S-au retras la țară pentru tihnă, dar au devenit activiști împotriva tăierii copacilor

Un adevărat colț de rai și-au făcut oamenii ăștia și nu s-au oprit doar la proprietatea lor. Au trăit mulți ani la oraș, dar au decis că la țară își vor găsi liniștea și vor putea trăi fericiți. Ea este arhitect peisagist, iar el a lucrat în comerțul exterior. Ambii însă mari iubitori de natură, amatori de excursii în zonele rurale și dedicați protejării mediului. Și-au zis că la țară vor avea tot ce și-au dorit și tot ce-i pasionează. Au bătut satele din jurul orașului lor și la câțiva kilometri de urbe au găsit o casă la marginea unei comune. Sunt acele case de care sătenii se feresc pentru că vântul și intemperiile se simt mai acut, lovesc mai din plin o clădire fără vecinătăți. Cu sufletul deschis și cu mult entuziasm au cumpărat casa, dar s-au trezit că oamenii din sat i-au privit cu suspiciune, ca pe niște venetici. Dar hai să-ți spun mai multe.

Oamenii de care-ți spun sunt un cuplu de polonezi Marzena și Richard Zwierowiczowie, ambii din Varșovia. Au visat că odată și odată se vor muta într-un loc tihnit, unde să aibă parte de timp și liniște pentru pasiunile lor. Când s-au mutat și au cumpărat casa de la țară ea era înconjurată de câmpuri de ovăz. Au crezut că totul e mai idilic și mai sincer în zona rurală, dar au avut parte inițial de multe dezamăgiri. În primul rând toți îi comentau, ba chiar râdeau de ei, că tund iarba cu mașina de tuns. Dar Marzena e peisagist și știe că tunsul favorizează îndesirea ierbii, a gazonului dacă vrei. După ce au aflat sătenii asta, în curțile lor au început să apară mașini și foarfece de tuns iarba, că doar le prindea bine și pentru animalele de curte să aibă parte de mai multă verdeață. Dar deși părea că veneticii încep să fie acceptați curând au început frecușurile. Marzena a aflat că în sat majoritatea tinerilor au părăsit localitatea natală ca să lucreze în Germania. Dar odată ce se întorceau acasă la părinți le aduceau acestora tot soiul de conifere și plante ornamentale de la nemți și scoateau arborii și arbuștii care erau acolo de zeci de ani. Mai mult, sătenii au acceptat un proiect de lărgire a unui drum de acces către sat, chiar dacă pentru asta trebuiau sacrificați copaci maturi și vajnici.

Da, de dragul modernizărilor de multe ori cei de la țară uită să-și protejeze unul din cele mai mari bunuri – vegetația naturală. Marzena a plantat în jurul proprietății ei pomi și arbori pentru că știa cât de bine poate proteja o perdea de vegetație casa ei și implicit satul. Când a auzit de înlocuirea speciilor autohtone, acordul pentru tăierea copacilor, inclusiv a unui arbore de sute de ani aflat în cimitirul satului n-a mai stat pe gânduri. A început cu petițiile la primărie, ba a ajuns și la ministerul de resort și cu multă trudă, nervi a reușit să obțină certificarea unor arbori ca fiind bunuri de interes național, monumente ale naturii, astfel încât să împiedice sacrificarea lor. A venit cu soluții și pentru drumul de acces și a demonstrat că dacă majoritatea sătenilor folosesc bicicletele și căruțele pentru deplasare n-are rost lărgirea unui drum doar pentru scurte perioade când vin tinerii din Germania care vor să intre cu viteză în sat ca să arate cât de puternice sunt mșinile lor. Evident că proiectul ei era pentru împriedicarea sacrificării copacilorde pe marginea drumului. Da, până la urmă s-a făcut în sat o pistă de biciclete de circa doi kilometri și acum le prinde tare bine tuturor.

Cei doi soți și-au dat seama că sătenii nu știu multe lucruri, că nu sunt informați, așa că pentru a avea sprijinul lor s-au gândit că merită să-i lumineze. Primul lucru care l-au făcut a fost să dea un exemplu cu propria casă și grădină, unde au plantat stejari, arțari, fagi și pini – toți soiuri locale, plus iasomie, soc, arbuști tipici pentru satele. După doar trei ani totul în curtea lor începea să arate ca un colț de rai. Apoi, după lupta cu împiedicarea tăierii copacilor, când evident sătenii iar i-au privit încruntați, cei doi soți au deschis un atelier, o școală dacă vrei, unde le explicau sătenilor despre beneficiile fiecărui soi în parte și de ce e bine să fie păstrată flora locală. Și ca să-i ajute și mai mult au deschis și un mic centru de unde aceștia puteau cumpăra la prețuri bune aceste plante – de la puieți de arbori, arbuști la plante ornamentale. Marzena spune că oamenii nu se gândesc pentru viitor, ci acționează doar cât să le fie lor bine, indiferent de consecințe.

Chiar dacă sătenii îi spun “nebuna cu copacii” ea nu se lasă. O fi ea venetică, dar știe că natura se răzbună. Ca peigist cunoaște cât de important este ca totul să fie în armonie și cât de mult poate afecta o localitate tăierea de copaci. Inundațiile, alunecările de teren, vântul puternic, crivățul sapă în gospodăriile și sufletele oamenilor în lipsa copacilor și a vegetației. Marzena se împotrivește și cu aducerea de soiuri din import pentru că majoritatea acestor plante mor după după prima iarnă, așa că ce rost are să scoți salcâmul din curte pentru nu știu ce conifer de peste hotare? Povestea acestor oameni m-a impresionat foarte mult pentru că sunt un exemplu de orășeni, de venetici care au adus la sat ceva benefic, au deschis mințile oamenilor, i-au ajutat să înțeleagă dincolo de sloganuri de genul “trebuie să avem grijă de planetă” sau “să păstrăm flora locală”. Peisagista asta militează până la urmă pentru normalitate și le-a explicat sătenilor că ea a venit în sat tocmai pentru ceea ce aveau ei inițial, adică gospodării cu pomi fructiferi, cu flori ca la țară, cu dealuri și drumuri mărginite de copaci, cu grădini separate de soc frumos mirositor primăvara. Și lupta ei nu s-a sfârșit. E cu ochii pe autoritățile locale și pe proiectele acestora. Oricum a numerotat și inventariat fiecare copac din sat, așa că cel puțin s-a asigurat că viitorul vegetației locale este cât de cât asigurat. Dar important este că cei doi soți au acționat, nu s-au văitat și nici nu s-au resemnat, ci au trecut la treabă, s-au documentat, s-au interesat, au citit legi, au depus petiții.

Da, poate zici că au făcut asta doar pentru salvarea unor amărâți de copaci, dar adevărul este că au făcut-o pentru oameni, pentru comunitatea în care au ajuns. Fiecare copac doborât înseamnă o casă expusă nenoricilor. Avem și noi de învățat la capitolul acesta și ar fi bine să ne trezim înainte de a mai vedea știri despre case luate de ape în satele noastre sau de furtuni care smulg acoperișuri ori iau pe sus animale. Cu perdele de copaci în jurul caselor, satelor, cu împăduriri de dealuri și versanți sau pe malurile apelor stabilizăm solul, împiedicăm eroziunile. Copacii și vegetația ne ajută, fac parte din lucrarea naturii, ca și noi. Și revenind la casa soților Marzena și Richard ai să descoperi cum arată universul unor oameni inteligenți. Cel puțin numărul cărților lor te vor convinge că volumele nu sunt doar de decor. Dintre coperte au dus informațiile mai departe acolo unde a fost nevoie de ele. Acum, când știu povestea lor îmi pare că toată casa lor este una făcută cu suflet și cu respect față de natură, față de viață. Sper să te inspire și pe tine!

Sursa foto: Weranda Country