adelaparvu-com-despre-calendarul-targurilor-2017

In In trend

Calendarul târgurilor de design în 2017

Târgurile și evenimentele dedicate designului sunt locuri în care vizual înveți foarte multe în acest domeniu. Mai nou, târgurile nu sunt doar locuri comerciale unde se fac afaceri, ci și adevărate surse pentru lansarea de noi trenduri. Organizatorii expozițiilor de top fac eforturi în acest sens de a angaja designeri, de a coopta cei mai talentați trendsetteri pentru a contura tendințele din această arie frumoasă legată de locuință și design de obiect. Este unul dintre motivele pentru care cei care activează în domeniul amenjărilor interioare, dar și pasionații de design interior merită să știe care sunt cele mai importante târguri de profil europene și de la noi din țară. Așa că am pregătit mai jos o listă a principalelor astfel de evenimente și o scurtă descriere pentru fiecare, astfel încât să-ți poți organiza calendarul acestui an ori să fii pe fază în cazul în care vizitezi principalele orașe europene ce găzduiesc târguri de profil. La finalul articolului ai și un tabel pe care-l poți salva ca să-ți fie mai ușor să urmărești perioada și locul de desfășurare al târgurilor.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-heimtextil-2017-poster

HEIMTEXTIL, Frankfurt, 10-13.01.2017
Cel mai important târg din industria textilelor destinate interioarelor reunește cei mai cunoscuți și profilici producători internaționali, alături de designeri consacrați în domeniu designului interior plus tinere talente. Târgul, fiind și primul din seria de evenimente de la începutul anului, dă tonul în materie de trenduri. An de an, o echipă de experți este formată pentru a crea și a etala noile tendințe în materie de textile destinate interioarelor. Indiferent că ești furnizor de materiale, designer de interior, artist vizual, acest târg merită vizitat pentru spectacolul de culoare, inovație și tehnologie pe care-l oferă.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-imm-cologne-2017-poster
IMM COLOGNE, Koln, 16-22.01.2017
Primul târg al anului dedicat mobilierului, dar și pieselor de design debutează la Koln, unde peste 1200 de companii din peste 50 de țări își expun noutățile. În cadrul târgului va fi o secțiune specială dedicată bucătăriilor, dar și una unde covoarele sunt afișate ca principale obiecte decorative în spațiile contemporane. În cadrul IMM Cologne, una dintre atracții este Das Haus, un pavilion unde în fiecare an este invitat câteun designer talentat pentru a-și expune viziunea proprie legată de spațiul locuibil. În 2017, americanul Todd Bracher este invitat să amenajeze casa viitorului, practic să ne arate cum consideră el că oamenii ar dori să trăiască în propriile locuințe. Pure Talent este o altă secțiune deosebită a târgului, căci aici sunt pezenți tineri studenți și tineri designeri invitați să-și prezinte creațiile în materie de design de mobilier, un concurs care e menit să scoată în prim plan cele mai creative și proaspete nume din industrie.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017maison-et-objet-2017-ianuarie
MAISON ET OBJET, Paris, 20-24.01.2017 și 8-12.09.2017
Unul din târgurile de referință pentru decorațiuni, obiecte decorative și design de obiect, Maison & Objet are două ediții anuale, prima în ianuarie, a doua în septembrie. Pe lângă o mulțime de expozanți mai exclusiviști, căci nu oricine e primit să expună la Paris, sunt organizate numeroase evenimente care facilitează schimbul de idei, întâlniri cu specialiști din domeniu și seminarii cu designeri în vogă. De asemenea, târgul are o secțiune dedicată trendurilor reliefate cu ajutorul unor designeri talentați. Focusul este și pe promovarea designului francez, dar în acest an, la ediția din ianuarie sunt invitați speciali din Marea Britanie.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-stockholm-fair-2017
STOCKHOLM FURNITURE FAIR, Stockholm, 7-11.02.2017
Da, designul scandinav este în mare vogă, iar la târgul din capitala Suediei este cel mai bun loc pentru a vedea acest gen de design la el acasă. Peste 700 de companii își vor expune piesele de mobilă, design și iluminat, iar pe perioada târgului sunt organizate expoziții tematice de referință în privința trendurilor la fel ca și cele dedicate tinerelor talente. Un târg de mai mică anvergură în comparație cu altele, dar unde cu siguranță poți descoperi branduri necunoscute încă la noi și idei care-ți vor provoca imaginația.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-ambiente-frankfurt-2017-poster
AMBIENTE, Frankfurt, 10-14.02.2017
Un târg de referință pentru obiectele decorative, de uz caznic și electrocasnice mici, unde producători din peste 50 de țări își expun piesele pentru a veni în întâmpinarea retailerilor, dar și a celor din domeniul HoReCa. Pe lângă secțiunile dedicate casei există și unele cu tematică destinată domeniului modei, adică bijuterii și accesorii. Există trei mari sectoare ale târgului Dining, Giving, Living tematici generale sub umbrela cărora se află o mare varietate de produse.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-cevisama-2017-poster
CEVISAMA, Valencia, 20-24.02.2017
Pentru cei care vor să se pună la curent cu cele mai noi finisaje și metode de dotare a băilor și bucătărilor, acest târg nu trebuie să lipsească din agendă. De ce? Pentru că Spania este una dintre țările cu tradiție în producția de ceramică. La acest eveniment sunt prezenți cei mai importanți producători de ceramică arhitecturală, de piatră naturală, obiecte sanitare, dar și materii prime destinate producerii de finisaje, precum și utilaje de ultimă oră din domeniu.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-ish_-2017-poster
ISH, Frankfurt, 14-18.03.2017
Acest târg se ține o dată la doi ani, în anii cu număr impar, și este unul la care sunt prezenți în special producătorii care aduc inovații notabile în partea de dotări pentru construcții, de la obiecte sanitare, instalații sanitare la materiale de construcții, sisteme care generează energie, aer condiționat precum și tehnologii de energii regenerabile. Este un târg de la care n-ar trebui să lipsească inginerii în construcții și arhitecții pentru că aici sunt prezentate la standuri și explicate modurile de funcționare, de fixare sau punere în operă a unor soluții cu adevărat ingenioase. Partea pentru amenajarea băilor este una extinsă, la fel ca și cea dedicată instalațiilor termice (calorifere de design și nu numai) și de climatizare.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-ambient-expo-2017-poster
AMBIENT EXPO, Bucuresti, 23-26.03.2017
Târgul de primăvară, tradițional deja la noi în țară, va reuni producători și furnizori de soluții pentru dotarea casei și grădinii, materiale de construcție și finisaje, tâmplării, dar și dotări și mobilier pentru interior. Este cel mai important târg de la noi unde sunt prezenți atât producători români, cât și importatori și companii din străinătate.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-isaloni-2017-poster
ISALONI, Milano, 4-9.04.2017
Pentru designeri, arhitecți și iubitorii de design acest târg este cel de referință, căci reunește cele mai importante branduri din domeniul designului de mobilier. Pe lângă exponatele de top, ceea ce impresionează la acest târg, unde pavilioanele sunt tematice pe stiluri de design, sunt amenajările de standuri, plus o mulțime de evenimente care au loc în afara complexului expozițional. Anul acesta pe lângă Salone del Mobile va fi și ediția dedicată corpurilor de iluminat Euroluce și de asemenea cea dedicată mobilării spațiilor de birouri Ufficio și accesorilor pentru decorarea casei. Aceste ediții sunt o dată la doi ani alternate cu cele pentru bucătării. Un alt motiv pentru care merită vizitat târgul este Salone Satellite care reunește cei mai talentați tineri designeri ai momentului, locul de unde se lansează noi produse și de unde se poate întrevedea viitorul în materie de design de produs.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-rdw

ROMANIAN DESIGN WEEK, București, mai 2017
Cel mai de anvergură eveniment dedicat designului românesc, RDW pe scurt, este un eveniment de referință pentru toți pasionații de design de la noi din țară. Încă nu s-a anunțat data exactă pentru 2017, dar sper ca în curând să o aflăm. Timp de o săptămână, în mai multe locuri din București, sunt organizate o serie de expoziții tematice din sfera designului de obiect și arhitecturii, dar și din cea a modei și grafic designului. Pe lângă creatori români, în expozițiile organizate în săptămâna designului românesc, sunt și saloane pentru invitați din afara țării, evenimentul dorindu-se a fi o punte de legătură între creatorii autohtoni și cei de peste hotare.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-bife-sim-2017-poster

BIFE-SIM, București,13-17.09.2017
Cel mai important târg de mobilă de la noi își deschide porțile în debutul toamnei, unde, de la an la an, se vede o evoluție în materie de design a principalilor producători români de mobilă. Pe lângă standurile cu piese contemporane create de designeri români sunt prezenți și cei cu mobilă clasică, la fel ca și un pavilion special dedicat bucătăriilor și dotărilor acestora. Pe lângă producătorii de mobilă expun și cei cu utilaje dedicate fabricării mobilei, cei cu accesorii pentru mobilă sau producătorii de materiale dedicate industriei.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-london-design-festival
LONDON DESIGN FESTIVAL, Londra, 16-24.09.2017
100% LONDON DESIGN, Londra, 20-23.09.2017
Timp de o săptâmână capitala Marii Britanii devine capitala designului și o serie de evenimente, printre care cel dedicat numelor grele și tinerilor debutanți, adică 100% London design, au loc pe parcursul desfășurării acestei sărbători de celebrare a frumosului funcțional. Pe parcursul derulării festivalului au loc o serie de expoziții tematice din sfera arhitecturii, designului de obiect, designului digital și al designului de interior, la care greu poți ajunge pentru a le bifa pe toate. Așa că merită să te documentezi cu atenție din timp ca să vezi unde ai vrea să ajungi, la ce expoziție și să-ți alegi foarte bine tema. În caz contrar, nu vei vedea ceea ce e cu adevărat inovator.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-cersaie-2017-poster
CERSAIE, Bologna, 25-29.09.2017
Unul din tîrgurile de top din domeniul amenăjării băilor, dar și al placărilor, de asemenea și cu secțiune dedicată șemineurilor și instalațiilor sanitare, târgul din renumitul oraș universitar italian trebuie să fie pe agenda celor pasionați de amenajări interioare. Aici sunt lansate în cea mai mare parte noutățile producătorilor italieni recunoscuți pentru colaborările lor cu nume sonore ale desigului italian. Pe lângă produse, târgul merită vizitat datorită modului de ambientare al standurilor, care, cu siguranță, te vor inspira. În plus, dacă îți mai rămâne timp, Bologna chiar este un oraș fascinant, cu o istorie impresionantă, a cărui atmosferă merită simțită.

adelaparvu-com-despre-targuri-de-design-2017-ddw
DUTCH DESIGN WEEK, Eindhoven, 21-29.10.2017
Mari maeștri într-ale designului, olandezii pregătesc an de an un festival în care sunt reunite peste 2000 de piese de design semnate de către cunoscuți designeri, dar și tinere talente. În orașul din sudul Olandei, unde la sfârșit de secol XIX a înflorit industria iluminatului și electronicii, și unde este una dintre cele mai apreciate academii de design din lume (Design Academy), este găzduit acest eveniment de amploare. Pe parcursul festivalului sunt organizate zeci de expoziții în care iubitorii de design pot vedea cu ochii lor piese de design noi și inovatoare, alături de artă contemporană și instalații spectaculoase. De asemenea, în cadrul festivalului sunt decernate premii importante și sunt prezenți designeri de top pe care-i poți întâlni la fața locului.

heimtextil.messefrankfurt.com10-13 .01. 2017 HEIMTEXTIL, Frankfurt
www.imm-cologne.com16-22 . 01 .2017
IMM COLOGNE, Koln
www.maison-objet.com20-24 .01. 2017
MAISON ET OBJET, Paris
www.stockholmfurniturefair.com7-11 .02. 2017
STOCKHOLM FURNITURE FAIR, Stockholm
ambiente.messefrankfurt.com10-14 .02. 2017
AMBIENTE, Frankfurt
cevisama.feriavalencia.com20-24. 02. 2017
CEVISAMA, Valencia
ish.messefrankfurt.com14-18 .03. 2017
ISH, Frankfurt
www.ambient-expo.ro23-26 .03. 2017
AMBIENT EXPO, Bucuresti
www.salonemilano.it4-9 .04. 2017
ISALONI, Milano
www.institute.romai 2017
ROMANIAN DESIGN WEEK, Bucuresti
www.maison-objet.com8-12 .09. 2017
MAISON & OBJET, Paris
www.bife-sim.ro13-17 .09. 2017
BIFE-SIM, Bucuresti
www.londondesignfestival.com16-24 .09. 2017
LONDON DESIGN FESTIVAL, Londra
www.100percentdesign.co.uk20-23 .09. 2017
100% LONDON DESIGN, Londra
www.cersaie.it25-29 .09. 2017
CERSAIE, Bologna
www.ddw.nl21-29 .10. 2017
DUTCH DESIGN WEEK, Eindhoven

adelaparvu-com-despre-calendarul-targurilor-2017

2 raspunsuri pentru Calendarul târgurilor de design în 2017

  1. Maria Didina Ardelean spune:

    La multi ani Adela!
    Mi-au lipsit e-mail-urile tale,dar m-am gandit ca poate esti in vacanta 🙂

    • Adela Parvu spune:

      La mulți ani Maria! Da, mi-am încărcat bateriile, mi-am făcut timp pentru familie și prieteni pentru că nu prea am stat cu ei anul trecut, iar anul acesta se prefigurează la fel de încărcat 🙂

Lasă un răspuns la Adela Parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *