adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-2

In Case, Design Interior

Casă acoperită de pământ și vegetație

De fiecare dată când apare un nou tip de locuințe e semn că există anumite nevoie la care acesta răspunde. O casă sub pământ îți poate sugera ceva întunecat, ca pe vremea când oamenii locuiau în peșteri, dar nu e ceva de genul acesta. Astfel de locuințe au apărut ca necesitate în zonele aride de pe glob, unde vara, din cauza temperaturilor ridicate se produc incendii spontane de vegetație, cum ar fi în Arizona, SUA sau în Australia. Ei bine, arhitecții și inginerii din aceste țări s-au gândit la o altfel de arhitectură, una care să se fie camuflată în peisaj, dar și una care să asigure protecția bunurilor și integritatea casei la o astfel de catastrofă naturală. Am ales să-ți prezint azi o astfel de casă, surprinsă de către redactorii de la The Design Files, în care trăiește o familie compusă din trei persoane, doi părinți și fetița lor, proprietari care pot să ne spună, după patru ani de locuire într-o astfel de casă, care ar fi beneficiile pentru ei, în afară de protecția contra incendiilor. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-3
Actualii proprietarii ai casei construită sub pământ în anii 80, care au modernizat complet locuința

Casa pe care o vezi în imagini este prima locuință pe care și-au permis-o Sarah Collins și Justin Kennedy. Ei nu s-au gândit neapărat la o casă sub pământ, dar când au găsit-o ca fiind de vânzare, fiind construită în anii 1980, și și-au făcut calculele cât i-ar costa un credit ipotecar ca să o achiziționeze, au ajuns la concluzia că rata ar fi mult mai mică decât chiria. Așa că au făcut acest pas și a cumpărat casa din zona Belgrave, Australia, un loc unde incendiile spontare sunt frecvente. I-a atras forma neobișnuită a casei și a luminozității ei neașteptată. Casele de acest gen au fost construite în Australia începând cu anii 80, după un incediu catastrofal. Dacă inițial s-a încercat cu beton, adică o structură solidă peste care se vine cu un strat de circa 1,5 metri de sol, acum există structuri metalice care pot fi asamblate în doar două zile, față de două luni cât durează uscarea betonului.

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-16
Fotografia în care se vede casa imediat după ce a fost finalizată în anii 1980

Da, stratul de sol care acoperă casa în întregime are mai mult decât rol de protecție contra incendiilor. Este și un excelent izolator termic. Astfel, vara, în condițiile clinei din Australia, când afară sunt peste 40 de grade Celsius, la interior sunt maximum 22-23. De aceea cuplul a hotărât să nu instalaze nici un fel de aparatură de aer condiționat. Protecția termică există și invers, adică atunci când e rece și vânt afară, la interior e foarte plăcut, casa beneficiind de transferul căldurii înmagazinată în timp de către pământ.

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-1
Intrarea în casă, așa cum arată acum după renovarea făcută în urmă cu patru ani de către noii proprietari

După ce au cumpărat casa, cei doi au renovat-o, schimbând ferestrele, adăugând încă o baie și reconfigurând la interior ambientul casei. Toate suprafețele vitrate sunt generoase, de o parte și de alta a casei, ceea ce asigură lumină naturală din plin la interior. Dacă ai vedea doar imaginile de la interior, nici nu ți-ai da seama că este o casă îngropată într-un deal. Pe lângă casă, proprietarii au amenajat și grădina, partea din spate, unde au nivelat terenul, evident cu ajutorul unor firme specializate, și și-au creat locșoare de stat afară. Casa nu este mare, dar cu cele trei dormitoare, două băi, bucătărie și living, au tot ce le trebuie. Cele mai mari beneficii le-au simțit la partea de facturi lunare, căci consumul de energie este foarte mic, dar și pe partea de mediu sănătos pentru că nefolosind, spre exemplu, aer condiționat, nu au probleme de sănătate.

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-4
Fațadele care includ noua tâmplărie sunt protejate cu panouri metalice ingifuge, care apără locuința în cazul incendiilor spontane

Cât despre incendiile spontane, sigurele lucruri care ar putea arde ar fi exact cele de la interior. Dar casa este practic camuflată cu pâmânt în cea mai mare paret a ei. În zona zidurilor care includ tâmplăriile, pereții sunt protejați cu panouri metalice ignifuge, deci e suficient să închidă totul, iar casa lor este în siguranță. O casă interesantă și un concept diferit, care răspunde de fapt la o nevoie legată de climă. Și la noi în țară s-a construit așa ceva, ți-am scris despre casa bordei, pe care proprietarul din Olănești a construit-o pentru a fi protejat de cutremure, dar care spunea și el că are beneficii legate de izolație. Cert este că grație acestor oameni, care au curajul să iasă din sfera obișnuitului, aflăm despre soluții inedite și putem lua în considerare și alte variante pentru casele noastre. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-9

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-8

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-5

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-7

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-6

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-10

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-15

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-11

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-12

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-13

adelaparvu-com-despre-casa-sub-pamant-belgrave-australia-foto-annette-obrien-14
Foto: The Design Files/ Annette-O’Brien

4 raspunsuri pentru Casă acoperită de pământ și vegetație

  1. Mihai spune:

    Interesanta ideea pentru zona respectiva.

    Dar ce se intampla cu mucegaiul? Nu apare?

  2. Flory spune:

    E o zona prea arida, uscata astfel incat mucegaiul nu prea apare. Pentru mine doar senzatia ca stau sub pamant e bizara. Si sa ne gandim ca trebuie incalzita permanent.

  3. Drumea Ilie spune:

    INGENIOASA IDEEA DE CASA SUB PAMINT.

  4. o femeie spune:

    La citit doar titlul prima emotie a fost legat de mucegai si ploi si inundatii. Dar cum in Australia sunt zone unde ploua de 10-20 ori pe an, nu mai vad nici macar deranjant lipsa luminii naturale, timpul petrecut afara fiind posibil tot anul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *