Alături de familia ei, Vița Lepădatu din Băbeni, Vâlcea, cioplește în lemn obiecte numai bune în casă

Știi scăunelele tradiționale cu trei picioare sau vasele din lemn, cum sunt covatele ori bolurile, nu mai spun de tocătoare sau pisăloage de mujdei. Ei bine, toate aceste tipuri de obiecte sunt făcute de mână, iar una dintre familiile cunoscute în breasla meșterilor populari este Lepădatu din Băbeni, județul Vâlcea. Și zic familie pentru că sunt toți implicați de la Vița Lepădatu și soțul ei până la copii lor și nevestele acestora, plus nepoții. Sunt șapte la număr și toți muncesc împreună, spre mare satisfacție a Viței. Poate că ție ți se par obiecte banale, dar să știi că cer îndemânare, pricepere și experiență. Cu aceste obiecte frumos realizate Vița Lepădatu a ajuns nu doar la târguri și expoziții din țară, ci chiar și la Washington, în 1999, când a făcut parte dintr-un grup de meșteri populari ce au reprezentat România. Nu cred că te-ai fi gândit că un astfel de meșteșug te poate purta peste mări și țări.

Vița Lepădatu

La târgul din Cișmigiu, care a avut loc la finald e iunie și unde am cunoscut-o pe doamna Vița Lepădatu, oamenii o tratau ca pe o bunicuță de la țară și o întreabau dacă rezistă fundurile de lemn, dacă nu se înnegresc, dacă și dacă…dar Vița Lepădatu le răspundea calm și blând „Domnule dragă, dar se știe că frasinul rezistă la apă”, sau „Doamna dragă salcia roșie conține și substanțe antiseptice, nu mai e nevoie să ungeți obietul cu nimic”. Da, doamna aceasta știe toate secretele esențelor de lemn pe care le folosește. Ea spune despre frasin că e adevăratul măslin în bucătărie, de aceea multe obiecte pentru preparatul mâncării se fac din această esență lemnoasă. Teiul își lasă seva și în obiecte, de aceea pare să îndulcească aromele, chiar și cel al usturoiului. Despre paltin spune că are o fibră care lucește, dar că e iute la gust, așa că merge să faci obiecte în care nu pui mâncare, iar despre salcia roșie spune că pe lângă proprietățile antiseptice este foarte rezistentă, nu se sparge, de aceea din ea fac taburele tradiționale, cele cu trei picioare.

Face de mult timp astfel de obiecte alături de soțul ei. S-a căsătorit de tânără la 17 ani și își aduce aminte că pe vremea ei între vecini nu erau garduri, iar lumea era mai prietenoasă, „nu erau alergători oamenii”, spune. Cum adică alergători? „Păi așa li se spuneau servitorilor”, mă lămurește. M-a amuzat asta. Tot pe vremea ei femeile ieșeau la șezătoare în sat, iar fetele lor le însoțeau. Așa aflau de mici cum se ține o gospodărie. Acum doamna Vița spune că bucuria multor fete e să găsească ceva bun de mâncat la restaurant, nu prea mai gătesc acasă. Eu cred că se înșeală, judecând după numărul de bloguri cu rețete, dar dumneaei ia în considerare vârsta celor care se opresc să cumpere de la standul ei pentru că și acum iese din atelierul de la Băneni ca să-și întâmpine cumpărătorii. Și merg toți din familia sa la târguri, fie pe rând, fie se împart.

Bucuria Viței Lepădatu a fost să-l cunoască pe artistul Horia Bernea, care a făcut din Muzeul Țăranului Român un reper la nivel internațional cît a fost directorul acestei instituții. Împreună cu familia ei se află pe lista meșterilor populari ai muzeului. Dar cum s-a apucat de acest meșteșug? Ei bine, după ce s-a căsătorit a lucrat într-o fabrică, iar soțil a fost operator chimist, dar pentru că nu le ajungeau banii și pentru că locuiau la țară au hotărât să mai facă ceva pe lângă serviciu și s-au înscris la cooperativa de pe vremuri. Munceau la domiciliu, iar secretele le-au învățat de la cei mai bătrâni și pricepuți din sat. Practic au continuat tradiția. La un moment dat, numai asta au ajuns să facă, adică să trăiască din ceea ce ciopleau în lemn. Copii s-au făcut și ei mari, dar n-au fost alături de părinți din start. Fiecare a făcut școală, au avut serviciile lor, dar treaba scârțâia în anii 90 când erai inginer. Vița i-a sfătuit să li se alăture și să lucreze în familie și uite, deja au trecut ani buni de zile, iar ei reușesc din acest meșteșug să-și întrețină familiile. Da, nu e ușor, dar le place.

La unul din târguri l-am întâlnit pe Constantin, unul dintre fii doamnei Vița, dar uitasem să-i iau numărul de telefon și mi-a fost greu să-l contactez. Dar uite că acum am dat de șefa de clan, ca să spun așa, și am aflat și povestea familiei. Sigur ai să-i întâlnești și tu în special la târgurile tradiționale și ai să dai peste lucrurile făcute de mână, cioplite în lemn de la platouri pentru mămăligă la polonice, de la vase frumoase și mari din lemn la scăunelele cu trei picioare.

Constantin Lepădatul, fiul doamnei Vița

Prețurile? Acceptabile pe buzunarul fiecăruia! Lingurile sunt între 3 și 20 de lei în funcție de mărime și sculptură, polonicele sunt între între 10-35 de lei dacă sunt sau nu sculptate, vasele și bolurile din lemn sunt între 20 și 50 lei în funcție de mărime, platourile pentru mămăligă cu loc special pentru carne și murături sunt între 25 și 30 lei, fundurile de lemn între 10-30 lei, taburetele de la 50, iar măsuțele de 60 cm sunt 200 lei. Nu uita că sunt făcute manual, de altfel vei vedea urmele de la cioplit. Vrei să iei legătura cu ei? Păi poți să-i suni la 0742.051.718 și dacă-i vezi în târg întreabă-i cum îi cheamă. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!