adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (4)

In Concursuri

Ce lucru bun ți s-a întâmplat anul acesta?

Am primit o mulțime de mesaje, de mailuri în care am fost întrebată de unde se pot cumpăra anumite lucruri, dacă pot da idei de decorare, dacă știu pe cineva priceput. Mi-am dat seama că mulți dintre cititori au avut parte de lucruri bune, în primul rând acela că au o casă pe care o amenajează cu drag pentru care caută soluții și în care își doresc să trăiască frumos alături de familie. Să-ți amenajezi sau să-ți modernizezi o locuință nu e ușor, poate fi frustrant, poate fi epuizant și enervant. Dar hei, trebuie să vezi partea plină a paharului! Ai casa ta și asta, crede-mă, contează enorm! Dacă ai apucat și s-o pui la punct, să te bucuri de un televizor nou, de o bucătărie actuală, de un decor personalizat, cu atât mai bine!

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (2)

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (6)

Avem tendința de a ne aminti mai repede de lucrurile negative decât de cele pozitive, dar cred că e important, mai ales la final de an și în apropierea Sărbătorilor, să ne aducem aminte de lucrurile bune de care am avut parte și să fim recunoscători pentru asta. Sunt sigură că fiecăruia i s-a întâmplat în acest an ceva frumos și bun. Eu am avut un an extraordinar, cu multe proiecte frumoase, dar cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat a fost să te am alături și să pot împărtași cu tine o mulțime de povești, locuri, lucruri și întâmplări despre oameni frumoși. Și pentru asta îți mulțumesc din suflet!

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (5)

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (3)

Îți lansez provocarea să-ți aduci aminte de un lucru bun care ți s-a întâmplat și să-mi spui două vorbe despre asta la rubrica comentarii. Și pentru că vreau să recompensez efortul tău să știi că am susținerea celor de la Domo, care, sub îndemnul „La Domo lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi” oferă un card de fidelitate Domo Gold (vezi mai jos poza cu el), încărcat cu 500 de puncte, pe care le poți fructifica în bani, adică 50 lei (de care-ți poți lua ceva din categoria electrocasnicelor mici: mixer, mixer vertical, sandwichmaker, purificator apă), dar și 3% reducere la orice achiziție de produse, inclusiv la cele aflat în promoție, că tot e perioada de cumpărat cadouri, nu-i așa?.Acest card îl voi oferi prin extragere la sorți și voi face anunțul pe 29 decembrie, iar tu, până pe 28 decembrie, ai timp să postez câteva rânduri despre ceea ce ți s-a întâmplat bun sau frumos în acest an. Îți ca lucrurile bune să ți se însutească în anul care vine!

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (8)

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (4)

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (7)

adelaparvu.com despre lucrurile bune in 2014 (1)

47 Responses to Ce lucru bun ți s-a întâmplat anul acesta?

  1. daniela spune:

    Anul asta, am fost in mai multe excursii prin tara, cu pensionarii din Ploiesti.Intr-una din excursii am fost la manastirea Marcus, in judetul Covasna .Nu stiam NIMIC despre aceasta zona.Insa peisajul este foarte calm, cu dealuri impadurite, case foarte rare ,…o zona de visare si relaxare.Aici la manastirea Marcus, maica stareta creste 12-14 copii care au fost abandonati la nastere la maternitatea din Brasov.Copii ( fetitele) au intre 4 si 12 ani , sunt foarte curate, ingrijite, sociabile, deschise ,comunicative …Mai mult, pentru a face rost de bani maica stareta( un adevarat MANAGER, de la care putem invata cum se conduce o obste : e si severa , si autoritara, si blanda si organizata si sufletista si o MAMA desavarsita pentru acesti copii )impreuna cu autoritatile organizeaza acolo tabere de copii. Si ce mi-a placut cel mai mult , nu se vaita ca noi toti romanii …ea actioneaza.
    Am revenit la Marcus de doua ori,si am fost intampinati de fiecare data cu mare drag atat de copii cat si de maicuta. Si asa am realizat din nou ,ca viata este mai frumoasa atunci cand intalnesti oameni frumosi.

  2. Casian spune:

    Anul ăsta am cunoscut oameni generoși, deschiși la suflet, care avem acelaș hobby, adică ciclismul. Pasiunea mea pentru bicicletă a fost de mic copil, care acuma am ajuns să fiu dependet.Pe data de 1 septembrie 2014 am făcut un lucru care, nici nu mă gândeam că îl voi putea face: am mers 91,6 de kilometri în 8 ore și 40 minute. A fost o experiență unică, interesantă, plină de aventuri, dar și costisitoare. Eui și încă 3 prieteni ne-am propus să facem 100 de kilometri, dar nu am mai putut, oboseala și foamea și-au spus cuvântul. A fost un record pentru mine, dar a meritat efortul,
    Eu consider că această tură a fost super și chiar a fost frumos și plin de energie.
    Te provoc să vii la anul în Bucovina, să faci o tura de 100 kilometri, nu este foarte greu

  3. Flower spune:

    Anul acesta am dăruit și am primit mai mult. Este vorba de lucruri materiale, dar m-am ocupat și de suflet. Copilul meu minunat a mers la școală la grupa 0 ceea ce mi-a schimbat stilul de viață în mare parte. Dar, luam partea buna a lucrurilor din orice experiență.

  4. Adela bota spune:

    Anul acesta Dumnezeu mi-a binecuvintat recolta de cartofi de 2 ori dublu si am putut darui si celor nevoiasi 2 tone de cartofi pentru copii strazi din Timisoara din dar dar se face

  5. Andreea spune:

    Anul acesta, Dumnezeu ne-a trimis în dar o luminița care sa acopere toate greutățile vieții, un pui de om care ne va face sa ne simțim din nou copii, si care va face din casa noastră „acasa”.
    Îți mulțumesc Adela pentru toate articolele, mă pierd în fiecare decor, felicitări pentru proiectul „Visuri la cheie”, pentru omenia și dedicarea de care dai dovada. Sa ai un 2015 plin de realizări cel puțin la fel de frumoase ca și în anul ce tocmai se încheie.

  6. Te citesc de mult timp, dar cred ca e a doua oara cand comentez, nu pentru concurs cat pentru ideea asta minunta de a fi recunoscatori pentru lucrurile bune din viata noastra. E greu sa ma restrang la un singur lucru, il voi alege pe cel mai recent. Am infiintat un grup suport pentru mamele singure si acum de Craciun am pregatit cu mult drag cateva cadouri pentru ele. Au fost atat de incantate si fericite, incat nu am cuvinte sa descriu. Oameni pe care nu ii cunosc decat virtual au dat bani, s-au implicat, au ajutat alti oameni pe care nu-i cunosc. Am adus un zambet mic pe chipul lor, am readus speranta in sufletele lor si asta mi se pare cel mai minunat lucru de anul asta, ca am putut sa vad fericirea lor.

  7. Sibel spune:

    Anul acesta pentru mine a reprezentat un nou inceput. M-am desprins de lucrurile si ideile rele care ma tineu pe loc si am terminat un curs de specialitate. Drept pentru care am avut curajul sa imi deschid un cabinet al meu, unde sa imi primesc clientii si sa stam la povesti legate de ingrijirea pielii.Acum astept alte provocari si cred ca anul viitor va fi mult mai interesant.

  8. Adriana spune:

    Anul asta a fost anul in care visul meu a devenit realitate..anul in care mi-am cumparat casuta mult visata..exact cum ai spus, a fost greu..uneori am vrut sa renunt dar visul era atat de aproape de a se implini incat am reusit sa merg cu brio pana la final…sunt fericita !
    A fost o provocare foarte mare si trebuie sa recunosc ca am citit toate articolele, ma regaseam in fiecare 🙂 Iti multumesc personal atat pentru articole cat si pentru sugestiile de amenajare ..as vrea sa atasez poze, dar nu pot..as vrea sa va prezint casa mea mica si atat de draga mie…pentru mine, acest an a fost un an in care am realizat cat de important este sa ai un vis si sa lupti pentru el… trebuie doar sa fim sanatosi, veseli si sa ne bucuram pentru tot ceea ce este bun in vietile noastre.
    Eu chiar vreau sa -ti multumesc personal Adela ! 🙂

  9. Gogot Cornelia spune:

    Buna dimineata. Draga Adela, anul 2014 nu mi-a daruit prea multa liniste si nici prea multe realizari, dar am sa-l tin minte pentru ca ti-am descoperit blogul si am aflat ce persoana minunata esti. Acum, la sfirsit de an, cind se fac bilante si balante iti multumesc pentru sufletul tau bun de romancuta si iti urez din toata inima SANATATE SI VISE IMPLINITE LA MULTI ANI! Cornelia

  10. Evelina Buciu spune:

    anul asta ne-am luat casa noastra, cel mai greu dar cel mai frumos lucru pe care am reusit sa-l facem. si m-am bucurat sa descopar si blogul tau.

  11. Andreea Cerbu spune:

    Anul asta a fost unul tare ciudat…S-au intamplat multe …si bune si rele dar parca mai multe bune:) si vreau sa le enumar doar pe cele bune. In primul rand am inceput constructia casei noastre, prima noastra casa.. nici nu imi vine sa cred, sper ca anul ce vine in toamna sa ne putem muta:) Am intalnit oameni frumosi si care ne-au ajutat enorm, cum nu ne-am gandit vreodata ca poate ajuta un om necunoscut:) S-a nascut in marea noastra familie o mica steluta:) fetita nasilor nostri. Tot anul asta am fost sanatosi (cred ca asta este cel mai important, tinand cont ca in fiecare an cate un membru din familie a avut probleme grave de sanatate). Pe plan profesional pot spune ca a fost un an execelent, am castigat un titlu la care nu ma asteptam, deci munca multa si optimismul din plin sunt cheia succesului 🙂 Multumesc 2014 pentru toate darurile ce ni le-ai adus! 2015 te asteptam cu bratele deschise, te rog sa ne aduci tot ce crezi ca e mai bun pentru noi! Sarbatori fericite Adela si multa sanatate in noul an!

  12. Daniela spune:

    Dragii mei, anul 2014 pentru mine a fost un an special. Am avut multe realizari, mai ales in domeniul dezvoltarii personale. Am aflat care este unul dintre talentele mele si anume vindecarea cu ajutorul palmelor; am avut cateva succese printre prieteni si familie, iar acest lucru m-a determinat sa continui cu aceasta activitate si sa o dezvolt, sa ajut cat mai multi oameni sa afle despre puterea lor personala, sa afle ca fiecare persoana poate fi propriul sau aliat in sanatate si in ajutarea altora.
    Daca fiecare dintre noi am costientiza faptul ca suntem puternici atunci cand oferim ajutor si iubire neconditionata altora, iar puterea noastra creste exponential cand oferim acest ajutor (cel putin in cazul meu functioneaza acest lucru), am fi mult mai fericiti si mult mai putin stresati de problemele zilnice (pe care tot noi ni le facem).
    As dori sa spun mult mai multe lucruri care mi s-au intamplat (nimic nu este intamplator) dar nu am timpul necesar (ar trebui sa scriu un roman). Daca imi voi deschide un blog, am sa le astern acolo pentru ca cei interesati sa le poata afla.
    Va doresc tuturor sarbatori fericite alaturi de cei dragi, sa primiti cat mai multa iubire neconditionata si mai ales sa o oferiti (asa cum faceti acum)!
    Cu Lumina si Iubire,
    Daniela 🙂

  13. zoltybogata spune:

    Eu am făcut mai multe, mai ales pt copii acum de Crăciun, dar vă las pe voi să alegeți una pe care credeți, eu nu pot alege http://zoltybogata.ro/proiectele-mele/ .Multă sănătate

  14. Ianolia spune:

    Anul acesta cred ca a fost cel mai bun din ultimii ani. Am reusit sa calatoresc mai mult, sa cunosc mult mai multi oameni interesanti, din tara si strainatate si am intalnit multi mai multi bloggeri faini dintre cei pe care ii citeam si care imi trezeau interesul.
    Am invatat sa fiu mai responsabila si sa am mai multa grija de ceilalti, incepand cu sora mea de 11 ani. Inteleg ca uneori este bine sa te gandesti si la tine, pentru a-i putea ajuta pe ceilalti.
    Mi-am propus ca acest an sa fie unul in care lectura sa prmeze, mai mult decat in alti ani. Si am reusit sa citesc mai multe carti dintre cele pe care le cumparasem de ceva timp.
    Una peste alta, a fost un an foarte bun cu evenimente bune si cu lectii valoroase in fiecare zi. 🙂

  15. Coco spune:

    Unul dintre lucrurile bune care mi s-au intamplat anul acesta, fara legatura cu concursul, dar in ton cu tema ta, este ca m-am hotarat, in sfarsit!, sa-mi renovez apartamentul, lucru ce se va intampla la anul, dar deja planurile le-am construit in mintea mea si pe calculator. Iar blogul tau mi-a fost si imi este de mare ajutor, lucru pentru care iti multumesc si iti doresc, ca tot incepe vacanta pentru unii dintre noi, Sarbatori Fericite si un An Nou cu multe impliniri! Cristina

  16. Alina spune:

    Anul acesta M-AM CASATORIIIT!!! A fost o nunta de vis, o zi pe care am trait-o la maxim si m-am bucurat de fiecare clipa, de fiecare fotografie si de fiecare invitat in parte. A trecut totul foarte repede, dar a fost atat de frumos incat au meritat cei aproape 2 ani de pregatiri. Acum cautam un apartament pe care abia astept sa il decorez si sa il transform in casuta calda si primitoare la care visez de mult. Sunt sigura ca al nostru e pus deoparte si ne asteapta doar sa il gasim…in anul care vine. Si acela va fi primul lucru bun din 2015 🙂

  17. ELA spune:

    Anul 2014 , implinirea unui vis care nu l-am vazut materializat niciodata doar indrazneam sa visez , o vizita de o saptamana la Londra bilete de avion platite de sora mea , cazare masa si sprijinul ei de a ne fi ghid prin Londra.Am vazut o alta lume o alta civilizatie oameni preocupati doar de ei nu de altii cum se mai practica la noi, lucruri minunate de care imi voi aduce aminte cu drag oricand..A doua minune plecare inopinata la un curs de calificare care s-a tinut la Nepun . Nu am fost niciodata in aceasta statiune m-a surprins placut vegetatia dar cel mai mult m-a impresionat RESTAURANTUL AMBASADOR vechiul restaurant unde Ceausescu lua masa cand petrecea concediul la mare.Inca de la intrare am simtit mirosul covoarelor de lana de Cisnadie , de lemn care il emana mobila veche de 40 de ani iar pasul mi-a fost leganat de muzica unui pianist care interpreta ceva de Clayderman. Pot spune minunat anul 2014 un pas inainte pentru mine un castig si un regret ca a trecut asa repede caci colindatorii sunt maine la usa.

  18. claudia spune:

    Bucuria de a impodobi bradul din acest an impreuna cu baietelul nostru s-a intiparit in memoria noastra. Nu ne-am dat seama ca un copil de 2 ani si 8 luni se poate bucura atat de mult la impodobirea unui brad chiar daca a durat destul de mult plictiseala sau somnul nu l-au prins.A fost un moment unic!

  19. Oana Stan spune:

    Anul acesta a fost exact pe placul meu – a fost bogat in evenimente, planificate si de mine si de destin, mi-am intrecut anumite limite pe care nici nu-mi propusesem sa le fortez, am cunoscut oameni minunati, mi-am facut o prietena pe viata, am daruit mult si am primit inzecit si am iubit. 🙂 asta asa pe scurt ! Sarbatori fericite!

  20. Cori spune:

    Buna Adela. Cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat anul acesta, este faptul ca am reusit sa ne cumparam casa noastra (eu cu sotul meu). Iar asa cum spuneai mai sus, pentru mine acesta este un lucru minunat. Un alt lucru minunat este faptul ca am dat peste bloggul tau care pentru mine este o adevarata sursa de inspiratie.
    Iti doresc multe impliniri si Sarbatori minunate si pline de lumina!

  21. OLARU CATALINA ROXANA spune:

    Anul 2014 a batut recordul de momente pline burduf de emotii pentru o femeie ce tocmai a implinit 30 de ani. In cele aproape 365 de zile ce au trecut am devenit doamna respectabila cu verigheta pe deget, mandra proprietareasa a unui apartament cu 3 camere ce asteapta cu nerabdare sa fie mobilat cu amintiri pline de zambete si lacrimi de fericire. Colac peste pupaza, am trecut si de un examen fioros ce mi-a inlesnit parcurgerea inca unei trepte in parcursul meu profesional.
    Asadar? Ce mi-as mai putea dori? Multi astfel de ani ca niste artificii eliberate de REVELION care ne ajuta sa vedem viata in milioane de culori.

  22. vali spune:

    ce mi s-a intamplat frumos? am avut zilnic ocazia saimi vad nepotii crescand frumos si asta e cea mai frumoasa intamplare:) A fost, intr-un fel, ca in ziua cartitei:)

  23. Simona spune:

    Draga Adela, ma bucur ca mi-ai lansat aceasta provocare, mai ales pentru ca in iuresul activitatilor zilnice in care ma impart intre familie si munca nu prea reusesc de fiecare data sa fac bilanturi si planuri personale anuale. Ultima data cred ca am reusit acum vreo 3 ani si de atunci mereu sunt putin dezamagita ca nu-mi aloc mai mult timp pentru asta, dar ceea ce mi-am propus la bilantul de sfarsit de an de acum 3 ani cred, a fost cu bataie lunga si ma bucur ca a devenit de atunci o constanta in viata mea; ma refer la sport si arta. Sunt o versiune a mea mai buna de cand am reusit sa aloc sportului sa faca parte din viata mea, am o rutina zilnica in acest sens si ma simt mai bogata sufleteste de cand imi dedic din cand in cand timp si pentru muzica, fotografie si pictura. Ceea ce a facut diferenta in acest an se datoreaza picturii, in mod indirect, in sensul ca am reusit anul acesta sa fac sa se intample toate cele 4 tabere de pictura pe care mi le-am propus, tabere pe care le organizez pentru energia extraordinara pe care o culeg dupa fiecare tabara reusita in care simt satisfactia celor care vin si invata sa picteze, sa se descopere, sa-si umple viata cu frumos. In rest m-am bucurat pentru orice lucru simplu care ne-a infrumusetat fiecare zi, pentru sanatatea mea si a familiei mele, pentru faptul ca am reusit sa ofer familiei mele ceea ce imi doresc: o viata decenta, naturala, fireasca.
    Iti doresc Sarbatori fericite alaturi de cei dragi tie si un An Nou cu sanatate si impliniri!

  24. Aura spune:

    Am 50 de ani si intotdeauna am avut o relatie deosebita cu oameni mai tineri decat mine, peste tot pe unde am trecut. Anul acesta am regasit o „pustoaica” cu care am lucrat acum 15-16 ani, cu care m-am auzit regulat, o data, de 2 ori pe an. Ea are astazi 35 de ani, este o fata plina de viata, buna la toate, vesela si optimista. Am avut vreo 2 ani (ultimii) cand nu ne-am auzit iar anul acesta am regasit-o locuind intr-un container, de fapt 2, ea, sotul ei si cei 3 copii ai lor. Este a 3-a iarna pe care o trec in aceste containere, pe un teren, undeva la marginea padurii Domnesti. Nu vreau sa vorbesc despre conditiile in care au ajuns aici, pentru ca stiu doar versiunea ei si n-ar fi corect, desi o cred pe ea. Cert este ca locuia cu mama ei intr-un apartament de 4 camere de unde a trebuit sa plece, la mijloc fiind discutii de familie. Ce m-a impresionat cand am auzit povestea lor, a fost faptul ca nici un moment nu aveai impresia ca vorbesti cu un om necajit sau care se plange de ceva. Imi povestea cum au ajuns acolo, cum traiesc, cum n-a uitat de perioada alaptatului pentru ca la fiecare 3 ore se scoala ca sa bage in godinul de tabla cu care se incalzesc, cum se chinuie cu o naveta zilnica la serviciul din Otopeni, ei fiind in Domnesti…. toate astea cu zambetul pe buze, povestindu-mi de copiii ei buni si sanatosi, de sotul ei gospodar si priceput, cu care face o echipa foarte buna, iar la sfarsit concluzionand „multumesc lui Dumnezeu pentru ce ne-a dat, ca suntem impreuna, ca ne iubim, ca avem un acoperis deasupra capului, avem servicii amandoi si ca sunt alti amarati care n-au atata cat avem noi”. Si ca in timp o sa-si faca o casuta cu mainile lor, pe terenul acela si totul va fi bine. Nu cred ca am dormit in noaptea aceea, dezbatand subiectul cu sotul meu si incercand sa gasim vreo solutie ca sa le venim in ajutor. Dupa aceea totul s-a derulat cu repeziciune. Le-am cumparat bca-ul pentru casuta, urmand sa ne restituie banii in rate lunare, asa cum pot ei (o parte din bani nu i-am mai pus la socoteala). Au facut betoane si au ridicat cu mana lor si a copiilor, o casuta cu 3 camarute, o bucatarie si o baie. Undeva, in toamna, am fost si eu acolo sa vad ce a iesit si m-am topit vazandu-i copiii, un baiat de 11-12 ani, muncind cot la cot cu sotul ei si 2 fetite de 5 si 6-7 ani, toti veseli, vorbareti, care nu mai pridideau sa-mi arate gainusa care le face un ou pe zi, sa-mi arate casa lor, sa-mi spuna poezii, cantecele, ce invata la gradinita si cum sunt cele mai bune la serbare. S-au bucurat (cum nu i-am vazut vreodata pe copiii nostrii, carora nu le-a lipsit nimic), pentru niste oua cu surprize, de nu mai puteau sa vorbeasca. Iar la plecare, baiatul lor mi-a daruit o bratara, la moda printre copii in vara aceasta, pe care el le facea din elasticele acelea colorate, le vindea cu 1 leu bucata si era foarte bucuros ca vanduse deja 5. Cand au ajuns la acoperis, le-am dat din nou bani ca sa „ii puna caciula”, sa nu ploua/ninga in ea pana vor mai putea sa faca ceva. Am vorbit cu un prieten care are o firma de termopane si le-a pus geamuri, urmand sa ii dea banii in rate, incepand de la anul. Am postat un comentariu pe site-ul emisiunii „Visuri la cheie”, sperand ca echipa sa ajunga si la ei. Le-am dat din nou bani cand au bagat curentul electric, prelungind ratele pana cine stie cand. Nu pot sa spun ca mie mi-a fost usor sa-i ajut cu acesti bani, dar 3.000 de lei, de ex, la ei insemna foarte mult cand aveau de rezolvat ceva si am facut tot posibilul sa le oferim atunci cand au avut nevoie. Nu cred ca o mai pot face pentru ca am si eu 2 copii adolescenti, cu tot felul de nevoi si au fost cam neglijati in tot acest an. Am luat multe persoane sub aripa mea ocrotitoare de-a lungul vremii si am avut satisfactii nemasurate, dar lucrul cel mai bun care mi s-a intamplat in anul care se incheie este ceea ce tocmai ti-am povestit.

    Multa sanatate, tie, celor dragi, multa putere si rabdare sa duceti proiectul pe care l-ati inceput cat mai departe. La multi ani!

    • Adela Parvu spune:

      Sunt sigura ca de data aceasta ai postat povestea asta unde trebuie Aura pentru aici sunt oameni inimosi care sigur vor actiona! Iti multumesc din suflet pentru omul care esti!

  25. ina spune:

    Anul acesta mi-am facut o pagina pe fb de care ma bucur am 3262 de like-uri stransi fara publicitate . 🙂 si sunt multumita

  26. Stoica Dorina spune:

    Buna,Adela!
    De 30 de ani de cand ne-am casatorit am locuit numai cu chirie.
    Mai intai in Campulung Muscel apoi in Caransebes.
    Anul acesta am reusit sa ne mutam in casa noastra!Nu avem inca usi,parchet,mobila dar nu conteaza,suntem cei mai fericiti parinti si bunici si impreuna cu cei patru copii am avut un Craciun de vis.
    Frumusetea Cracuinului a fost sporita si de nepotelul nostru David care s-a nascut in iulie si care are acum 5 luni!Bradul a fost atractia lui principala!
    Sarbatori fericite si multe realizari!
    Dorina Stoica

  27. greenbusi spune:

    Buna Adela,
    Anul acesta mi s-au intamplat multe lucruri , pe care le consider bune.
    M-am mutat intr-o casa spatioasa, dar fara utilitati, dupa cum este „moda” in Ilfov.
    M-am inarmat cu rabdare si..BANI pentru a investi sin utilitatile de pe drumul public.aproximativ 20000 lei pentru ENEL si Distrigaz Sud Retele.Acesti bani mi s-au cerut inainte de a incepe lucrarile, fara nicio alta sansa de a-mi alege alt distribuitor, acestia detinand monopol in zona.
    Desi mi-am inceput demersul din decembrie 2013, cu mari, mari interventii am ajuns acum sa am doart curent electric instalat, dar gaze nu. Pentru fiecare inaintare in lucrarile distrigazului a fost necesar sa intervin cu petitii, discutii, etc. Acum, desi cu chiu cu vai si cu toti banii dati, mi-au tras conductele in noiembrie, dar ce sa vezi, trebuie sa astept anul 2015 si poate in martie ( dupa cum si-au luat marja de timp in contract) vor veni sa sparga conducta, sa puna contorul si sa dea drumul la gaze)
    Cu toate acestea eu imi iubesc casuta si asa, si ma tot uit la solutiile tale ce mi s-ar potrivi. Mai ales ce mai mi-ar fi folosit in acest sens banii dati la distribuitorii de utilitati.
    Acum, sunt pensionara de un an de zile, beneficiara a masurilor luate in 2009-2013 prin taierea salariilor cu 65% si imi este f greu sa acopar minimul de necesitati,
    Lucrul bun ce mi s-a intamplat in contextul de mai sus este ca stau unde-mi place si imi ocup mintea si timpul cautand cele mai bune solutii pentru casuta mea. Tu m-ai ajutat si ma ajuti in acest sens.
    Iti multumesc pentru acest lucru.
    De Craciun am petrecut impreuna cu familia mea sotul, fetele mele cu sotii lor, nepotii si finii mei. A fost pentru prima data cand am fost rasfatata cu cadouri si m-am bucurat enorm de aceasta atmosfera
    Pana acum eu eram motorul si furnizorul principal pentru cadouri. Nepotii au fost deliciosi cu reactiile lor la cadouri.
    Printre lucrurile bune ce ni s-a intampla mai consider si Speranta reanviata in 16.11.2014.

  28. A aparut un bebe in viata noastra si suntem fericiti 🙂

  29. Clinciu Elena spune:

    Dorinta mea cea mai mare e sa reusesc sa primesc carnetul de sofer si sa pot sa imi iau si o masinuta. Si am reusit. La anul dorinta o sa fie mai mare, alta si cu siguranta o sa reusesc sa o fac si pe urmatoarea !

  30. Am primit jobul mult asteptat ! Am devenit sub chef la restaurantul unde lucrez

  31. Aurica Aldea spune:

    Mi-am vazut nepotelul pentru prima data…nepotelul mult asteptat 🙂

  32. Visul meu e sa ajung sa vad PArisul si in acest an, sotul meu mi-a facut cadou un city breack in acest oras frumos, orasul iubirii

  33. Multumesc Adela pentru sansa sa iti spun si eu ce am patit in 2014. Mi-am revenit complet dupa accidentul de anul trecut, acum pot sa alerg linistit prin parc si sa ma joc si fotbal

  34. Aldea Roxana spune:

    Am reusit sa imi fac o diplima de ospatar pe care o doream foarte mult

  35. Andreea Dolha spune:

    Nu mi-a placut bucataria care o aveam, era old school. In 2014 am facut un design personal si familia m-a ajutat sa-l duc pana la capat. Acum bucataria mea e de vis

  36. Ciprian Dorin spune:

    Sunt plecat de 4 ani din tara, iar acum am reusit sa revin si sa imi vad familia. Cea mai frumoasa surpriza

  37. Abrudan Alina spune:

    Am reusit sa tin o cura de slabire si am slabit !!!

  38. Diana Didi spune:

    Bucuria mea a fost ca i-am indeplinit fiului meu dorinta de a se inscrie intr-o echipa de fotbal 🙂

  39. M-am tot saturat de joburile platite putin din Ro , prin urmare am ajuns in Scotia unde ma bucur de munca platita cum trebuie. Acum sunt doar de sarbatori acasa

  40. Zirbo Bogdan spune:

    Am reusit impreuna cu un grup din c j de voluntari sa facem niste oameni mai fericiti

  41. Adela,

    Apropo de următorul fragment din primul paragraf al articolului tău – ” Să-ți amenajezi sau să-ți modernizezi o locuință nu e ușor, poate fi frustrant, poate fi epuizant și enervant.” -, m-am lovit exact de această problema undeva pe la sfârșitul verii. După ce, totuși, am reușit să duc proiectul la bun sfârșit, am decis să văd problema ca pe o oportunitate.

    Astfel, s-a născut proiectul Hodeco – Home Design & Consultancy, a cărui existență m-ar fi ajutat să văd numai aspectele pozitive ale unei astfel de operațiuni de renovare 🙂 Astfel, din 2014 și, mai cu seamă, în 2015, cel mai bun lucru care s-a întâmplat și care se va întâmpla, este acela de a ajuta oamenii să poată să-și îndeplinească visele și dorințele în materie de renovări, amenajări, mobilări ori proiecte de design, fără stres, timp și energie pierdute. Vom încerca să fim singurul punct de contact la care oricine să poată apela pentru ca noi să preluăm părțile mai puțin plăcute și să aducem, în mod personalizat, cele mai bune oferte de pe piață, să menținem relații cu producătorii, furnizorii și distribuitorii, să stabilim toate detaliile livrărilor și montajului pieselor comandate.

    În 2014, am avut un vis și am început să-l pun în practică: acela de a ușura viața oamenilor și de a le arăta că renovarea ori amenjarea unei case poate să fie și o operațiune cu adevărat 100% plăcută.

    Un 2015 excelent și numai bine!

    Tudor

  42. zoltybogata spune:

    Am tot urmărit postarea, a trecut 29 dec. și nu văd nici un câștigător 🙁 ,să-mi fie cu iertare dacă greșesc. Multă sănătate

Lasă un răspuns la Andreea Cerbu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *