Suntem mulți care ne agățăm de dovezi, de fapte, de așa-zisa realitate, dar adevărul este că sunt lucruri care se întâmplă sub ochii noștri, dar nu le vedem cu adevărat. De ce? Pentru că nu vrem să credem. Este protecția pe care ne-o creăm ca să ne simțim bine. Mai bine ignorăm sau spunem că se întâmplă la alții, sau altora, decât să admitem că și noi suntem parte a tot ce se întâmplă pe planeta asta. Despre ce vorbesc eu aici? Despre ceea ce am văzut și simțit după vizionarea filmelor Baraka și Samsara (www.barakasamsara.com).
SAMSARA Theatrical Trailer from Baraka & Samsara on Vimeo.
Am înțeles, după ce am văzut aceste filme, de ce am simțit și simt nevoia să prezint pe blog mai multe case la țară, locuințe care nu sunt doar mici, șarmante și calde, ci și pentru că ele vorbesc despre un stil de viață mai uman, mai aproape de natură, mai în ritmul ei. Am înțeles de ce prefer micile magazine de cartier, unde mai stau și eu de vorbă cu oamenii, unde nu mă grăbește nimeni. Am înțeles de ce-i iubesc pe artiști și artizani care creează așa cum simt și care, dacă vrei, fac obiecte, lucruri atât cât trebuie, cât au timp și suflet să le materializeze. Nu se gândesc la producție, la cantitate, ci lucrează în ritmul omului, al naturii. Și știi ce e ciudat? Că facem această distincție între om și natură, uitând că și noi facem parte din ea. Suntem cu toții, absolut cu toții pe această planetă. Cât timp ne va lua să ne dăm seama că suntem legați între noi, indiferent de țară, religie, culoare a pielii sau cultură?
Producătorii filmului Baraka, un film senzațional, care te pune pe gânduri au produs și Samsara, un documentar în care personajele suntem noi, oamenii, natura și lumea pe care am construit-o. S-a filmat în 25 de țări diferite, iar producția a durat 5 ani de zile, ani în care au captat în imagini lucrurile așa cum se întâmplă ele. Nu există dialoguri, ci pelicula surprinde parcă detașat, deseori pe repede înainte, contrastele dintre fabuloasele peisaje naturale și lumea urbană, industrială și cosumeristă pe care am creat-o și încurajat-o cu toții. Simt nevoia să-ți postez secvențele despre mâncare, că tot se apropie Crăciunul și mulți dintre noi uită și ce sărbătorim de fapt… E cazul să medităm puțin la viața noastră și să constientizăm cât de legați suntem unii față de alții. Împreună și numai împreună ne putem trezi pentru a construi cu adevărat o lume sănătoasă, adevărată, în spiritul naturii dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri. Și după ce vezi aceste secvențe știu că tot n-ai să vrei să crezi, dar încearcă să VEZI!
SAMSARA food sequence from Baraka & Samsara on Vimeo.
Like
Socant! Apreciez fiecare postare de-a ta, chiar daca nu raspund! Scuza-ma ca te tutuiesc! Te rog sa nu ma stergi din lista! Iti doresc sarbatori cu pace si bucurie, cu carnati romanesti facuti la tara si cu slanina transilvaneana! hai, merge si un J.P.( = jinars de prune …)
Daca Dumnezeu imi ajuta, voi face o casuta langa care voi avea patrunjelul, cartofii nestropiti si rosiile mele! Doamne ocroteste-i pe romani si pe toti ceilalti!
Nastasia
Ma bucur ca ma tutuiesti! N-ai grija ca nu te sterg. Nu mai mananc de mult timp carne si m-am obisnuit cu glumele prietenilor mei pe tema asta 🙂 Dar cred ca e mai sanatos sa ai in gospodaria ta ce ai nevoie si alta e sa cumperi pfff…nici nu stiu ce sa mai spun…
O alimentatie echilibrata contine si carne sau derivatele, tot ce poate face omul timpului nostru e sa evite pe cit posibil (daca-i permite buzunarul) produsele procesatorilor mari, care indiferent de reclama referitoare la gust, sanatate, etc, au urme de substante toxice, fara de care s-ar degrada foarte repede. Nu e vorba sa ne suparam pe producatorii mari, ei incearca numai sa satisfaca nevoile de hrana a palmasilor(sa spunem sclavii moderni?) la pret mic, tentant pentru veniturile modeste ale acestora. Din pacate sunt prea multi care nu-si pot permite sa aleaga, iau pur si simplu ce li se ofera…
Nu mai vreau carne ……
Eu nu mai vreau nici oua si nici lapte din comert…
In asentimentul tau. Din fericire pentru mine am 7 luni de cand am renuntat la carne si pot spune ca este foarte bine. Natura ne ofera din belsug tot ceea ce ne trebuie. Succes in proiectele tale si la cat mai multe locuinte renovate.
Parerea mea… acum …. asa – pe repede – … este una foarte buna despre tine si foarte proasta despre mine.
Uimeste-ma in continuare ! Astept. Poate imi schimb viata.
Servus
Sa nu mai spui asta Dedi! Cu totii gresim, dar nu merita sa ne subestimam. Fiecare dintre noi facem si lucruri rele si lucruri bune. Important este sa ne concentram catre cele bune. Asa ne vom folosi timpul pentru a pune umarul la bine si la frumos 🙂
O, dar cata promtitudine ! Chiar ma uimesti .
(ma intreb: oare cu cati oameni „vorbesti” asa? parca suntem la simultanele de la sah cu un mare maestru; felicitari)
Despre subestimare, ai dreptate; totusi – facem si lucruri bune. Eram intr-o pasa proasta….
Ti-am rasfoit scrierile si mi se par extrem de incitante. Foarte interesant !
Nu sunt un activ al forumurilor de pe internet, dar tu ai reusit sa ma „prinzi” oarecum…
M-am nascut la oras, cum se zice pe la noi, prin mijlocul Transilvaniei. Nu de mult m-am mutat la tara, asa ca o zecime din viata mi-am trait-o la sat. Este extraordinar. Regret ca nu am facut asta mai devreme.
Ma preocupa si pe mine schimbarea calitatii vietilor noastre. Este foarte bine sa vorbim despre otravirea printr-o alimentatie negandita, despre inconstienta blamabila privind poluarea, despre pericolul distrugerii ecosistemelor, sau pericolul cataclismelor, etc.
Si mie imi pasa de toate aceste rele. Poate ca se vor gasi apoi, tot mai multi, acei care sa treaca la fapte mult mai concrete, mai eficiente…
Despre vegetarianism ? Am incercat si eu… circa 3 luni… dar am renuntat… imi vine sa rad cand imi aduc aminte motivul abandonului. Daca ma intrebi Dela, iti voi spune…
Toate bune
p.s.
remarcabila si binefacatoare aceasta solicitudine pe care o simt la tine
parca esti ca un magnet undeva in eter… ori esti dintr-o zodie.. a liderilor…
se pare ca mai sunt si oameni buni si lucruri bune in… acest cosmos captivant… acest virtual nemarginit … numit internet
Bonjur !
Cum sa nu fie si oameni buni? Pai tu esti unul dintre ei! Eu am o teorie a mea: procentul de oameni buni a fost si este acelasi, indiferent de parcursul istoric. Dar cred ca el se va mari pentru ca ne ajuta comunicarea din ziua de azi.
Si ai mei mananca oua, lapte si carne si n-am cum sa nu inteleg asta sau sa ma supar, dar cred ca e bine sa stim ce mancam. Culmea ironiei este ca din filmul acesta am avut impresia ca si noi oamenii suntem tratati asa cum tratam animalele…
Daca tu esti vegetariana, chiar era nevoie sa postezi acest video inainte de Craciun?
Pai daca nu acum, atunci cand Adriana? Ideea este asa: mai bine cumperi de la o mica ferma carne, decat de la magazin, sau dintr-un loc unde vezi ca porci sunt si ei liberi. Parerea mea 😀
ca orice roman care se respecta am si eu o parere despre vegetarieni. sa invatam de la natura daca esti in sud India etc bineinteles ca esti vegetarian fiindca carnea pute si nu paote fi nici digerata pe 40 grade . la eschimosi bineinteles ca vei manca foca cruda si o sa ii bei sangele fiindca nici saorele nu te vede iar sucul de portocale este la 30 de paralele mai la sud. deci in functie de sanatate si locatie cum spune si la biblie ca nimic nu este pacat sa mananci , si , sau judeci . 😉 cum te lasa constiinta .
problema noastra este cum se incheie si reportajul cu purcelusii de oameni care mananca cartofi prajiti etc de nu mai au loc nici la mese de grasi ce sunt; Atunci cum spune si Adela omul este in postura de animal. Din pacate nici eu nu ma pot abtine de la nimic asa ca stiu ce vorbesc si fara critica, doar ca o constatare .;-(
Filmele mentionate Baraka si Samsara, capodopere ale filmografiei moderne ; asta este ptr cine are un stomac tare in sensul cel mai filozofic…..;-)
Sa zicem ; daca poti citi Dostoievski poti sa vezi si filmele astea fara sa comiti hara-kiri. glumesc.
Tare aluzia ta la Dostoievski Mona! Multumesc pentru comentariu!
Suntem surprinsi….?
Vrem…. Vrem casa extravaganta, vrem masina mare, vrem haine scumpe, vrem sa calatorim sa vedem lumea, vrem …!
Omenirea progreseaza, luptam sa avem un confort sporit, toti vrem sa ne fie bine ” Mie ” .
Taiem paduri, omoram animale, secatuim pamantul, otravim apele, schimbam relieful… totul in numele progresului, iar natura tipa lupta ne plateste faptele, o viata normala ” Civilizati progreseaza „. Nimeni nu plange, toti suntem bucurosi ca evoluam!
Omoram in numele credintei; mintim in numele dreptatii; furam in numele saraciei…suntem oameni si progresam. Suntem oameni: gandim, vorbim, avem sentimente; asta inseamna sa fi o specie superioara???
Suntem surprinsi, acesta este adevarul meu, sau al tau, sau al lor… Dar, oare este un adevar?
Sunt ipocrit, vad dar nu strig. Aud dar nu spun. E bine, asa „SUNT SURPRINS”.