacă îți mai dorești flori după terminarea perioadei de înflorire te sfătuiesc să tai planta până la nivelul creșterilor noi apărute la bază. Procedând astfel vei stimula un nou val de înflorire spre sfârșitul verii.
Foto Acornsbecomeoaks
Plantele mature să știi că le poți diviza pentru înmulțire primăvara, dar niciodată toamna, deoarece poate pune viața plantei în pericol în timpul iernii. Lupinul este o plantă perenă, dar cu o viață medie de circa șapte ani de zile, după care trebuie înlocuită cu un exemplar tânăr. Deși pare o plantă rustică, rezistentă să știi că adesea în primăvară este atacată de melci, iar vara invadată de făinare. Atenție! Frunzele, florile sunt otrăvitoare așa că trebuie să ai mare grijă când lași copii mici sau animalele dragi în preajma lor, adică să nu le consume sau să nu se irite de la ele.
Foto Johnstowngardencentre
Trebuie să-ți spun că s-a demonstrat științific cât de hrănitoare sunt boabele de lupin dulce (Lupinus albus). Acestea au un conținut ridicat de proteine, comparabil cu cel din soia. Pe lângă faptul că s-a descoperit acest lucru, cercetătorii din cadrul Institutului Fraunhofer din Freising, Germania chiar au trecut la o etapă ulterioră. Așa au obținut produse alimentare în care au înlocuit laptele și carnea cu semințe de lupin. Ce să mai spun…sunt și frumoase și ne pot și hrăni! Zău că merită să avem florile acestea în grădină. De aceea îți ofer mai jos o rețetă de salată cu lupin dulce.
Foto Floradania
Uite aici o rețetă de salată cu lupin dulce. Ai nevoie de următoarele ingrediente pe care le amesteci în voie și vei obține o salată hrănitoare, binevenită pe timp de vară: un cartof dulce, 300-400 grame, tăiat cuburi, fiert și răcit/ 100 grame de măsline verzi și negre fără sâmburi/ 100 grame boabe de lupin, fierte și decojite (conservă)/ 100 grame porumb dulce/ 200 grame pulpă de grapefruit/ 1 linguriță de oregano uscat/ 1 linguriță de cimbruuscat/ 1 linguriță de boia iute de ardei/ 2 linguriulei de măsline. Dacă vrei să comanzi online semințe de lupin uite aici câteva link-uri utile covera.ro, semplus.ro și ecovazon.ro. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
Eşti in Rai!
Sa stii ca da Mala!
Si eu am in gradina, mov si galbene.
Acum este perioada lor, sint ca niste luminarele …dar nu am stiut ca se maninca….Multumim de informatie
nu toate se maninca ,ai grija ca poti murii daca nun stii care sint comestibile!
Florile mov din fotografia # 6 respectiv cele albastre si mov din fotografia #3 nu par a fi din specia lupines caci frunzele sunt diferite. Sunt si acelea otravitoare?
Multumesc anticipat.
Asa este Dana, fotografia numarul 6 infatiseaza floarea numita Digitalis purpurea, care de asemenea este otravitoare. Ma bucur ca ai surprins diferenta! Asta inseamna atentia la detalii! Felicitari!
Multumesc frumos pentru clarificare, este superba floarea. Pacat ca este otravitoare.
[…] unor sfere mov, parcă plutesc deasupra întregii grădini, dând senzația unui loc de basm. Sigur îți vor fura privirea fără să-ți dai seama, mult timp după venirea verii. Vei vedea că unele soiuri au […]
[…] Imperata, Miscanthus, Pennisetum, Stipa (ai imagini cu ele mai jos). Unele te vor încânta cu inflorescenţe frumos colorate şi de mari dimensiuni, iar altele te vor minuna cu cu frunzişul lor incredibil de colorat în […]