Au fost mai mulți dintre voi, cei care citiți acest blog, care m-ați întrebat despre cum să grupați televizorul și șemineul pe același perete al livingului. Ei bine, înțeleg dilema voastră. Dincolo de aspectele tehnice, de care musai trebuie să țineți cont, într-adevăr televizorul și șemineul sunt două elemente care par a fi prea puternice ca să fie prezente într-un singur ansamblu, în plus există temerea ca mobila destinată șederii să nu acopere șemineul. Televizoarele actuale sunt de mari dimensiuni, iar șemineurile par să fie umbrite de aceste aparate. Dar soluții există și anume multe. Așa că ți-am selectat peste 130 de idei materializate de designeri din întreaga lume în locuințe variate ca stil de amenajare.
Acum, în privința detaliilor tehnice trebuie să știi că dacă vrei să suspenzi televizorul de peretele șemineului, ai nevoie de o structură solidă în spate, respectiv de profile rezistente de care să poată fi ancorate obiecte grele, cum e televizorul și suportul aferent lui. Apoi, pentru a evita cablurile inestetice, e bine să ai un proiect înainte pentru ca traseul corespondent prizelor tv și de alimentare să fie bine și din start configurate. De asemenea, în cazul în care șemineul este unul clasic, cu funcționare pe lemne, trebuie să ai grijă la izolarea termică din jurul lui, mai ales dacă vrei să pui deasupra televizorul. Există desigur și șemineuri cu bioetanol, care degajă căldură, dar nu la fel de mare precum un șemineu cu focar clasic și care se pretează la bloc, neavând nevoie de horn de aerisire. Și da, deja știi de șemineuri electrice care de asemenea conferă căldură și sunt alimentate de la priză.
Dar care este secretul să așezi pe același perete televizorul și șemineul? Trucul este să te gândești la un ansamblu unitar pentru tot peretele, iar cele două dotări să le tratezi ca pe două figuri geometrice. Te poți lega de faptul că de regulă ambele sunt cu finisaj negru. Acolo unde stilurile de ambientare sunt mai elaborate, cum e cel clasic sau rustic, o încadrare în mobilier sau cu ramă face diferența. Regulile se aplică în funcție de spațiu și poți crea ansambluri simetrice cu televizorul deasupra șemineului sau în aceeași linie, apoi asimetrice, fiecare situate la niveluri diferite, dar totul legat de polițele și construcțiile întregului ansamblu sau pur și simplu scos în evidență unul dintre elemente (prin placarea șemineului spre exemplu) ori camuflate ambele (cum ar fi pe un perete finisat în negru sau alegerea unui tablou în culoir vii care să devină el centrul de atracție).
Cred că cel mai bine vei înțelege toate trucurile când vei vedea imagini cu ansambluri de acest fel și poziționări diferite deja materializate. Cert este că în spațiile mici cea mai bună soluție este gruparea pe verticală a acestor două dotări. În spațiile ami generoase există mult mai multe opțiuni. Nu uita însă de înălțimea la care vei pune televizorul. Unghiul ar trebui să fie unul confortabil, ideal nu mai sus de 150 cm dela podea la rama de jos a televizorului. Ai mai jos peste 130 de idei (pe care le-am grupat pe stiluri: modern, minimalist, clasic contemporan, rustic), așa că sigur vei găsi una pe care să o aplici și la tine acasă. Nu uita însă, înainte de orice fă un proiect pentru că sunt două dotări care vor atrage atenția și e păcat să ai cabluri la vedere sau detalii de finisaj supărătoare. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
Chiar doream sa abordati si tema semineului …se poate si la bloc …nu stiu cum pot realiza incadrarea unui semineu / focar pt colt( mai mult estetic decat functional ) ; trebuie sa cumpar un focar si apoi sa construiesc semineul propriu zis ? am incecat sa cumpar un model de semineu dar toate depasesc dimensiunea potrivita mie adica , cca 75 cm . Am gasit un model masuri: aprox. 82 x 56 x 17 cm , tip tablou , putin curbat , dar nu stiu cum sa realizez semineul ; daca imi puteti indica o persoana , o firma ? Coltul meu este amenajat cu polite din rigips , iar la partea de jos ar fi potrivit un semineu . Am avut mare regret ca nu l-am avut de Craciun !
In ceea ce privesc sfaturile dvs , va rog sa credeti ca abia astept sa vad ce teme propuneti . Multumesc mult .
Semineul se poate monta si la bloc, insa nu cel cu lemne sau gaz, deoarece necesita cos de fum. Se pot monta cele electrice sau cu bioetanol, neavand nevoie de o evacuare a gazelor arse. Multe modele de seminee le gasiti pe qmag.ro sau pe semineeromania.ro , de acolo va poate ajuta un arhitect cu realizarea designului. Succes!
Chiar este cea mai frumoasa colectie de poze cu seminee, pe care am vazut-o. Felicitari pentru site.
Frumos! Cand este ceva nou, este si frumos! Multe noutati afisate si spre uimirea multora (cred) ar fi, ca ar fi o placere sa locuiesti in asemenea spatii aranjate cu gust. Interesant ar fi daca am cunoaste si spatiul (ca suprafata) destinat acestor aranjamente. Am privit si am privit cu pofta….am gandit si am calculat daca unul din aranjamente ar putea sa-mi incante ochiul si la mine acasa intr-o camera de 5/4m, camera de bloc. In Bucuresti sunt multe blocuri si multi ar dori sa se trezeasca in fiecare dimineata intrun asemenea design. Multumesc pentru incantare!
[…] de zi să apară televizorul, mai ales când ai și un alt element care atrage atenția, așa cum este șemineul. Ce poți face? Ei bine, poți să-l camuflezi tratând zona respectiv ca o piesă de mobilier în […]
Este extraordinar tot ce am vazut in imagini!
Multe povesti si fiecare cu personajele sale, dar eroul principal este, bineinteles, SEMINEUL!
Sunt foarte interesata de acest subiect, pentru ca de mult timp imi doream un semineu in living, dar nu reuseam sa ma hotarasc cum sa arate si unde este mai indicata pozitionarea lui… Nici acum nu sunt sigura cum este mai bine: cat mai mult studiez acest aspect cu atat mai in ceata sunt! Am nevoie de un ajutor profesionist cu privire la design in mod special: unde sa fie construit semineul, unde amplasat televizorul, coltarul sau canapeaua etc.
Cum as putea obtine acest ajutor profesionist personalizat?
Multumesc!
Dragă Rodica, eu momentan încă sunt prinsă cu emisiunea Visuri la cheie, dar poți apela la colegele mele, arhitectele Ramona Isăcescu și Andreea Beșliu. Ai datele de lor de contact aici http://adelaparvu.com/about/contact/
Buna ziua Adela Parvu!
Doresc sa pun un semineu electric in dormitorul din apartament. Se preteaza semimenul in dormitor? unde este indicat sa il pozitionez? In lateral sau in fata patului sub TV? … Ma gandesc sa nu se bata cap in cap doua obiecte cu impact puternic… Multumec!
Bună Ionut! Pot fi ambele variante, depinde multe și de dimensiunea dormitorului și forma spațiului. După cum spui, nu pare a fi un dormitor prea mare, așa că varianta cu gruparea celor două aparate pare să fie mai rezonabilă. Atenție însă la partea cu cablurile și cu supraîncălzirea ecranului.
Foarte interesant articol si foarte utile sfaturile! De curand am pus si eu in practica ideea de a masca televizorul, tocmai pentru ca pentru ca locuinta sa para mult mai aerisita si mai mare.
[…] lui să-ți țeși ideile pentru viitoarea ta locuință. Și da, un astfel de element poate fi șemineul . Dar te-ai gândit la el ca la un obiect ce poate separa spațiile? Cu atâtea soluții tehnice […]
[…] are două zone de interes: soba șemineu și televizorul, dar mobila a fost aleasă astfel încât să te poți bucura de ambele. Un colțar confortabil […]
[…] că poți sctrica sau murdări ceva și nici nu te împiedică nimic să atingi obiectele. Dacă zona de șemineu din living și cornișele, plintele sunt cu alură clasică, modul de iluminat cu spoturi, canapeaua sunt […]
Imi plac semineele. Nu isi vor pierde farmecul niciodata. Intotdeauna vor fi la fel de populare. Imi plac semineele moderne, insa tot mai mult le admir pe cele traditionale.
Bună ziua Adela! M-ar interesa părerea ta în amenajarea unui living. Îmi este f. greu sa țin cont de părerea și preferintele tuturor membrilor familiei, în special a celor 3 copii adolescenti. ( 2 băieți de 12 ani și o fata de 14 ani) . Ajutorul tău ar fi neprețuit.
Bună Rodica! Cred că cel mai bine ar fi să-mi trimiți poze pe adresa mea de email [email protected] și să-mi spui care sunt dorințele copiilor 🙂