Prin drumurile mele și cu ochii după decorațiuni, am dat peste o colecție interesantă de obiecte într-un loc neșteptat. Mi-au atras atenția nuanțele și tematica vintage american, obiecte mici, funcționale sau pur și simplu decorative, care se potrivesc în bucătării, livinguri, balcoane sau chiar în camere de adolescenți. De la cutii metalice și plastic în care să-ți poți depozita alimente (cafea, zahăr, făină, cereale, biscuți), la calendare metalice, măști de ghivece și până la căni, termometre de cameră și mici articole textile ai la dispoziție pe o perioadă limitată, după cum am aflat, adică până pe 9 martie 2016 lucruri simpatice la prețuri bune.
Și da, dintre plachetele metalice, clar sunt unele care se potrivesc și în cafenele sau bistrouri, dar și pentru decorul teraselor. Ce înseamnă vintage american? Păi dacă îți place atmosfera anilor 50 pe care o regăsești în filmele americane sau reclamele vintage cu gospodine fericite și frumos aranjate, ei bine tematica într-acolo este creionată. Plus culori vivace și înscrisuri fie ca de reclamă, fie mesaje pozitive.
Da, merg la interiorul casei pentru a colora spațiile din zona de zi, dar cert este că se potrivesc de minune și pentru cadouri mai altfel, mai ales că se apropie zilele de 1 și 8 Martie. Unde le-am găsit? La Carrefour, loc unde eu m-am dus pentru veselă colorată, dar iată că am dat și peste această colecție interesantă. Uite, ai mai jos câteva poze pe care le-am făcut în grabă ca să-ți spun și ție despre aceste decorațiuni plus câteva amibente amenajate în stil vintage american. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
1
Mahleureusement , Vintage cu aceste articole , nu reprezintă clientela ; nu am vazut nici o sticla de CICO , sau alte produse din bucătăria mamei !
Astfel de produse se mai găsesc în Jumbo și sunt foarte drăguțe, îți vine să le iei pe toate! :)) Și sunt la niște prețuri extrem de bune.
Am fost si acolo, dar nu le-am zarit Roxiadina 🙂
Aveti dreptate, sunt superbe!! Eu le-as vedea intr-un bistro, perfect!! Sau cestile intr-o cafenea arata nemaipomenit. Multumim pentru pont!!! 🙂