Îi găsești exclusiv la târguri și bat țara în lung și în lat cu marfa lor pe care o găsesc în satele noastre. Nu s-au gândit să-și facă pagină de Facebook și nici să posteze anunțuri, iar de site nici nu încape vorba. Deși e păcat, pentru că oamenii aceștia nu doar că identifică, negociază și cumpără lucruri tradiționale vechi, ci le și recondiționează. Poate recondiționat e mult spus, dar în orice caz le repară. Dar trebuie să fii cunoscător ca să știi ce iei. Am stat de vorbă cu doi astfel de negustori, care erau unul lângă altul la un târg de la Muzeul Țăranului Român. Au fost cam zgârciți la vorbă, căci cine nu e cumpărător nu prea le stârnește interesul, dar cu toate acestea am aflat lucruri interesante. Primul dintre ele este că ei se cunosc între ei și și-au delimitat cumva teritoriul. Unul era din zona Banatului și bătea satele din jur, celălalt din zona Brașovului. Al doilea lucru este că pe lângă marfă rustică, cum spun ei, mai dau și peste antichități.
Ghiță Axinie locuiește în Timișoara și împreună cu fiul lui și-a făcut o meserie din a culege ceea ce oamenii de la țară consideră că sunt gunoaie. Dar nu ia orice. El s-a învățat că pentru a fi un negustor credibil și eficient trebuie să găsească obiecte aflate în stare cât mai bună pentru a nu interveni asupra lor sau reparațiile să fie minore, să nu altereze patina. Pentru că da, dacă obiectele sunt parțial deteriorate în atelierul său din Timișoara face mici reparații și recondiționări. A început să se ocupe de treaba asta de mult timp când a observat cu câtă ușurință oamenii renunță la ceea ce este vechi. El spune că fiind de la țară, pentru că acolo a crescut, dar apoi mutându-se la oraș, întotdeauna a avut nostalgia satelor. Acum le bate din poartă-n poartă în întreabă țăranii dacă au ceva de aruncat sau de vânzare. Obiectele astea pentru el se numesc simplu: marfă rustică, dar el știe exact ce cumpără. Știe să se uite după semnătura meșterilor populari sau după înscripții, recunoaște obiectele cu adevărat vechi și cele care sunt doar ponosite și neîngrijite. Și așa se face că la târguri ai să le vezi pe toate adunate de la mic mobilier la dulapuri, de la uși și porți de fier ori din lemn până la șei de măgări din lemn sculptat și pisăloage de mălai.
Pe cealălalt negustor, Tubi Constantin care e din Brașov sigur l-ai judeca după figură și ai avea impresia că nu știe prea multe. Da, este rrom, dar am rămas surprinsă de câte știe. Mi-a povestit că printre ai lui exista această îndeletnicire de-a merge cu marfă de vânzare prin sate. De cele mai multe ori făceau troc. A început treaba asta acum 15 ani pe cont propriu, adică cu familia lui. Mi-a mărturisit că la început nu știa nici ce cumpără și nici ce vinde. Asta până când s-a trezit cu niște șasi la el la poartă care au vrut să vadă ce are de vânzare. Acești sași, reveniți din Germania, i-au arătat cataloage și l-au întrebat de una de alta, dar lui Tubi, căci așa îi zice lumea, i s-a aprins un beculeț. A vrut să învețe mai multe și clienții nemți l-au ajutat dându-i cărți și cataloage de antichități rustice. Așa s-a pus la punct și încet, dar sigur a ajuns un mic expert. Spune că acum poate să-și dea seama de valoarea unui obiect și dacă e plin de rugină și dacă e mai deteriorat pentru că el vede cu ochii minții dacă mai poate fi reparat. În plus, știe cât de vechi sunt, din ce perioadă și din ce zonă. Repet, la prima vedere nici nu-l bagi în seamă, dar omul ăsta e mai mult decât conștient ce are de vânzare.
Cei doi negustori de care-ți spun au deja clienți fideli, unii care colecționează piese tradiționale, țărănești vechi. Mulți dintre acești clienți le dau și comandă să găsească anumite lucruri și ei se străduiesc să-și rafineze căutările. Amândoi însă accentuează că e păcat de faptul că mulți țărani nu prea știu să prețuiască obiectele, nu în termeni de valoare, ci că n-au grijă de ele. Alteori le supraevaluează pentru că sunt atașați emoțional. Oricum, negustoria asta împletită cu reparatul și recondiționatul nu e o una deloc ușoară. Pe lângă nenumărate drumuri pe care trebuie să le facă cu o furgonetă ca să poată căra marfa, după ce bat satele, odată ajunși acasă se pun pe treabă, apoi se interesează unde sunt târgurile și încarcă tot ce au mai bun pentru vânzare.
Cu timpul au învățat și ce se caută și le-a luat cam 10 ani să învețe. În orașe diferite, gusturile sunt diferite, așa că n-au întotdeauna aceeași varietate sau același volum de obiecte. M-a amuzat suspiciunea lor când i-am luat la întrebări, dar și faptul că atunci când le-am spus de Facebook și internet mi-au răspuns direct “N-avem noi timp de d-astea, noi suntem mai țărănoi așa și așa vrem să și rămânem”. De ce? “Pentru că așa ne place”. Bag de seamă că n-au priceput ei ce înseamnă blog, dar cu articolul ăsta au ajuns pe internet. Uite, numărul lui Ghiță Axinie de la Timișoara este 0744.543.421, iar numărul lui Tubi Constantin este 0742.830.195. Dacă ți-a făcut ceva cu ochiul din imagini acum știi unde-i găsești și vezi că pozele le-am denumit ca să știi ce am găsit în standurile lor, că doar e marfă rustică (ce mă amuză că ei o numesc așa) din zone diferite. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
3
Felicitari creatoarelor miini zbircite in decursul timpului care au facut ca traditia sa nu piara.
Da, felicitari si celor care prin oboseala cararilor necunoscute au scos la iveala aceste frumuseti ce-si recistiga locul in gospodariile neamului si nu numai.