Dacă data trecută ți-am povestit despre cum să dai culoare grădinii cu ajutorul verzei decorative, astăzi m-am gândit să-ți spun câte ceva despre Callicarpa japonica, un arbust care înnobilează, în sezonul rece, orice spațiu al casei cu ale sale perle mici și mov. Dar dincolo de aceste perle mov, de fapt fructe, care apar în perioada de toamnă – iarnă, Callicarpa este decorativă și în timpul verii, deoarece pe ramurile sale apar mici flori, de culoare albă, roşie sau violet, foarte frumoase.
Fructele, care se formează după înflorire, trebuie să-ți spun că spre sfârşitul anotimpului rece se vor sparge, pentru a elibera semințele, moment de ospăț pentru foarte multe păsări. Așa că dacă vrei să auzi ciripit de păsărele în plină iarnă, Callicarpa nu trebuie să-ți lipsească din grădină. Iar pentru cultivare este bine să ştii că-i place foarte mult ca solul să fie fertil, bine drenat și scăldat total sau parțial de către razele soarelui.
În ceea ce privește udarea, îți recomand să uzi Callicarpa în mod regulat imediat după plantare pentru a ajuta la formarea unei rețele de rădăcini profunde și extinse. În rest, cam o dată pe săptămână, este suficient să o uzi, cu amendamentul ca în perioada de vară, când e caniculă, să fie udată mai des. Vei observa că în perioada de vegetație uneori creșterile sale pot fi haotice, dar pentru a-i păstra forma și înălțimea, o poți tăia, până aproape de bază, fără probleme. Aceste tăieri te sfătuiesc să le aplici iarna târziu sau primăvara devreme, atunci când mugurii încep să se umfle.
În timpul iernii să știi că nu are nevoie de protecție specială, ea fiind extrem de bine adaptată la îngheț și frig. În final, trebuiesă-ți spun că decorul ireal pe care îl crează în grădină îl poți muta cu ușurință în casă prin tăierea câtorva ramuri pe care le poți pune într-un vas cu apă în combinație cu alte flori de sezon. Da, poți crea aranjamente florale foarte frumoase. Sper că te-am convins că frumusețea ei merită efortul de a o cumpăra și de a o planta în grădină. Dacă mai ai nevoie de informații aștept întrebările tale la secțiunea de comentarii. Pe curând!
1
Foarte colorate fructele acestui arbust, cred ca este o placere sa le admiri iarna cand totul este imbracat in zapada. Foarte interesant articolul.
De unde poti achizitiona planta in Romania? cand este cel mai bine sa o plantezi/
Cum pot achizitiona un arbust? Multumesc !
De unde poti achizitiona planta in Romania? cand este cel mai bine sa o plantezi/
bonsaiul acela de callicarpa e genial,dealtfel ca tot ce rodeste spiritul japonez