Foto Fatada Anului

In Idei pentru acasa

Subsolul, terasa și holurile blocului sunt în grija tuturor proprietarilor care locuiesc în bloc

Înainte de toate vreau să punctez faptul că noi suntem cetățenii unui Stat de drept, ceea ce înseamnă că toți cetățenii acestei țări se ghidează și se supun legilor țării. Una dintre obligațiile noastre ca cetățeni este să cunoaștem legile. Pentru că ele sunt foarte multe, putem apela la consiliere juridică din partea avocaților, notarilor, juriștilor, dar de asemenea, putem consulta legile care sunt publicate în Monitorul Oficial. Practic, atunci când nu știm unde să ne găsim dreptatea sau nu știm cum se procedează în anumite situații, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să căutăm legea care reglementează aspectul respectiv.

După prezentarea cazului de la Fetești în emisiunea Visuri la Cheie, tot mai mulți oameni au întrebat despre cui revine responsabilitatea îngrijirii subsolurilor, teraselor și holurilor blocurilor. Ei bine, toate aceste aspecte sunt reglementate în Legea nr.230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari. Am citit legea, dar am consultat și un avocat specializat pe real estate, domnul Dan Borbely de la biroul de avocatură Tuca, Zbârcea și Asociații, pentru a afla mai multe lucruri despre situațiile în care trebuie administrate bunurile comune ale unei clădiri. Dar hai să-ți spun mai multe.

În cazul în care locuim la bloc trebuie să știm despre Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Eu am citit-o, dar te invit și pe tine să o citești cu mare atenție. Am să-ți spun doar câteva lucruri importante, fără să mă cramponez de termeni de specialitate. Primul este acela că orice grup de oameni care locuiesc într-o clădire de locuințe colective, blocuri trebuie să se organizeze juridic într-o Asociație de Proprietari. Este suficient ca jumătate plus unu dintre proprietari să semeneze actul prin care se constituie asociația (statutul asociației, care este foarte important și care se schimbă greu odată ce a fost redactat și înregistrat la Judecătoria dn circumscripția teritorială aferentă Asociației), dar în urma înființării ei toți proprietarii și locatarii (chiriașii) se supun hotărârilor luate de către Comitetul Asociației de Proprietari.

Practic, în ședințele Asociației se hotărăște ce trebuie făcut cu bunurile comune ale clădirii, dar de asemenea și contractele pe care Asociația le încheie cu diverși furnizori de servicii. Proprietarii trebuie să se organizez într-o formă juridică, adică Asociație pentru că toate plățile către serviciul de salubritate, către furnizorul de căldură, către furnizorul de gaze etc. se fac legal pe bază de contracte și facturi. Totul trebuie să fie transparent și doveditor cu acte în privința cheltuielilor și a administrării bunurilor comune.

Punctual, în ceea ce privește întreținerea subsolurilor, teraselor, holurilor, țevilor comune care traversează clădirea și locuințele, a zidurilor, a fațadei, a casei scărilor, a ghenelor, deci tot ce ține de bunurile comune intră în atribuția Asociației de Proprietari. Dacă există o problemă, spre exemplu cu subsolul, unul dintre proprietari, care este direct afectat, poate cere convocarea unei ședințe. Acest lucru se face în scris, ca să existe dovezi, și această cerere trebuie înregistrată în evidența pe care o țin Președintele de bloc și Administratorul blocului. În ședință se hotărăște ce este de făcut, procedura o stabilesc cei aflați în ședință, după care se redactează un document ce este adus la cunoștința celorlalți proprietari, care nu au participat la ședință. Nu există ca o problemă legată de subsol, terasă, casa scărilor, lift etc. să nu se rezolve pentru că nu dorește cineva. Ele sunt considerate bunuri comune și intră exclusiv în atribuția Asociației de Proprietari.

Conform Art. 16. – (1) din Legea nr.230 – Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri.

Dacă există probleme, cum ar fi împotrivirea unor proprietari de a participa cu sume egale pentru reparații, ei pot fi acționați în instanță conform articolului de mai jos:

Art. 18. – În cazurile în care, în clădirile de locuinţe, unul dintre proprietari sau chiriaşi împiedică, cu bună-ştiinţă şi sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalţi proprietari sau chiriaşi, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanţei să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum şi plata daunelor.

De asemenea, proprietarii de rea credință pot fi penalizați conform hotărârilor luate în adunarea Asociației de Proprietari (vezi AICI un articol cum se stabilesc penalizările). Avocatul Dan Borbely spune că hotărârile luate în cadrul adunărilor Asociației de Proprietari, indiferent că au participat doar o parte dintre proprietari, sunt OBLIGATORII PENTRU TOȚI (vezi alianiatul 24 paragraful (4) din Legea 230). Cine nu respectă aceste hotărâri ale adunării generale a Asociației de Proprietari încalcă efectiv legea. Există și o procedură simplificată prin care o Asociație de Proprietari poate executa proprietarii de rea credință (sau pe cei care susțin, că nu au bani) pentru plata datorată reparației sau întreținerii bunurilor comune sau pentru neplata facturilor la întreținere.

Primăria nu intervine în problemele ce țin de reparațiile și întreținerea unui bloc, decât în măsura în care trebuie să dea avize sau autorizație de construire. Spre exemplu, dacă o clădire de bloc este situată într-o zonă specială, de patrimoniu sau de protecție (naturală, militară), atunci poate interveni prin indicarea modului în care se pot executa anumite lucrări, dar nu susține financiar aceste lucrări. Sunt susținute financiar lucrările prin programe guvernamentale speciale sau prin programe de fonduri europene, cum sunt în unele orașele cele de reabilitare termică sau de consolidare a clădirilor ce prezintă risc seismic.

Cert este că Asociația de Proprietari are libertatea de-a decide forma prin care face lucrările de reparații și de întreținere (dacă organizează sau nu concurs de oferte, dacă face selecția constructorilor pe baza recomandărilor etc), dar este obligată să le facă, adică toți trebuie să contribuie pentru plata diverselor servicii. De asemenea, orice proprietari poate cere în scris evidența plăților și cheltuielilor dintr-o asociație, adică poate cere să fie informat despre sumele adunate la comun și cum sunt ele repartizate. Trebuie să citești cu atenție legea să înțelegi importanța sedințelor (adunărilor) Asociației de Proprietari din care faci parte și să-ți găsești dreptatea cu legea în mână, nu cu certuri, ci cu dezbateri în litera legii.

Vreau să punctez în final faptul că subsolurile și terasele degradate, la fel ca și fațadele clădirilor îi afectează pe toți proprietarii. Spre exemplu, infiltrațiile de la subsol sunt vizibile la parter, dar prin pereți umezeala se infiltrează până la ultimul etaj. Problema este că această umezeală ajunge la ultimul etaj, dar nu se vede, ci macină exact ceea ce contează mai mult: structura de rezistență a blocului, respectiv ruginește armătură de fier din beton. De asemenea, un subsol inundat afectează fundația clădirii, ceea ce face ca la un cutremur clădirea să prezinte un risc foarte ridicat de a se prăbuși. Aceste degradări, pornind de la terasă în jos, sunt la fel de nocive pentru toți locatarii, chiar dacă la unele etaje nu se vede, asta nu înseamnă că nu sunt afectate zidurile. Deci, în final, îți spun să nu uiți că ești cetățean și ca cetățean ești obligat să respecți legea! Dacă ai întrebări specifice pe tema Asociațiilor de Proprietari  te sfătuiesc să intri pe forumul avocatnet.ro unde avocați specializați îți pot răspunde la întrebări și unde vei găsi deja multe răspunsuri la problemele ce țin de funcționarea acestor asociații. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

18 raspunsuri pentru Subsolul, terasa și holurile blocului sunt în grija tuturor proprietarilor care locuiesc în bloc

  1. Marina spune:

    Da ADELA , chiar daca nu cunosti legea ar trebui sa fie un lucru de bun simt , ca tu locatar al unui bloc sa te ingrijesti de spatiile comune, subsol, terasa, scara, ghena etc, mai ales ca e in joc sanatatea ta dar si integritatea spatiului de locuit.Am urmarit emisiunea de miercuri si am ramas siderata, cand am vazut in ce conditii traiau locatarii acelui bloc.Nu se poate asa ceva, sunt convinsa ca tot blocul era afectat de mucegai si umezeala, stiu unii vor spune ca saracia, ca nu au avut bani sa reabiliteze, eu spun NESIMTIREA.Daca renuntau cateva luni la bautura si tigari sunt sigura ca strangeau suma necesara achizitionari materialelor, apoi cativa barbati priceputi , dintre locatari, puteau face singuri lucrarile in subsol, chiar si fatada blocului cu polistiren o puteau face singuri dupa ce-si luau autorizatiile de la primarie, dar se pare ca e mai usor sa ateptam sa ne faca altii, iar noi sa ne plangem si sa cersim ajutor.Ma intreb si te intreb, cati din cei care stateau cu bratele incrucisate in fata blocului s-au oferit sa ajute echipa voastra la reabilitarea subsolului??Sau doar au stat acolo, multumiti ca le faceti voi treaba,in acelasi timp rosi de invidie pentru norocul care a dat peste familia pompierului erou pt. ca ii reabilitati apartamentul???? Cateodata nu mai recunosc tara in care traiesc, nu mai recunosc oamenii din ea, am senzatia ca visez, ca nu vad bine, ca sunt eu defecta, cand vad atata delasare, atat de putin spirit civic, atata lene,atat de putina solidaritate, vad lipsa de initiativa, intr-un cuvant, vad multa, multa NESIMTIRE.Asteptam totul de la autoritati, sa ne faca altii, sa ne dea altii, noi suntem saraci si ne complacem sa fim asa, parca ne-am facut un titlu de glorie din asta, suntem saraci si amarati si nu facem nimic sa schimbam asta, vegetam in mocirla noastra.Cum am devenit asa legume, ce ne-a schimbat?????

    • Maria spune:

      Marina,perfect de acord cu tine,…suntem un popor de indolenti,lenesi dar cu mofturi si multe drepturi,fara obligatii! Mai deunazi am auzit murmurul multimii din zonele inundate,”Presedintele se plimba pe munte in loc sa vina la noi!”,si ce sa fac daca vine,diguri,asanari??? ..banii intra in buzunarul fara fund al autoritatilor incompetente!!!

  2. Cristina spune:

    Eu locuiesc momentan in apartamentul mamei, la et 10. Blocul are acoperis cu placi de azbociment, facut acum 15-16 ani, si are probleme.
    Am fost la administrator cu o cerere in dublu exemplar, ca sa ia masuri in legatura cu placile zburate si crapaturi din acoperis. Dupa doua luni a reusit sa puna doua placi, dar nu a rezolvat toata problema.
    In acest timp am stat cu vase pe alocuri, in perioada ploioasa Eu vreau foarte mult sa punem toti locatarii si sa schimbam acoperisul, sa schimbam placile de azbociment, dar este o mentalitate, nu prea am cu cine discuta.
    Administratora a zis ca facem o sedinta de pe la inceputul lui septembrie si nimic la orizont. Ea spera la reabilitarea blocului din partea primariei.
    Apartamentul parintesc arata ingrozitor si nu putem schimba nimic pana nu rezolvam acoperisul.
    Ca sa nu mai lungesc vorba cu oful meu, multumesc pentru acest articol. Aveam nevoie sa citesc despre asa ceva. O zi frumoasa

    • Mihaela spune:

      Buna Cristina,
      Parca as fi scris eu. Doar ca apartamentul este al nostru, nu al parintilor. Si ceva reparatii minore am facut tot noi, pe banii nostri.
      ntrebarea este CUM ii poti obliga pe toti sa contribuie? Exista vreo cale, exceptand actionarea in instanta?

  3. Moise Cornelia spune:

    legea face referire la scară,subsol,terasă.Mai exact,la care terasă face referire,că în zona în care locuiesc eu terasa e BALCONUL apartamentului.

    • Adela Parvu spune:

      Cornelia, terasa acoperișului despre asta e vorba. I se spune terasă pentru că este o zonă de circulație și poate fi folosită în cazuri de urgență sau calamități naturale, cum ar fi spre exemplu inundațiile, când oamenii se pot refugia pe terasă.

  4. o femeie spune:

    Am citit si articolul celalalt de la Fetesti si acum inteleg nevoia articolului asta.
    Legile sunt legi, chiar daca nu toti suntem de acord cu ele, legile sunt facute spre binele majoritatii.

  5. Eugenia Gheorghe spune:

    Va urmaresc cu mult drag de la prima editie Visuri la cheie. Despre cat sunteti de minunati si extraordinari nu cred ca mai este nevoie sa o spun. Dupa reabilitarea apartamentului situate la parter din Fetesti, mi-am pus intrebarea: cum pot sa scap si eu de mucegai si igrasie. Locuiesc impreuna cu baiatul meu intr-un apartament la parter, am rezolvat problema subsolului in sensul ca am schimbat conductele de evacuare si cele de termoficare. In subsol nu este apa, nu miroase urat, cu toate astea in sezonul rece incepe sa apara condens pe parchet de-a lungul zidurilor, apoi peretele se uda si se acopera cu mucegai. Am inteles ca s-a facut izolatie in subsolul apartamentuui din Fetesti. Te-as ruga din suflet daca poti sa imi scrii cum s-a realizat, pentru ca asta cred ca trebuie sa fac si eu. Blocul este izolat pe exterior, izolatie facuta acum 4 ani. Am izolat peretii si pe interior dar se face igrasie pe sub izolatie. Nu stiu ce trebuie sa mai fac ca sa scap de mucegaiul din casa.
    Sper din tot sufletul sa-mi raspunzi.
    Cu drag,
    Eugenia

  6. Alina V spune:

    Buna ziua,

    Placa din fata balconului meu sta sa cada. Presedintele asociatiei de proprietari imi spune ca este obligatia mea sa remediez problema, iar eu consider ca aceasta placa face parte din fatada blocului. Nu stiu cum sa procedez, nu gasesc o definitie a termenului de „fatada” (dl. presedinte imi spune ca se refera la tencuiala)si nu stiu cum ar trebui sa procedez pentru a rezolva aceasta problema.
    Va rog sa ma ajutati!
    Multumesc !

  7. Luca spune:

    Buna dimineata locuesc intr-un bloc cu 4 etaje sa facut reparatii la acoperis la et 4 blocul nu este mansardat sa facut adunare generala si nu au semnat decit 4 vecini ca sunt deacord ni sa cerut cite 300 roni la inceput apoi sa ajus la 650 roni noi propietarii am iar noua locatarilor nu ni sa prezentat nici o firma pt lucrari sa adus o firma care nu a facut lucrari de calitate iar noua ni sa inpus suma acceptata si hotarita de asociatie mentionez ca eu locuesc la parter in subsol nu mai avem nici o teava cu caldura iar caldura din casa si frigul din subsol face condens iar in casa am tot tinpul un grad mare de umezeala eu nu am aceleasi drepturi ca cel de la et 4 multumesc o zi buna

  8. Melania spune:

    Buna ziua, daca va spun ca administratorul blocului în care locuiesc a încasat a ul trecut in august cred, suma de 8.000 lei de la 2 scari de bloc si nu a făcut nici o reparație, de igienizare nici nu poate fi vorba! I am cerut in nenumarate randuri sa deschida usa de la subsol pe care a pus lacat si m am izbit de refuzul lui, spunându mi ca cine sunt eu sa l trag eu pe el la răspundere!!!

Lasă un răspuns la Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *