adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (44)

In Case, Design Interior

Casă mică frumos organizată și decorată pentru viața de familie

Când ajungi părinte dorința de a le oferi copiilor tăi un mediu plăcut, sigur și fericit de viață devine o prioritate. Dar rar dai peste o casă care să fie exact cum ți-ai dori, însă cu siguranță găsești case care se pot remodela. Și atunci când nu te pricepi la asta, adică să vezi cu ochii minții ceea ce se poate face, ai la îndemână specialiști care te pot ghida. Însă la ce merită să te uiți? La comunitate, la cartier, la școlile din zonă, la locurile unde poți avea diverse activități cu copiii. Da, ai zice că toate sunt cumva în afara casei, dar e firesc așa. Copiii nu rămân mici pentru totodeauna și nici nu vor fi mereu dependenți de tine, așa că locuința trebuie să fie atât cât trebuie, căci socializarea e mai importantă. Proprietarii casei de față și-au dorit o casă mică, dar luminoasă, cu o curte mică, dar mai ales o zonă sigură unde să-și poată lăsa copiii la joacă fără strângere de inimă. Cât despre casă au cumpărat-o veche și au renovat-o pe gustul lor, iar rezultatul este unul încântător. Dar hai să-ți spun mai multe.

Lumina naturală din plin la interior a fost rezolvată prin instalarea unei ferestre mai mari, respectiv una fixă, care înlocuiește acum o bucată de zid. Dar asta s-a făcut după o analiză serioasă care a arătat că nu există probleme de structură și s-a obținut aprobarea necesară pentru soluție. Ideile de amenajare aparțin designerului Cristina Mateus, de la biroul Atmosfera din Barcelona, casa fiind una din Spania. Fereastra mărită dă senzația de spațiu mai amplu, dar le permite proprietarilor să-și vadă și copiii când se joacă în mica grădină. Mai mult, spațiul verde frumos amenajat colorează și interiorul, fiind la vedere din living. Apoi, fostul șemineu din marmură a fost înlocuit cu unul mai simplu, încadrat de o bibliotecă fixă din structură de gips-carton, dar de data aceasta cu focar închis pentru a preveni accidentele nedorite cu doi copii curioși în casă. Și spațiul de sub scara interioară a fost regândit, respectiv ca o extensie a bucătăriei, un loc perfect pentru o masă care este folosită și ca loc de birou de către unul dintre părinți. Închiderea spațiului de sub scară s-a făcut și cu geamuri de fereastră pentru a lăsa lumina să pătrundă aici. Balustrada scării interioare a fost păstrată, dar vopsită în alb, iar pereții zugrăviți într-un gri deschis ce pune în evidență toate obiectele și elementele albe.

Parchetul, într-o nuanță de lemn de fag, aduce un plus de căldură și este completat în ambient cu piese de mobilă din lemn. În bucătărie au ales plăci ceramice pentru pardoseală, unele în nuanță apropiată parchetului, iar în restul mult alb, atât pentru faianță, cât și pentru mobilă. Doar o zona de masă a fost vopsită într-o nuanță de mentă care aduce un plus de prospețime într-un spațiu mic, dar luminos. La etaj, dormitoarele sunt simplu amenajate, cu piese de mobilă confortabile (saltelele sunt de calitate), în rest culorile sunt aduse prin decorațiuni mici, de la lenjerii de pat la obiecte decorative, dar suprafețele mari sunt tratate în nuanțe neutre, cu excepția unuia din pereții camerei copiilor unde un albastrul pastelat parcă imprimă senzația de aer curat. E adevărat că pentru luminozitatea casei contează mult și tâmplăria albă, dar și faptul că mobilele înalte nu sunt prezente, deci nu există senzația de încărcare. Zonele pentru depozitare sunt concepute pe holul de la etaj, lăsând camerele debarate de piese greoaie. Și da, contează mult amenajarea grădinii în aspectul general al casei, căci totul pare înconjurat de o oază de verdeață, exact așa cum visează oricine se mută la casă cu grădină. O casă mică, până în 130 de metri pătrați, perfect adaptată vieții de familie. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (1)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (4)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (5)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (7)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (8)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (10)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (9)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (6)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (11)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (12)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (13)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (14)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (15)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (3)

adelaparvu.com despre casa mica pentru familie, design interior Cristina Mateus, Atmosfera Studio Barcelona (2)
Foto. ElMueble

19 raspunsuri pentru Casă mică frumos organizată și decorată pentru viața de familie

  1. Daniela spune:

    Este foarte frumos 🙂

  2. Roxana spune:

    O mininatie de casuta! atat de simplu, atat de cald si frumos! Curtea este ca din povesti, culorile din natura se contiunua in casa si invers, e foarte frumos.

  3. Suciu Crina Maria spune:

    E superba casa. Imi doresc asa ceva……oare am putea vedea cumva planuri sau schite? Culorile, caldura, prospetimea……marimea…just perfect!

  4. dan spune:

    sincer..n-am inteles nimic din poze, niste mobila si niste acareturi…o poza de afara nu ai? cu exteriorul cu gradina cu florile?

  5. FANEL spune:

    SALUTARE!
    CE PACAT CA IN TARA NOASTRA NU AVEM CLIMA MEDITERANEANA…ADELA TE ROG FRUMOS DACA POTI PE VIITOR, SA NE RECOMANZI PROIECTE SI IDEI CARE SE POT PUNE IN PRACTICA IN ROMANIA DEOARECE IN TARILE MEDITERANENE NU EXISTA IN IARNA TEMPERATURI DE -20-30 GC, PRECUM IN ROMANIA…

    • Adela Parvu spune:

      Genul acesta de casa se potriveste perfect si la noi. Singura diferenta este ca ferestrele mari, cum e cea despre care am scris aici ar fi bine sa fie cu trei straturi de geamuri 🙂 Si nu uita ca si in zona mediteraneana exista case la munte, deci climateric e cam ca la noi 😉

    • arakelian spune:

      si tarile nordice au case de lemn cu ferestre mari. Noile sisteme de ferestre(straturi multiple) sunt mai etanse – costa, dar se recupereaza investitia prin economia la incalzire dar si la iluminat.

  6. Radu spune:

    Foarte primitoare si calda, as zice ideala pentru o familie cu copii.

  7. Ah, ce mi-a placut bucatarioara bagata sub scara, in coltul cu geamuri de sticla. Fantastic! Cred ca pentru asa o bucatarie as renunta si eu la mancatul in pat 😀

  8. Aura spune:

    Foarte frumoasa,intima,calda,luminoasa.Multumesc Adela ca ne arati ce-i frumos.

  9. Mihaela spune:

    Imi place la nebunie bucataria… sunt indragostita din copilarie de chiuveta din dreptul ferestrei…dar cum rezolvam problema caloriferului? (stau la casa si fereastra bucatariei mele da spre Crivat – totodata nu-mi permit incalzire prin pardoseala)…exista o varianta? Multumesc anticipat pentru raspuns…

    • arakelian spune:

      pt cine construieste casa noua, costurile de montare incalzire in pardoseala sunt aprox. cu 20-30% mai mari. Apoi costurile la gaz sunt putin mai mici datorita uniformei distribuiri (dar diferenta e f. mica, poate 1-2%).

      Pt cine nu vrea calorifere si nici gaz in casa (fricosi ca mine) exista si varianta de panouri radiante electrice pe tavan(costuri: 300-400 euro un panou, in fiecare camera, plus reteaua de curent electric adecvata).

  10. arakelian spune:

    personal, am ramas impresionata de ce fain pica perdelele. Voi Incerca sa imi cos si eu acasa, am gasit pe net cum e gandit si sunt uimita cat de simplu e.

  11. Helen spune:

    Bravo, Adela, inca odata pentru articolele tale…postarile tale ma inspira. Imi doresc sa termin de amenajat casa (batraneasca), si ma bucur sa gasesc printre publicatiile tale idei de unde ne putem procura materiale de calitate, arhitecti, mesteri buni… da-ne, te rugam, in continuare idei… Multumim.

  12. Cecilia-Maria Florea spune:

    si cu soarecii care se cuibaresc in peretii cu vata minerala, vata de sticla ? in polistiren ? e o problema mare la noi in tara

  13. Toni spune:

    Fiecare articol de pe blog e o incantare si de mare ajutor pentru ca din fiecare invat cate ceva… am retinut ca tamplaria alba, mobila nu prea inalta si depozitarea lucrurilor pe hol face ca ambientul sa nu fie incarcat si luminos, imi plac accentele de albastru-verzui care imi amintesc de piatra mea preferata, amazonitul

Lasă un răspuns la arakelian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *