Îți spun sincer că la așa ceva nu m-aș fi așteptat să existe! Dar faptul că le-am găsit dovedește că nimic nu e imposibil pe lumea asta. Sigur o arhitecții și designerii de interior, la fel ca și proprietarii de crame și restaurante vor fi foarte interesați. Soluția acestor elemente prefabricate este una patentată și a fost inventată germanii companiei Adler Brothers KG. După cum sugerează și numele sunt doi frați asociați, Konrad și Rudolf Adler, care au fondat firma în 1956, ulterior deschizând o fabrică ce producea elemente din beton. Copii lor s-au alăturat companiei, iar în anul 1999 le-a venit ideea să facă aceste elemente de tavane boltite, produse pe care le-au prezentat în premieră la târgul BAU din Munchen în anul 2001. Le-au denumit diArco și de atunci se bucură de un mega succes.
De ce sunt speciale aceste tavane? Pentru că așa ceva se făcea înainte exclusiv manual, erau așezate cărămizile una peste cealaltă, trebuiau ranforsări speciale și se cheltuia o grămadă de timp și de materiale pentru a obține curbele perfecte, care să asigure și stabilitate clădirilor. Cu tavanele diArco totul este mult mai simplu pentru că ele se montează direct ca într-un joc de lego. Desigur, e muncă la mijloc, dar timpul și costurile se reduc incredibil de mult. În plus, materialul din care sunt făcute este unul mult mai ușor comparativ cu vechiul sistem și se pretează atât pentru construcții noi, deci le faci din start cu astfel de tavane, cât și pentru renovări.
Germanii spun că pentru crame sunt excelente, menținând temperatura constantă atât de dorită de către enologi. Și da, pot și iluminate spectaculos! În plus, sunt potrivite și pentru amenajări exterioare, chioșcuri sau terase ce se doresc cu o arhitectură clasică. Germanii, deși au denumit produsele diArco ce are rezonanță italiană, spun foarte inspirat că nu toate drumurile duc la Roma, acolo unde au fost invetate tavanele în boltă. Și au dreptate. Uite, acum drumurile duc pe site-ul lor diarco.de, de unde poți afla mai multe și poți cere oferte. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
[…] Genială soluție! Plafoane în boltă prefabricate, ideale pentru crame, hoteluri, dar și case […]
Daca mai admir mult imaginile de pe site asta , am sa ma imbolnavesc, stii de ce? De dragul sobelor astea nemtesti ! Sint … Spectaculare!!!!!! Prea putin spus! Le admir si pe cele mai vechi de o bucata buna si cum acum ne construim o casa imi vin niste idei( vorba sotului meu- traznite rau)!!!!
Buna Alina! Ma bucur daca gasesti inspiratie pe blog! Nu-mi doresc sa te imbolnavesti, ci sa gasesti ceea ce-ti place 🙂 Dar poate ca avem nevoia cateodata sa ne imbolnavim si de frumos 🙂
Salut Adela ! Inspiratie este aici pe blog,bravo…o sa renovez conacul meu din Valcea rustic…vintae 🙂
Draguta ideea, dar…. Sunt inginer… Eu stiu ca aceste bolte erau realizate ca urmare a utilizarii pietrei sau caramizii ca material e constructie, atunci cand plafonul nu se dorea din lemn…. Eu cred ca aceste plafoane sunt un lux…, iar d.p.d.v psihologic….!
Multumesc Ionel pentru precizare! Cu siguranta stii mai bine decat mine pentru ca eu nu sunt inginer 🙂 E clar ca nu oricine isi face asa ceva, dar si cine e in cautare de solutii are acum la dispozitie aceste elemente, care mie mi se par geniale 🙂
felicitari , este extraordinar sa poti modifica in scurt timp arhitectura din interior
Da, chiar e o solutie foarte tare! Nu mi-ar fi trecut prin minte ca poate exista Mircea 🙂
[…] opus acesteia care sunt realizate pentru a masca legătura dintre fostele apartamente. Holul cu tavanul boltit nu e doar pentru aspect, ci are și rol de susținere în structura de rezistență fiind o altă […]