Poate ai mai văzut case țărănești, dar cu siguranță n-ai văzut una ca asta. Este unică și irepetabilă, la fel ca personalitatea Ioanei Crăciunescu, actriță, poetă, creatoare de spectacole, mare iubitoare de tradiție, suflet inimos și nesățioasă iubitoare de oameni. Și da, proprietarul acestui loc de vis. Ioana Crăciunescu este fără îndoială pentru mulți o personalitate extrentrică, dar dacă ai curajul să-i sondezi sufletul, privind-o adânc în ochi, vei descoperi un om care iubește necondiționat și așteaptă să fie iubit la fel. Am ajuns la casa ei după ce am auzit nenumărate povești, întâmplări și bancuri de la petrecerile de pomină ținute în grădina de la Bulbucata. Mulți oameni s-au perindat pe acolo, preponderent artiști, actori, regizori, interpreți, cântăreți, pictori, sculptori și bineînțeles poeți și scriitori. Dar nu doar artiști, ci și oameni de afaceri și nu doar români, ci și mulți străini care au descoperit în acest loc ce înseamnă ospitalitatea, creativitatea și umorul românești. Pereții casei, ca și obiectele din ea, sunt mărturii despre ce înseamnă să ai alături de tine oameni care te iubesc. Când seara s-a făcut focul, Ioana Crăciunescu striga „Faceți vâlvătaia mai încolo, nu de alta, dar să vă rămână și vouă ceva”. Da, casa asta o consideră locul prietenilor ei, iar pentru ea prietenia este ceva serios. Dar hai să-ți spun mai multe.
Am întrebat-o pe Ioana cum și când i-a venit ideea construirii acestei case. Mi-a spus că totul are legătură cu credința ei că prietenia este forma cea mai înaltă de iubire, deasupra oricărei legături amoroase, dincolo de orice pasiune romantică. Un prieten adevărat te acceptă așa cum ești, se bucură alături de tine, te oblojește când ești supărat și sare să te ajute când ești la nevoie. La un moment dat, un prieten drag, abandonat de cei din jur datorită unor alegeri de viață pe care le-a făcut, s-a retras cu iubita lui la țară. Era ziua lui de naștere și invitase câțiva prieteni. Ea filma pe platourile de la Buftea și pe vremea comuniștilor n-aveai voie să părăsești Bucureștiul după ora 11 seara. Totuși ea a făcut-o cu gândul că nu-și poate lăsa prietenul de izbeliște chiar de ziua lui. La Bulbucata, în curtea prietenul ei, la masă erau poștașul, veterinarul și medicul din sat, dar niciun amic sau cunoscut din capitală. Bucuria pe care a văzut-o pe chipul lui când a intrat pe poartă a marcat-o și ea a fost fericită că și-a ascultat sufletul. Prin prezența ei a demonstrat că-l prețuiește, că-i este alături. Acest prieten a fost și cel care a îndemnat-o să-și cumpere o casă aici. Și după ceva timp a găsit-o…
Dar să nu-ți închipui că în 1979 când a cumpărat casa vremurile erau ca acum. Nu, erai limitat la circa 250 de metri pătrați de curte, iar dacă aveai casă la țară trebuia să dai statului circa 7000-8000 de lei pe an, fie bani gheață, fie produse agricole, care se strângeau la cooperativa din sat. Ioana Crăciunescu s-a uitat după case, dar s-a îndrăgostit de o cocioabă. Îmi pare rău că n-am fotografiat poza cum arăta locul înainte de a-l amenaja. Mi-a spus că atunci când a intrat în curte a simțit că era locul pentru ea și prietenii ei. Și-a adus aminte cum tatăl ei își dorea să se retragă la pensie undeva la țară, dar a murit cu oful acesta. Ea însă i-a împlinit visul cumpărând mica proprietate, plătind pentru ea ani de zile dările, ca după revoluție să mai achiziționeze teren, bucată cu bucată. Ea a plantat și mica pădure de salcâmi pe care o vezi pe dealul ce protejează casa într-o parte și tot ea a avut grijă ca pomii fructiferi să fie mai deși. Dar banii pentru construcție i-a adunat în timp și nu se sfiiește să facă chete și de la prieteni ori să-i pună la treabă, ceea ce mi se pare absolut corect. De abia după 2005 s-a apucat încet, dar sigur să tot facă lucruri. Și uite unde a ajuns.
Da, dintr-o dărăpănătură Ioana Crăciunescu a reușit să ridice nu doar o casă cu mansardă, ci și câteva anexe. A gândit totul pentru prietenii ei. Și-a dorit să poată oferi suficiente locuri de cazare, căci îi place viermuiala și efervescența celor apropiați sau celor curioși, dar neapărat oameni, nu măști. Acolo, în grădină, o priveam cum se duce la unii la alții, cum îi antrena în discuții sau îi amuza spunându-le povești, bancuri ori recitându-le versuri. Și versuri scrie de mică, de la 12 ani. În rândul poeților români e cunoscută ca o mare poetesă, iar la lecturile ei publice se înghesuie toți, căci talentul ei de actriță, pe care-l etalează acum și în spectacole underground din Paris, o fac de-a dreptul irezistibilă. Privind-o, mi-am dat seama că mulți dintre cei care suntem pe lângă ea nu suntem doar prieteni, ci și spectatorii și fanii ei. Da, Ioana ne oferă multe, își pune pe tavă trăirile, emoțiile, spune exact ce gândește, chiar dacă asta se lasă cu obraji îmbujorați, vorbește pe șleau și taxează orice tentativă de fățărnicie sau formalism. Puteam să refuz pălăria din crengi cu frunze proaspete din colecția de primăvară 2015 marca Bulbucata? Nici vorbă! Am intrat în jocul ei și m-am simțit tare bine!
N-a stat o clipă jos, iar eu mă țineam după ea întrebând-o fel și fel de lucruri. Da, adună multe obiecte vechi de pe unde apucă, de la țărani, de la prieteni. Pentru ea lucrurile țărănești sunt povești materializate, sunt frumusețea sufletească a celor care le-au creat. Sunt obiecte care vorbesc deopotrivă despre foamea de frumos, dar și despre viață. Dacă tot pui o farfurie pe masă de ce n-ar fi una faină, făcută de vreun meșter. Nu doar că arată bine și îți este de folos, dar odată cu ea duci mai departe și o bucățică din povestea celui care a plămădit-o. Iubește țărănii pentru franchețea lor. Și atunci cînd aceasta este disimulată, Ioanei îi place că ea transpare fără voia lor pe chip. Ori ea ca artist înțelege multe din expresia umană. Nu degeaba alături de ea sunt doamna Fănica și tanti Mița, care trebăluiesc la bucătărie și au grijă de casă când nu e ea aici sau vreunul dintre prieteni. Și doamna Fănica este atât de directă încât te pufnește râsul. Unii o știu de frică, alții o abordează cu binișorul numai să n-o supere. Ioana Crăciunescu spune că nu găsești pe toate drumurile fete ca ale ei, căci cu siguranță mulți din sat se miră de grozăviile din casa asta cu totul specială, unde de cele mai multe ori se lasă cu cântări la drâmbă, cobze, fluiere, chitări, nai sau viu glas în jurul focului.
Ce mi-a plăcut la casă? Faptul că atunci când o vezi ceva reverbează în tine. Îți dai seama că n-ai nevoie în niciun caz de balustrade de inox sau nu-știu-ce complicăciuni ca să trăiești frumos, să te bucuri de viață și să primești oaspeți. Este o casă în care te simți bine, n-ai nicio jenă că vei strica ceva ori că te-ai pus unde nu trebuie. Totul este la vedere și ai libertatea să caști ochii unde vrei. Multe idei ingenioase, dacă nu amuzante, cum ar fi ușile pe post de ferestre, podeț pentru acces din grădină direct la mansardă, căci e mai ușor decât pe scara îngustă din casă (asta cu gândul la invitații care au trecut de 60 de ani), apoi sobele cu cahle făcute de meșteri de la Horezu fiecare cu o placă inscripționată cu anul de fabricare și numele Ioanei. Da, m-au făcut să mă hlizesc plăcuțele de pe uși pe care vezi scris VIP, sau Camera de desbrăcare, ori Discutarea cu conducătorul este interzis. Nu mai spun despre declarațiile făcute Ioanei direct pe pereții casei ori în încăperea din spatele bucătăriei, care mi-a adus aminte de copilărie, căci suntem mulți care am mâzgălit sârguincioși pereții camerelor părinților noștri. Dar mi-a plăcut mult cum fiecare colțișor este înțesat de cărți, tablouri, icoane, fotografii vechi și afișe de spectacole ori film. Este o casă unde tradiția și boema coexistă minunat, se împletesc într-un stil absolut original.
Am stat la soare alături de prietena mea Oana și soțul meu Adrian, având alături numeroși alți cunoscuți, dar și oameni pe care nu-i știam. Printre ei și un jurnalist canadian însoțit de fiica lui de trei ani. A venit în România pentru a face un reportaj despre turismul comunist. Habar n-aveam că există așa ceva, că s-au făcut itinerarii pentru străinii care vor să afle mai multe despre Ceaușescu. După ce mi-a povestit asta, l-am luat și eu de mână, l-am plimbat prin grădină și i-am arătat cum avem un pământ binecuvântat din care plantele medicinale cresc spontan. Am rupt o rostopască și mi-am dat cu seva ei galbenă peste negul de pe mână. I-am spus să fie atent că o să vadă planta asta și în București. Și mai sunt multe altele. Mi-a mărturisit atunci că avea multe prejudecăți despre români, dar acum, că a ajuns la București și mai ales aici, la casa asta, unde toată lumea vorbește franceză sau engleză, unde a dat peste oameni fascinați cum n-a cunoscut nici la el în țară își dă seama cât a greșit. Pentru el acum românii sunt europeni francofili.
M-am uitat la Ioana Crăciunescu și mi-am dat seama că această minunată căsuță nu e doar loc pentru întâlniri, spectacole ad-hoc, petreceri sau tabere de creație pentru prieteni. Este o mică, dar grăitoare ambasadă a sufletului nostru de români. Și cum suntem noi? Ospitalieri, creativi și amuzanți. Dar îți spun eu că suntem exact ca Ioana pentru alții – fără fățărnicii, deschiși, debordant de sinceri și joviali. Ne place viața și ÎNCĂ mai știm să ne bucurăm de ea. Uite așa, la un grătar, alături de prieteni, la țară, în grădină, loc unde, după un pahar de vin, nu ne temem să cântăm sau să ne luăm la dans și în niciun caz nu ne ferim să ne privim în ochi, să ne îmbrățisăm, să ne pupăm cu foc pe obraji și să ne spunem unul altuia “Mă bucur că ești aici cu mine”. Da, Ioana Crăciunescu are dreptate – o casă ți-o faci nu doar pentru tine, ci mai ales pentru prieteni. Și dacă tot suntem români să ne facem case în stilul nostru. Doamne ajută!
Bravos de reportaj!!!
Multumesc maestre! Ma simt onorata cu acest comentariu venit din partea unui mega talentat scriitor, scenarist si umorist cum esti tu draga Denis Dinulescu!
Nostim ! Treaba aia cu „pe vremea comunistilor n-aveai voie sa parasesti Bucurestiul dupa ora 11 seara” e scrisa dupa multe tzoiuri !
Asta da personalizare. Mi-au placut la nebunie mesajele lasate pe pereti, inscriptiile amuzante, buca-taria, mansarda si foisorul cu perdele. Casa, dulce casa cu adevarat. Minunta!
Eram sigura ca va fi observata treaba aia cu buca-taria :)))) Am ras si eu cu lacrimi cand am vazut-o Irina!
Recunosc ca prima data vazusem doar „buca”, apoi in pozele urmatoare mi s-a des.fund.at creierul cu „taria” :))
este exact de ceea ce aveam nevoie pentru dorinta mea de frumos, pentru starea mea de bine, pentru linistea mea! Cum de ai stiut ce poate sa ma aduca la tacere?
Am legaturi telepatice cu cititorii mei Caty 🙂 Te imbratisez!
Ce dor imi era de Ioana Craciunescu si casuta ei! A mai fost prezentata acum cativa ani, intr-una din reviste si mi-a ramas in suflet.
Felicitari pentru articol, Adela! Cred ca te-ai simtit minunat pe taramul Ioanei!
Mihaela, da a fost prezentata in revista Casa si gradina pe vremea cand eram redactor-sef. Atunci a scris despre ea artista Raluca Alexandru, acum sotia regizorului Valentin Partenie. S-a schimbat mult de atunci casa. A capatat mai multe autografe pe pereti si locurile de dormit s-au inmultit 🙂 Si da, m-am simtit tare bine acolo, mai ales ca au fost o gramada de oameni frumosi.
Da, nu mai eram sigura ca in Casa si Gradina am citit. Nu numai fotografiile erau foarte graitoare, dar textul a descris asa de sensibil atmosfera casei, ca n-am uitat-o! E altfel acum. Desi aerul boem s-a pastrat, parca era mai vesela atunci….
Minunat articol. M-a dus cu gandul la casa de la tara a bunicilor. Pe timp de vara este un vis.
Este fara indoiala, mai ales cand ai alaturi oameni frumosi Andreea.
Foarte fain si reportajul dar si casa 🙂 Ma duce cu gandul la casa verisoarei mele ( pe Cheile Nerei ) si ea pretuieste lucrurile vechi, cu poveste 🙂
Sunt sigura ca si casa ei e de poveste Andreea. Ia, intreab-o daca ma primeste la ea 🙂
Stilul Shabby chic in varianta romaneasca !
Mai degraba Bohemian chic Magda 🙂
Un altfel se ,,Voronet” , tot al romanilor. De oameni ca Ioana avem nevoie!
casa asta este un poem! Ar merita sa se faca un film in ea, despre ea, pentru ea, doar ca atunci s-ar putea crede ca este doar un decor, or, tot farmecul ei consta in autenticitate, in faptul ca e folosita, populata,traita! Minunata poveste!
Superba casa, superbe mesaje! Felicitari!
fabulos..
mai putin decat de o casa traditionala romaneasca,in multe dintre fotografii imi aduce aminte de Cehov
atatea obiecte vechi salvate! minunat!!! imi place curtea, imi place foisorul.
o intrebare am, despre ce taxe de 8000 de lei ( cam 5 salarii) e vorba ? am multe rude care au locuit la casa in acele vremuri dar nu am auzit de asa ceva …
Pai n-ai auzit pentru ca rudele tale contribuiau cu produse agricole si munca la CAP 🙂 Dar atata venea pe an contribuitia fiecarei gospodarii.
Multumesc Adela pentru acest reportaj impartasit cu noi :). Casuta este foarte frumoasa si originala. Mi-au placut mai ales mesajele de pe pereti :).
Superb reportaj, casa ne ajuta sa redescoperim frumusetea simplitatii; acolo sigur „auzi cum iarba creste”
Am fost acolo. Este minunat, Ioana e fantastica, farmecul casei, i se datoreaza proprietarului, a fost transmis in fiecare lucru care alcatuieste povestea nescria ci doar stiuta a casei de tara.
Minunata casa ….unde este Tinuta ..draga mea prietena de-o viata , care statea cu drag la Bulbucata …..si-mi povestea despre zilele fericite traite acolo , inconjurata de familie ….tare imi este dor de minunatele ceasuri petrecute cu ea ….cu Aurora …si toti cei dragi din viata lor….viorica n n
îI place casa datorită rolului jucat în Blestemul iubirii plestemul pământului.A marcat-o pe viață acel rol ,chiar din puținele pe care le-a jucat.Rolul de țărancă l-a jucat foarte bine atunci,în altele nici nu o știu.
[…] sursa: http://adelaparvu.com/2015/04/20/casa-ioanei-craciunescu-este-marturia-ospitalitatii-creativitatii-… […]
privind pozele aproape ca am simtit praful si atmosfera imbâcsită. ca să nu mai zic ca aș pune mâna si pe bidinea să sterg inscriptiile alea de prost gust de pe pereti. Si pe mătură. si pe mop. si pe detergent. si nu sunt o obsedata de curatenie…
Ce n-as da sa am un asemenea colt e rai ! Fiica mea ar fi cea mai fericita in lume.Casa, autografe, foisor, copaci, verdeata, natura … obiecte ce graiesc istoria si cultura noastra.
Minunat !
super, daca ai asa ceva nimic nu-ti mai trebuie
totul e deosebit, dar impresionante sunt sobele si numeroasele locuri de odihna!
totul e pus in valoare!
mult succes si la mai multe invitatii!
Felicitari pentru reportaj! Cu adevarat unic si rupt dintr-o poveste acest loc 🙂
Avem si noi hobbitii nostri 😀
Cat de frumos…iubesc postarile tale Adela..
Demential!
E o minunatie de casa taraneasca, te duce cu gandul La Medeleni, numai din poze iti da impresia de intoarcere in timp pe vremea copilariei petrecute la bunici!
Un talmes balmes de obiecte vechi arizanale care te face sa te simti atat de in largul tau.
Iar curtea toata e un crang, o Dumbrava Minunata!
Din toate articolele postate cred ca acesta e locul care surprinde cel mai bine sufletul romanesc.
Felicitari proprietarei!
Splendid,dar ce se spune despre ,,inainte””(chestia cu parasitul Bucurestiului,mai ales)sunt niste ineptii!
UN REPORTAJ EXTRAORDINAR, CU IMAGINI EMOTIONANTE, TOATA COPILARIA AM REGASIT-O IN ACESTE IMAGINI, FELICITARI D-NA ADELA CA PROMOVATI ASTFEL DE LOCURI, POATE ASA INVATAM SA PRTETUIM CE MAI AVEM DIN TRADITIE SI SA DAM MAI DEPARTE COPIILOR NOSTRI.
Mi-ar placea si mie ,vreau sa ii fac si baietelului meu ,o camera o baie si o bucatarie direct amenajate pentru persoane cu dizabilitati ,usi mai late, rampe, baie cu acces mai us or pt el,el are 4 ani si jumatate pana creste reusim ,si o sa avem nevoie de unele sfaturi ,se poate?
Am ezitat mult pana sa scriu. Am comparat cu ce citisem mai inainte despre doamna Ioana Craciunescu. Da, ma inclin in fata artistei plenare. Frumoasa atmosfera ca din Pianina mecanica sau Oblomov… Cred ca artista Ioana Craciunescu rezoneaza cu maniera artistica a marelui regizor Nichia Mihalkov. Nu, la Bulbucata, nu se poate ‘interveni’ cu mopul, matura sau bidineaua. Este vorba de cu totul altceva…..
Cladirile sunt construite una fata de cealalta fara nici o noima, doar sa fie. Rusticul a dat in primitivism. Mesajele de pe pereti vor sa dea o nota de unicat, dar denota doar subcultura. Iar dezordimea si mizeria e la ea acasa.
[…] Casa Ioanei Craciunescu este marturia ospitalitatii, creativitatii si umorului romanesti – adelaparvu.com212 shares 325 comments 5275 likes 4 tw. trackbacks 4746 tw. followers […]
[…] Casa Ioanei Craciunescu este marturia ospitalitatii, creativitatii si umorului romanesti – adelaparvu.com 212 shares 325 comments 5275 likes 4 tw. trackbacks 4746 tw. followers […]
O invidiez (in sens pozitiv, desigur) pe Ioana pentru toate comorile materiale si spirituale pe care le-a adunat…
IN HARMALAIA ASTA GENERALA II DESTUL DE GREU SA TE REGASESTI DAR NICI NU-TI VINE SA PLECI___II CA SI CUM AI LASA O BARCA IN VOIA SOARTEI ___CU SIGURANTA TOTI AVEM IN NOI SI IN AFARA NOASTRA O DESORDINE ORDONATA__O OCUPATIE MENTALA IN CARE NU VREM SA SE SFARSEASCA NIMIC___O CONTINUITATE A TRAIRILOR NOASTRE INTERIOARE
superb! superb! Unic! Cum unica e si Ioana Craciunescu!
O casa care are nevoie acuta de aspirator, apa multa si sapun… Inteleg ca e o sedinta foto spontana dar chiar si sub pretextul ca apartin unor artisti, nu cred ca trebuie sa promovam dezordinea si planurile aiurea de case.
Adela, aici e mai puțin despre casă și mai mult despre o stare. Mă îndoiesc că cineva ar lua exemplu de amenajare casa Ioanei Cărciunescu pentru că pur și simplu e prea boem totul ca să fie înțeles. Dovadă și mesajul tău 🙂
Fiecare cu sufletul lui nu e cuptorul lui nastratin Hogea
Casa masa hogeacul sunt o stare ca și poezia