adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (19)

In apartamente, Design Interior

Culoarea transformă ambientul. Vezi cum în acest apartament de două camere

Mulți se tem de culori pentru că nu știu cum să le asorteze. E o problemă pentru mulți să potrivească culoarea parchetului cu cea a ușilor interioare, darămite să se gândească la nuanțe pentru zugrăveală ori culori tari pentru obiecte tapițate. Dacă ți-e teamă de culori poți alege să colorezi interiorul casei cu plante ori cu decorațiuni și alege nuanțe neutre pentru suprafețe mari și mobilă. Dar dacă vrei mai multe culori, de unde începi și cu ce anume? Am ales să-ți prezint un apartament de circa 70 metri pătrați decorat de arhitecta braziliancă Adriana Yazbek o împătimită a culorilor, așa ca mine. Ea mizează în amenajări pe forța nuanțelor vii, pe tonurile pline și îndrăznețe, mai ales atunci când spațiile sunt simple, iar ele se doresc a fi scoase în evidență ori personalizate.

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (8)

Un lucru foarte important atunci când te hotărăști să folosești culori tari este să te asiguri asupra luminozității casei tale. Lumina naturală are darul de-a conferi strălucire culorilor, altfel, într-o locuință întunecoasă ele devin mult mai terne. De asemenea, nu uita că zonele de alb conferă odihnă privirii, deci culori tari, dar și spații de respiro. Aici, în apartamentul acesta de două camere (inițial cu trei camere) arhitecta a avut grijă să compartimenteze totul astfel încât să existe cât mai multă lumină naturală, iar ea să circule prin toată locuință pentru a elimina colțurile întunecoase. Și acolo unde configurația apartamentului a pus probleme, cum ar fi bucătăria prea puțin luminată natural, arhitecta a deschis spațiul dinspre dormitor pentru ca fereastra mare a acestuia să suplinească aportul razelor solare către centrul casei. Delimitarea este făcută scenografic doar prin intermediul unei perdele.

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (10)

Inițial, în apartament mai exista un dormitor, dar acesta a fost complet deschis către living și transformat în spațiu de birou, conform preferințelor proprietarilor. Dar cert este că totul a devenit mai spațios și luminos, așa că exista loc pentru culori. În zona de birou turcoazul de pe perete este asortat cu movul intens al mobilierului aflat în partea opusă. Între aceste două suprafețe mari de culoare arhitecta s-a folosit de obiecte mici pentru a lega decorul – vezi lampa de birou, taburetul, tablourile și covorul. Mai departe în living a ales mobilă foarte colorată, dar a lăsat pereții albi pentru că mai încolo bucătăria devine din nou una ce găzduiește nuanțe tari. Movul se regăsește și aici, dar turcoazul este la nivelul pardoselii. Draperia cu verde lasă să se întrevadă peretele fucsia din dormitor și decorațiunile în tonuri de roz și verde. Cu cea început? Cu o combinație de mov-turcoaz-roșu în jurul căreia a adăugat nuanșe precum verde, roz, fucsia. Și da, albul alături de o pardoseală roșiatică. O locuință atipică, dar cu personalitate, grație culorilor îndrăznețe. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (1)

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (4)

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (3)

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (5)

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (6)

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (7)

adelaparvu.com despre apartament mic si colorat, design interior Adriana Yazbek, Foto Casa Claudia (9)Foto: Casa Claudia

8 raspunsuri pentru Culoarea transformă ambientul. Vezi cum în acest apartament de două camere

  1. Livia Camelia spune:

    Îmi place foarte mult combinația de culori folosită în living,sunt culorile mele preferate si arată superb împreună.Proprietarii sunt cu siguranță persoane vesele si îndrăznețe.Mă bucur că ai prezentat acest apartament.

  2. Delia spune:

    Imi plac foarte mult combinatiile de culori tari! 🙂

  3. Ela Gradinaru spune:

    E o idee foarte bună pentru casa mea, am nevoie de un birou integrat în living 🙂

  4. Am vazut ca se poarta sa vopsesti doar cate un perete intr-o culoare tare. I’m loving it. Peretele turcoaz si biblioteca mov sunt senzationale. Ah si mi-a mai placut covorul albastru 😀

Lasă un răspuns la Delia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *