adelparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (222)

In Design Interior, DIY/ Inainte si dupa, Romania Mea

Casa familiei Boboc din Cincșor în emisiunea Visuri la Cheie de la ProTv, sezonul 2

E greu să-ți închipui și pentru o clipă cum ar fi să te bucuri că al tău copil a intrat la facultate, că mai e puțin și se așază la casa lui, pentru ca dintr-o dată, fără ca nimeni să-și dea seama, o boală neștiută să-l lovească. Fără explicații, fără un diagnostic clar ești absolut neputincios în fața bolii copilului tău. Nici măcar nu știi cu ce boală te lupți, nu știi cum să-l ajuți, nu știi practic încotro să o iei. Când poate îți făceai planuri de viitor pentru posibili nepoți te trezești peste noapte că fiica ta este în ipostaza de a reînvăța să meargă, face eforturi uriașe să vorbească, să mănânce. Nu pot să-mi închipui, sau mai bine zis nu vreau să-mi imaginez cum este, dar am simțit apăsarea de pe umerii lui Florin și a Anei Boboc. Acum opt ani erau fericiți că le intraseră fiica cea mare la facultatea de peisagistică din Cluj-Napoca, că aveau o mică afacere de familie în domeniul peisagisticii, că se gândeau deja cum vor lucra cu toții împreună, ca la scurt timp, după primul an de facultate al Darei, să se trezească că încet, dar sigur lumea li se năruie. Nu se știe ce boală are Dara. Unii au spus că are Lyme, boala cauzată de căpușe, alții că ar fi un tip de encelofalită. Cert este că starea ei se înrăutățește pe zi ce trece și că familia a cheltuit mulți bani pentru diverse tratamente și consultații, fără rezultat. Dar și mai cert este că Dara nu s-a lăsat și nu se lasă învinsă. Este incredibil de puternică! Nu știu cât s-a văzut asta în emisiunea Visuri la Cheie de la ProTv, dar îți spun că nu ne-a lăsat nicio clipă să o ajutăm. Se chinuie să meargă, se chinuie să stea dreaptă în cărucior, se chinuie să-și controleze tremurul mâinilor. Nu se lasă, se zbate clipă de clipă. Este un exemplu de tenacitate, de forță, de optimism. Este și foarte credincioasă. Pictează sfinți și îngeri și fiind aproape de Sâmbăta de Sus se roagă la Arsenie Boca. Când stai de vorbă cu ea nu înțelegi de unde are atâta optimism. Ea spune că se va face bine și te face să crezi și tu asta!

Când am ajuns la ei, părinții Darei nu credeau că vor mai găsi resurse ca să-și revină. Au o gospodărie ca la țară din care se autosusțin, dar adevărul este că au devenit prizonieri în propria lor curte. Trebuie să fie amândoi acasă pentru a o putea ajuta pe Dara să se deplaseze. Nici ei nu mai sunt tineri. Cât am fost acolo a durat mai bine de 15 minute până au reușit să o ducă din grădină în casă, la toaletă. Dara nu este un adult pe care să-l poți lua pe sus. N-ai cum. Trebuie să ai răbdare până urcă treptele, apoi fiecare prag e un chin. Nu pot să-ți descriu câtă durere am simțit la fiecare pas al Darei. Ea în schimb era zâmbitoare și se încuraja singură, încurajându-ne totodată și pe noi. Nu poate fi lăsată singură. Am văzut cum Ana Boboc încerca să înceapă ceva, dar mereu era întreruptă pentru că trebuia să-și ajute fiica. E cumplit să ajungi să-ți crești copilul pentru ca la vârsta de 20 de ani el să redevină practic un bebeluș. Cumplit! E inimaginabil cât de tare te poți demoraliza. De unde să ai puterea să o iei de la capăt? Nu prea ai cum. E clar că vine un moment în care ai nevoie de sprijinul celor din jurul tău.

Roxana Cantemir din Făgăraș, prietena Darei, cunoștea situația familiei ei și nutrește o mare admirație față de tânără. De ce? Pentru că Dara, răpusă de boală, nu s-a lăsat până n-a făcut facultatea de arte, secția pictură. E adevărat, mai aproape de casă, la Sighișoara. Așa, în stare de degradare fizică, a absolvit cu brio. Pentru Roxana și nu numai Dara este un model. Roxana a fost cea care a scris pe adresa de mail a emisiunii Visuri la Cheie (visurilacheie@protv.ro) și a povestit despre Dara și familia ei. Așa am ajuns noi la Cincșor unde am descoperit familia Boboc și casa săsească din vecinătatea Bisericii Fortificate de aici. Da, deși gospodăria pare mare, casa în sine, construită la 1888 este mică. Avea două dormitoare și un hol între ele pe post de salon, de living, dar e mult spus, apoi o bucătărie și o baie unite de holul îngust de la intrare.

Familia Boboc a încercat să facă modificări, ajustări, dar au rămas cu multe lucruri începute și din păcate neterminate. Pe lângă casă au anexele gospodărești, care sunt folosite pe post de depozitare, iar unul din spațiile de aici a fost transformat în atelierul Darei. Familia Boboc se gândea că dacă fiica lor se va însănătoși vor reuși să facă aici o galerie de artă, mai ales că Biserica Fortificată este obiectiv turistic și a fost de curând restaurată. Ei având casa aproape se gândeau că pot înscrie în circuitul turistic și galeria Darei. De aceea încercaseră să facă și grădina mai arătoasă. Acum ceva ani au avut chiar și oameni care le-au bătut la poartă ca să-și pună cortul în curtea lor. Cine se gândea atunci că porțile mari săsești îi vor ascunde de lume în loc să se deschidă către ea?

Am ajuns acolo cu mari emoții. Era prima dată în istoria emisiunii Visuri la Cheie când treceam munții către Transilvania. Am ajuns pe tărâmul meu, acasă, căci și eu sunt din această parte a țării, mai exact din Târgu-Mureș. Aerul acelor case, chipurile oamenilor îmi erau atât de cunoscute! M-am așteptat ca familia Boboc să fie reținută la întâlnirea cu noi. Știu că le era rușine. În Transilvania e greu să ceri ajutor și e o rușine și să-l primești. Mai bine închizi poarta și îți vezi de durerea ta cum știi tu. Cei din jur te judecă, inclusiv familia. Este o lume în care dacă ajungi într-o situație financiară dificilă se consideră că este din vina ta, că nu munești destul, că nu te zbați destul. Dar familia Boboc ajunsese să se ofilească la propriu sub povara nespusă, neștiută.

Lumea din sat nu știa prea multe. Și nici nu mă mir. Știau doar că Dara s-a îmbolnăvit, dar mai multe nu. Îmi place să cred că am ajuns la fix. Și îmi mai place să cred că oamenii din sat au aflat acum adevărul ascuns dincolo de porțile verzi. Ana și Florin sunt oameni muncitori și creativi și cu experiență în domeniul peisagistici și sunt sigură că meritau să fie ajutați, iar casa lor merita să renască. Îmi place să cred că vor avea din nou puterea, după vizita noastră, să reînceapă activitatea ca peisagiști, iar atelierul Darei va putea fi vizitat și că vor mai fi oameni care își vor dori să-și pună cortul în curtea lor. Îmi place să cred că acest episod a mai demontat niște prejudecăți. Nu e rușine să ai nevoie de ajutor. E rușine să nu-l oferi, e rușine să judeci, e rușine să nu-ți pese!

Casa și grădina familiei Boboc a fost pentru noi o mare provocare cu atât mai mult cu cât eram presați de timp. Ne-a speriat anul construcției, adică 1888, și am aflat că această casă fusese prima din sat dotată cu baie la interior, undeva în anii 50. Da, am stat de vorbă cu câteva vecine din sat care-mi spuseseră că această casă a fost la un moment dat considerată cea mai frumoasă. După asta ne-am simțit și mai presați, așa că ne-am împărțit treaba. Am făcut echipe Dragoș Isăcescu și eu la grădină, Alina Vîlcu și Andrei Samoil la casă. Obiectivul nostru: să facem o locuință în care Dara să aibă parte de cât mai multă independeță și să le ușurăm viața Anei și lui Florin, păstrând aerul autentic al casei și grădinii. A fost o provocare majoră inclusiv pentru sponsorii emisiunii Dedeman, Casa Rusu și eMag obișnuiți să ne asigure până acum exclusiv materiale și produse moderne. Co-producătorii emisiunii Zucchero Media au fost cei care au găsit împreună cu specialiștii lor în tehnica de scenă soluția cu liftul pentru scară pentru că într-un timp așa de scurt, de doar două săptămâni, n-aveam cum să comandăm ceva pe măsură. Cei de la Dedeman ne-au asigurat cantități importante de lemn, iar Casa Rusu a retapitaț o bună parte din mobila veche existentă în casă.

Evident că amenajarea a pornit de la exterior și nu mă refer neapărat la fațade, cât la accesul pietonal, tot ce înseamnă alei. Asta chiar cu riscul de-a sacrifica din terenul virgin al curții. Căruciorul cu rotile nu poate fi folosit pe un teren denivelat oricât și-ar dori cineva. De aceea Dara se chinuia cu cadrul până să venim noi. Arhitectul Dragoș Isăcescu are o filozofie și o abordare tare sănătoasă. El spune că amenajează grădinile pentru oameni și nu pentru plante. Ca atare, a avut în vizor un proiect în care să-i fie ușor Darei să parcurgă principalele zone – accesul pe poartă și în fața scărilor, să existe o alee de la intrarea în casă către atelier și o altă alee către zona de grătar. Dara adoră să gătească, dar nici bucătăria și nici grătarul din curte nu erau la nivelul ei în cărucior. Acum, grație aleilor, dar și a ansamblurilor refăcute, Dara poate avea acces peste tot.

Dragoș Isăcescu s-a lăsat inspirat în primul rând de nevoile familiei, apoi a privit atent curtea. În mijlocul ei exista un arbore înalt. S-a legat de el și în imediata lui vecinătate a conceput un foișor. Este și aproape de grătar, dar face legătura și către casă. În plus, când se deschide poarta casei, foișorul vorbește despre ospitalitate din prima. Inițial și-a dorit ca acest foișor să aibă un acoperiș hexagonal, dar din lipsă de timp el a fost făcut simplu, pătrat. Hexagonul de la nivel superior ar fi fost mai potrivit pentru pardoseala foișorului gândită sub formă de floare și realizată din doage vechi de butoi și mici bușteni tăiați din lemnele găsite în curte. Pardoseala foișorului este la același nivel cu aleea din apropiere, tocmai pentru a facilita accesul Darei, care acum se poate deplasa mai comod în cărucior. În fața grătarului, unde e blatul și plita, aleea a fost ridicată, rămânând cu diferență de nivel doar în zona cuptorului, unde Dara oricum nu ar putea să gătească. Înspre partea din spate a grădinii, Dragoș Isăcescu a curățat de vegetație locul și a scos la iveală pietre masive adunate de Florin pe care le-a rearanjat, conturând zone diferite în curte cu ajutorul gazonului a unor plante noi aduse de firma Gazonul din Brașov. Tot din doage au făcut împreună cu Dragoș câteva șevalete solide pentru exterior, pe care Dara să le poată folosi în voie.

În privința bucătăriei de vară Florin, tatăl Darei începuse construcția cu ceva timp în urmă, dar din lipsă de fonduri n-am mai putut să o continue. Noi am preluat-o, echipa de meșteri a dichisit-o, a tencuit zidurile și le-a vopsit în alb. Totodată am refolosit cât s-a putut de mult din lemnul existent aici pentru blatul de lucru, dar am schimbat plita. Am găsit una potrivită din fontă și la preț bun la Dedeman. Apoi am accentuat nuanța cărămizilor de la buza gurilor cuptorului și apoi am decorat cu forme din ciment. Pentru formele din ciment m-am căznit ceva pentru că a trebuit să aștept să se usuce. Am folosit pentru ele mulaje din plastic pe care le-am cumpărat de la Art&Hobby (28 lei bucata). Am căutat niște matrițe cu motive florale și am folosit trei culori de bază pentru a colora formele obținute, nuanțe specifice zonei – roșu, albastru și verde. Pe alocuri am folosit și mici baghete pe care le-am turnat tot din ciment, dar le-am vopsit în maro. Le-am lipit cu adeviz pentru tencuieli de exterior și am legat formele între el cu picturi realizate liber. Am folosit culori acrilice direct pe zugrăveala de exterior, culori achiționate de la Colorit.ro. Pentru decor am folosit o obiecte pe care le-am găsit în curte și în bucătăria de vară a familiei, ceea ce ne-a ajutat să păstrăm aerul autentic.

Din zona bucătăriei de vară cel mai vizibil loc este atelierul Darei, situat în continuarea anexelor casei. Aici arhitectul Andrei Samoil a regândit spațiul. A refăcut biblioteca, una ce are acum forma proporției de aur, un simbol cu conotație estetică. De asemenea, a rearanjat mobilierul de ședere gândit și în acord cu șemineul. În plus, a placat cu cărămidă unul dintre pereți și a creat o nișă în ansamblul placării. Atelierul a devenit astfel mai aerisit și mai organizat, dar cu un aer creativ. Și da, poate deveni o mică galerie, dar și un spațiu în care Dara poate ține cursuri pentru copii mici. Ne-a uimit numărul de cărți pe care le-am găsit aici. Și nu doar în atelier, ci în toată casa. Citește AICI pe blogul lui Andrei Samoil despre biblioteca pe care a conceput-o.

La interiorul casei spațiul a fost regândit și modificat de către cei doi arhitecți. Astfel, dormitorul părinților a fost transformat în living cu bucătărie deschisă, fostul salon (living) a devenit baie, dormitorul Darei a fost păstrat ca poziționare, dar în locul ușii duble cu geamuri a fost montată o ușă simplă. Fosta bucătărie și fosta baie au fost unite și au devenit dormitorul părinților. Holul de după renovare este mai pătrățos, înainte fiind lung și îngust. În livingul cu bucătărie deschisă vechiul bufet al familiei a fost transformat de către Andrei Samoil în mobilă de bucătărie și completat cu corpuri noi din garnitura Hera de la Casa Rusu. Un colțar nou, cu tapițerie în dungi a fost alăturat mesei și scaunelor vechi ale familiei, iar un fotoliu nou Lira de la Casa Rusu, dar cu alură clasică a fost pus în fața ansamblul de mobilă ce găzduiește televizorul.

Dormitoarele au căpătat tușe mai femine, fie prin culoare, fie prin texturi, dar în ambele mobila veche a fost păstrată și combinată cu piese noi, așa cum le-a creionat Alina Vîlcu. Dacă în dormitorul Darei unele piese vechi au fost vopsite într-o nuanță de gri albastru, altele au căpătat noi elemente, cum e spre exemplu patul părinților a cărui tăblie e veche, dar cadrul și salteaua sunt noi de la Casa Rusu. De asemenea, sofa din camera părinților este una veche, dar retapițată cu materiale noi de la Casa Rusu. În camera Darei, în fața ferestrei a fost realizat de către Casa Rusu un corp jos cu finisaj bardolino. Covoarele sunt vechi și aparțineau familiei. Corpurile de iluminat sunt de la Dedeman, iar o parte din decorațiuni de la Casa Rusu. Majoritatea tablourilor sunt pictate de Dara Boboc, iar o bună parte dintre icoane sunt pictate de tatăl ei Florin Boboc.

Ne-am bucurat că am reușit să-i surprindem pe membrii familiei Boboc și m-a impresionat foarte tare să aflu că s-au oferit să le aducă la ei de Crăciun pe surorile Joița de la Poiana, a căror poveste de viață a fost de asemenea prezentată în emisiunea Visuri la Cheie. Sunt o familie cu adevărat deosebită și meritau din plin să fie ajutați! La fel și casa lor merita să redevină una dintre cele mai frumoase din satul Cincșor, loc unde este și o dichisită casă de oaspeți. Ne dorim ca Dara să poată fi diagnosticată corect pentru a se însănătoși. Sperăm ca renovarea să le fi făcut viața mai ușoară și să se poată concentra pe ceea ce pot oferi și ei frumos în viețile altora. Ne-am bucurat că Muzeul din Făgăraș a organizat o expoziție cu lucrările Darei, unul din visurile ei, adică acela de a putea picta și expune. Noi credem în oameni! A venit rândul tău să crezi! Numai ajutându-ne unii pe alții putem fi împliniți și fericiți!

Poți urmări în reluare episodul cu familia Boboc duminică 25 octombrie 2015 de la ora 16 și oricând pe voyo.ro
Pe visurilacheie.protv.ro poți vedea și mai multe imagini și prezentări video.

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (1)

Peisaj pe drum, către Cincșor

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (63)

Momentul când am ajuns cu autocarul în fața casei familiei Boboc

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv 3

Momentul când am cunoscut-o pe Dara

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (31)

Casa înainte de renovare

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (59)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv(57)

Casa după renovare. Acum are un lift special pentru Dara, ca să poată urca mai reped eși mai ușor scările.

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (5)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (4)

Alături de echipa de meșteri care a lucrat la acestă casă

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (30)

Înainte de venirea familiei ne-am făcut repede un selfie. Am încercat să ascundem în poză orice s-ar fi văzut în spatele noastru ca să nu stricăm surpriza  🙂

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (2)

Momentul cânc Florin și Ana Boboc și-au văzut dormitorul

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (38)

Dormitorul părinților înainte de renovare, care a devenit camera de zi cu bucătărie deschisă

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (53)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv(52)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (54)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (14)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (15)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (19)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (18)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (16)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (36)

Salonul din hol înainte de renovare, a devenit baie după renovare

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (56)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (44)

Dormitorul Darei, aici se vede prin ușa dublă pictată, avea înainte de renovare două paturi, unul și pentru sora ei, Ana, care lucrează în București

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv(46)

Dormitorul Darei după renovare

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (51)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv(47)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (48)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv(7)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (8)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (9)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (55)

Baia înainte de renovare. A devenit parte din dormitorul părinților după renovare.

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (10)

Bucătăria înainte de renovare. A devenit dormitorul părinților după renovare.

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (49)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (13)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (43)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (12)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (11)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (58)

Atelierul Darei înainte de renovare.

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv(60)

Atelierul Darei după renovare

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (25)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (26)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (24)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (1)

Bucătăria de vară înainte de renovare

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (39)

Bucătăria de vară și foișorul după renovare

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (40)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (41)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (29)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (22)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (62)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (21)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (23)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (28)

adelaparvu.com despre casa familiei Boboc din Cincsor, Visuri la Cheie, episodul 5 sezonul 2, ProTv (27)
Fotografiile de calitate sunt realizate de Răzvan Lupică pentru Visuri la Cheie

57 Responses to Casa familiei Boboc din Cincșor în emisiunea Visuri la Cheie de la ProTv, sezonul 2

  1. Roxana spune:

    Adela, de vis! nu mai zic ce ai putut face din bucataria de vara! dar ce este minunat este ca nu ati „intors pagina” sa zic. Adica atmosfera casei a ramas aceeasi. ati renovat cu atentie si dibacie, atat casa cat si gradina. totul a devenit mai nou, mai comod, mai bun si atmosfera …a ramas aceeasi! Felicitari intregii echipe!

  2. maria mitrea spune:

    Fara cuvinte ,sunteti o adevarata echipa !

  3. corina spune:

    e uimitor ce ati facut si in acest sezon si nu ma refer doar la transformarea locuintelor ci si la bucuria care s-a citit pe chipurile oamenilor inca de la prima voastra aparitie. parca toate grijile si gandurile care le incruntau privirile au devenit intr-o secunda bucurii si impliniri. mie una imi place ceea ce vad. m-am saturat sa ma uit la emisiuni in care domina scandalul si ura. desi la inceput ma intristez cand aflu povestile de viata ale acelor oameni, imi place sa vad cum uita pur si simplu de ele, cu ajutorul vostru bine-nteles si tot ceea ce pentru ei parea impisibil dintr-o data devine real si pentru majoritatea e chiar mai mult de cum visau. frumos…. bravo voua. avem si noi de la cine invata ce inseamna facerea de bine si mai mult sa apreciem putinul care il avem chiar daca asta inseamna sa ai doar o familie, atata timp cat suntem cu totii sanatosi consider ca saracia e doar un moment de incercare si toate vor prinde un contur frumos intr-o buna zi daca nu ne vom pierde sanatatea. va felicit si va admir. o zi frumoasa iti doresc draga mea Adela

  4. Maria spune:

    O devarata minune ati facut cu aceasta casa veche traditional ardeleneasca de 150 ani, readusa la viata.. Ma impresionat marimea ei, lucrurile vechi, uitate prin unghere pe care le ati folosit intr un mod exgtraordinar, dandu le viata pentru a doua oara.Mi as fi dorit o mica parte dintro asemenea casa intr un sat transilvanean incarcat de istorie.Cat despre familie ce pot sa spun? Niste parinti extraordinari care si duc povara bolii fiicei lor zi de zi fara sa o arate, fara sa se planga altcuiva, asa cum a reesit din articol cei din sat nici nu prea stiau de boala Dariei. Iar Daria este o luptatoare, poate cu ajutorul celui de Sus si al doctorilor sa i se gaseasca leac cum se spune pentru boala nestiuta. Felicitari intregii echipe. Sunteti o echipa de aur de 24 de carate!

  5. Elena spune:

    Ați Facut o treaba foarte buna!!! Felicitări!!
    Spuneti-mi, va rog, toaleta din camera Darei, de unde ați luat-o? E Superbaaaa..

  6. ani florea spune:

    Extraordinar ! Felicitari , felicitari, felicitari …! Ce emotii , ce lectii de viata si ce exemple minunate , din toate punctele de vedere ! Greu sa poti rezuma in citeva cuvinte starea de suflet in care te ridica o astfel de experienta . Felicitari , oameni frumosi !

  7. Cojocaru Mihaela spune:

    Va felicit pentru faptul ca realizati niste lucruri minunate ,in care puneti mult suflet.Sunteti niste super PROFESIONISTI .Abia astept emisiunile voastre,care sunt o incintare,o raritate pe linga celelalte programe de televiziune.Multumesc mult..

  8. Anca spune:

    Wow! Minunat! 🙂

  9. Anca spune:

    de vis casuta asta!!! este parca rupta dintr-o poveste! felicitari din suflet!sper sa putem avea si noi o oaza de seninatate precum acest cuib de vise!

  10. elena spune:

    Ce parere am putea avea? Este superb ceea ce ati facut, ceea ce faceti si sunteti niste oameni deosebiti! Sper ca acest proiect sa continue cat mai mult si sa puteti face minuni pentru cati mai multi oameni speciali! va imbratisez cu drag pe toti

  11. Adrian spune:

    ma bucur foarte mult ca ati dat atentie si elementelor traditionale, de identitate. Este o combinatie foarte placuta intre traditional si modern. Felicitari!

    Adrian

  12. Bia Cris spune:

    Impresionant si minunat!

  13. Bogdan spune:

    Adela..baia este senzationala.Felicitari!!! ce material este pe perete in dus?

    • Denisasa spune:

      Am văzut la Dedeman, la gresie, plăci care semănau cu ce este în baie pe peretele dușului. Pare greu de curățat ca gresie, dar pe perete arată tare fain.

  14. Natalia spune:

    Minunatii ies din mainile voastre! O rugaminte am si eu: cum au fost indreptati peretii si tavanul? As vrea sa fac si eu cateva modificari. Multumesc!

  15. Bianca spune:

    Am citit articolul si mi-au dat lacrimile. Nu am urmarit fiecare editie a emisiunii, stiu doar ca putine au fost momentele cand mi-am controlat plansul. Nu stiu exact ce se urmareste, insa stiu ca oamenii astia au o inima mare si fac lucruri demne de laudele tuturor. Sper ca in viata sa primeasca inzecit fata de cat au dat, pentru ca oamenii care au beneficiat de ajutorul lor au fost foarte entuziasmati si fericiti. Ma bucur si eu ca familia Darei a fost ajutata, pare una minunata.

  16. Marina spune:

    Mai frumos de atat, nici ca se poate, extraordinar cum ati reusit imbinarea vechiului, traditionalului cu noul, cu modernul,baia e magnifica, dar mai ales f. usor de folosit pt. Dara.Ma bucur enorm ca nu ati aruncat acele piese de mobilier vechi, lazile de zestre pictate, laitele, acele tocuri de usi pictate de tatal Darei pe care le-ati integrat f. inspirat in noul design, curtea e un vis, felicitari tuturor sunteti cei mai BUNI!!!!!

  17. Gavriloi Adina spune:

    Mulțumim pentru o nouă lecție de viață și pentru o nouă doză de umanitate.O minunată emisiune!

  18. Aida spune:

    Foarte, foarte, frumos!

  19. Andreea spune:

    in baie ati pus piatra naturala pe un perete sau panouri ce imita piatra ?

    • Adela Parvu spune:

      E piatra naturala Andreea.

      • violeta brai spune:

        Doamna Adela va caut de foarte mult timp numai nu reușesc sa va găsesc am o durere foarte mare si nu ma asculta nimeni va rog sa imi cititi acest mesaj eu am o fetita foarte bolnava are FIBROZA CHISTICA IN STARE AVANSATA VA ROG FOARTE MULT SA MA ASCULTATI EU VREAU SĂ-I INDEPLINESC UN VIS DE A AVEA O BAIE IN CASA SI CAMARUTA EI NU STIU CAT POT SA O MAI AM CA ESTE FOARTE BOLNAVA EU DIN NEFEROCIRE AM MAI AVUT 2FETITE DIN PACATE LE-AM PIERDUT SI PE ELE NU STIU CE AM SA MA FAC DACA O PIERD SI PE EA VA ROG DIN SUFLET SA MA SUNATI SA VA POVESTESC TRISTA MEA VIATA NR DE TEL ESTE 0753429720 VA ROG SA MA AJUTATI SA-I indeplinesc visul mulțumesc!!!

  20. Ana-Maria Munteanu spune:

    Ati creat un colt de rai! Totul inspira pace si liniste sufleteasca.Felicitati! Din nou.

  21. Maria Alina spune:

    De unde pot achiziona acei copacei verzi in ghiveci ? Sunt minunati 🙂

  22. crisg spune:

    Superb, felicitari! Coltarul din bucatarie face parte din oferta standard de la Casa Rusu? multumesc

    • Adela Parvu spune:

      Crisg, ai sa gasesti coltare la Casa Rusu, dar nu ca acesta. Merita sa intrebi in magazin daca au disponibile si pentru coltarele lor gama de tapiterii care sunt pentru canapele.

  23. sica spune:

    Ce se va intampla peste putin timp cu toata munca voastra ,este bine sa pastati pozele

  24. Aura spune:

    ce-i drept,nu poti rezuma 2 saptamani intr-o ora jumatate!si nu prea reusim sa vedem toate detaliile foarte bine la televizor.asa ca iti multumim Adela ca putem vedea totul foarte bine in poze.super transformare,iar culoarea din camera Darei,e absolut superba!!!

  25. Razvan spune:

    Buna Adela
    Felicitari pentru ce ati facut acolo. Dar sincer la inceputul emisiunii ati spus ca trebuie sa renovati o casa veche ai ma asteptam sa nu vad placi de rigips si tencuieli pe baza de ciment. Stiu ca Dedeman este sponsorul acestei emisiuni si poate pe viitor o sa gasim in magazin si tencuieli pe baza de var si tot felul de produse naturale. O alta remarca este sifonul acela din furtun de plastic care nu avea ce sa caute in baia aceia care este foarte frumoasa , mai ales ca este si la vedere. Nu cred ca nu se gasea la Dedeman un sifon cromat sau de inox. Oricum felicitari pentru bucataria de vara si ingeniosul paviment de la foisor.

  26. E minunat ce ati facut

    Parintii acum ar putea monta acum ceva bare de sustinere(manere ) ptr a se ridica mai usor din pat, din cada, toaleta, etc.

    Carmen

  27. Diana spune:

    Superb!!! Intrebare: de unde este fotoliul din camera Dariei?

  28. Anamaria spune:

    Bravo! E minunat ce ati reusit acolo! Eu m-am indragostit de acea biblioteca.As vrea sa stiu dc as putea obtine o replica in sufrageria din apartamentul meu de bloc?

  29. Brindusa spune:

    „Nu e rușine să ai nevoie de ajutor. E rușine să nu-l oferi, e rușine să judeci, e rușine să nu-ți pese!”

    Foarte bine şi frumos spus!

  30. Andreeea spune:

    Buna seara,

    Am si eu o intrebare… De unde a fost achizitonata piatra folosita in baie? Multumesc!

  31. sica spune:

    Domnilor , mergeti si vedeti cum arata acum !

  32. Ovidiu spune:

    Felicitări Adela!

  33. MIHAELA D-J spune:

    Tare mi’as dori sa stiu codul vopselei din camera Darei! Este o culoare superbaaa !!!! Ce faceti voi este absolut minunat!!!

  34. Denisa spune:

    Am găsit câteva greșeli, dacă ai timp și chef, să le corectezi:
    independeța – independența
    peisagistici – peisagisticii
    adeviz – adeziv
    am legat formele între el – ele
    o obiecte pe care le-am gasit în curte – obiectele

  35. Norbert Hauser spune:

    Foarte reusita si curata schimbarea !
    Trebuie sa observ cu mirare cate covoare turkmene si Belutsh avea famila Boboc inainte de renovare.
    Da chiar de unde ati luat covoarele dupa renovare ?

  36. Isabela spune:

    Am auzit zvonuri prin presa cum ca de fapt e totul un fals și ca oamenilor nu le sunt făcute sau renovare casele. Sa fie oare adevarat? Mie mi s-ar părea o cruzime.

Lasă un răspuns la Andreeea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *