adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (2)

In Idei pentru acasa

Ce poți alege în loc de faianță la bucătărie?

Da, am primit multe întrebări legate de placarea peretelui în zona de bucătărie. Sunt mulți oameni care nu mai vor faianță, ci caută alte soluții mai simple și mai elegante. Din start însă trebuie să-ți spun că soluțiile mai deosebite sunt realizate cu ajutorul firmelor specializate în execuția mobilierului pe comandă. Adică materialele care pot fi folosite pentru placarea pereților nu se găsesc la magazine, ci sunt livrate numai celor din industrie pentru că necesită prelucrare înainte de montaj. De ce? Pentru că nicio placare nu seamănă una cu alta, iar dimensiunile panourilor sunt unele standard din care fiecare executant de mobilă taie cât e nevoie, iar după tăiere prelucrează muchiile panourilor pentru ca ansamblul final să fie unul impecabil. Dar hai să-ți spun despre câteva variante.

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (1)

În luna septembrie s-a desfășurat târgul BIFE-SIM, unde cei de la firma Egger au prezentat panourile de spate. De asemenea, cine a văzut amenajarea din cadrul emisiunii Visuri la cheie de la Periș a aflat despre Acrilux, un material german importat de către firma Martplast (care are showroom și în București pe Strada Viitorului nr.182, lângă stația de tramvai Lizeanu). Și da, placarea cu sticlă nu mai este o noutate, iar despre finisarea peretelui cu microciment ți-am mai scris în alt articol AICI, finisare care se poate face inclusiv peste vechea placare cu faianță.

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (15)

Foto sus placare cu panou de spate de la Egger cu textură lucioasă, jos placare cu Acrilux furnizat de către Martplast odată cu toată mobila realizată pe comandă.

adelaparvu.com despre renovarea casei familiei din Peris, episodul 3, sezonul 4 Visuri la cheie, Foto Sever Popescu Zucchero Media (18)

Dar ce trebuie să reții este faptul că înainte de orice remanejare a bucătăriei ai nevoie de un proiect. De ce? Pentru că în bucătărie există prize, poți avea țevi, electrocanicele trebuie organizate într-un flux de lucru bine gândit și da, se ține cont și de tipul de placare al peretelui, pentru că materialele precum panourile de perete sau Acrilux au anumite grosimi, de care trebuie să se țină cont la îmbinarea cu frontul de lucru. Ca să nu mai ai bagheta aceea de protecție, care este inestetică, la îmbinarea dintre suprafața verticală și blatul de lucru, trebuie ca tot ansamblul bucătăriei să fie gândit din start pentru ca la montaj elementele să fie îmbinate perfect pentru prevenirea scurgerii apei.

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (5)

Panourile de spate de la Egger sunt gândite să fie și termorezistente, doar că față de blaturile termorezistente, care pot fi puse și ca placare de perete, cele destinate din start suprafețelor verticale sunt mult mai subțiri și ca atare mult mai ușor de montat. Apoi, ele sunt disponibile în variate texturi (mat, lucios, imitație lemn, marmură) și pot fi alese fie în aceeași nuanță și textură cu blatul de lucru, fie diferit de acesta.

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (14)

Firmele care execută mobilă pe comandă vin, înainte de prelucrarea mobiliei, pentru a lua măsurători, moment în care țin cont și de prezența prizelor, țevilor, surselor de iluminat (spre exemplu bandă LED sub corpurile suspendate). Astfel, placările de spate pot fi decupate pentru prize ori se pot face orificii pentru ca prizele să fie montate deasupra placării. Cert este că aceste orificii vor fi și ele prelucrate pentru ca muchiile lor să fie impecabile. Firma Egger furnizează materialele prime, adică panouri la dimensiuni mari și se adresează doar producătorilor de mobilă, deci nu poți cumpăra direct de la ei, dar poți cere la cei care-ți fac mobila pe comandă să-ți arate mostre cu acest material și dacă-ți place să-l incluzi în ansamblul mobilierului de bucătăriei făcut pe comandă.

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (6)

Acriluxul este un material care are la bază MDF peste care este un strat de compozit termorezistent. Materialul trebuie însă tratat pentru rezistență la apă și acets lucru se face de către firma care execută mobila. Suprafața lui este una lucioasă, iar la noi pe piață Martplast aduce acest material în patru nuanțe: alb, negru, albastru și gri. Materialul nu se vinde ca atare, ci este inclus, la cererea clientului, în ansamblul mobilei pe care Martplast poate să o facă la comandă (mobila de la Martplast poate include și pacare cu panouri Egger pe care le vezi in articol). Este foarte probabil ca alte firme care execută mobilă pe comandă să aibă și alte tipuri de materiale mai speciale pentru placarea peretelui, de la alți furnizori și producători, deci e bine să întrebi despre placări atunci când îți faci mobila pe comandă.

adelaparvu.com despre renovarea casei familiei din Peris, episodul 3, sezonul 4 Visuri la cheie, Foto Razvan Lupica ProTv (35)

Ca să-ți dai seama cum pot arăta panourile de spate, ai în acest articol o mulțime de exemple cu bucătării ale căror mobilier și placări de perete sunt realizate cu materiale furnizate de către Egger. De asemenea, nu uita că rolul unui designer de interior este printre altele să proiecteze și mobila de bucătărie și poate include în proiectul său alte soluții de placare (vezi și AICI) decât se folosesc în mod curent. Chiar dacă nu apelezi la un designer de interior și vrei să-ți faci singur mobila de bucătărie, măcar vei ști să întrebi firma care execută pe coamndă mobila despre aceste panouri, chiar dacă nu le vei putea cumpăra separat față de mobilă. Prețul acestor tipuri de placări vor fi întotdeauna incluse în prețul total al mobilierului realizat la comandă. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (13)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (4)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (3)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (7)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (10)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (9)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (8)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (18)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (11)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (12)

adelaparvu.com despre placare peretelui in bucatarie, panouri pentru bucatarie, Foto Egger (16)

66 Responses to Ce poți alege în loc de faianță la bucătărie?

  1. Lavinia Dragan spune:

    Bună,

    Pentru placarea cu sticla a peretelui este ok sa aplici inainte, pe perete, o bucată de pal pentru a regla anumite imperfecțiuni/denivelari ale acestuia?

    Multumesc!

    • Adela Parvu spune:

      Da, se practică acest mod de montaj pentru că din păcate la noi pereții nu sunt foarte drepți. Dar recomand ca acest montaj să fie făcut de către cineva care se pricepe.

      • Lavinia Dragan spune:

        Multumesc!
        Pentru a evita acea baghetă de protecție inestetica există inlocuitor in cazul placarii peretelui cu sticla sau doar o buna proiectare/executare a mobilei o poate evita?

        O zi buna!

      • Carmen Epure spune:

        Buna ziua,
        Intentionez sa renovez bucataria. Pentru placarea peretelui in zona chiuveta, aragaz am ales gresie. Ce as putea folosi in zona mesei, care e lipita de perete? Nu as vrea var simplu deoarece sigur s-ar murdari foarte repede. Sticla securizata ar fi o solutie? sau ce altceva?
        va multumesc!

        • Adela Parvu spune:

          Carmen, să știi că există vopseluri lavabile speciale pentru baie și bucătărie, care se curăță ușor 🙂 E păcat să te complici cu altceva. Dacă totuși vrei placare, o poți avea și din PAL.

  2. Carmen spune:

    Daca am o mobila pe care nu vreau sa o schimb dar vreau sa dau un alt „aer” bucatariei si nu vreau faianta, ce tip de placare pot folosi? Un producator de mobila, poate face doar placarea? Multumesc.

    • Adela Parvu spune:

      Foarte greu ai să găsești pe cineva care să facă asta, dar ca să nu te descurajez îți spun că nu e imposibil 🙂

      • Carmen spune:

        Va multumesc. Oricum nu ma dau batuta si nu renunt la renovare. Probabil e mai accesibil placarea cu sticla printata/colorata.

        • Adela Parvu spune:

          Financiar vorbind cred că sticla este mai scumpă, dar problema este de prelucrare și montaj 🙂

          • Lavinia Dragan spune:

            Buna,

            Imi poti recomanda, te rog, câțiva furnizori de sticla colorata/printata din București care sa asigure si montajul? Tot ce am gasit nu asigură montajul.☹

            Multumesc!

          • Adela Parvu spune:

            Eu am scris în articol despre asta, v-am avertizat. Nu vine nimeni pentru o simplă placare, ci doar firma de mobilă. Încearcă Lavinia să iei legătura cu o firmă de mobilier și comandă sticla prin ea.

  3. Louisa spune:

    Buna Adela! Cum te pot contacta pt un proiect de design interior al casei?

  4. Camelia spune:

    Buna Adela,

    Ce ai recomanda ca alternativa a gresiei pentru podeaua unei bucatarii de bloc? Parchetul special pentru astfel de spatii, un parchet ‘normal’ pentru trafic intens sau ce s-ar potrivi mai bine?
    Multumesc!

  5. Ana spune:

    Am gândit și razgandit și noi peretele din spatele blatului și până la urmă tot la faianță am ajuns,aveam 7m lungime de blat și sticla ne costa prea mult și mi se pare mai pretențioasă la zgârieturi, același material ca blatul era prea încărcat, tapetul nu mi se părea rezistent in timp la soluțiile de curățat, cărămida am zis că se pătează de la ulei si am ajuns la clasica faianță :)))

  6. Cosmina spune:

    Buna Adela! Sunt tare curioasa daca placarea cu mdf lucios este la fel de rezistenta ca si cea cu sticla securizata.Multumesc tare mult 🙂

    • Adela Parvu spune:

      Bună Cosmina! Eu n-am folosit niciodată MDF lucios ca și placare pentru că știu că nu rezistă la foc. MDF lucios înseamnă MDF care a fost vopsit lucios, ca atare pelicula nu este rezistentă la foc.

  7. Anton ionela spune:

    Buna Adela,pentru a da impresia de un spatiu mult mai mare in dormitor si living in ce culoare ar trebui ales mobilierul.Multumesc!

    • Adela Parvu spune:

      Ionela, depinde foarte mult de înălțimea camerelor, de numărul și suprafața ferestrelor, de cum sunt poziționate ușile interioare. Altfel, e dificil de menționat. Într-o cameră cu tavane joase și ferestre mici senzația de lumină este dată de nuanțe solare, care să dea impresia că razele soarelui ajung pe suprafața pereților, în rest, dacă totul este echilibrat ca înălțime și suprafață de fereastră un gri colorat în tentă de albastru poate face minuni. Apoi, pe acest fundal un mobilier alb sau combinație de alb cu lemn deschis poate fi o soluție, dar depinde de stilul de amenajare.

  8. Mihaela spune:

    Bună seara!As dori sa ma ajutati in legatura cu mobila de bucatarie va rog frumos.Am facut deja proiectarea dar m-am oprit la culori.Pentru fronturi am ales RAL 9001 UN crem deschis dar pentru blat si panoul de sticlă nu stiu ce as putea alege.Vreau sa spun ca gresia este un bej spre gri ,placi de 60*60 iar parchetul este stejar transilvania.Am open space iar intre ele va fi o insula de 2100.Mesterul care imi face mobila are numai câteva blaturi de la egger de unde as putea alege.M-am gândit initial la un gri casmir blatul dar cineva mi-a spus că pot alege un blat mai inchis cum e beton inchis sau deschis.Mie nu-mi prea plac culorile acestea.Va rog frumos sa ma ajutati in legatura cu alegerea blațului.Daca aveam unde se va trimit niste poze era perfect.Am vazut niste bucatarii frumoase pe pinterest dar nu scrie si ce paleta de culori folosesc.Va multumesc!!!

    • Adela Parvu spune:

      Mihaela, contează foarte mult stilul de amenajare, dar și câtă lumina naturală și artificială ai în locuință. Degeaba ai vedea nuanțele pe pozele de pe Pinterest pentru că ele nu s-ar vedea la fel în spații diferit luminate. Sfatul meu este să alegi cât mai simplu. Dacă vrei mai multă luminozitate, alege alb pentru blat și alb mat pentru sticlă. Albul merge cu orice oricând. Și nu uita că mobila nu rămâne niciodată simplă, ci mai ales în bucătărie apar o mulțime de alte obiecte pe blat care sunt de regulă colorate.

  9. ema spune:

    Buna ziua!
    va rog sa ma ajutati cu doua sfaturi:
    1. am ales pentru bucatarie o gresie tip parchet alburie la care domnul cu gresia mi-a ,,asortat,,un chit gri sobolan, care arata ingrozitor cu gresia mea. Se poate vopsi acest chit cu ceva?
    2. Am montat mobila de bucatarie (o mobila de buget, fara pretentii) dar nu am pus nici-un fel de protectie intre corpuri. Se mai poate monta faianta daca am fixat mobila sau mai indicata este sticla?
    Multumesc frumos!

    • Adela Parvu spune:

      1.Chitul trebuie schimbat pentru că nu mai este disponibilă vopseaua pentru rosturi pe care o avea Policolor.
      2. Se mai poate pune faianță, dar trebuie un meșter priceput și neapărat calculat bine înainte totul. Există la Ikea niște panouri care se pot aplica pe perete pentru protecția lui.
      Nu mai știu cum se numesc, dar știu sigur că există. Asta ca alternativă la faianță.

  10. Andreea spune:

    Buna ziua ! Recomandat-mi va rog o vopsea lavabila pentru balcon si bucatarie ! Multumesc !

  11. Vera spune:

    Buna ziua! As dori sa imi spuneti va rog cand se face placarea cu faianta intre corpuri de bucatarie, inainte de a pune mobila pe perete sau dupa ce este montata? Multumesc!

  12. Bianca spune:

    Bună ! Imi poti recomanda o vopsea termorezistenta pentru peretele din spatele blatului de bucătărie ? Multumesc !!!

    • Adela Parvu spune:

      Bună Bianca! Nu există vopsea care să reziste la flacără. Dacă vrei să pui plită cu inducșie poți folosi vopsea rezistentă la apă și lichide cum e Dulux Eggshell, dar la foc orice vopsea este doar un strat 🙂

      • Bianca spune:

        Ne convine si varianta de sticla decorativă…doar ca se poate executa doar din 2 bucăți deoarece bucătăria este mai mare (3,5 m lungime). Si practic o sa se vada unde este taiata(estetic nu o sa arate prea bine). Ai putea sa imi faci o recomandare ?

  13. Ana spune:

    Bună ziua,va rog sa ma sfătuiți și pe mine. Eu mi-aș dori sa îmi fac o casa, iau în calcul și construirea unei case din lemn isolata exterior interior. Dar am încă semne de întrebare. Cum ar fi: intr-o casa din lemn te poți simți în siguranță?Adică îți dă senzația de mișcare a casei?
    Se pot prinde de pereți dulapuri?
    La baie și bucătărie se poate prinde faianță? Sau sticla? Ce se pretează mai bine? Mulțumesc frumos.

  14. Anamaria spune:

    Buna ziua,
    panourile de la EGGER cum se monteaza pe perete?

    Multumesc

  15. Doina spune:

    Buna,
    Am un perete în bucătărie,placat cu faianță! Acum 17 ani a fost f ok. Însă, acum am o problema! Se desprinde de perete!din zi în zi aștept sa cadă! Pe acel perete este montata centrala termica, deci este aproape de fereastra bucătăriei! Ce soluții îmi recomandati? Mulțumesc anticipat!

  16. Gabriela spune:

    Buna! Urmeaza sa cumparam un apartament nou, iar bucataria are montata faianta de catre dezvoltator, dar doar pe un perete. Ma gandeam sa amenajam bucataria in L si sa punem sticla pe celalalt perete. Ma poti ajuta cu un sfat, te rog? Ar arata urat daca cei doi pereti vor fi diferiti din punct de vedere al placarii? Multumesc frumos!

  17. Dobre Mihaela spune:

    Bună Adela!Gresia este foarte buna in culorile maro mai deschis si alb(combinatia o placa maro ,o placa alba).Insa nu stiu ce cori sa folosesc intre blaturi si sa pun faianta (tot spatiul numai model sau combonatie intre faianta simpla si model) sau sticla printata(nu neaparat cu imagini,poate fi si simpla cu model ,cum ar fi imitatia de marmura ).Peretii cat si tavanul
    vor fi albi.
    Iar culoarea la mobila m-ar interesa.
    Mulțumesc!

  18. Dobre Mihaela spune:

    Acesta este gresia.

    received_314124836053396

  19. Dobre Mihaela spune:

    Inca o poza.

    Screenshot_20191128-214329_Messenger

  20. Paula spune:

    Buna ziua,

    Sunt in curs de renovare a apartamentului si a intervenit o mica problema la amenajarea bucatariei in sensul ca nu as mai dori sa pun faianta pe toti peretii ci doar in dreptul blatului de mobila. Insa problema este cu privire la peretele in dreptul caruia ar urma sa fie masa cu scaunele, perete care cu siguranta nu va rezista curat prea mult timp (lovituri, zgarieturi de la masa si scaune, poate si diversti stropi de la mancare etc). In acest caz, cu ce as putea proteja peretele, fara a fi necesara faianta? Cu ce as putea sa o inlocuiesc? Mobila de bucatarie va fi un alb/crem si usor spre clasic.

    Multumesc anticipat,

  21. Cristina spune:

    Buna Adela, am amenjat o mica bucatarie pe balcon, mai exact plita si cuptorul sunt pe balcon. Pereti nu au fost placati cu faianta , iar noi am apucat sa montam mobila fara a pune nimic pe pereti. Ce pot pune pe pereti fara sa demontez mobila, mentionez ca plita este pe gaz

    • Adela Parvu spune:

      Bună Cristina! Cel mai la îndemână ar placarea cu sticlă. Poți placa și cu faianță, dar vei avea nevoie de o baghetă care să sigileze spațiul dintre balt și pereți.

  22. Oana spune:

    Bună, Adela!

    Aș dori să montez un placaj de la Egger (finisaj Stejar Halifax Natur) împreună cu o plită pe gaz. Tratamentul termorezistent aplicat va face față căldurii emanate de o astfel de plită?

    Merci!

    • Adela Parvu spune:

      Bună Oana! Dacă ai flacără deschisă, adică gaze, nu rcomand montaj de placare Egger și în general nicio placare similară.
      Merge doar dacă ai plită electrică, deci fără flacără deschisă.

  23. Nicoleta Popovici spune:

    Bună ziua .Pot sa folosesc plita pe gaz, dacă pun contrabla din lemn asemănător blatului de bucătărie? Eventual sa folosesc o protecție de sticla securizata?

  24. Claudia spune:

    Buna Adela! Vreau sa îmi dai și mie un sfat te rog frumos pt renovarea bucătăriei. Îmi schimb mobila și o fac alb lucios cu blat de lemn, pe perete sunt in dubii sa îmi pun sticla sau contrablat? Plita este pe gaz… iar in dreptul mesei cu scaune, am 2 copii mici ce as putea sa pun pe perete in afara de lavabila? Oare tine lavabila? Nu vreau sa dau cu lavabila in fiecare am sau din 6 in 6 luni. Mulțumesc

    • Adela Parvu spune:

      Bună Claudia! Dacă ai plită pe gaz nu merge placare, ai nevoie ori de sticlă ori de plăci ceramice. Pe peretele unde zici că vrei lavabilp ai mai multe opțiuni – tapet vinilic care se poate spăla, poți avea placări cu PAL, poți avea cărămidă aparentă, chiar și placări cu panouri din sticlă. Depinde stilul de amenajare și evident buget.

  25. Georgiana spune:

    Buna Adela,vreau sa plachez in bucatarie, zona mesei cu mdf mentionez ca bucatarie este terminata ,in timp nu poate mucegai placajul?

  26. Doina spune:

    Buna ziua.sunt bucuroasă că v am „descoperit”!ce pot pune pe un perete mare din bucătărie ,un model rustic;langa perete urmează să construiesc soba cu plita și cuptor de dormit.multumesc f mult și mult bine va doresc!

  27. Agapie spune:

    Buna seara,
    Adela ,te rog sa îmi spui dacă pun contrablat ,este obligatoriu sa îmi pun doar plita pe inducție?
    Nu pot pune o plita pe gaz ptr k ar strica contrablatul.
    Am primit aceasta informație, este greșită?

    • Adela Parvu spune:

      Bună Agapie! Dacă acel contrablat este dintr-un material sensibil la flacără deschisă, informația primită de tine este corectă. Adică un contrablat din PAL sau HPL Compact sau alt material pe bază de lemn, melamină. Dacă ai avea blat din compozit, piatră și la fel contrablatul, atunci nu ai avea probleme. Compromisul pe care l-ai putea face în privința blaturilor sensibile la flacără deschisă ar fi să ai blatul mai adânc, în loc de 60 cm să fie de minimum 70 cm, practic plita pe gaz să fie depărtată de contrablat. Dar riscurile există, deci mai bine nu.

  28. viorica spune:

    Buna,Adela.Sunt cam nedumerita ,se mai poarta sau nu faianta in bucatarie ?si aici ma refer la zona de lucru ,nu in toata bucataria pe pereti.
    Am cumparat o faianta care are model de caramida cu aspect de marmura , am pus-o pe perete doar intre corpurile de baza si cele suspendate ,ma gandesc la un blat care sa dea bine cu aceasta faianta,ce-mi recomanzi, un blat cu acelasi aspect de marmura sau altceva?.
    Intr-un living destul de generos dupa parerea mea,5/5m, am facut un semineu pe care vreau sa-l plachez cu piatra deschisa la culoare avand in vedere gresia cu aspect de lenm ,ar merge inca un perete placat cu piatra sau cu un tapet vlies care imita piatra ,aici ma refer la peretele pe care va veni mobila destul de minimalista si televizorul.?
    Multumesc .

    • Adela Parvu spune:

      Bună Viorica! Acum se poartă orice, dar combinația contează. Deci da, la bucătărie poți avea un blat similar cu aspect marmură. Ai grijă la desenul și culoarea venaturii. În living păstrează totul cât mai simplu, nu te mai complica cu tapet imitație piatră sau plăcari cu piatră. Acum îmi lipsește informația despre șemineu dacă este funcțional, dacă este o casă și nu o locuință de bloc. Dar, oricum ar fi, mai ales dacă nu ai apelat la un designer, mergi pe simplitate, care este mereu elegantă.

  29. Puscas Nelia spune:

    Buna ziua! Am avut nesansa sa comand o sticla de bucatarie!Am optat pentru o culoare ,dar a iesit altceva.Mobila e gri casmir.Ce culoare sa aleg la blat? Atasez poze.Multumesc

    IMG-20230829-WA0009

    IMG-20230829-WA0008

    • Adela Parvu spune:

      Bună Nelia! Ai mai multe variante: 1.poți alege o nuanță similară placării de perete, 2.Poți alege o nunață închis dacă bei avea chiuveta și electrocasnicele negre, 3.Poți alege o nuanță similară fronturilor de mobilă.

  30. Violeta spune:

    Buna Adela,

    Pentru o bucatarie alba lucioasa vreau sa folosesc un blat termorezistent cu aspect de stejar, mat, cu cant drept, iar contrablatul sa aiba acelasi model si textura ca blatul. Plita pe gaz. Este ok?
    Parchet alb – gri deschis sau cu subtonuri de maro?

    • Adela Parvu spune:

      Bună Violeta! Din descriere pare să fie ok pentru o bucătărie actuală, contemporană, dar contează mult desenul bucătăriei (dacă are fețe simple, fără mânere sau are mânere etc), contează și dispoziția și culoarea electrocasnicelor. Ar fi mai relevant o imagine, fie cu proiectul de bucătărie, fie cu materialele.

      • Violeta spune:

        Buna Adela,
        -fete simple, albe, MDF lucios, cu manere frezate
        -cuptor microunde negru existent deja, cuptor electric negru, asezate in soldat
        -chiuveta fragranite crem fara scurgator
        -plita crem pe gaz existenta cu gratare negre de fonta
        -toate dispuse in linie
        -pereti albi
        -frigider crem existent deja pe peretele opus
        -bar din acelasi material cu blatul, cu scaune negre

Lasă un răspuns la Carmen Epure Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *