Da, mi-a plăcut acoperișul cu plante și faptul că e atât de simplă și inteligent amenajată la interior, ca să nu mai spun de peisajele naturale din jur. Fără dubiu un loc unde să te reculegi, să fii tu cu tine sau alături de câțiva oameni dragi. Este o casă de munte care nu e dotată cu electricitate sau încălzire, o construcție tradițională norvegiană, ridicată pe locul unei gospodării țărănești de la 1782. De salvarea și recuperarea ei s-a ocupat Else Rønnevig, autoare de cărți despre arhitectură rustică și o înfocată militantă pentru tradiție în Norvegia.
Ai să descoperi aici o organizare interioare tare ingenioasă. Cabana practic are 65 de metri pătrați în total și o singură cameră, dar modul de poziționare al mobilierului asigură prezența funcțiunilor. Mi-a plăcut foarte mult cum sunt concepute spațiile de dormit, ca niște nișe mari în care te poți cuibări, iar deasupra ai și rafturi pentru cărți. De asemenea, este de remarcat locul central unde este așezat șemineul. Ca o vatră a casei, căldura de la el se răspândește peste tot și uniform la interiorul cabanei. Zău că dacă vrei să-ți faci o cabană de munte merită să iei în considerare organizarea asta (vezi că ți-am posta la final planul casei).
Pentru a păstra cât mai bine căldura în casă, plafonul este lambrisat, deci nu e deschis către acoperiș, chiar dacă asta face ca interiorul să fie mai întunecat și mai mic pe înălțime. De asemenea, până la intrarea în casă există un hol și o anexă pentru ca vântul și frigul să nu pătrundă direct în spațiul mare de locuit. Pentru a-i păstra caracterul istoric, Else a folosit pentru decorul interior vopseluri fără solvenți, preparate după rețete vechi pentru a obține o nuanță specială de albastru, dar și verdele și ocrul aplicate pe câteva piese de mobilier rustice. Una dintre uși este recuperată și lăsată inteționat cu straturile vechi scorojite de vopsea pe ea. Iar despre stelele prezente pe tavanul dinspre baie pot să-ți spun că sunt făcute cu foiță de aur. O căsuță ca de basm! Sper să te inspire și pe tine!
SUPERRRRRRRRRRRR
[…] Adela Parvu Da, mi-a plăcut acoperișul cu plante și faptul că e atât de simplă și inteligent amenajată […]
F frumos, imi plac la nebunie acoperișul si usa aia albastra veche
Imi place arhitectura nordica, inclusiv cea traditionala, care e intr-o buna armonie cu natura.
O insusire a acestei arhitecturi e ca se acorda foarte putin spatiu pentru spatiile de dormit, chiar si la casele moderne. Poate si datorita temperaturilor de acolo…
Am o curiozitate. Oare de ce in tarile nordice patul de o persoana este orientat astfel incat sa fii cu capul spre fereastra si nu invers? Nu trage oare frigul sa dormi cu capul pe acel perete?
In tara noastra, cand nu e loc de pat de mijloc, oamenii nu prea dorm cu capul pe peretele cu fereastra, ci invers, cu fata catre fereastra.
Poate cineva sa explice acest fapt? (Ma pasioneaza arhitectura.)
Intr-adevar, foarte cocheta si colorata casuta asta. Cat despre felul in care sunt utilizati cei 65 de metri patrati, scandinavii sunt specialisti in a scoate maximul din orice spatiu.
Casa este foarte frumoasa si originala pentru Romania. M-ar interesa daca as putea face si eu un acoperis verde la casa mea, care are un etaj, dar deasupra nu am turnat placa de beton- acum am un pod si este acoperit cu tigla traditionala. Ma gandesc ca as vrea un acoperis cu plante aromatice, dar nu stiu daca ar rezista.