adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (1)

In apartamente, Design Interior

Multe spații de depozitare în acest apartament de 50 de mp

Este deja o practică de a achiziționa apartamente de bloc aflate la stadiul de gri, adică dezvoltatorii oferă posibilitatea viitorilor proprietari de a-și compartimenta într-o anumită măsură locuințele. Pentru două camere o suprafață de 50 de metri pătrați poate părea decent, dar când vezi apartamentul necompartimentat este foarte greu să-l organizezi, mai ales dacă nu ai experiență. Așa a pățit și un cuplu de proprietari din Moscova care după ce au văzut apartamentul la gri au realizat că nu pot decide singuri cum să-l amenajeze. Au apelat la designerii de la biroul SunWave Studio cărora le-au spus că ceea ce-și doresc cel mai mult este să aibă spații de depozitare din plin, iar amenajarea să fie în tonuri de cremuri, bejuri și marouri, ceva cuminte și calm care în opinia lor ar fi conferit senzație de luminozitate și spațiu. Dar hai să-ți spun mai multe, nu înainte de a-ți posta imagini cu apartamentul la gri.

Zona de living înainte de amenajare.

Zona de living înainte de amenajare.

Colțul din living după amenajare.

Colțul din living după amenajare.

Zona ușii de intrare înainte de amenajare.

Zona ușii de intrare înainte de amenajare.

Zona usii de intrare în casă după amenajare.

Zona usii de intrare în casă după amenajare.

La achiziționarea locuinței singura cameră cu adevărat separată era baia, restul fiind încă în faza de compartimentare parțială. De asemenea, exista un balcon de tip logie. Cum au procedat designerii? S-au orientat în privința holului pentru a organiza aici spații de depozitare, de asemenea și în dormitor au gândit un loc de dulap încăpător. Au mărit spațiul dormitorului extinzându-l către logie, iar către living l-au separat doar cu uși culisante pentru a folosi la maximum fiecare centimetru pătrat. Construirea unui perete și instalarea unei uși interioare normale ar fi fost problematică pentru accesul în dormitor pentru că ușa s-ar fi lovit de pat. Așa, cu uși culisante, problema a fost rezolvată. În zona de zi bucătăria a fost lăsată deschisă către living, iar între cele două funcțiuni s-a prevăzut un loc de luat masa. Spațiul bucătăriei a fost cumva restrâns pentru a lărgi holul ce urma să fie mobilat cu dulapuri generoase. Uite, mai jos ai planul gândit de către designeri și organizarea locuinței așa cum arată acum.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (22)

În privința finisajelor peste tot s-au folosit aceleași nuanțe de vopsea lavabilă pentru pereți, iar în zona de lucru din bucătărie, ca și în zona mesei, peste suprafețele zugrăvite au fost aplicate panouri de sticlă securizată. Pardoseala în zona de hol, baie și bucătărie este din plăci ceramice, iar în rest s-a folosit parchet laminat, plinta peste tot fiind albă. Plafoanele au fost lăsate albe, iar iluminatul a fost gândit pentru fiecare zonă în parte, dar majoritatea corpurilor de iluminat sunt în ton cu plafoanele pentru a diminua constrastele, mai ales că după renovare tavanele au fost coborâte, ele mascând instalația electrică nou trasată.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (1)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (2)

În privința decorului designerii au avut o temă clară de la proprietari în privința culorilor și texturilor preferate, însă au reușit să aducă un strop de luminozitate prin multe suprafețe albe – de la plafoane la mobilier, de la perdele la piese mici. În ansamblul amenajării contează mult și prezența tablourilor, care întregesc atmosfera de calm dorită de către proprietari atât prin culori, cât și prin modul de înrămare cu parspartuuri albe, generoase. De asemenea, contează și faptul că zona de living nu este încărcată pe verticală cu mobile, ci este mobilată strict necesar cu canapea, fotoliu și comodă.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (6)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (5)

Da, sunt multe spații de depozitare închise, dulapuri mari, încăpătoare cu fețe tratate ca și cum ar fi lambriuri. Fără modele sofisticate, fără combinații stranii de materiale la nivelul obiectelor mari, totul cu linii simple, curate care imprimă senzația de ordine. Și da, albul contează enorm în orice colț al acestei locuințe, alb care conferă o imagine mai luminoasă întregului ambient. O locuință interesantă și cu adevărat organizată pentru a avea cât mai multe locuri de depozitare. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (3)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (8)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (7)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (9)

Dormitorul este separat față de zona de zi cu uși culisante. Una dintre ele glisează în fața dulapului generos din dormitor, cealalătă este față-n față cu patul.

Dormitorul este separat față de zona de zi cu uși culisante. Una dintre ele glisează în fața dulapului generos din dormitor, cealalătă este față-n față cu patul.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (14)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (10)

Fosta logie a fost înglobată în spațiul dormitorului, unde acum se află un dulap și locul de birou.

Fosta logie a fost înglobată în spațiul dormitorului, unde acum se află un dulap și locul de birou.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (12)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (13)

Ușa culisantă dintre living și dormitor arată ca un lambriu.

Ușa culisantă dintre living și dormitor arată ca un lambriu.

Pe holul separat de bucătărie și cu ușa de acces către baie sunt configurate dulapuri generoase.

Pe holul separat de bucătărie și cu ușa de acces către baie sunt configurate dulapuri generoase.

Holul cu dualpuri și în fundal ușa de acces la baie.

Holul cu dualpuri și în fundal ușa de acces la baie.

În spatele ușii de la intrarea în locuință este un alt dulap, de această dată placat cu oglinzi și cu rol de cuier și pantofar.

În spatele ușii de la intrarea în locuință este un alt dulap, de această dată placat cu oglinzi și cu rol de cuier și pantofar.

Pentru a folosi la maximum spațiul mic al băii și a suplini lipsa unui loc de uscat rufele au fost montate mașina de spălat rufe și urscătorul unul deasupra celuilalt.

Pentru a folosi la maximum spațiul mic al băii și a suplini lipsa unui loc de uscat rufele au fost suprapuse mașina de spălat rufe și uscătorul.

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (19)

adelaparvu.com despre apartament 2 camere 50 mp, design interior SunWaveStudio, foto Sergey Krasyuk (21)

Foto: Sergey Krasyuk

19 raspunsuri pentru Multe spații de depozitare în acest apartament de 50 de mp

  1. Magda spune:

    Bună ziua,
    Mi a plăcut foarte tare amenajarea apartamentului. Câte lucruri ingenioase se pot face când apelezi la specialiști.
    O zi buna!

  2. Oana spune:

    wow, ce frumos!

  3. Ionela spune:

    Foarte frumos!Tablourile se gasesc pe undeva sau sunt la comanda?

  4. Cristina spune:

    Nota 10, totul e cu mult bun gust si cu un simt al proportiilor desavarsit. Multumim Adela pentru faptul ca aduci in atentie si lucrari ale designer-ilor rusi. Poate pentru ca provin dintr-o alta cultura,un alt mediu par mai cititi, mai stilati decat decat cei din Europa.

  5. IRINA spune:

    Foarte frumos ! Imi place mult covorul , stiti de unde as putea achizitiona un astfel de covor ?

  6. Sonia spune:

    Cald, primitor, luminos, multe spatii de depozitare… Splendid! M-as putea uita la pozele acestea zi de zi. 🙂

  7. Silvy spune:

    Superb. Imi place f mult masa. Imi puteti spune, va rog, de unde as putea sa achiziționez o astfel de masa? Multumesc mult.

  8. Diana spune:

    Superb! Mi-ar placea sa primesc cateva idei de renovare a apartamentului!

  9. Carmen spune:

    Foarte frumos amenajat!
    De unde pot sa iau usa culisanta dintre living si dormitor care arata ca un lambriu?

  10. Ramona spune:

    Frumusețea sufletului dvs. se vede și in ceea ce faceti. Sunteți minunata și foarte talentata. Tocmai v-am văzut la PRO-TV și am prins curaj sa va scriu. Va admir foarte mult.

  11. Laurențiu spune:

    Buna ziua Adela,foarte frumos amenajat ,Am un apartament de 52m pătrați,e la gri(centrala,calorifere,usa intrare),cu un buget de 15-17 mii £,s ar putea face?Multumesc!

  12. Laurențiu spune:

    Mulțumesc mult..

Lasă un răspuns la Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *