Cartea se numește „Cozonac. Transilvania. O călătorie” publicată de editura Compania și nu, nu e o carte de rețete și nici eu vreo pasionată de bucătărie. La mine acasă soțul meu gătește și o face excelent, ba chiar amuzant, căci în timp ce-și scrie poeziile sau textele face ture între birou și cuptor, deci coace deopotrivă versuri, articole pe blog și bucate. El a fost și cel care mi-a adus acasă cartea Adinei Kenereș și tot el a insitat să o citesc. Mă știe că n-am prea mult apetit pentru operele scriitorilor români, deoarece prea mulți dintre ei mi se par triști, sumbri, ori eu dacă citesc ceva vreau să fie, dacă nu revelator, măcar optimist, luminos, revigorant, să învăț, să mai conștientiez una alta. Ei bine, cartea Adinei Kenereș a fost una revelatoare, profund revelatoare. După ce am citit-o am realizat că e de datoria mea ca româncă să știu să fac cozonac. Da, exact cum ai citit! Cozonacul nu e doar o prăjitură, e un adevărat ritual!
Dar ce m-a impresionat? Îți dai seama că n-am să-ți dezvălui conținutul cărții, dar trebuie să-ți spun ce legături s-au făcut în mintea și sufletul meu. Știi că multe din bunicile și mamele noastre țin la bucătărie icoane și candele. Ei bine, acesta nu e doar un obicei desuet sau ceva legat de foc, căci dacă aprinzi o lumânare e bine să fie la bucătărie într-o încăpere sigură. Nu! Este absolut necesar să ai icoane la bucătărie ca să închini mâncarea, căci dragilor nu degeaba se spune că atunci când gătești trebuie să o faci cu bucurie și cu tot sufletul, dar și cu recunoștință că ai ce să pui pe masă. Gândurile și simțirile noastre se impregnează în fiecare gest și în fiecare ingredient și numai când trăirile noastre sunt luminoase și bune mâncarea devine hrană și nu doar bucate pe care le ingurgităm ca să ne potolim ghiorțăitul burții.
Citind cartea Adinei Kenereș am realizat cât de complex este tot ritualul facerii cozonacului de Paște. De ce? Pentru că acest preparat pe care-l luăm de multe ori în derâdere este hrană, una spirituală, una care e vie, grație dojdiei, una care moare odată coaptă la cuptor și una care reînvie atunci când o savurăm. Păi nu m-aș fi gândit la asta niciodată! N-aș fi conștientizat că există o legătură cu toate patimile lui Hristos! Și cu atât mai puțin m-aș fi gândit la faptul că binecunoscutul cozonac, care se face la noi, este atât de tipic nouă, că ne definește ca popor creștin. Da, când un străin gustă din cozonac, așa cum se întâmplă și cu un personaj din carte, pentru el totul este magic. De ce? Pentru că e mai mult decât o prăjitură, este hrană care se închină, care este binecuvântată și prin care înțelege cu simțurile și nu cum mintea că suntem un popor cu adevărat special.
Da, am făcut cozonac pentru prima dată în viața mea și mă bucur că am făcut-o cu tot sufletul și entuziasmul pe care cartea Adinei Kenerș mi le-a insuflat. Am fost conștientă de toată simbolistica pe care scriitoarea mi-a devoalat-o și chiar dacă nu a ieșit cel mai grozav cozonac, estetic vorbind, crede-mă că a fost cea mai bună hrană pe care am făcut-o vreodată cu mâinile mele. Și am avut enorma bucurie de a savura acest cozonac în prezența autoarei, invitată de către soțul meu acasă la noi, în a doua zi de Paște. Am avut niște sărbători cu adevărat luminate, căci de acum încolo știu că nimic pe lumea asta, nici măcar prezența în bucătărie a icoanelor de babe, cum le spun puștii mei, nu e întâmplătoare. O carte care m-a deșteptat, pagini impecabil scrise de o autoare care m-a onorat să-mi fie invitat, o personalitate care m-a înseninat și mi-a relevat frumusețea sufletului și tradițiilor noastre. Mulțumesc din inimă Adina Kenereș!
Alături de scriitoarea Adina Kenereș
Îndrumată de soacra mea, Niculina Pârvu, și cu simbolistica ritualului asumată în urma lecturii cărții Adinei Kenereș, am frâmântat cu gânduri bune primul meu cozonac. Înainte de asta mi-am pregătit toate cele ca la carte 🙂
Felicitari Adela! Ai abordat inca o tema, care imi merge la suflet. Voi cumpara si eu cartea, de dragul traditiilor si al randuielilor.
[…] Adela Parvu Cartea se numește “Cozonac. Transilvania. O călătorie” publicată de editura Compania și […]
Frumos! Eu fac cozonac dupa reteta mamei! Evident, e cel mai bun cozonac!
Buna, draga Adela si Hristos a Inviat!
Te urmaresc de ceva timp si iti multumesc pentru toate postarile si comentariile tale! Sper sa te pot invita undeva la munte unde am cumparat o casa veche din barne si unde am inceput sa aplic din ceea ce am invatat de la tine.
Acest articol m-a umplut de bucurie, pentru ca de mai multi ani, de cand a murit mama, eu sunt cea care face cozonac in casa. Dar anul acesta a iesit cel mai bun. Iti multumesc inca o data si peste putin timp iti voi lansa invitatia. Iti doresc tot ce este mai bun. Marghita
Adevarat a inviat Marghita! Ma bucur din suflet daca ai putut gasi inspiratie pe blog. Si da, am sa vin la tine. Abia astept. Multumesc pentru invitatie!
Mama mea facea cozonacii,dar de cand a plecat in stele eu incerc mereu,nu au tinuta cozonacii mei si nici nu sunt asa de buni cum erau ai mamei,citind ce-ai scris ma apuc din nou poate va fi mai bine,multumesc mi-ai dat curaj,nu am nici soacra,asa ca voi incerca singurica,singurica,cu mult drag
Musai Estera, musai!
Intelegerea simtitoare pe care o avem cand facem cu mainile noastre painea ori cozonacul ori alta mancare in Duhul creator al Dumnezeului care ne daruieste Viata este de negrait in toate finele ei conexiuni si relationari cu propria noastra fiinta si a celorlalti din jur,a tot si toate,a caror substanta si mediu si devenire sfanta este Dragostea,aceeasi care misca sori si galaxii dar si cele mai nestiute cute ale inimii noastre. De altfel orice impreuna hranire in Iubire este nimic mai putin decat o comuniune si impartasire din trupul cosmic al Mielului care in fiecare clipa a existentei universale se jertfeste-inviind pentru ca toate sa fie.
Vrednicul de pomenire si sfant parinte Arsenie Papacioc avea o vorba minunata : ”Invatati sa muriti si sa inviati in fiecare zi.” – in fiecare framantatura de gand ori a mainilor,in fiece lumina a ochilor,cuvant ori calcare de pas in neistorie – asemenea Domnului.
Hristos a inviat !
iubind iubire
fiind fiire
dorind de dor
murind a zbor
de luna nor
aripi in cer
viind de pier
suind suire
iubind
iubind..
…Adevarat a inviat!…stimate domn, mi-ati bucurat din nou cugetul si simtirea cu invatatura dvs…Sarbatori luminate va doresc….
De unde se cumpara cartea? (as prefera librarie) 🙂
Luminita o poti cumpara si online. Uite aici http://www.libris.ro/cozonac-transilvania-adina-keneres-COM978-606-680-007-5–p882433.html
Am sa caut si eu cartea,abia astept sa o citesc !
Hristos A inviat!Imi esti tare draga Adela.cand primesc mailurile tale sunt f.curioasa sa vad ce ai mai „compus”pe cine mai „urci”pe scari.
Fiind invatata cu „grozavele case si gradini”la cozonaci nu ma asteptam.Felicitari.Mama mea _ dumnezeu sa o odihneasca _ a fost cofetar/patiser/bucatar.Facea cel mai bun bors de miel – si att.nu gusta mancarea ca nu manca miel – cea mai buna friptura de miel – astea le fac si eu si la Pasti si la inaltare,dar cozonac nu voi face in viata mea,ptr.ca niciodata nu imi va reusi asa cum il facea mama – care inainte de Pasti lipsea de acasa si o sapt.ca tb.sa mearga acasa la toti „sefii”Bucurestiului si al Predealului sa le pregateasca cozonacii – si decat sa il aud pe fiul si fiica mea spunand „ai dumitale nu sunt ca ai lu bunii”mai bine merg si cumpar.NOI,oricum,de cand mama a plecat la Domnul nu mancam cozonac,cumpar doar ptr.a imparti.In schimb,fac pasca si care binenteles nu imi iese nici asta ca a mamei,dar cat de cat pe aproape.Te invit la noi de inaltare la un bors de miel,friptura de miel cu vin si pasca.
Iti doresc tot binele din lume alaturi de familia ta.
am stat mult in cumpana daca sa scriu ceva sau doar sa subscriu la ce-au spus altii. Si mama si bunica mea au plecat in alta parte , nici eu nu mai am pe cine intreba cat, cum si-n ce fel sa fac si sa desfac. Dar mi-a ramas intacta memoria gesturilor si-a gusturilor. Cand eram mica si mamaie facea cozonac sau pasca eu eram cea care o ajuta. Nu va imaginati ca faceam ceva din cale-afara de important dar…. cerneam faina macinata la moara , „faina de grau curat nu de cumparat”, asa-i zicea mamaie , aduceam lemnele pentru foc pentru ca trebuia sa fie cald in incapere si faina sa se rasfete sus pe soba alaturi de lapte , oua , untdelemn si taic (drojdie).
Ma duceam la coana Florica dupa lapte proaspat de vaca , alegeam miezul de nuca si bineinteles ca nu trecea nuca negustata ca sa nu scape vreuna rancezita , bateam ouale pana faceam spume si eu si ele…. Iar la framantat eu tineam ligheanul si mamaie isi vedea de ale ei , framanta coca la inceput bland , apoi cu ghionturi , palme si pumni si rasuceli si imbranceli si tranteli iar eu pe furis gustam aluatul la inceput fara noima iar la final ghiceai in el viitorul gust al cozonacului. Oooo , da , e un ritual intreg acesta al cozonacului. Nu e o prajitura oarecare. De aceea poate nu mananc decat cozonac facut in casa si nu „de cumparat”. Chiar daca nu-mi iese chiar ca al lor oricum e mai bun decat cel de la patiserie , cofetarie sau cum s-o mai numi. Nu va fie teama sa incercati. Nu puteti gresi daca-l faceti cu dragoste. Si daca mai aveti si amintiri sigur va vor ajuta. Gesturile si gustul nu se pot uita. Niciodata. Numai bine va doresc.
f frumos
parca mi-ati cules vorbele pt Ileana direct din suflet
Adevarat a Inviat! Multumesc din suflet, Adela, pentru acest minunat articol si pentru aceasta minunata carte. Abia astept sa o citesc pentru ca, da, ma simt si eu romancuta adevarata si imi este rusine ca nu am facut pana acum cozonac. Dar niciodata nu este prea tarziu si ti se iarta ignoranta si comoditatea atunci cand recunosti ca ai gresit si cand vrei sa te schimbi.
http://blog.codrudepaine.ro/
grea incercare, frumosi cozonacii, dar si mai frumoasa postarea!…felicitari!