Decorațiunile textile contează în ambientul acesta unde finisajele sunt reci. Canapeaua tapițată, covorul, pernele vin să imprime senzația de confort, dar prin ele sunt aduse și culori la interior.

In Design Interior, Garsoniere

Garsonieră urbană de 46 mp cu loc separat pentru pat

Un spațiu gol întotdeauna pare mai mare, mai luminos și mai generos decât atunci când este mobilat și decorat, iar cei care cumpără locuințe cu suprafețe mici și nu le văd amenajate își imaginează că există suficient loc pentru multe funcțiuni. Dacă știi cum să amenajezi locuința pentru a păstra prima impresie, adică lumină naturală din plin și spațiu aerisit, te vei putea bucura de prima impresie pentru mult timp. Am ales să-ți exemplific o modalitate ingenioasă de amenajare a unei garsoniere de 46 mp, care are ferestrele pe o singură latură, iar înainte de amenajare nu exista niciun spațiu delimitat, deci locuința părea amplă și luminoasă. Arhitecții de la biroul Egue y Seta au reușit să amenajeze locuința astfel încât să fie loc separat pentru dormitor, să existe spațiu de depozitare, spațiu deschis în cameră, o bucătărie generoasă și o baie confortabilă, păstrând prima impresie pozitivă. Dar hai să-ți spun mai multe despre cum au procedat.

adelaparvu.com despre garsoniera 46 mp, Barcelona, design Egue y Seta, Foto Vicugo Foto (5)

Primul lucru pe care l-au avut în vedere arhitecții în organizarea spațiului a fost poziția ferestrelor și apoi a instalațiilor. Spațiile umede, cum sunt bucătăria și baia, este bine să fie ventilate natural, așa că în plan arhitecții le-au prevăzut în vecinătatea ferestrelor. Apoi, au avut în vedere locul pentru depozitare, respectiv o suprafață generoasă de perete pe care să poată configura un dulap încăpător. În funcție de acest dulap au prevăzut și locul de dormit, adică patul. Și pentru că acest loc era în vecinătatea intrării în casă au separat locul de odihnă cu ajutorul unor rifraje din lemn. Practic, dormitorul este separat, dar parțial, pentru că lumina naturală pătrunde în acest spațiu prin fantele lamelelor din lemn.  Astfel, cu partea de depozitare într-o parte a casei, opusă ferestrelor și spațiile umede lângă ferestre au obținut un spațiu generos, aerisit și bine iluminat în centrul locuinței. Și pentru a amplifica senzația de lumină, baia a fost separată față de cameră printr-un panou de sticlă securizată, deci lumina naturală ce pătrunde pe fereastra băii ajunge și către centrul locuinței.

La intrarea în locuință în loc de cuier e configurat un dulap cu sistem push, deci fără mâner. Acest mic loc de dulap face parte din ansamblul de depozitare din dormitor.

La intrarea în locuință în loc de cuier, pentru o organizare simialară celei de față, poate configurat un dulap cu sistem push, deci fără mâner. Acest mic loc de dulap poate face parte din ansamblul de depozitare din dormitor.

După ce arhitecții au organizat locuința au avut în vedere să aleagă finisajele, pe care le-au prevăzut astfel încât aspectul general să fie unul urban. Au folosit pe suprafețe mari microciment de la Futurcret (la noi poți avea acest tip de finisaj prin Floor Art)atât pentru pereți, cât și pentru pardoseală, în majoritatea zonelor casei. Microcimentul folosit aici este unul cu aspect de beton, care completează elementele din locuință lăsate la vedere (stâlpi, grinzi) și contrastează cu piesele și finisajele din lemn. Suprafețele fiind fără fragmetări contribuie la imaginea aerisită a locuinței, pardoseala continuă conferind senzația de spațiu larg, luminos.

Cu excepția dormitorului, peste tot suprafața pardoselii este îmbrăcată cu microciment, ceea ce face ca spațiul să pară mai mare și mai luminos.

Cu excepția dormitorului, peste tot suprafața pardoselii este îmbrăcată cu microciment, ceea ce face ca spațiul să pară mai mare și mai luminos.

După organizarea spațiului și finisarea lui s-au ales piesele de mobilier, corpurile de iluminat și decorațiunile. Piesele de mobilier sunt cu design scandinav, corpurile de iluminat sunt variate, dar și cu alură industrială în zona de bucătărie unde stilul este similar și în privința mobilierului și al dotărilor. Ceea ce este interesant la capitolul decorațiuni e legat de plante. Jardinierele care marchează separările dintre anumite funcțiuni au atât rol estetic, cât și unul practic. Plantele conferă culoare, textură și stare de bine, dar asigură și o amplificare a intimității. Sunt precum niște paravane verzi.

Seapararea cu riflaje din lemn dintre dormitor și cameră este completată cu jardiniera fixă pentur plante.

Seapararea cu riflaje din lemn dintre dormitor și cameră este completată cu jardiniera fixă pentru plante. Prezența finisajelor din lemn în dormitor face ca acest spațiu să fie mai cald, mai primitor.

Este o locuință mică de doar 46 de metri pătrați, dar cu un aspect actual, urban și relaxant, grație prezenței plantelor și a elementelor din lemn. Merită precizat faptul că echipa care a conceput această amenajare a fost formată din cinci arhitecți care s-au ocupat de proiectare și de alegerea finisajelor, mobilierului, decorațiunilor. Am precizat acest lucru pentru a atrage atenția asupra faptul că o locuință mică este mai dificil de amenajat decât una cu spații generoase. Din acest motiv și costurile de amenajare pot fi mai mari pentru că ele nu se raportează strict la metri pătrați, ci la ingeniozitatea soluțiilor și mai ales reușita implementării lor. Sunt multe detalii tehnice de care se țin cont într-o garsonieră, iar pentru fiecare dintre ele trebuie un proiect bine gândit. Ceea ce nu se vede este mai important decât ceea ce se vede. Imaginea finală însă este atrăgătoare, un contrast între ceea ce înseamnă beton și natură, contrast menit a da o stare de bine la interior. Sper să te inspire și pe tine!

După ușa de la intrare, pe tot peretele disponibil este configurată o comodă și o etajeră, ambele pentru depozitare și expunere. Finisajul ales aici este mai inedit, respectiv plăci de faianță albă ce imită cărămida. Comoda cu corpuri suspendate beneficiază de iluminat cu bandă LED, care asigură un scenariu interesant de lumină pe timpul serii.

După ușa de la intrare, pe tot peretele disponibil este configurată o comodă și o etajeră, ambele pentru depozitare și expunere. Finisajul ales aici este mai inedit, respectiv plăci de faianță albă ce imită cărămida. Comoda cu corpuri suspendate beneficiază de iluminat cu bandă LED, care asigură un scenariu interesant de lumină pe timpul serii.

Decorațiunile textile contează în ambientul acesta unde finisajele sunt reci. Canapeaua tapițată, covorul, pernele vin să imprime senzația de confort, dar prin ele sunt aduse și culori la interior.

Decorațiunile textile contează în ambientul acesta unde finisajele sunt reci. Canapeaua tapițată, covorul, pernele vin să imprime senzația de confort, dar prin ele sunt aduse și culori la interior.

Garsoniera a fost gândită astfel ca fiecare loc să fie exploatat la maximum prin așezarea mobilierului, dar și ca fiecare zonă să se vadă frumos. Aici o perspectivă asupra zonei de conversație dinspre bucătărie.

Baia este separată față de cameră printr-un panou de sticlă securizată pentru ca lumina natural ce pătrunde prin fereastra băii să ajungă și la interiorul garsonierei. Plantele vin să intimizeze baia.

Bucătăria este deschisă către cameră, iar spațiul este gândit astfel încât să existe și un loc generos de luat masa, care atrage atenția, fiind punctat și de un corp de iluminat cu design industrial.

Bucătăria este deschisă către cameră, iar spațiul este gândit astfel încât să existe și un loc generos de luat masa, care atrage atenția, fiind punctat și de un corp de iluminat cu design industrial. Bucătăria a putut fi amplasată în fața ferestrelor pentru că parapetul este mai înalt, circa 130 cm față de pardoseală.

Pereții din zona bucătăriei, ca și pardoseala sunt îmbrăcați cu microciment, un material rezistent la acțiunea apei.

Pereții din zona bucătăriei, ca și pardoseala sunt îmbrăcați cu microciment, un material rezistent la acțiunea apei.

Bucătăria este configurată fără corpuri de mobilier suspendate pentru a nu încărca spațiul, dar și pentru că în zona cu ferestre nu se preta o astfel de soluție.

Bucătăria este configurată fără corpuri de mobilier suspendate pentru a nu încărca spațiul, dar și pentru că în zona cu ferestre nu se preta o astfel de soluție.

Pentru ca frigiderul să nu apară stingher în ansamblul bucătăriei, el a fost încadrat de un mobilier a cărui înălțime a fost configurată în relație cu grinda din cameră.

Pentru ca frigiderul să nu apară stingher în ansamblul bucătăriei, el a fost încadrat de un mobilier a cărui înălțime a fost configurată în relație cu înălțimea ușii de la baie.

Camera de baie lungă și îngustă are mobilier minimal, dar conceput pentru cât mai multă depozitare, vas wc și duș separat cu panouri din sticlă. Finisjul faianței se continuă și în zona de cameră. Locul mașinii de spălat este mascat în ansamblul bucătăriei.

adelaparvu.com despre garsoniera 46 mp, Barcelona, design Egue y Seta, Foto Vicugo Foto (1)

Foto: www.vicugo.com

10 raspunsuri pentru Garsonieră urbană de 46 mp cu loc separat pentru pat

  1. Elena spune:

    M-a lasat fara cuvinte! Cine face la noi rifraje din lemn ca acelea din articol?

    Multumesc!

    • Adela Parvu spune:

      Elena, orice firmă care face mobilier pe comandă poate face așa ceva.

      • Ramona spune:

        Buna, Adela,

        Daca se poate, am rugamintea sa ne ajuti cu recomandarea unei astfel de firme de mobilier. Din ce am cautat pana acum nu am gasit sa execute riflaje.

        Multumim mult,
        Ramona

        • Adela Parvu spune:

          Înseamnă că nu ați dat peste o firmă de mobilă care lucrează cu designeri și arhitecți. Eu lucrez cu cei de la Movi Design și n-am avut probleme în realizarea unor astfel de structuri.

  2. Laura spune:

    Buna ziua,

    mobilierul de baie este pe comanda? Ce firma l-a executat ? Multumesc

  3. Georgeta spune:

    Cat este de mare dormitorul (in mp)? Exista si un spatiu de depozitare in interior?

    • Adela Parvu spune:

      Bună Georgeta! Da, există un dulap încăpător pe tot peretele, dulap care are adâncimea de 60 cm și lungimea de circa 2,5 metri, iar înălțimea este de circa 2,6 metri (cât înălțimea camerei). Locul pentru dormitor este de circa 3,20 metri (peretele cu patul) pe 2,60 metri (peretele cu dulapul). De remarcat faptul că patul este simplu, practic o somieră cu o saltea de 140 cm lățime.

  4. ŐtvősCrina spune:

    Buna ziua,as dori si eu un pret!

  5. Ani spune:

    As dori sa aplic pe o garsoniera de 38m² partea cu dormitorul. Arata extraordinar!

Lasă un răspuns la Adela Parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *