Când vine vorba despre case o treabă e clară: poți avea cele mai bune și scumpe materiale, dar dacă sunt incorect montate e ca și cum ai fi dat banii degeaba. Și bineînțeles că învelitorile pentru acoperiș nu fac excepție de la regulă. Scrisesem la un moment dat despre tabla care se montează în sistem click, dar Dan Duma din Cluj, care are o mică firmă de tinichigerie, a scris la comentarii că montajul nu e tocmai deloc atât de ușor cum pare, așa că mi s-a părut normal că-l contactez și să aflu mai multe. Cu ocazia asta însă nu doar că am aflat cât ar costa montarea unei învelitori noi, ci și cum să recunoști că montajul e bine făcut. Dan Duma spune, pe bună dreptate, că dacă n-ai acoperișul bun, practic n-ai casă. Dacă-ți plouă la interior sau se scurge apa pe unde nu trebuie, te trezești că în câțiva ani ți se năruie casa. Deci, mai bine îți faci acoperișul ca la carte, căci aici nu e vorba ca la interior de-ți place sau nu culoarea canapelei, ci despre cum să-ți izolezi cum trebuie casa pentru o viață! Și pentru inspirație, ți-am ales pentru articol câteva modele de case pentru familie.
Sursa foto: Schwoerer Haus
În ultime vreme sunt foarte mulți sunt cei care apelează la meșteri ca să-și repare acoperișurile caselor. De ce să și le repare? Pentru că au fost prost montate învelitorile! Uite, Dan Duma zice că o firmă adevărată trebuie să-ți dea certificat de garanție pentru lucrare, separat față de cea pentru materiale. Dacă mergi să cumperi tabla de unde crezi tu că e bine, s-ar putea să ai un certificat de garanție pentru materiale, dar nu o să-ți dea nimeni certificat de garanție pentru montaj. De ce? Pentru că nu e vorba doar de tabla în sine sau de învelitoare, ci și de toate sistemele de fixare, de toate accesorile necesare care trebuie corect îmbinate. În plus, cei de la magazinele specializate fac cursuri de pregătire cu meșterii ca să știe să monteze sistemele lor de învelitori. Te-ai prins? Sunt două aspecte separate! De aceea sunt mulți profesioniști care refuză să facă reparații la un acoperiș prost montat. De ce? Pentru că e mult mai greu să repari decât să montezi bine din start. Nimeni nu vrea să-ți dea garanție pentru o lucrare pe care n-a făcut-o el. Culmea ironiei este că de multe ori o reparație costă mai mult și durează mai mult decât montajul unei învelitori noi. Spre exemplu, un acoperiș de 150-200 mp dacă trebuie reparat durează circa 4-6 zile, dacă trebuie nou montat durează maximum 3 zile.
Sursa foto: Prefa
Acum, hai să-ți spun cum recunoști o echipă bună de meșteri. Nu știam, dar Dan Duma zice că la acoperișurile din tablă nu se folosește flexul ca să tai panourile! Dar atunci ce? Anumite tipuri de foarfece, special concepute pentru tablă. De ce? Pentru că flexul taie aiurea metalul și îi distruge straturile de vopsea (care sunt de ordinul micronilor). Asta înseamnă că tăiate cu flexul au marginile zdrențuite, deci e loc pentru instalarea ruginei și te trezești după câțiva ani că-ți plouă în casă pentru că unde atacă rugina, metalul se corodează, ca atare devine mai slab și se macină, dacă vrei s-o spun pe limba tuturor. De asemenea, nu se folosesc orice tip de bormașini, ci unele dedicate tot pentru a împiedica distrugerea straturilor de vopsea. Accesoriile sunt și ele importante pentru că dacă n-ai șuruburile care trebuie te trezești că astea ruginesc și ca atare îți zboară tabla de pe casă pentru că ea nu mai este fixată.
Sursa foto: Erlus
Acum, în funcție de înclinația acoperișului se folosesc tipuri diferite de tablă. Pentru un acoperiș cu panta de 14 grade sau mai mult se folosește țigla metalică, dar pentru înclinații mai mici este potrivită tabla dublu fălțuită. De asemenea, modul de rezolvare a coamei acoperișului este foarte important pentru rezistența acestuia, dar și pentru ventilarea lui. Dan Duma zice că de multe ori problemele cu acoperișul pornesc chiar de la coama acestuia pentru că acolo ai nevoie de experiență și expertiză ca să știi cum să îmbini elementele. De asemenea, multe probleme sunt și de la fixarea defectuoasă a sistemului de colectare a apei – jgeaburi și burlane. Fără ele zidurile casei se îmbinbă de apă sau și mai grav, dacă nu sunt bine gândite, atacă fundația casei, acolo unde se adună multă apă.
Sursa foto: Schwoerer Haus
Prețul de montaj? Pentru țigla metalică este de 7-8 euro pe metru pătrat, iar pentru tabla dublu fălțuită 10 euro pe metru pătrat. În manoperă este inclusă și montarea sistemului pluvial din PVC. Dan Duma spune că orice firmă profesionistă are prețurile acestea, iar cei care dau un preț de 2-3 euro pe metru pătrat nu pot fi considerați ca fiind de încredere. De altfel, nicio firmă sau meșter care montează cu bani puțin învelitoarea acoperișului nu o să-ți dea garanție la montaj pentru că asta înseamnă că în următorii 3 ani de zile, dacă ți se întâmplă ceva, trebuie să vină să-ți facă reparațiile gratuit. Deci fii pe fază și fă contracte, întreabă ce garanție ai și pentru ce anume și nu te zgârci la învelitoare că-ți distrugi toată casă, nu doar acoperișul. Eu zic că dacă ai nevoie de meșteri adevărați pentru acoperirea casei tale merită să-i contactezi pe cei de la Asociația Națională a Montatorilor de Acoperișuri din România (ANMAR) la office@anmar.ro sau la unul din telefoanele 0722.505.716 ing. Cristian Sasu pentru acoperișuri înclinate, 0721.739.052 ing. David Kertesz pentru acoperișuri plate. Dacă ești din zona Clujului poți apela la Dan Duma 0745.905.126. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
Sunt un incepator in ale casei aflate in constructie. Am descarcat tot. Ma holbez la toate informatiile in speranta ca voi intelege ceva. Saru-mana pentru ajutor.
Ce te faci cu asa zisii specialisti care iau tot ac pret dar nu-ti dau garantie pt ca iti spun ca daca vrei, trebuie sa platesti si tva…si omul atunci se gandeste ca nu are rost sa mai plateasca inca un sfert din pret si renunta , iar asta este cea mai mare pacaleala pt ca atunci nu mai poti sa-i tragi la raspundere pt lucrarea prost facuta !!!
Aveti grija!Eu am luat plasa!O firma din Bucuresti mi-a inlocuit tigla cu tabla,acoperis cu mai mulre ape(ardelenesc din Aiud)Mi-au luat 11 ooo de euro pe un acoperis de 160 mp.Nu au dat nici o garantie,ploua prin acoperis,pe la jgheaburi,nu vin la remedieri nici cu slujbe desi le-am promis ca platesc.Acum stau si-mi pling banii aruncati aiurea.Mi-au pus adaosuri la materiale si 800 la suta!Folia de 1 ron mp mi-au taxat-o la 12 euro ml.Firma e din Bucuresti,lucreaza si in zona Ardealului ,sunt samsari ,nu respecta clientul si-i iau banii cu japca!ANMAR(Asociatia Nationala a Montatorilor de acoperisuri din Romania)ar trebui sa cunosca aceste lucruri sa nu mai ramina oamenii furati.Urmariti-i domnilor si excludeti-i de pe piata.Au cazare si in Cluj si lucreaza in zona.
Da, trebuie mare atentie la gaborii care te agata sa-ti faca lucrare la acoperis si dupa aceea trebuie sa le dai de zece ori cat face! Refuzati din start astfel de propuneri! Uitati-va cat costa de fapt metrul patrat de tigla metalica, metrul liniar de jgheab sau burlan sau parazapezi pe site-urile cu materiale de constructii / bricolaj. Veti vedea ca au preturi de zece ori mai mici decat va spun cei care vin sa va faca lucrari! Iar despre seriozitatea ANMAR se poate spune doar atat: pe site-ul anmar.ro este un service auto!
Se cheama Rodak Brico Construct SRL.Sute de mesaje si telefoane am dat dupa ei.Nici gind sa vina sa remedieze ceva.Fiti foarte atenti .Sa va dea factura si garantie.Mie nu mi-au dat nimic.
Dle Gigi , luati exemplul clientului pagubit din dosarul alaturat …verificati pe situl portaljust.ro …Numar dosar:
Dosar 9606/288/2017
Data dosar:
29.08.2017
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Baietii care v-au dat teapa, au operat din 2018 pana in 2022 sub alta firma, ANT Acoperisuri Construct, firma deschisa pe numele tatalui celui care v-a dat dumneavoastra teapa. Puteti lasa un numar de contact sau o adresa de email ca sa va contactez? Sunt multe persoane care au fost inselate de catre acest individ, prin diferite firme. Trebuie cumva unite toate punctele si sa raspunda in fata legii pentru toate ilegalitarile pe care le fac. Cine a mai fost inselat de catre firmele de mai sus: Ant Acoperisuri Construct sau Rodak Brico Construct SRL, poate sa trimita un email la nu.hotiei@gmail.com sa descrie felul in care au fost inselati si sa lase niste date de contact. Poate astfel dam de urma tuturor celor inselati pana in anul 2022. Multumesc!
Asteptam profesionistii din Cluj sa se alature celor mai buni meseriasi din Romania la constructorulmeu.ro/wp-login.php?action=register .
Si o nelamurire, daca casa are tigla ceramica si o schimbam cu tabla, e nevoie de autorizatie de renovare/constructie?
Bogdan, am vorbit cu arhitectul Paul Samsonescu de la biroul One Design (http://1design.ro/) care spune că orice modificare a aspectului unei cladiri necesita autorizatie de construire, conform prevederilor legii 50 si legii 10. Deci, da, si pentru schimbarea invelitorii acoperisului e necesara autorizatia.
1. Titlul nu prea se potriveste cu articolul. Pentru cineva care citeste articolul este imposibil sa afle cat il costa manopera unui acoperis . Pretul la manopera difera in functie de tipul invelitorii, complexitatea si panta acoperisului, locatia lucrarii .
2. Pozele nu prea se potrivesc cu titlul articolului. Aproape 50% din poze prezinta invelitori din tigla ceramica sau de beton ( nici o legatura cu tabla ).
Pozele nu au legatura cu articolul este adevarat sunt postate de d-na Adela dar nu asta este important este important articolul
Sa fie urmarite firmele care fac acoperisuri ca nu dau garantii,lucreaza prost si nu vin la remedieri.Isi bat joc de clienti.In aceste doua luni de cind am facut acoperisul ii astept la remedieri si nici gind sa vina.Fac un misto de zile mari ca nu dau garantie!Firma e din Bucuresti dar lucreaza in toata tara!Niste nerusinati!!!!Fiti cu bagare de seama!Voi face poze si voi publica!
Salutare!
Mie mi-a montat acoperisul casei o echipa de montatori profesionisti din Baicoi Ph, sunt niste Oameni de exceptie,si cred ca au mii de lucrari executate pana acum. Iti asigura masuratori si toate materialele necesare unui acoperis transport,garantie, intro saptamana acoperisul a fost gata mi-am pus tabla stil tigla Gerard.Acoperisul este foarte frumos si elegant i-a schimbat tot aspectul casei are 50 de ani garantie.Daca doriti si voi sa colaborati cu acesti Montatori Profesionisti,puteti vorbi cu seful lor la telefonul:0722530068 Petrica
Pentru judetul tulcea..montatori tabla lindab? E posibil ca numai mana de lucru la o casuta de 13×7 (inclusa dezvelire initiala si inaltarea pe o latura a zidului pentru a veni la nivel) sa coste 170 milioane???
Este posibil sa coste oricat, atata timp cat dvs sunteti de acord cu pretul (nerusinat) care vi se pretinde. Stima!
este foarte posibil si chiar probabil. Casuta de 13×7 (probabil amprenta la sol) devine cam 14×10 sau asa ceva (in functie de panta) apoi probabil exista lucrari conexe/aditionale pe langa montarea acoperisului final ceea ce ajunge foarte usor in jur de 100 lei pe mp ceea ce se traduce din start 140 milioane. Pana la 170 milioane, in constructii, mai este doar un pas mic. Timpii de pregatire incheiere, timpii pentru aprovizionare, personalul manipulant,transportul efectiv de unde vine furnizorul (daca vine furnizorul cu transportul) pana la locul efectiv de montare… si multe alte costuri pe care nu le stiti, ca beneficiar.
In mod obisnuit si corect, beneficiarul este informat asupra tuturor costurilor prin emiterea unui deviz detaliat in care se specifica fiecare manopera si costul aferent. Daca nu ati ajuns la asa ceva probabil este din cauza ca v-a socat pretul si nu ati mers mai departe.
CEVA MAI DETALIAT DESPRE [ DOMNII DIN PIATA ] SUNT CURIOS CINE SUNT EU SUNT DIN CLUJ SI CHIAR VREAU SA STIU
TEL [ 0745905126 ]
Buna seara o m-ar interesa cit m-ar costa acoperisul unei case demontat si montat cu tigla metalica .Acoperisul este in 2 ape si are 200 m patrati
Mariana, ar trebui să ceri oferte de la partenerii firmei care se ocupă de montaj. Îi poți găsi pe toți partenrii aici, doar să alegi tu județul în care locuiești http://montatorilindab.ro/montatori-legitimati/?judet=bucuresti-si-ilfov
Interesant articol! Mulțumim pentru informații!
Ati auzit de Bel Profil Montaj? Si-au batut joc de casa bunicilor mei. Au taiat barnele si au montat acoperisul direct pe peretii stricatifara sa faca centura. Costul? 20 000 euro pt un acoperis de 120 mp. Pe langa asta au furat materiale. Feriti-va de ei! Sunt din Cluj. Pardon, erau. Nu mai sunt de gasit!
buna ziua tuturor
asi dori cateva informati cu privire la un planseu din lemn cu grinzi aparente in camera iar ulterion peste acesta mansarda circa 70 pm , avand deschidere maxima intre reazam 4 ml dimensiunile exterioare ale constructiei este de 8×9 ml . ce dimensiun sa aiba grinzile si la ce distanta interax ? lund in calcul o incarcatura domestica per mp plus incarcatura acoperisului si a planseuli dealtfel si a zapezi
eu am facut o dimensionare motamo cum am in vatat in scoala (D5) adica la un h x 5 per centrimetu (latimea) poti calcula puntrul maxim pt reazam nu stiu daca am fost explicit
dar cum eu am o deschide da 4 ml asta ar insemna ca la un h de 200 mm o grinda cu latimea de minim 100 mm ar fi deajund caci peste acestea vor fi montate aldoilea rand de grimzi cu h minim 100 pentru montarea pardoseli din lemn din mansarda astept un răspuns un ajuror in acest sen si pe nneamtu@ymail.com
multumesc pentru timpul acordat
Cel mai bine adresează-te Asociației Inginerilor Constructori din România, care să te ajute cu un contact al unui inginer specializat pentru ce ai nevoie. Uite, datele de contatc sunt: telefon 021 242 96 17, mail secretariat@aicr.ro
multumesc
desi raspunsul meu vine mult mai tarziu
intre timp am facut un nou proiect pt acoperis voi pune grinzi de 200/150 p planseu cadrede din lemn 150/100 pt structura sarpantei 120/80 pt sarpanta , sarpanta din OSB 3 DE 15mm si apoi membrara autoadeziva bituminasa
cost estimat la circa 16000 lei fara manopera idea e ca incerc sa il fac singur aproape singur nu sse gasesc meseriasi sau sunt extrem de scumpi inte 10000 si 16000 punerea in opera a acoperiisului durata maxima de executie 2 saptamani ……
eu deja am facut 70% din treaba singur mai am nevoie de 8/9 mii de lei pt restu mateialelor in timp rezolv si treaba asta
am creat pe fb in eveniment caritabil asi zice nu cer finantare doar sprijin pentru al construi efectiv
https://www.facebook.com/100002326883496/posts/2454285364659002/
in foto este o structura realizata de o firma de specializata pe constructi in cadrre din lemn am imprumutat idea si o aplic ca acopersi la casa
Vă facem și reducere vă las cu număr de telefon ca să putem discuta să o dau prețul exact prin telefon 0733537898
Buna ziua! Va rog sa imi spuneti care este pretul/mp al montajului pentru tigla metalica cu granule minerale. Va multumesc!
0733537898 suna ți
Mi-a atras atentia prima parte a articolului… Normal ar fi fost ca firma care monteaza acoperisul sa ofere garantie de montaj, corect. Problema este ca in Romania se lucreaza mult la negru sau proprietarii nu sunt dispusi sa plateasca un serviciu la pretul pietei ci lucreaza cu cel mai ieftin (care desigur nu ofera garantie – in marea majoritate a cazurilor) si astfel se ajunge la situatia de a nu avea o garantie.
Vorbesc din experienta personala.