adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (8)

In Idei pentru acasa

Bucătării mici, dar vesele și bine organizate. Hai să vezi 10 idei

Da, din păcate avem parte, mai ales la bloc, de bucătării mici. Asta e vestea nasoală, vestea bună este că suntem norocoși dacă avem bucătărie. Când ai locuința ta găsești și soluții să o mobilezi și s-o aranjezi, așa că nu-ți face probleme și nu te frustra degeaba. Acum normal că m-am uitat după bucătării în care există pete de culoare că doar știi că-mi plac nuanțele vivace, dar dincolo de asta am ales zece soluții de amenajare a bucătăriilor mici care să-ți prindă bine și să te inspire. Nu sunt soluțiile ideale, perfecte, ci unele insiprate din viață. Dar hai să-ți spun două vorbe despre fiecare în parte ca să înțelegi mai bine ideile aplicate pentru ele.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (2)

Nu uita că cel mai important într-o bucătărie este să ai electrocasnicele de bază și care să fie așezate cum trebuie – plită și hotă (sau aragaz și hotă), chiuvetă și frigider, dar pe lângă asta ai nevoie de spațiu unde să prepari alimentele, adică unde să le cureți, să le toci, d-astea de-ale bucătărelii. Uite, aici mobila este extrem de simplă, multe corpuri realizate din materiale reciclate (foste mese de birou și plăci OSB), dar ca să mărească suprafața necesară de lucru, căci nu era loc lângă plită, au făcut o masă în jurul corpului care maschează chiuveta. Când nu se servește masa ea devine front de lucru și e la îndemână așezată lângă chiuvetă și aproape de frigider. Culoarea de pe pereți ca și mozaicul din plăci de faianță colorate (și astea cumpărate de la rebuturi) atrage atenția și astfel totul pare mult mai șic.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (1)

Când ai o bucătărie mică, dar mai lungă și îngustă nu te complica cu mobilă sau faianță și gresie colorate. Alege totul cât mai simplu și preferabil deschis la culoare pentru a da senzația de mai multă luminozitate. Dar uite, poți aduce culoare și senzația de profunzime dacă vopsești unul dintre pereți, cel din jurul ferestrei sau ușii de la balcon cu o nuanță închisă. Alege una care să fie aproape de culoare alimentelor (aici e ceva în genul nuanței vișinelor). De asemenea, într-o bucătărie mică nu te complica cu scaune în jurul mesei. Mai bine alegi bănci care îți ocupă mai puțin loc, dar îți oferă locuri de ședere confortabile și nu uita să folosești spațiul pe verticală. Aici vezi că sunt corpuri suspendate de o parte și de alta a buătăriei, deci nu doar deasupra chiuvetei cum se obișnuiește.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (3)

Dacă ai ales mobilă wenge pentru bucătărie să știi că poți s-o înveselești cu plăci ceramice colorate, dar și cu obiecte, mai ales dacă ai rafturi. Și fii pe fază, ca să nu pară prea întunecată combină mobila wenge cu rafturi sau corpuri albe, iar pentru pardoseală alege ceva deschis, mai ales dacă frigiderul e alb. Așa realizezi o coordonare pe orizontală și verticală a suprafețelor deschise. Aici să știi că nu degeaba peretele din dreptul frigiderului este alb, zugrăveala ajută pentru camuflarea frigiderului, care este masiv.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (4)

Este clar o bucătărie improvizată, deci departe de a fi ca la carte, dar asta se întâmplă când stai spre exemplu cu chirie sau când te-ai mutat în propria casă, dar nu mai ai bani de amenajare. Însă cu puțină culoare poți face minuni. Plăci ceramice doar unde ai nevoie, deci nu peste tot în bucătărie (o să-ți fie mai ușor și să le dai jos când o să vrei să reamenajezi) și bagă niște dungi colorate pe frigider ca să-l scoți în evidență (pot fi cu scoci colorat). Dacă tot se vede, de ce nu s-ar vedea frumos, nu-i așa? Și chiar dacă n-ai multă mobilă, ai grijă să alegi etajere înalte, încăpătoare și rezistente ca să poți depozita lucruri, inclusiv un cuptor cu microunde, care e mai greu.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (5)

Dacă vrei musai să-ți îmbraci bucătăria de sus până jos cu plăci ceramice, sfatul meu este să le alegi albe. Ai să constați că sunt cel mai greu de găsit în ziua de azi. Cum ce? Faianța și gresia albă. De ce-ți spun de alb? Pentru că într-o bucătărie mică te ajută mult ca ea să pară mai luminoasă. De asemenea, nu uita ca măcar o zonă din bucătărie să aibă un accent de culoare, poate fi un brîu decorativ sau ca aici zona de masă de tip bar îmbrăcată cu mozaic. Așa nu vei mai avea impresia că ești într-un spațiu de spital. De asemenea, există un detaliu important la o bucătărie mică – corpurile de jos fără picioare sau suspendate. Acestea te vor ajuta ca bucătăria să pară mai mare, dar și să ai mai mult loc. Gândește-te că, atunci când gătești, picioarele îți vor sta sub mobilă, dar și că sunt ea poți ține legume, cum ar fi cartofii sau ceapa, spre exemplu. Mi-a mai plăcut aici și corpul suspendat de deasupra hotei, un loc prea puțin folosit în mod normal.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (6)

Dacă ai o bucătărie deschisă către living sau alt spațiu, holul de la intrare să zicem, ai grijp cum pui mobila astfel încât peretele cel mai vizibil să fie cel mai decorativ. Poți obține efecte extraordinare cu plăci ceramice de tip patchwork. Dar în acest caz pe acel perete e păcat să pui corpuri suspendate sau electrocasnice. Mi-a plăcut soluția asta colorată, mai ales că mobila este albă și fronturile negre. Și da, rafturile sunt binevenite, late, oferă mult loc de depozitare, dar discrete.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (7)

Poate că nu vrei culori, poate că-ți place totul să fie cât mai echilibrat și plăcut. Ei bine, mai ales dacă ai electrocasnice din inox, să știi că mobila într-o nuanță plăcută, hai să-i zicem coniac, merge la fix să încălzească răceala metalică. Dar dacă bucătăria e și deschisă către living, nu uita că ea poate părea colorată dacă vopsești o bucată mică de perete din dreptul ei. Din dreptul ei, dar care să fie de fapt în spațiul zonei de zi. Aici este frumos și modul cum e legat ambientul bucătăriei din living prin intermediul raftului suspedant ca loc pentru obiecte decorative. Este un element simplu, dar care distrage atenția de la electrocasnice.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (8)

Una dintre soluțiile mele preferate pentru că e o bucătărie colorată. Dar privește cu atenție și ai să constați că mobila este simplă albă pentru corpurile suspendate și gri pentru cele de la nivel inferior. Dar ce e colorat? Zugrăveala pereților și vezi că nu există faianță tocmai pentru a da impresia de suprafețe mai ample. Atunci când ai spații mici e bine să nu le fragmentezi. Cu cât sunt mai curate, mai libere, într-o nuanță uni, cu atât vor părea mai generoase, mai mari. Și da, masa și scaunele colorate fac ca totul să pară vivace. Albastrul și turcoazul alături de movul de pe pereți fac parte dintr-o combinație cromatică ce imprimă senzația de prospețime. Câteva obiecte vesele – roșii, portocalii, galbene și totul devine foarte tineresc.

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (9)

Nu e colorată, dar zău că arată delicios de elegantă bucătăria asta. Secretul? Nuanța și desenul fronturilor dulapurilor, iar blaturile de lucru negre lucioase îi dau aspectul de lux. Finisaje albe! Da, contează mult acest constrast pentru ca o astfel de bucătărie să pară mai mare și mai luminoasă, dar totodată ajută și pentru a alunga senzația de încărcat. Când sunt multe elemente la vedere (suporturi, etajere suspendate, ustensile de gătit) e bine să ai pereții în nuanțe uniforme, deschise. Aici arată bine totul și pentru că accesoriile (mânere, picioarele scaunelor de bar) sunt asortate cu electrocasnicele din inox. Superbă bucătăria asta!

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (10)

Alb, mult alb, dar uite că o față de masă face minuni, la fel ca și o dungă subțire, dar evidentă pe marginea unei etajere care delimitează locul de luat masa. Mobilierul este unul simplu și ieftin, dar zău că micile intervenții de culoare parcă salvează totul. În plus, îmi place tare mult cum a fost folosit spațiul pe verticală. Sper că ai găsit soluții bune și pentru bucătăria ta!

adelaparvu.com despre bucatarii mici, bucatarii colorate (11)Surse foto: Minhacasa/ Arrumadissimo

29 Responses to Bucătării mici, dar vesele și bine organizate. Hai să vezi 10 idei

  1. Ce vesele sunt! Frumoase și practice. Se compensează lipsa de spațiu prin energia culorilor.

  2. Ioan Silvesan spune:

    Sunt solutii practice,placute, în mod deosebit pt pters singure.

  3. Daria spune:

    Buna, cum pot valorifica la maxim spatiul dintr-o bucatarie lunga si ingusta (L=4,45, l=1,85)? Ne dorim si o masuta la care sa putem manca cel putin 3 persoane si nu avem nici o idee cum sa mobilam. Ajuta-ne te rog!!!!…. Mersi

  4. LayerLara G spune:

    Buna ziua,

    De ceva vreme caut o faianta in genul celei din a 8a imagine (eu o numesc stil marocan).
    Are cineva vreo sugestie unde as putea gasi ceva cat mai asemanator?

    Multumesc!

  5. Laura spune:

    Buna Adela,

    ai cumva idee unde as putea gasi o faianta ca cea din imaginea 7? Cea in stil patchwork. Am gasit ceva similar din colectia celor de la Realonda dar este pe tonuri mai neutre, pe mine m-ar interesa ceva mai colorat.

    Multumesc!

  6. Oana spune:

    Offf e un chin cu bucătăria vreau să schimb tot din ea numi mai place nimic ie f mică stau la bloc

  7. irina spune:

    buna, adela! feliciteri pt blog si pt tot ceea ce faci, esti foarte creativa si imi plac foarte mult propunerile, precum si ideile, proiectele si oamenii pe care ii faci cunoscuti.
    apelez la tine pt un sfat legat de amenajarea bucatariei. o bucatarie de bloc optzecist, careia i-am creat un open space cu holul apartamentului. gresia este de un maro cald, cumva lemnos, iar faianta este bej, cu striatii orizontale in nuante ce bat in portocaliu. dilema mea este ce paleta cromatica ar fi nimerita pt mobila? mie-mi plac culorile, imi plac si bejurile, imi place si albul, as fi fericita in orice combinatie, numai sa stiu ca rezultatul va fi armonios, placut.

    asa arata gresia: https://www.price.ro/preturi_cesarom_gresie_forest_maro_-_33_x_33_cm_839856.htm

    iar dansa e fainata: https://www.price.ro/specificatii_cesarom_faianta_bej_fantasy_-_20_x_40_cm_838657.htm

    daca si cand ai timp sa ma ajuti cu un sfat as fi foarte fericita. 🙂

    cele bune!
    irina

  8. Raluca_Amalia spune:

    Buna. As vrea sa ma ajuti si pe mine cu o parere daca poti…… vreau sa imi fac bucataria cu rosu si alb (acest model kaiceramics.ro/romana/ambient/Gresie-si-faianta-Osaka ), insa este o bucatarie destul de mica are 6,82 mp si nu stiu cum anume sa o pun sa nu para nici mai mica insa nici sa ma omoare foarte mult alb.

    Daca ai putea sa ma ajuti as fi foarte recunoscatoare.

    O zi buna,

    Raluca

  9. Alexandra spune:

    Draga Adela,

    Ai niste idei extraordinare! In curand doresc sa-mi renovez/reamenajez bucataria, mi-a placut foarte mult fainata din poza cu nr. 8 de mai sus (cea colorata). Crezi ca m-ai putea ajuta cu un pont: unde as gasi in genul asteia, sau chiar acest model?

    Iti multumesc mult!!
    O zi faina,
    Alexandra

    • Adela Parvu spune:

      Alexandra, cred ca te referi la faianta patchwork. O gasesti in oferta mai multor showroomuri care vand gresie si faianta. Incearca la EvConstruct http://www.evconstruct.ro/ daca esti din Bucuresti, dar n-ai sa gasesti pe net, trebuie sa mergi sa vezi cataloagele sau mostrele din showroom.

  10. Dan spune:

    Bună seara, am o garsoniera de 28 mp și sunt în pană de idei…….., credeti că ați putea să mă ajutați cu o idee cum să îl amenajez, in special bucătaria unde aș dori să fie un loc unde să stau împreună cu prietenii ?. Mie imi place mult să gătesc, adică gătitul mă relaxează.

  11. paul spune:

    Buna seara.
    Foarte interesante idei dar pentru blocurile noastre 70-80 – iste nu merge nimic, peste tot doar bucatarii open, dar multe gospodine gatesc si gatesc copios. Pentru aceste cazuri m-ar interesa niste idei in acelasi stil al dvs (recunosc ca n-am rasfoit in intregime blogul). Si o curiozitate: ce s-a intimplat cu caloriferul in cazul imaginii 7 ?

  12. paul spune:

    Revin la cele de mai sus:
    V-as lansa o provocare (am vazut lucruri uimitoare in emisiunea tv in care participati): bucatarie 2.8 x 2.8 fereastra 0.7 latime, usa pe peretele opus. Se poate amenaja aceasta bucatarie ca sa cuprinda frigider, masina de spalat, chiuveta, plita cu gaz, cuptor, cuptor cu microunde, dulapuuri pt „zestrea bucatariei” plus ceva „provizii”, precum si loc de servit masa pentru 4 persoane. Usa poate fi glisanta. Se exclude demolare pereti inafara de ce este nevoie pt instalarea usii glisante. Se pot gasi solutii? Astept cu nerabdare si va multumesc anticipat.

  13. Ani spune:

    Te rog sa ma ajuți cu un sfat: pentru o garsonieră f bine compartimentata, cu bucătărie separată cu ușa, unde gresia și faianță este pe imitație de scândură gri, ce culoare sa aleg mobila? Alb? Îți multumesc, m-as bucura daca ai face trimitere la niste linguri.

    • Adela Parvu spune:

      Griul ți permite să alegi orice culoare vrei mai departe. Depinde mult ce stil de amenajare îți dorești, câtă lumină naturală ai, cât de mare e bucătăria. Într-o bucătărie de garsonieră poți alege foarte bine și un galben muștar 🙂 Albul este desigur o variantă universală, nu greșești cu el, dar atenție la forma fețelor mobilierului și batul de lucru. Dacă nu ești hotărâtă, cel mai bine ar fi să ceri o consultație firmei cu care urmează să-ți faci mobilierul pentru a-ți arăta în proiect variantele pe texturi și nuanțe.

  14. Balan Viorica spune:

    Buna ADELA. Pentru o bucatarie mica cu gresie bej si medalion negru, as dori sa stiu daca la mobila cu corpuri sus bej si negru jos ce blat se potriveste mai bine, bej sau negru ? Multumesc !

  15. Adina spune:

    Bună ziua!

    Aș dori să amenajez o bucatărie în balconul care comunică cu livingul. Partea „spinoasă” este că balconul are o lățime de numai 1.10m și o lungime de 6,20m. Eu am făcut un plan orientativ, dar aș dori, dacă puteți, să-mi spuneți dacă este fezabilă ideea mea. Planul meu este să pun pe lățime în stânga și în dreapta 2 electrocasnice mari de 60X60 fiecare (mașina de spălat vase și frigiderul), apoi pe lungime de la stânga la dreapta în această ordine: 2 chiuvete mici cu diametrul de 45cm (pt că îmi doresc 2 cuve), plita incorporabila cu 3 zone de gatit 35X90 (până în acest punct blatul ar avea 50cm și îmi mai rămân 60cm pentru acces), în continuare aș îngusta blatul și dulapurile la 35-40cm pentru a mai câștiga 10-15cm spațiu de acces. De fapt întrebarea mea este: spațiul de 1.10×6.20 este suficient pentru o bucătărie în care eu voi găti în fiecare zi pentru cei 4 membri ai familiei? (menționez că am 52kg și 1.56H și nu plănuiesc să mă îngraș :D).

    livingbucatarie

  16. Adina spune:

    Am uitat să vă întreb ce fac în privința hotei? 1. renunț la hotă (dar am problema mirosului de mâncare), 2.zidesc 90cm din geamul balconului în dreptul plitei și montez hota sau…există altă soluție?

Lasă un răspuns la Adela Parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *