adelaparvu-com-despre-cum-iti-amenajezi-casa-locuinta-bucuresti-design-oana-boghiu

In Eseuri si idei altfel, Idei pentru acasa

Spune-mi cine ești ca să-ți spun ce amenajare ți se potrivește

Primesc zeci, sute de mesaje în fiecare lună și mă simt neputincioasă în fața lor pentru că mă copleșesc ca și număr. Deși dorm puțin și încerc să răspund la cât mai multe, îmi dau seama de un lucru pe care trebuie să-l lămuresc. Este vorba despre modul greșit cum cred oamenii că se întâmplă cu amenajarea locuințelor. Am mai scris despre cum se lucrează cu un designer de interior (Articol 1 – Bugetul, Articol 2 – Proiectul, Articol 3 – Executia), dar cred că nu toată lumea are răbdare să citească în întregime despre ce este vorba. Așa că mă voi referi strict la mesaje și la cum sunt ele formulate. Și că să fiu foarte explicită, uite, îți dau trei exemple, absolut la întâmplare, cu genul de mesaje pe care primesc zi de zi:

“Bună ziua, ne-am cumpărat o căsuță și ne-am dori să punem în living parchet gri spre alb. Menționez că livingul este de 45 metri. As dori sa ne oferiti un sfat ce culoare ar merge canapeaua, draperia si perdeaua.”

“Ne mutăm într-un apartament cu 2 camere și vrem sfaturi în amenajarea lui! Nu am idee ce mobilă să îmi iau și restul de decorațiuni. Gresia și parchetul sunt de culoare gri și usile mahon…Multumesc.”

“Buna Adela! Am un prieten care de câteva luni  încercă să-și amenajeze un living , dar întâmpină probleme fiind un spațiu prea mic. Te rog poți să-mi oferi un sfat cum ar trebui amenajat un astfel de spațiu? Multumesc! O seara frumoasa. Cristina. PS: Atașez și planul livingului, pentru a putea să-ti faci o idee.”

Ne dorim un dormitor tradițional românesc, dar mai modern, care să ne aducă aminte de bunicii noștri dragi. Design Liliana Paler, Petru Paler - Atelierul Paler

Ne dorim un dormitor tradițional românesc, dar mai modern, care să ne aducă aminte de bunicii noștri dragi. Design Liliana Paler, Petru Paler – Atelierul Paler

Pare că răspunsul la acest tip de mesaje ar fi simplu, nu? Ei bine, nu e deloc așa. Motivul? Pentru că o casă nu e doar o colecție de obiecte care să se asorteze între ele. O casă este o extensie a personalității celor care o locuiesc. Într-o casă trăiesc oameni, și oamenii au suflet, iar sufletul are o energie a sa, care trebuie să rezoneze cu energia spațiilor și obiectelor din jurul său, la fel și cu energia altor oameni, în primul rând a familiei lor. Am ales să-ți prezint mai multe tipuri de camere amenajate la noi în țară de către talentați arhitecți și designeri și la fiecare imagine am pus pe scurt una dintre dorințele formulate de către proprietarii care au apelat la specialiști (poți vedea mai multe proiecte AICI).

Îmi doresc obiecte din călătorii în locuința mea, ca să-mi aduc aminte de excursiile minunate în Africa. Locuință București, design Anca Murgescu

Îmi doresc obiecte din călătorii în locuința mea, ca să-mi aduc aminte de excursiile minunate în Africa. Locuință București, design Anca Murgescu

După modul cum sunt formulate multe cereri, am senzația că mulți dintre noi uităm că suntem suflete și ne comportăm ca niște roboți. Eu nu judec asta sau nu condam acest lucru, ci doar constat. Și poate că aceste constatări ale mele vor prinde bine celor care se regăsesc în aceste situații în care cred că o casă e doar un grup de obiecte care ar fi frumos să fie asortate între ele și că un designer sau arhitect poate să le dea soluția foarte repede, poate doar pe baza unui mesaj transmis pe mail sau pe Facebook.

Ne dorim o casă de vacanță ca în Toscana, unde ne-am simțit minunat. Locuință la mare, design Melanie Girardi, Valentin Popescu

Ne dorim o casă de vacanță ca în Toscana, unde ne-am simțit minunat. Locuință la mare, design Melanie Girardi, Valentin Popescu

Da, viața contemporană este una agitată și nu ne regăsim pe noi înșine, nu mai știm cine suntem și ce ne place, sunt prea multe variante din care să alegem, nu mai știm cum să combinăm, unde să ne oprim, la cine și cum să apelăm, de aceea, mi-am propus să aduc niște lămuriri și să explic cum poți ajunge la visul tău și ce înseamnă să fii ajutat. Hai să o iau pe îndelete, să încerc să explic cât mai clar că să-ți fie de ajutor sfaturile mele.

Ne dorim o bucătărie modernă, dar veselă. Apartament Ritm-designeri Marilena-Popa, Mihnea Ghildus

Ne dorim o bucătărie modernă, dar veselă. Apartament Ritm-designeri Marilena-Popa, Mihnea Ghildus

Ce trebuie să faci ca să ți se împlinească o dorință? Să o spui foarte clar! Închipuiește-ți că te trezești lângă tine cu peștișorul de aur și că ai doar zece secunde să spui ce vrei. Ce-ai spune? Pun pariu că nu știi, pentru că am jucat eu rolul peștișorului de multe ori și lumea s-a blocat. Deci, trebuie să știi ce vrei, ce-ți place, ce te face să te simți bine și mai ales ce te-ar face să evoluezi, să devii un om mai bun, mai echilibrat, mai împăcat și mai fericit.

Aș vrea să văd zi de zi ceea ce îmi place și mă paisonează. Locuință amenajată de designerii Alina Szabo si Anamaria Capatineanu

Aș vrea să văd zi de zi ceea ce îmi place și mă pasionează. Locuință amenajată de designerii Alina Szabo si Anamaria Capatineanu

Acum, închipuiește-ți că sunt lângă tine, acasă la tine, unde nu mai știi cum vrei să amenajezi sau ce să faci. Și hai să o luăm pe rând, să-ți spun ce te-aș întreba:
CE TE ÎNCURCĂ? (tu ai putea răspunde ceva de genul: nu se deschid ușile; frigiderul ocupă prea mult loc; nu ai geam la baie, în hol ai mucegai; parchetul se curăță greu; ai prea multe cabluri etc.)

CE NU-ȚI PLACE ȘI DE CE NU-ȚI PLACE? (tu ai putea răspunde ceva de genul: nu ai loc pentru oaspeți; te lovești de mobilă; ți se pare întunecată casa; nu-ți ajung dulapurile și ai haine peste tot; nu ai unde să pui aspiratorul și masa de călcat; aparatul de aer condiționat are tubulatura prea lungă și inestetică etc)

CE ȚI-AR PLĂCEA ȘI DE CE ȚI-AR PLĂCEA? (tu ai putea răspunde ceva de genul: îmi plac culorile verde și albastru pentru că le-am văzut în vacanță la un hotel unde ne-am simțit bine; îmi plac florile pentru că vorbesc cu ele și îmi sunt dragi; îmi place să-mi invit prietenii în weekend să gătim împreună pentru că sunt ca o familie pentru mine; îmi place să dorm în weekend pentru că așa îmi revin după oboseala din timpul săptămânii; îmi place să pictez pentru că mă relaxează etc)

CE LE PLACE CELORLALȚI DIN FAMILIA TA ȘI DE CE? (tu ai putea răspunde ceva de genul: copiii mei adoră să se cațere pentru că nu prea am timp să-i duc în parc; soțului meu îi place să facă țuică acasă pentru că e o tradiție de familie; mamei mele îi pace să coasă la mașină pentru că se pricepe și e fericită când ne face lucruri; soției mele îi place să se aranjeze pentru că se simte bine când e pusă la punct; fiului meu îi place să se joace la calculator pentru că-i place competiția și vrea să-mi demonstreze că există un lucru la care se pricepe; soțului meu îi place să colecționeze obiecte pentru ca să le spună copiilor despre lucrurile vechi și la ce foloseau ele etc.)

CE VISEZI REFERITOR LA CASĂ? (tu ai putea răspunde ceva de genul: să fie luminoasă și să simt că pot să respir; să ajung acasă și să-mi vină cheful să scriu pentru că vreau să ajung scenarist de succes; să mă simt ca într-un cuib ca și cum nimic rău nu mi s-ar putea întâmpla; să fiu inspirată de lucrurile mele dragi și să îmi vină idei pentru proiectele mele etc.)

În dormitor am vrea să ne simțim ca la mare pentru că acolo ne-am cunoscut. Desing Ana-Maria Lungan, Raluca Pavel - Design your space

În dormitor am vrea să ne simțim ca la mare pentru că acolo ne-am cunoscut. Desing Ana-Maria Lungan, Raluca Pavel – Design your space

Practic, răspunzând acestor întrebări, te ajuți în primul rând pe tine ca să-ți lămurești nevoile, opțiunile și să-ți conturezi visurile. Apoi, dacă apelezi la un designer sau arhitect, răspunzând la întrebări ajuți specialistul să te cunoască pe tine și pe familia ta. Cunoscându-te află despre NEVOILE TALE (pentru care este pregătit în teorie – ergonomie, antropometrie, design interior, arhitectură etc), dar și despre PLĂCERILE ȘI ASPIRAȚIILE TALE (și aici specialistul este omul care intervine cu talentul și viziunea lui pentru a creiona într-un mod frumos un ambient în care să te regăsești tu ca personalitate). Pe scurt, dacă nu te cunoaște și nu-i oferi această ocazie să te cunoască, nu are cum să te ajute să-ți amenajezi casa.

Și dacă ți-ar spune: pune un dulap colo, masa o pui aici și alege culorile astea și astea, chiar dacă e coerent totul, nu o să-ți placă, pentru că sufletul tău nu e acolo! Chiar și atunci când un designer sau arhitect este rugat de o firmă de construcții sau imobiliare să amenajeze o casă sau o locuință de prezentare, în care nu există niște proprietari clar definiți, să știi că specialistul își face un scenariu, întreabă despre profilul potențialilor clienți, deci lucrează ca și cum ar face-o pentru o familie anume. Dar de regulă, aceste amenajări sunt mai neutre, ca și camerele de hotel, tocmai pentru a fi mai mult ca și reper, nu ca și ceva ce poate fi copiat.

Ne dorim o baie spațioasă, luminoasă și cu loc pentur mașina de spălat. Designeri Marilena-Popa, Mihnea Ghildus

Ne dorim o baie spațioasă, luminoasă și cu loc pentru mașina de spălat. Designeri Marilena-Popa, Mihnea Ghildus

Așadar, când vrei să-ți amenajezi fără ajutor casa, sau vrei un sfat, deci ajutor specializat, gândește-te la tot ce ți-am scris mai sus. De asemenea, dacă vrei să scrii cuiva, să ceri ajutorul, ia în calcul faptul că pentru niciun specialist de pe lumea asta nu e ușor să răspundă repede și bine. Trebuie să proiecteze totul ca să-ți dea o soluție adaptată pentru tine, adică îi trebuie timp (timp să citească despre tine, timp să vorbească cu tine, timp să pună în plan toate lucrurile, să le vizualizeze, să le potrivească, să caute obiecte etc). Și dacă vrei să beneficiezi de timpul și talentul unui specialist, fă-ți și tu timp să-i spui mai multe despre tine. E ca la croitor, dacă vrei să fac o comparație. Degeaba trimiți pe mail o cerere pentru o rochie sau haină, dacă acel croitor nu te vede și nu-ți ia el măsurile potrivite, dacă nu se uită puțin și la chipul tău să-ți propună niște materiale care să te avanjateze, dacă nu află unde vrei să porți haina respectivă, dacă nu te observă ca atitudine etc.

Ne dorim în bucătărie scaunele furate de la nuntă. Desing Ana-Maria Lungan, Raluca-Pavel - Design your space

Ne dorim în bucătărie scaunele furate de la nuntă. Desing Ana-Maria Lungan, Raluca-Pavel – Design your space

Am mai spus-o și o mai spun: să-ți faci casa înseamnă să te redescoperi, să-ți pui întrebări esențiale despre cine ești, ce-ți place și cine vrei să devii, dar și să te apropii de ai tăi, să fii altruist și să-i lași și pe ceialți să se regăsească acasă, să ții cont de ce le place și ce-i face să se simtă bine. Și da, contează să ai o locuință pe sufletul tău și al familiei tale pentru că un ambient frumos și plăcut te face o persoană mai deschisă, mai luminoasă, împlinită și iubitoare. Când ai o casă frumoasă oferi un mediu de trai frumos și copiilor tăi, care vor purta în memoria și sufletele lor casa părintească, vor vedea lumea pornind de la camera lor, de la casa lor, lucru valabil și pentru părinți. Deci, spune-mi cine ești ca să știu ce amenajare interioară ți se potrivește! Sper că te-am lămurit și că explicațiile mele îți vor fi de folos la oricine ai apela de acum înainte sau dacă vrei să-ți amenajezi fără ajutor specializat locuința. Să știi că am scris totul cu mare drag, cu multă răbdare și cu speranța că-ți va fi de folos!

Ne dorim o locuință unde să avem loc pentru a ne invita prietenii. Apartament Primaverii design Toscu Daniela, Patrascu Madalin, Petre Claudiu

Ne dorim o locuință unde să avem loc pentru a ne invita prietenii. Apartament Primaverii design Toscu Daniela, Patrascu Madalin, Petre Claudiu

Mi-aș dori un dormitor unde să visez că voi călători peste tot în lume. Proiect Refines Urbanes, design Morphoza

Mi-aș dori un dormitor unde să visez că voi călători peste tot în lume. Proiect Refines Urbanes, design Morphoza

Îmi doresc o casă inspirată de romanele lui Jules Verne. Locuință cu design creat de echipa: Vlas Andrei, Racasan-Horea, Maier Alina, Perse Stefan

Mi-am dorit o casă inspirată de romanele lui Jules Verne. Locuință cu design creat de echipa: Vlas Andrei, Racasan-Horea, Maier Alina, Perse Stefan

Copilul nostru își dorește o cameră aerisită, cu locul de birou de unde să nu-ți vadă patul. Casa F, arhitecti Stefan-Alberto Bianco, Lavinia Moraru, Anca Gavrila

Copilul nostru își dorește o cameră aerisită, cu locul de birou de unde să nu-ți vadă patul. Casa F, arhitecti Stefan-Alberto Bianco, Lavinia Moraru, Anca Gavrila

Fetița mea visează să fie ca o prințesă și îi place Elsa. Design Simona Ungureanu

Fetița mea visează să fie ca o prințesă și îi place Elsa. Design Simona Ungureanu

Ne dorim o balustradă mai specială, dar să fie sigură pentru copii. Casa F, arhitecti Stefan-Alberto Bianco, Lavinia Moraru, Anca Gavrila

Ne dorim o balustradă mai specială, dar să fie sigură pentru copii. Casa F, arhitecti Stefan-Alberto Bianco, Lavinia Moraru, Anca Gavrila

Ne dorim o casă de vacanță elegantă ca un chalet. Cabana la munte, design Genoveva Hossu

Ne dorim o casă de vacanță elegantă ca un chalet unde să ne simțim bine și răsfățați alături de prietenii noștri pe care-i vrem alături în vacanțe. Cabana la munte, design Genoveva Hossu

Mai jos: Îmi doresc un apartament artistic, unde să mă simt creativă. Locuință București, design Oana Boghiu
adelaparvu-com-despre-cum-iti-amenajezi-casa-locuinta-bucuresti-design-oana-boghiu

49 Responses to Spune-mi cine ești ca să-ți spun ce amenajare ți se potrivește

  1. Carmen spune:

    Buna Adela. Am achizitionat un parchet foarte colorat si pretentios. Acum nu stim in ce nuante sa amenajam dormitorul…suntem un cuplu tanar si vesel, asta a fost si motivul pt care ne-am gandit la un parchet asa colorat

    • Adela Parvu spune:

      Carmen, păi văd că trebuie să o iau de la capăt cu întrebările 🙂 Nici eu nu știu ce nuanțe vi s-ar potrivi pentru că nu vă cunosc și nu știu ce vă place. În plus nici nu știu nici măcar cum arată parchetul. Dacă ați cumpărat acel parchet sigur v-a plăcut dintr-un motiv anume. Care este acela? Încearcă să răspunzi la întrebările din articol și să-mi trimiți răspunsurile pe mail. Așa îmi dai ocazia să te cunosc și să te pot ajuta.

  2. carmen spune:

    uite si parchetul colorat de la dedeman

  3. madalina spune:

    Carmen,
    Ai citit vreun rand din tot textul de mai sus?

  4. Rodica spune:

    Avem o casuta care s-a transformat pe masura ce s-a construit, s-au adaugat spatii noi dar am incercat sa mentinem linia initiala.

    Stiu ca avem nevoie de un designer care sa vada ansamblul si ma gandeam cum sa-l gasesc si ce sa-i spun ca vrem.

    Articolul tau m-a ajutat foarte mult- este foarte interesant si bine punctat.

    Multumesc ,

  5. Felicia HAncu spune:

    Draga mea, Sigur, ai mare dreptate in ceea ce spui, doar ca.. un om fara educatie de specialitate este lipsit de acel bun simt artistic, sa-i spunem.. asta e o mare problema.
    De exemplu: intr-un living mic, tre aleasa o canapea mica, pastrand proportiile..
    altminteri nu mai ai loc pt altceva.. etc..
    cred ca asta ne lipseste noua, celor fara cunostinte in domeniu..
    iti multumesc pentru ca ne esti alaturi, cu sfaturi si indulgenta!
    Zi minunata! Felicia H

    • Adela Parvu spune:

      Felicia, da e adevărat că nu toată lumea se pricepe, dar nu asta e ideea. Ideea este că de multe ori în viață nu reușim pentru că nu știm să ne formulăm dorințele. Dacă am știi să facem asta, am face primul pas spre a pricepe măcar ceea ce avem nevoie și de ce aveam nevoie.

  6. SIMONA spune:

    Câtă dreptate ai Doamne Dumnezeule!!!Adevărul este ca am fost și eu tentată să îți scriu…dar..man gândit la destul de multe…lucruri…nu mă cunoști. ..nu cunoști casa…nu se pot scrie en 4 rânduri cea ce vrea o persoană și familia…si uite așa. ..te urmăresc. .articol după articol…cu bani putini…visuri mari încercăm de mai mulți ani sa reamenajat un apartament, câteodată nu mai am putere și răbdare. ..dar. ..mergem înainte. .pe deasupra …vrem sa punem bijuterii aduse de acasă. ..făcute de bunica mea (Dacia …județul Brasov)… o ladă de zestre recondiționat și farfurii pictate de acasă …so tablouri cusute de mine….Mulțumim Adela Párvu pentru articole și pentru răbdarea care o ai! Când voi avea casa gata Îți voi trimite poze!

    • Adela Parvu spune:

      Simona, eu răspund cu mare drag și încerc să ajut cât mai mulți oameni, dar mi-e și mie tare greu să scriu ceva fără să am mai multe informații. Am conștiința responsabilității celor scrise. Nu pot să răspund doar ca să bifez încă un mail. Eu chiar îmi doresc să-i ajut pe oameni, dar pentru asta și ei trebuie să mă ajute ca să-i cunosc, măcar prin răspunsul la întrebările enumerate în articol 🙂

  7. Ana spune:

    Salut Adela, ti..am scris in email, am atasat planul casei, care e mai complicat, deoarece bucataria se afla chiar la intrarea in casa, si as vrea o idee cum as putea delimita spatiul bucatariei de intrarea, astfel incit sa fie usor frumos si util. Multumesc.

  8. Cristina spune:

    Esti geniala, altruista, atenta, esti sensibila si darnica cu tot ceea ce ai acumulat in timp, ceea ce putine persoane fac, esti plina de tact si vii cu raspunsuri generoase, ori de cate ori esti rugata sa oferi un sfat, o idee, o sugestie! Multumesc frumos, Adela! Eram tentata sa te rog sa ma ajuti, mai ales ca stam aproape, acum am inteles ce trebuie sa fac cu apartamentul meu! Iti multumesc!

  9. Raluca spune:

    Adela, unde pot fi gasite casutele din lemn decorative, cu acoperis in diverse culori, pe care le-am tot vazut in pozele din articolele tale(in acest articol sunt in baie)? Multumesc.

  10. Bonta Henrietta spune:

    Buna ,Adela ..m ar interesa si pe mine sa schimb ceva la camera mea pentru ca am implinit si eu 18 ani .Ar vrea sa stiu cum se procedeaza ..m ar placea tare mult daca ai trece prin judetul Mures sa ma vizitezi . Imi doresc tare mult o schimbare si nu gasesc in desiger care sa imi placa ..Multumesc ..O seara placuta 🙂

  11. ciobanu georgeta spune:

    Doamna Adela ma uit la emisiune si plang odata cu dv , visez si eu o asa casa pe viitor m am gandit sa reamenajez cate o camera , suntem oameni simpli de ex mi e imi place albul , verdele crud il am in bucatarie in rest toti pereti sunt albi , de ex baieti mei fac baschet si lor trebuie sa le fac camera dar doresc pe termen lung ca ei cresc de , baiatul mare are 12 cel mic 9 paturile as dori suprapuse dar de dim mai mari adica 120 / 2000 de sot ce sa va zic el munceste ptr noi si se chinuie sa nu ne lipseasca nimic in limita bunului simt el este sofer si isi iubeste mult meseria , eu am terminat de curand scoala de asiststente medicale caut de lucru , sincer eu nu stiu ce stil sau ce vreau , vreau ceva simplu sa am si spatiu

    • Adela Parvu spune:

      Georgeta, nici nu trebuie să știi să denumești un stil anume. Dar fă acest exercițiu și răspunde punctual la întrebările din articol. Pentru tine în primul rând. Și ai să vezi că o să-ți fie mai ușor să formulezi ceea ce te interesează.

  12. Stela spune:

    Imi place foarte mult baia prezentata aici. Este foarte luminoasa si pare foarte mare.

  13. Gianina spune:

    De curand am construit o casa dupa un proiect publicat de tine si din pacate la interior nu am pastrat aceeasi cromatica si intampin oarecum probleme, nu stiu ce nuanta de tocarie interioara s-ar potrivii mai bine la parchetul montat deja. Mentionez ca tocaria exterioara este wenghe iar parchetul este stejar rustic( oscilez intre wenghe si nuc).

  14. Gianina spune:

    In foto nuanta parchetului pare mai inchisa

    detrimis

  15. Iulia T spune:

    Toate apartamentele pe care le-am închiriat până acum erau nemobilate, fiindcă am vrut să le pot amenaja eu cum vreau. Când m-am mutat în primul apartament, nu aveam nici o idee despre cum ar trebui să arate și nu aveam decât un pat în dormitor. Ce m-a ajutat foarte mult să descopăr stilul care îmi place a fost să mă uit multă vreme pe reviste online de design interior și site-uri în care erau fotografiate casele oamenilor. Am înțeles că posibilitățile sunt nelimitate, dar am selectat, din tot ce am văzut, doar ce corespunde personalității mele și stilului meu de viață. Recent, le-am făcut părinților mei, care vroiau să refacă câteva camere din casă, cont pe Pinterest și le-am spus ce să caute și au văzut că posibilitățile sunt mai mari decât ce și-a făcut vecina sau ce se găsește la cel mai apropiat magazin. În afară de Pinterest, pe mine m-a inspirat mult acest site cu casele artistilor si oamenilor creativi din intreaga lume: http://www.freundevonfreunden.com/

  16. Flory spune:

    Toti acestia care iti cer sfatul asa direct si fara amanunte este necesar sa se descopere pe ei insisi. Numai asa isi pot defini necesitatea si structura de design. Uneori designerul vibreaza cu clientul si atunci iese ceva extraordinar.

  17. Raluca spune:

    Felicitari si multumesc pentru acest articol! Si eu sunt in curs de amenajare a unui apartament proaspat cumparat si, de ceva vreme deja, urmaresc articole cu amenajari, mi-am facut cont pe Pinterest,etc, dar, uite, pana azi nu m-am gandit si la mine, la noi, la ce vrem de la casa, am strans o gramada de poze cu dormitoare, bucatarii, bai care imi plac, insa deja sunt prea multe. Clar trebuie sa ma gandesc la mine si la ce vreau eu ca sa fac lumina 🙂 Inca o data, multumesc!

  18. Rozi spune:

    Doamne, Adela, cata rabdare poti sa ai si ce dovada de toleranta poti sa dai!! Cu cata diplomatie, fara jigniri si rabufniri! Numai cine nu a trecut vreodata prin ce treci tu cu aceasta problema nu te poate intelege (eu stiu cum e, raspundeam benevol la intrebari pe un site public, rupeam din timpul meu si al copilului, si mi se reprosa ca nu raspund suficient de repede!).
    Te urmaresc tot timpul, te apreciez chiar daca nu-ti spun 🙂 si il rog pe Doamne-Doamne sa-ti dea sanatate si putere sa continui ce-ai inceput si sa ai o viata frumoasa, asa cum ti-o doresti! Multumesc!

  19. Melanie Girardi spune:

    Mulțumim din suflet Adela pentru aprecierea proiectului nostru.

  20. Raluca spune:

    Nu. La cealaltă baie, cu accesorii turcoaz, sunt, pe cada, trei elemente decorative din lemn, care seamana cu niste casute. Le-am mai vazut ori intrun articol de-al Adelei ori in poze din emisiunea Visuri la cheie. Taaare as vrea sa stiu de unde pot fi achiziționate. Mulțumesc.

  21. Mariana spune:

    Buna ziua Adela! Esti un om cu suflet bun, generos si dai dovada de mult bun simt estetic. Eram si eu tentata sa-ti cer sfatul insa articolul de mai sus mi-a fost de un real folos si cu ocazia asta iti multumesc! Fiecare dintre noi avem in minte ce ne place si cum dorim sa fie amenajarea dar ne lipseste increderea ca ceea ce alegem este ok din punct de vedere coloristic si estetic. Multumesc inca o data! Succes si satisfactii pe masura!

    • Adela Parvu spune:

      Mariana, e foarte ușor și pentru mine atunci când primesc mailuri în care oamenii îmi spun ce-și doresc, de ce, ce le place, ce nevoi au și nu știu ce să aleagă. Dar dacă iei exemplele de mesaje pe care le primesc, îți este ușor să înțelegi cât de dificil e să răspund 🙂 De aceea prefer să răspund celor care mă lasă să-i cunosc puțin. Pentru ceilalți mă gândeam să organizez niște sesiuni comune, adică întâlniri în cadrul cărora să răspund direct la dilemele lor, față-n față 🙂

  22. MARIA spune:

    BUNA! la munte ce se potriveste sa pui ca podea la anexe ce se intind pe circa 200m patrati…pe tavan e lambriu din lemn…temelia casei e piatra maturala lustruita…si gardul e din boltari cu fer forjat sus in ce sa-i plachez?

  23. Mioara spune:

    Cat de frumos ai scris! Si da, se vede ca ai pus suflet, altfel nu cred ca poti plange citind o postare despre amenajari (ceea ce am facut). Felicitari pentru ceea ce faci!

  24. Maria spune:

    Draga Adela,

    Ai atat dreptate ca un spatiu trebuie amenajat in functie de cine locuieste acolo.

    Referitor la imaginile de mai sus, eu ma regasesc doar in trei dintre ele,in celelalte sigur nu m-as simti comfortabil.Poate doar daca as aduce modificari.

    Nu degeaba se spune ca si casa te reprezinta.

  25. Pop spune:

    Doamna Adela,citind articolul de mai su imi dau seama ca,chiar nu stiu ce vreau si ce imi place,eu sunt o fire foarte schimbatoare si usor de influentat😐
    Stam de 10 ani in apartent si as achimba tot!Uitamduma la emisiunea visuri la cheie imi doresc de fiecare data altceva.Acum vrem sa renovam livingul si nu avem nici o idee.

  26. Amina spune:

    Buna Adela,
    Eu si sotul meu am achizitionat un apartament si am ales usile si parchetul de o culoare inchisa iar acum nu prea stiu ce fel de mobilier sa aleg unde pot sa gasesc emailu tau sa iti trimit poze si sa imi spui o parere.

  27. Anca Păcurariu spune:

    Bună ziua Adela,
    Felicitări pentru ceea ce faci. Ești o sursă de inspirație și deși nu ne cunoaștem am impresia că ne știm de când lumea.
    Am un apartament de 2 camere( 65mp) într-o casă, de la 1870,cu 40 de apartamente pe care aș vrea să-l reamenajez. Încerc să răspund la întrebările de mai sus :nu-mi place că nu am loc pentru toate cărțile – cam 1500-, că geamurile se deschid spre exterior și astfel sunt mai greu de curățat, că nu am suficientă lumină în camera aflată pe nord, că baia e aprox. în centrul casei și nu poate fi mutată, că mobilă e multă și veche, , dar îmi place să citesc, să lenevesc în weekend, să mă bucur de prezența prietenilor, să bricolez mici lucruri. Aș dori să am mai multă lumină în apartament și un loc în care să pot lucra mici proiecte care să nu fie ăn dormitor sau în living. Dacă nu am bani suficienți pentru toate etapele reamenajării aș putea să le fac pe rând , sau la final costurile vor fi mai mari ?
    Mulțumesc mult și îți doresc spor și voie bună.
    Anca Păcurariu

    • Adela Parvu spune:

      Este mai dificil să faci pe rând o amenajare și să-ți iasă în final coerentă. Ceea ce ai putea face în etape, dar pe baza unui proiect, ar fi așa: 1.instalațiile schimbate, finisajele înlocuite, tâmplăria înlocuită. 2. Mobilare 3. Montare corpuri de iluminat 4.Decorare. Și mă refer la etape în întreg apartamentul. După ce ai făcut partea grea de instalații, finisaje și tâmplărie, poți ulterior să mobilezi pe rând camerele, dar să te apuci să amenajezi pe rând camerele este foarte greu și se lasă cu multe daune.

  28. Anca Păcurariu spune:

    Stimată Adela Pîrvu,
    Mulțumesc mult pentru răspuns.Eu m-am gândit să fac un proiect de design, apoi să refac instalația electrică. Următoarele etape eu le-am comprimat și mi s-au părut mai greu de realizat.În varianta pe care mi-ai prezentat-o este mai ușor de realizat . Voi încerca să să le parcurg pe rând.
    Mulțumesc încă o dată și spor în tot ceea ce faci.
    Anca Păcurariu

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *