adelaparvu.com despre aranjarea mesei formale, in foto vesela si tacamuri de la Kika

In Idei pentru acasa

Cum se aranjează masa când ai invitați? Scurtă istorie a etichetei

Există anumite reguli universal valabile pentru aranjarea veselei și a tacâmurilor pentru o masă formală, adică atunci când ai invitați ori participi la un eveniment festiv. Cine a stabilit aceste reguli și când? Ei bine, totul ține de etichetă, care reprezintă un sistem de reguli și convenții ce reglementează comportamentul social și profesional. Eticheta a fost mult timp apanajul elitelor și al aristocrației pentru că organizarea societății era la un moment dat ierarhică. Dar hai să-ți spun o scurtă istorie legată de etichetă, ca să știi cine a influențat modul cum astăzi aranjăm masa ori cum o găsim aranjată la evenimente festive.

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale (1)

Pe vremea când ierarhia era clară, unde să fie reglementată societatea dacă nu de la cel mai înalt nivel? Astfel că de-a lungul istoriei au apărut mai multe coduri de comportament, care au fost inițial adoptate doar în cele mai înalte medii sociale, ca odată cu trecerea timpului, când stratificarea societății s-a aplanat, acestea să devină reguli sociale pentru toată lumea. Aristocrații doreau să impună o etichetă ca formă de dominare. Se înțelegea că cine ia masa într-o casă nobilă trebuia să se comporte ca atare. Era și o formă de a recunoaște un cod tacit, care presupunea educație aleasă, educație care nu era acordată oricui. Deși în diverse opere literare se fac menționări despre etichetă, cel mai influent tratat pe această temă a fost publicat în secolul al XVI lea în Italia. În lucrarea sa Il libro del Cortegiano, Baldassare Castiglione pune probleme mai filozofice, dar ceea ce a rămas în mintea oamenilor au fost menționările legate de comportamentul aristocrației cu diverse împrejurări. Și da, în secolul al XVI lea nu oricine își permitea să cumpere cărți, ca să nu mai spun că o mică parte din populație știa să citească.

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale (7)

Lucrarea lui Castiglione a fost inspirație pentru autori englezi, cum a fost poetul Richard Brathwaite care a scris English Gentleman (1631) și English Gentlewoman (în care se descria comportamentul unei soții bune), iar 1715 s-a publicat primul manual pentru părinți School of Good Manners atribuit lui Eleazar Moody. Aceste lucrări au fost influente în toată lumea, grație răspândirii limbii engleze odată cu expansiunea Imperiului Britanic. Cert este că în a doua jumătate a secolului XX eticheta a fost tratată ca apanaj al persoanelor civilizate, dincolo de rangul social, iar lucrările americancelor Emily Post și Amy Vanderbilt promovate în presă și reviste au devenit repere în materie de bune maniere, inclusiv pentru comportamentul la masa și modul de aranjare al ei. Tot în SUA Book of Common Sense Etiquette un cod al bunelor maniere de bun simț, carte scrisă de Prima Doamnă Eleanor Roosevelt, a fost publicată în 1962. Aceste lucrări au stat la baza numeroaselor și ulterioarelor coduri de bună purtare sau coduri de maniere scrise de către diverși autori.

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale (6)

Acum, dacă acasă, fie și cu ocazii festive, nu vrei sau nu știi să respecți regulile de aranjare a mesei, care au fost adoptate la nivel internațional prin rețeaua de restaurante și localuri publice, nu te condamnă nimeni și nici nu ești considerat infractor. Însă e bine să le știi pentru că aceste reguli au fost prevăzute și din considerente practice, cum ar fi o servire mai facilă la masă și debarasarea veselei murdare, precum și împiedicarea unor stângăceli cum ar fi în care pahar ce să ți se servească. Când ai pe masă tot ce trebuie conform etichetei întrebările sunt mai puține referitor la ce fel de mâncare mai dorești sau dacă mai dorești să bei ceva (se vede când ai paharul gol), iar lumea poate fi mai mult preocupată de discuții și socializare.

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale (5)

Tipurile de veselă s-au diversificat, la fel și meniul, dar ordinea servirii acestuia a rămas la fel. Acum în funcție de felurile pe care le-ai pregătit alegi și vesela și tacâmurile. Este evident că dacă nu vei oferi oaspeților tăi pește ori fructe, nu ai de ce să aranjezi masa cu tacâmurile aferente acestor feluri. Te-ai prins cum stă treaba, sunt sigură. Cert este că orice ai avea nevoie în materie de veselă și tacâmuri găsești în magazine, iar designul îl alegi conform preferințelor tale și importanței evenimentului festiv. Pentru copii însă e binevenită și lecția despre cum se aranjează o masă formală, iar pentru cei curioși e bine să știe despre istoria etichetei. Și copiii, dar nu numai, pot afla despre etichetă într-un cadru organizat la cursurile școlii de bune maniere Ecolage (vezi ecolage.ro și pagina de Facebook/Ecolage). Mai jos ți-am pregătit schema clasică de aranjare a mesei și ți-am notat pe imagine, ca să-ți fie mai ușor, tipurile de piese și modul lor de aranjare pe masă. Nu uita, dacă ai paste ori fructe de mare după primul fel care e supă, în loc de farfurie întinsă vei avea una specifică felurilor amintite, adică mai mari și mai adânci. Poți salva imaginea de mai jos ca să-ți prindă bine atunci când ai nevoie.  Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre aranjarea mesei formale, in foto vesela si tacamuri de la Kika

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale (8)

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale (3)

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale 2

adelaparvu.com despre cum se aranjeaza masa pentru invitati in ocazii formale (4)

3 raspunsuri pentru Cum se aranjează masa când ai invitați? Scurtă istorie a etichetei

  1. Alina spune:

    Foarte frumos dar in vreo doua poze cutitul este aranjat prost. Intotdeauna se aseaza cu TAISUL in spre interior adica spre farfurie. Mai invata omul …

  2. Virginia spune:

    Multumesc pentru toate articolele cu care ne faci viata mai frumoasa.

    2018 cu sanatate, bucurii si activitatati pentru suflet.

    La multi ani !

    Virginia

Lasă un răspuns la Alina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *