adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-10

In Design Interior, Garsoniere

Elegantă și luminoasă această garsonieră de 34 mp

De multe ori te ajută decorul pentru a obține o imagine plăcută a locuinței, indiferent cât de mică este. Iar în cazul de față este vorba despre o garsonieră de 34 mp, unde funcțiunile au rămas la locul lor, adică bucătăria, baia și camera, doar că amenajarea a fost abordată din altă perspectivă. Atuul locuinței au fost ferestrele mari, care o făceau luminoasă, dar acest aspect a fost și unul dintre elementele dificile, pentru că în lipsa suprafețelor generoase de pereți a fost greu de găsit loc pentru depozitare, adică dulapuri. Însă arhitecta Tatiana Mironova s-a descurcat de minune și a aplicat aici trucuri care te vor inspira. Dar hai să-ți spun mai multe nu înainte de a-ți posta planul garsonierei.

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-1

Când proprietara garsonierei s-a văzut cu locuința pe numele ei a apucat-o disperarea pentru că nu știa cum să o organizeze. Îi convenea cartierul, faptul că era aproape de Universitatea din Moscova, dar în privința aemnajării era în total impas. Ferestrele mari au încântat-o la început, dar ulterior a realizat că n-avea unde pune mobila, așa că a apelat la arhitecta Tatiana Mironova. Aceasta a făcut un proiect frumos, simplu, elegant, unde a mizat mult pe iluziile optice și a folosit spațiul cât mai eficient cu putință. A păstrat configurația inițială, dar a înlăturat compartimentările, cu excepția băii, obținând un spațiu mare, aerisit. A prevăzut o simetrie la nivelul plafonului, respectiv a proiectat mascarea grinzii din fața ferestrei și a mai adăugat una în partea opusă, deasupra patului. La bucătărie a așezat totul în fața ferestei, mai puțin plita, deci locul de gătit, iar în cameră a amplasat o comodă generoasă tot în fața ferestrei ca loc pentru tv.

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-8

Separarea dintre cameră și zona de bucătărie, sufragerie a fost prevăzută cu ajutorul unor draperii groase și grele. Acestea conferă un aer scenografic, de aceea ele au fost folosite ca decor și pe peretele din capătul garsonierei, ceea ce creeză un efect de impact. Ai impresia că mai există și acolo fereastră, grație ansamblului de oglinzi care conferă strălucire și profunzime, iar draperiile lungi subliniază înălțimea camerei. Pentru ca încăperea să rămână cât mai curată la nivelul finisajelor, arhitecta a prevăzut o serie de spoturi, ferindu-se de lustră sau corpuri de iluminat suspendate. Singurul corp de iluminat mai prezent este deasupra mesei și aceasta aleasă cu blat de sticlă care să nu încarce vizual (fotoliile și masa sunt de la Eichholtz).

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-9

Ca și finisaje peste tot este folosită zugrăveală albă, iar pardoseala este îmbrăcată cu piatră care are o ventură evidentă, mai exact marmură striato (la noi vezi aici) montată pe lățimea garsonierei pentru a da senzația de spațiu mai larg, deci pentru a corecta impresia de spațiu lung și îngust. Mobila pentru depozitare este albă, la fel ca și pereții, iar în nișele din dreptul grinzilor false sunt folosite rafturi delicate din sticlă pentru un plus de transparență. Personalizarea s-a făcut cu ajutorul pieselor mici tapițate – mica sofa din fața patului, tăblia patului, fotoliile, apoi cu ajutorul corpurilor de mobilier – consola placată cu oglinzi, cuferele pe post de noptiere și evident cu decorațiuni precum tablouri și obiecte decor. A ieșit o garsonieră elegantă, plăcută, ca un adevărat refugiu sufletesc. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-4

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-2

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-10

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-7

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-6

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-5

adelaparvu-com-despre-garsoniera-34-mp-moscova-arh-tatiana-mironova-3

Foto: via Tatiana Mironova

11 raspunsuri pentru Elegantă și luminoasă această garsonieră de 34 mp

  1. Toni spune:

    Sper ca in curand sa intru in posesia unei garsoniere, asa ca articole ca acesta ma intereseaza foarte mult… din fiecare articol am invatat cate ceva, cum sa procedam ca sa „marim” optic spatiul de locuit… cu ceva nu ma pot obisnui, cu indepartarea compartimentarilor…imi place ideea de a folosi o draperie in loc de perete, asa o sa fac si eu la intrarea in camera de locuit (nu inteleg de ce la garsonierele care se construiesc camera de locuit nu are usa) imi place peretele cu oglinzi, si draperia care sa le acopere

  2. Cristiana B spune:

    Adela, stii cumva unde pot gasi aceste tablouri gen oglinda, la noi? Mersi

  3. Toni spune:

    Garsoniera asta asa cum a fost amenajata imi arata ca griul poate fi o culoare calda si prietenoasa

  4. Fulga spune:

    Ingenioasa amenajare! Ma intriga pozitionarea comodei cu televizor in fata ferestrei, e prima data cand vad asa ceva. E o solutie inedita, insa ma intreb daca nu obtureaza fereastra si implicit lumina…hmm, de reflectat.

    • Adela Parvu spune:

      Nu obtureaza lumina in cazul de fata, pentru ca fereastra e foarte generoasa. De altfel, aceasta pozitionare este una dintre cele mai recomandate pentru ca lumina nu se reflecta in ecran, deci e odihnitor pentru ochi.

  5. George spune:

    Ce model de usa s-a folosit pentru grupul sanitar ? cu sticla sau plina ? . Culoarea cu siguranta : alb

  6. Vali spune:

    Nu imi dau seama cum este lumina perimetrala la oglinda din baie. Este o rama luminoasa sau e ceva in spate?

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *