adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (80)

In Design Interior, Horeca, Romania Mea

Soții Plopeanu au avut un vis pentru Tg.Mureș. Și l-au împlinit cu Privo, unul dintre cele mai frumoase hoteluri din Europa

Să ne înțelegem, Tg. Mureș este orașul meu natal și n-am mai fost la mama acasă de cel puțin zece ani de zile. Când am auzit de un nou hotel care s-a ridicat în cetatea de pe malul Mureșului mi s-a părut că e ocazia perfectă să-mi cer iertare pentru neglijență și uitare orașului în care m-am născut, am copilărit și m-am educat. Dar nu credeam că noul hotel este exact acolo unde mi-am petrecut o bună parte din copilărie. Știi ce? Nimic nu e întâmplător pe lumea asta, iar pentru mine vizitarea hotelului a fost de-a dreptul revelatoare. Aici, unde se află acum hotelul cu a sa Vilă Csonka, exista Casa Pionerilor pe vremuri cu un teren de sport cam părăginit în spatele ei, dar cu o grădină fabuloasă. Mureșenii își făcuseră un obicei din a scurta drumul între strada Gheorghe Doja și cartierul Dâmbu Pietros traversând grădina cu alei în serpentine. Iarna, noi copiii ne făceam în lateralul grădinii derdeluș, iar vara culegeam alune. Revenind acum, după ceva vreme, în oraș am descoperit locul într-o lumină nouă: cea a viitorului. Am realizat că niciodată nu m-am gândit ce aș face dacă aș locui aici, ci întotdeauna încercam să-mi închipui cum trăiau cei care construiseră minunata vilă în stil Seccesion la început de secol XX, adică în 1900. Adina și Alin Plopleanu însă au avut un vis și de la o proprietate pe care o puteau păstra doar pentru ei au redat nu numai orașului acest loc, ci l-au deschis către întreaga lume. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (23)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (88)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (57)

Eram la conferința de presă și îi priveam pe acești doi tineri frumoși. Erau atât de degajați, de relaxați. Aveau acea mină de oameni fericiți. Reușiseră mai mult decât s-ar fi așteptat. Proprietatea cu vila veche, monument de patrimoniu, ar fi putut să fie casa lor. Ar fi ferecat din nou porțile și gata. Dar au avut o idee: să lase ceva în urma lor. Aveau bani, iar Adina Plopleanu nu a ascuns niciodată asta, ba a scris-o negru pe alb și în comunicatele de presă cum că este fiica unuia dintre cei șase acționari de la fosta fabrică Bere Mureș vândută la Heineken pentru o sumă consistentă. Dar vezi că nu contează să ai doar bani, ci mai ales să știi ce să faci cu ei. Văzusem la un moment dat un interviu cu un fotbalist (nu credeam că o să citez vreodată unul) care a spus ceva foarte înțelept „Banii nu schimbă omul, ci arată cine este el cu adevărat”. Da, așa e! Ce ai face dacă ai avea mulți bani? Probabil că te-ai gândi în primul rând la tine, cum e și firesc, dar mai apoi? Ei bine, pentru mine cei doi soți Adina și Alin Plopeanu și-au arătat caracterul cu acest minunat Hotel Privo, care în iulie 2014 a primit premiul pentru cea mai frumoasă fațadă de clădire nerezidențială din Europa în cadrul Galei Baumit, Life Challege 66, unde s-au înscris 237 de proiecte din 21 de țări și au votat online peste 125.000 de oameni de pe întregul continent.

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (1)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (6)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (31)Soții Plopeanu și arhitecții de la De3 Grup la Gala Baumit de la Viena. Alin (stânga) și arhitecții emoționați pentru că nu se așteptau să câștige după atâtea proiecte ănscrise, iar Adina foarte fericită de reușită

Ziceam de caracter și trebuie să detailez pentru că merită. Alin Plopeanu are firmă de construcții, fiind inginer constructor, iar Alina este specializată în business. Pentru casa veche au avut dispute cu părinții lor, care, atunci când au auzit că tinerii vor să facă hotel, vedeau pe acest loc, lângă vilă, o clădire cu arhitectură care să imite liniile clasice de început de secol XX. Practic să existe un hotel ca un complex cu o imagine tipică orașului dominată de arhitectura Art Nouveau. Dar cei doi soți au simțit că era nevoie de altceva pentru că se gândeau la oraș. Dacă tot exista istorie și cultură unde era viitorul? Și chiar dacă mulți în ipostaza lui Alin, ca inginer constructor, s-ar fi dat arhitecți, el nu a făcut-o. Părinții i-au lăsat de capul lor și bine au făcut! Fără dispute s-au trezit că e greu să iei decizii, dar au acționat ca niște profesioniști. Au făcut un concurs de proiecte cu o temă clară: restaurarea Vilei Csonka și construirea unui hotel dedicat conferințelor, loc de întâlnire pentru marile companii din țară, că doar Tg.Mureș este în centrul României, deci se poate ajunge ușor din orice parte. Unde mai pui că orașul are și aeroport. Și proiectele au început să apară, iar ei au fost foarte atenți la argumentele arhitecților. Și-au spus că nu se pricep la treaba asta, dar vor alege biroul care știe să motiveze cel mai bine conceptul propus.

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (77)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (62)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (63)

Câștigătorii proiectului au fost arhitecții de la biroul clujean De3 Grup (Adrian Roșca, Oliver Nemeș, Zoltán Szöke) și ei au venit cu abordare neșteptată: un hotel futurist, cu arhitectură curată, interioare minimaliste care să pună în valoare, prin simplitatea liniilor noii clădiri, Vila Csonka ridicată în stil Seccesion. Mai mult decât atât, orientarea camerelor de la Privo oferă o perspectivă frumoasă asupra orașului, dar lasă la vedere și vechea clădire superb restaurată. Cinci ani de zile s-a muncit la acest proiect, iar pentru Alin Plopeanu, care conduce propria firmă de construcții Mapcon, a fost o provocare să consolideze și să restaureze vila, dar și să construiască hotelul cu fundație adâncă aproape de alte clădiri private aflate în zonă. La interior e totul atât de perfect, de aliniat și ordonat încât te gândești instant la conferințe medicale. Fără dubiu că medicii care vor veni la evenimente din domeniul lor organizate sub egida faimoasei Universități de Medicină din Târgu Mureș vor fi mai mult decât încântați. Dar și cei care au treabă în oraș, pentru că pe lângă arhitectură și design interior la Privo ai parte de servicii de mare clasă.

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (2)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (4)
Basic RGBRecepția hotelului Privo
adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (5)Locul pentru oaspeți în fața recepției

Dar ce faci când ai un hotel frumos? Fără angajați dedicați și fără un consultant bun n-ai cum să răzbești. Ei bine, Adina și Alin Plopeanu au apelat la profesioniști. Alin Pop din București este consultatul lor în ospitalitate și acesta le-a spus despre cât de mult contează calitatea serviciilor. Așa că nu e întâmplător faptul că la Privo este unul dintre cei mai buni somelieri români Marius Danciu, pe care nu te mai saturi ascultându-l la degustări de vin, soiuri de pe Valea Târnavelor, unde există un microclimat special și unde se fac excelente vinuri seci și demiseci. M-am și pozat cu domnul Danciu numai ca să păstrez amintirea unei seri în care am învățat multe despre vinurile românești. Și Chef-ul este din București Doru Pastramă (ce nume predestinat pentru un bucătar șef!) și meniurile sunt delicioase, iar directorul de business development este Otilia Demian, care din capitală ajută la promovarea hotelului în țară și peste hotare. La conferința de presă Adina ne-a prezentat cu mare fericire și mândrie echipa sa și asta e de lăudat pentru că puțini manageri fac asta, dar ea a reușit să închege acolo o adevărată familie care are același scop: să promoveze Târgu Mureș prin ceea ce are mai frumos – arhitectură, cultură și oameni extraordinari.

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (34)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (80)Hotelul are mai multe terase exterioare, care se văd superb și pe timp de noapte
Reclama atelierului de fotografie a lui Geza Csonka

Reclama atelierului de fotografie a lui Geza Csonka, Sursa foto AICI

Până să ajung la Hotel Privo îți spun sincer că habar n-am avut că Vila Csonka a aparținut cuiva, cu atât mai puțin că numele i se trage de la un faimos fotograf. Pentru mine a fost mereu Casa Pionierilor de pe Dâmbu, dar uite că am avut prilejul să mai aflu ceva despre orașul meu natal. Géza Csonka (1863-1910), născut în Ungaria la Szeged, a devenit fotograf în 1882 și a lucrat la Budapesta ca și asistent într-un studio de profil. Frate al inventatorului carburatorului János Csonka, fotograful a fost mereu atras de către noile tehnologii ale vremii și a absolvit Universitatea Tehnică din Budapesta. A venit în orașul de pe Mureș unde s-a asociat cu Peter Ciehulski, un alt fotograf din cetate, pentru a deschide două studiouri de fotografie în Târgu Mureș. La început de 1900 a construit această vilă pentru el și familia sa apelând la serviciile arhitectului tâgumureșean Csiszár Lajos (1876-1963), care a conceput clădirea în stilul Art Nouveau (sau Seccesion cum este denumit acest curent cultural în spațiul austro ungar), un stil tipic clădirilor emblematice ale urbei, cum e Palatul Culturii și actuala clădire a prefecturii (vezi AICI ilustrate și imagini cu orașul la început de secol XX). Fotograful Géza Csonka a realizat numeroase portrete oamenilor celebri ai vremii, fotografiile sale fiind vânate la licitațiile din ziua de azi. Chiar dacă nu știam despre acest fotograf și munca sa, numele lui ne stârnește curiozitatea prin vila care-i poartă numele și al cărei interior poate găzdui acum turiștii. În decorul elegant al celor șase camere mobilate cu piese Thonet autentice parcă te simți aristocrat.

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (3)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (11)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (27)

Soții Plopeanu au reușit să pună, cu acest hotel, Târgu Mureșul pe harta turistică și, în special, pe agenda de business a multor afaceriști. În oraș nu sunt multe locuri de cazare, căci nu poți spune că 800 de camere ar fi suficiente, iar la acest nivel de calitate ca aici sunt puține opțiuni. Cei mai mulți afaceriști din străinătate care vin în oraș sunt germani, maghiari, francezi și italieni. Mi-a plăcut și asta cu locuri de cazare de la Privo. Chiar dacă puteau face mai multe camere, cei doi antreprenori au ales să aibă mai puține, dar mai spațioase și mai bine orientate către panoramele orașului, decât mai multe și înghesuite. E de apreciat lipsa lăcomiei în favoarea celor care se vor găzdui aici. Eu am stat la camera 110 și mi-a făcut o reală plăcere să mă trezesc dis de dimineață ca să las lumina să-mi invadeze camera, dar am zăbovit mult în fața ferestrei admirând clădirile și dealurile care se vedeau în depărtare. N-aveam cum să știu, dacă nu întrebam multe, că acest lucru a fost gândit de către arhitecți, arhitecți care au avut bucuria să lucreze cu niște beneficiari deschiși la minte, care și-au dorit calitate mai presus de cantitate, care și-au imaginat cum ar fi în ipostaza de clienți mai mult decât ca afaceriști care vor cu orice preț profit.

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (36)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (40)adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (37)Câteva cadre stângace pe care le-am captat cu panorame asupra orașului 

Da, fără îndoială că la Hotel Privo găsești combinația magică dintre trecut și viitor, iar noua clădire pare să plutească deasupra panoramei orașului indicând direcția către viitor. Este un reper arhitectural nu doar pentru Târgu Mureș, ci și pentru România. După ce vezi calitatea finisajelor, modul de amenajare al băilor unde obiectele sanitare din Corian au fost special concepute pentru spațiile acestea, ca să nu mai spun de ușile de intrare în camere pe care nu le observi din prima, dar sunt ingenios create, vei avea alte pretenții oriunde te vei duce. Nu-ți mai spun de servicii și cât de plăcuți sunt oamenii (și frumoși!). Mi-a plăcut la nebunie restaurantul care pare suspendat printre copaci. Prin ferestrele generoase vezi coroana lor, care pe timp de vară se unduiește ca o mare de verdeață. Dar te vei simți excelent și pe terasele hotelului, chiar dacă unele dimineți de vară te vor întâmpina cu 7 grade Celsius, iar să te trezești într-una din camere având panorama de aici te va face să-ți dorești mai multă lumină naturală și acasă (și o saltea ca lumea ca la hotel). Îmi stăruie în minte chipul celor doi soți Adina și Alin Plopeanu. De ce? Pentru că acum știu cum arată privirea unor oameni care și-au văzut visul cu ochii. Îmi doresc să regăsesc aceeași strălucire pe fețele cât mai multor oameni din țara asta! Uite aici pagina de Facebook și site-ul hotelului www.hotelprivo.ro unde-ți poți rezerva una din cele 40 de camere din clădirea nouă sau una din cele șase camere ale Vilei Csonka. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (34)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (29)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (69)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (17)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (67)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (26)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (14)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (76)

Alaturi de somelierul Marius Danciu

Alaturi de somelierul Marius Danciu

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (59)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (28)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (15)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (30)
adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (75)Mai sus ultimele patru imagini sunt de la enoteca hotelului, unde se păstrează vinuri alese și se fac degustări pe care nu le vei uita, grație somelierului Hotelului Privo domnul Marius Danciu
adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (74)Scările de acces către camere le vei vedea dacp nu iei liftul
adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (73)Holurile hotelului sunt excelent concepute. Nici nu-ti dai seama unde sunt ușile, dar poți ghici asta după numărul discret aplicat pe mânerele minimaliste, unde există și zona de validare a cartelei

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (35)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (8)Așa arată camerele de la Hotel Privo și băile aferente lor

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (7)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (70)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (42)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (43)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (41)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (72)Mai sus sunt câteva imagini din apartamentele de la Hotel Privo

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (20)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (21)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (22)Există și o mică zonă de relaxare și sport la Hotel Privo

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (29)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (66)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (64)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (60)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (61)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (62)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (10)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (52)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (51)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (24)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (55)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (53)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (50)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (12)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (45)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (46)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (49)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (47)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (48)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (56)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (54)

adelaparvu.com despre Hotel Privo, TgMures, Romania, architectura De3 Grup (9)

10 raspunsuri pentru Soții Plopeanu au avut un vis pentru Tg.Mureș. Și l-au împlinit cu Privo, unul dintre cele mai frumoase hoteluri din Europa

  1. Spectaculos! Dupa ani si ani de experienta,observ bine colaborarea perfecta intre arhitectii talentati si investitorii educati. Lucru asta este chiar mai rar intalnit la noi decat constructiile faine!

  2. alina spune:

    Felicitari sotilor Plopeanu! Este frumos si elegant ce au realizat impreuna cu arhitectii.

    E imbucurator cand oamenii cu posibilitati creeaza lucruri frumoase si de calitate. Conteaza mult sa lasi ceva bun in urma existentei tale, atat cand ai bani, cat si chiar cand nu ai (poti lasa macar amintiri frumoase altora).

    Mare adevar se reflecta, intr-adevar, in acest citat: „Banii nu schimbă omul, ci arată cine este el cu adevărat”.

  3. Nu am cuvinte,este extraordinar laudabil curajul pentru un asa proiect.Felicitari Multe…….

  4. Este locul meu favorit in Targu- Mures,,,adevarat cele mai frumoase conferinte medicale se tin aici.Servicii de inalta calitate…au clasa,,,rar intalnita in alte locatii din oras…Nu degeaba a fost inaugurat cu Hulio Iglesias !

  5. Cornelia Cerghizan spune:

    Super fain,felicitari sotilor Plopeanu!

  6. laurentiu spune:

    si eu sunt din tot din Targu-Mures si de fiecare data cand trec pe langa el imi doresc sa pot sta o zi acolo ,e absolut magnific ceea ce s-a facut acolo.

  7. Adrian spune:

    Usor accesibil, cochet si modern, oferind toate conditiile necesare pentru a satisface si cel mai pretentios turist, Hotelul PRIVO se distinge prin serviciile superioare oferite. Recomand cu drag …

Lasă un răspuns la Costilena Chelarescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *