adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (2)

In Gradina, Sfaturi plante

Oțetarul roșu îți colorează toamna

 

 

 

 

 

 

 

Atunci când vorbesc despre frunze colorate de toamnă, nu pot să nu menționez un favorit al acestui anotimp și anume Rhus typhina’ Tiger eyes’ sau Oțetarul roșu. Este ca și cum întregul colorit al toamnei s-a concentrat în frunzele acestui mic arbore. Așadar, dacă vrei să vezi mereu frumusețea toamnei prin fereastra casei, fie îl plantezi direct în grădină, fie te bucuri de frumusețea lui la ghiveci, în balcon. Acest cultivar de dimensiuni reduse, nu crește mai înalt de 1.5-2 metri, așa că zic eu, se potrivește de minune pentru balcon sau terasă. Formează mai multe tulpini ceea ce îi conferă aspectul unei tufe și are un ritm de creștere destul de rapid, ceea ce poate fi o rezolvare atunci când îți dorești să maschezi rapid un colț inestetic, un gard, o magazie, un dulap din balcon etc.

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (4)

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (10)

Dacă îți place și îl vrei acasă, atunci trebuie să știi că se simte excelent într-un loc cu soare din abundență, care-l va ajuta să producă toamna cele mai frumoase culori ale frunzelor. Preferă solurile cu drenaj bun, cu adaos de turbă la groapa de plantare și care au un pH acid, cuprins între 4.6-6.0. Rădăcinile sale să știi că sunt superficiale, dar bine dezvoltate ca rețea subterană. Din acest motiv, poate fi folosit cu succes împotriva eroziuni terenurilor.

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (1)

În foto sus vezi Oțetarul roșu toamna, iar jos așa cum arată pe timp de vară, cu frunzele încă verzi.

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (3)

Suportă foarte bine vânturile, aerul sărat, seceta și gerurile, dar are nevoie de căldură estivală în perioada sezonului de vegetație. Cu toate aceste caracteristici să știi că se pretează foarte bine în zonele de coastă, apropiate de Marea Neagră. Iată de ce, dacă ai o casă pe malul mării sau în preajma unui râu, acest mic arbore va proteja malurile împotriva eroziunii și-ți va colora grădina.

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (5)

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (9)

Atenție, dacă are parte de un plus de umiditate, lăstărește și drajonează puternic și poate avea un caracter invaziv în grădină. Trebuie să mai știi că dacă, la un moment dat, crește prea mult, atunci poate fi tuns, fie iarna târziu, fie primăvara devreme, înainte de a intra în vegetație. Tunderea presupune să reduci cu o treime lungimea ramurilor, nu mai mult.

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (11)

Ca fapt divers, să știi că acest cultivar este sub licență și deși se înmulțește ușor prin butași, acest lucru contravine legii pentru cei care vor să vândă acest mic arbore obținut altfel decât prin cumpărarea licenței. Dacă vrei să-l ai în grădină, o sursă sigură de unde îl poți comanda este AICI. Sper să-ți prindă bine sfaturile mele!

Fii pe fază și abonează-te pentru sfaturi video pe canalul YouTube/CarliMarian

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (8)

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (7)

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (6)

adelaparvu.com despre Rhus tiphina, Tiger eyes, Otetarul rosu, Text Carli Marian (2)

Fii pe fază și abonează-te pentru sfaturi video pe canalul YouTube/CarliMarian

Un raspuns pentru Oțetarul roșu îți colorează toamna

  1. claudiu spune:

    Bună ziua
    As vrea sa știu dacă acesta din poze este otetar. Mulțumesc

    IMG_20210727_163820

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *