Casa Ioanei Crăciunescu este mărturia ospitalității, creativității și umorului românești

Poate ai mai văzut case țărănești, dar cu siguranță n-ai văzut una ca asta. Este unică și irepetabilă, la fel ca personalitatea Ioanei Crăciunescu, actriță, poetă, creatoare de spectacole, mare iubitoare de tradiție, suflet inimos și nesățioasă iubitoare de oameni. Și da, proprietarul acestui loc de vis. Ioana Crăciunescu este fără îndoială pentru mulți o personalitate extrentrică, dar dacă ai curajul să-i sondezi sufletul, privind-o adânc în ochi, vei descoperi un om care iubește necondiționat și așteaptă să fie iubit la fel. Am ajuns la casa ei după ce am auzit nenumărate povești, întâmplări și bancuri de la petrecerile de pomină ținute în grădina de la Bulbucata. Mulți oameni s-au perindat pe acolo, preponderent artiști, actori, regizori, interpreți, cântăreți, pictori, sculptori și bineînțeles poeți și scriitori. Dar nu doar artiști, ci și oameni de afaceri și nu doar români, ci și mulți străini care au descoperit în acest loc ce înseamnă ospitalitatea, creativitatea și umorul românești. Pereții casei, ca și obiectele din ea, sunt mărturii despre ce înseamnă să ai alături de tine oameni care te iubesc. Când seara s-a făcut focul, Ioana Crăciunescu striga „Faceți vâlvătaia mai încolo, nu de alta, dar să vă rămână și vouă ceva”. Da, casa asta o consideră locul prietenilor ei, iar pentru ea prietenia este ceva serios. Dar hai să-ți spun mai multe.

Am întrebat-o pe Ioana cum și când i-a venit ideea construirii acestei case. Mi-a spus că totul are legătură cu credința ei că prietenia este forma cea mai înaltă de iubire, deasupra oricărei legături amoroase, dincolo de orice pasiune romantică. Un prieten adevărat te acceptă așa cum ești, se bucură alături de tine, te oblojește când ești supărat și sare să te ajute când ești la nevoie. La un moment dat, un prieten drag, abandonat de cei din jur datorită unor alegeri de viață pe care le-a făcut, s-a retras cu iubita lui la țară. Era ziua lui de naștere și invitase câțiva prieteni. Ea filma pe platourile de la Buftea și pe vremea comuniștilor n-aveai voie să părăsești Bucureștiul după ora 11 seara. Totuși ea a făcut-o cu gândul că nu-și poate lăsa prietenul de izbeliște chiar de ziua lui. La Bulbucata, în curtea prietenul ei, la masă erau poștașul, veterinarul și medicul din sat, dar niciun amic sau cunoscut din capitală. Bucuria pe care a văzut-o pe chipul lui când a intrat pe poartă a marcat-o și ea a fost fericită că și-a ascultat sufletul. Prin prezența ei a demonstrat că-l prețuiește, că-i este alături. Acest prieten a fost și cel care a îndemnat-o să-și cumpere o casă aici. Și după ceva timp a găsit-o…

Dar să nu-ți închipui că în 1979 când a cumpărat casa vremurile erau ca acum. Nu, erai limitat la circa 250 de metri pătrați de curte, iar dacă aveai casă la țară trebuia să dai statului circa 7000-8000 de lei pe an, fie bani gheață, fie produse agricole, care se strângeau la cooperativa din sat. Ioana Crăciunescu s-a uitat după case, dar s-a îndrăgostit de o cocioabă. Îmi pare rău că n-am fotografiat poza cum arăta locul înainte de a-l amenaja. Mi-a spus că atunci când a intrat în curte a simțit că era locul pentru ea și prietenii ei. Și-a adus aminte cum tatăl ei își dorea să se retragă la pensie undeva la țară, dar a murit cu oful acesta. Ea însă i-a împlinit visul cumpărând mica proprietate, plătind pentru ea ani de zile dările, ca după revoluție să mai achiziționeze teren, bucată cu bucată. Ea a plantat și mica pădure de salcâmi pe care o vezi pe dealul ce protejează casa într-o parte și tot ea a avut grijă ca pomii fructiferi să fie mai deși. Dar banii pentru construcție i-a adunat în timp și nu se sfiiește să facă chete și de la prieteni ori să-i pună la treabă, ceea ce mi se pare absolut corect. De abia după 2005 s-a apucat încet, dar sigur să tot facă lucruri. Și uite unde a ajuns.

Da, dintr-o dărăpănătură Ioana Crăciunescu a reușit să ridice nu doar o casă cu mansardă, ci și câteva anexe. A gândit totul pentru prietenii ei. Și-a dorit să poată oferi suficiente locuri de cazare, căci îi place viermuiala și efervescența celor apropiați sau celor curioși, dar neapărat oameni, nu măști. Acolo, în grădină, o priveam cum se duce la unii la alții, cum îi antrena în discuții sau îi amuza spunându-le povești, bancuri ori recitându-le versuri. Și versuri scrie de mică, de la 12 ani. În rândul poeților români e cunoscută ca o mare poetesă, iar la lecturile ei publice se înghesuie toți, căci talentul ei de actriță, pe care-l etalează acum și în spectacole underground din Paris, o fac de-a dreptul irezistibilă. Privind-o, mi-am dat seama că mulți dintre cei care suntem pe lângă ea nu suntem doar prieteni, ci și spectatorii și fanii ei. Da, Ioana ne oferă multe, își pune pe tavă trăirile, emoțiile, spune exact ce gândește, chiar dacă asta se lasă cu obraji îmbujorați, vorbește pe șleau și taxează orice tentativă de fățărnicie sau formalism. Puteam să refuz pălăria din crengi cu frunze proaspete din colecția de primăvară 2015 marca Bulbucata? Nici vorbă! Am intrat în jocul ei și m-am simțit tare bine!

N-a stat o clipă jos, iar eu mă țineam după ea întrebând-o fel și fel de lucruri. Da, adună multe obiecte vechi de pe unde apucă, de la țărani, de la prieteni. Pentru ea lucrurile țărănești sunt povești materializate, sunt frumusețea sufletească a celor care le-au creat. Sunt obiecte care vorbesc deopotrivă despre foamea de frumos, dar și despre viață. Dacă tot pui o farfurie pe masă de ce n-ar fi una faină, făcută de vreun meșter. Nu doar că arată bine și îți este de folos, dar odată cu ea duci mai departe și o bucățică din povestea celui care a plămădit-o. Iubește țărănii pentru franchețea lor. Și atunci cînd aceasta este disimulată, Ioanei îi place că ea transpare fără voia lor pe chip. Ori ea ca artist înțelege multe din expresia umană. Nu degeaba alături de ea sunt doamna Fănica și tanti Mița, care trebăluiesc la bucătărie și au grijă de casă când nu e ea aici sau vreunul dintre prieteni. Și doamna Fănica este atât de directă încât te pufnește râsul. Unii o știu de frică, alții o abordează cu binișorul numai să n-o supere. Ioana Crăciunescu spune că nu găsești pe toate drumurile fete ca ale ei, căci cu siguranță mulți din sat se miră de grozăviile din casa asta cu totul specială, unde de cele mai multe ori se lasă cu cântări la drâmbă, cobze, fluiere, chitări, nai sau viu glas în jurul focului.

Ce mi-a plăcut la casă? Faptul că atunci când o vezi ceva reverbează în tine. Îți dai seama că n-ai nevoie în niciun caz de balustrade de inox sau nu-știu-ce complicăciuni ca să trăiești frumos, să te bucuri de viață și să primești oaspeți. Este o casă în care te simți bine, n-ai nicio jenă că vei strica ceva ori că te-ai pus unde nu trebuie. Totul este la vedere și ai libertatea să caști ochii unde vrei. Multe idei ingenioase, dacă nu amuzante, cum ar fi ușile pe post de ferestre, podeț pentru acces din grădină direct la mansardă, căci e mai ușor decât pe scara îngustă din casă (asta cu gândul la invitații care au trecut de 60 de ani), apoi sobele cu cahle făcute de meșteri de la Horezu fiecare cu o placă inscripționată cu anul de fabricare și numele Ioanei. Da, m-au făcut să mă hlizesc plăcuțele de pe uși pe care vezi scris VIP, sau Camera de desbrăcare, ori Discutarea cu conducătorul este interzis. Nu mai spun despre declarațiile făcute Ioanei direct pe pereții casei ori în încăperea din spatele bucătăriei, care mi-a adus aminte de copilărie, căci suntem mulți care am mâzgălit sârguincioși pereții camerelor părinților noștri. Dar mi-a plăcut mult cum fiecare colțișor este înțesat de cărți, tablouri, icoane, fotografii vechi și afișe de spectacole ori film. Este o casă unde tradiția și boema coexistă minunat, se împletesc într-un stil absolut original.

Am stat la soare alături de prietena mea Oana și soțul meu Adrian, având alături numeroși alți cunoscuți, dar și oameni pe care nu-i știam. Printre ei și un jurnalist canadian însoțit de fiica lui de trei ani. A venit în România pentru a face un reportaj despre turismul comunist. Habar n-aveam că există așa ceva, că s-au făcut itinerarii pentru străinii care vor să afle mai multe despre Ceaușescu. După ce mi-a povestit asta, l-am luat și eu de mână, l-am plimbat prin grădină și i-am arătat cum avem un pământ binecuvântat din care plantele medicinale cresc spontan. Am rupt o rostopască și mi-am dat cu seva ei galbenă peste negul de pe mână. I-am spus să fie atent că o să vadă planta asta și în București. Și mai sunt multe altele. Mi-a mărturisit atunci că avea multe prejudecăți despre români, dar acum, că a ajuns la București și mai ales aici, la casa asta, unde toată lumea vorbește franceză sau engleză, unde a dat peste oameni fascinați cum n-a cunoscut nici la el în țară își dă seama cât a greșit. Pentru el acum românii sunt europeni francofili.

M-am uitat la Ioana Crăciunescu și mi-am dat seama că această minunată căsuță nu e doar loc pentru întâlniri, spectacole ad-hoc, petreceri sau tabere de creație pentru prieteni. Este o mică, dar grăitoare ambasadă a sufletului nostru de români. Și cum suntem noi? Ospitalieri, creativi și amuzanți. Dar îți spun eu că suntem exact ca Ioana pentru alții – fără fățărnicii, deschiși, debordant de sinceri și joviali. Ne place viața și ÎNCĂ mai știm să ne bucurăm de ea. Uite așa, la un grătar, alături de prieteni, la țară, în grădină, loc unde, după un pahar de vin, nu ne temem să cântăm sau să ne luăm la dans și în niciun caz nu ne ferim să ne privim în ochi, să ne îmbrățisăm, să ne pupăm cu foc pe obraji și să ne spunem unul altuia “Mă bucur că ești aici cu mine”. Da, Ioana Crăciunescu are dreptate – o casă ți-o faci nu doar pentru tine, ci mai ales pentru prieteni. Și dacă tot suntem români să ne facem case în stilul nostru. Doamne ajută!

Podețul a fost creat special pentru accesul direct în mansardă. S-a potrivit frumos, mai ales că terenul este în pantă.

Podul casei, cu ferestre de mansardă, e ca o mare cameră de tabără, cu multe locuri de dormit, separate între ele fie cu rafturi, fie cu dulapuri. Peste tot cărți și tablouri, iar într-un colț a încăput și o masă de scris. Cine are inspirație poate scrie nestringherit aici. Primăvara pe ferestre se ițesc florile pomilor din spatele casei.

Prispa casei este una generoasă și găzduiește o sumedie de obiecte, alături de numeroase locuri de ședere. Într-o parte a încăput un pat, care pe timp de vară este disputat între prietenii Ioanei.

Una din  mesele din grădină pe care le-am prins și eu goale înainte de a se așeza numeroșii invitați.

Camera de desbrăcare este cea a Ioanei, unde pe pat tronează o plapumă sănătoasă, pe care n-am putut cu niciun chip să o îmblânzesc să stea și ea nițel mai dreaptă.

Camera de parter, dinspre prispă, are nu doar o tăbliță haioasă, ci și un decor plăcut, cu o sobă faină și covor vechi înflorat. Desigur, cărțile, fotografiile și tablourile nu lipsesc.

La parterul casei, într-o cămăruță separată doar de perdele a intrat la fix un pat. Soba din apropiere, de pe micul sas, să nu-i zic hol, asigură căldură pe timp de noapte în micul dormitor.

La bucătărie, doamna Fănica este șefa, ajutată de tanti Mița. Crede-mă că aceste doamne gătesc dumnezeiește!

Dacă stai la povești cu doamna Fănica și o întrebi despre bani o să-ți spună că ea nu vrea să aibă bani. De ce? Zice: „Dacă-i ai trebuie să-i investești și nu mai dormi noaptea gândindu-te în ce să-i investești. Apoi, dacă te hotărăști să-i investești în ceva, vine familia și te roagă să faci cum vor ei, deci iar nu-i bine. Așa că mamă, eu n-aș știi ce să fac cu banii, mai bine că nu-i am. Nu degeaba ajung bărbații să-i bea la cârciumă de necaz că nu mai știu în ce să investească”.

Camera din spatele bucătăriei are nenumărate autografe pe pereți.

Pe post de geam este o ușă veche, montată pe orizontală

Chioșcul de grădină este și unul dintre cele mai râvnite locuri de dormit pe timp de vară.

Unul dintre cele mai expresive colțuri ale casei, cu roți de car și sania veche adăpostită pe prispă, încărcată de lucruri vechi. În imaginea de jos  e casa privită din fundul curții, ce aproape nu se mai citește, fiind acoperită de ramurile pomilor înfloriți

Foto: Adela Pârvu