adelaparvu.com despre serialul Sense8, poster Sense8, Netflix (3)

In In trend

Serialul fenomen: Sense8

L-am revăzut de cel puțin trei ori integral și nu mă pot opri în a revedea episoadele preferate (cum e cel intitulat Who I am?) pentru că este pur și simplu extraordinar de bine scris scenariul acestui serial. Da, poate că nu te aștepți ca pe un blog care vorbește despre case și grădini să găsești o recomandare de vizionare a unui serial, dar îți mărturisesc că m-am regăsit în povestea lui și sunt sigură că vor fi mulți care vor simți ca mine. Despre ce este vorba? Despre o altă creație cu totul specială a Lanei Wachowski, care alături de sora ei (Lilly Wachowski)  a scris și a regizat trilogia Matrix. Serialul despre care-ți spun, Sense8 a reușit să devină mai mult decât un show pe Netflix, este un adevărat fenomen global pentru că vorbește despre umanitate, despre faptul că diferențele sunt cele care ne unesc cu adevărat și nu ne despart, despre înlăturarea prejudecăților cum că femeile n-ar putea fi puternice, iar bărbații n-ar trebui să fie sensibili, dar mai presus de tot și de toate vorbește despre empatie, despre a te gândi că efectul acțiunilor tale poate avea consecințe asupra celorlalți.

adelaparvu.com despre serialul Sense8, poster Sense8, Netflix (1)

De ce a devenit un fenomen? În primul rând pentru că povestea serialului este fantastică și a inspirat o mulțime de artiști din întrega lume să preia ideile și replicile personajelor. Apoi, pentru că Netflix a anunțat după al doilea sezon că nu va mai produce acest serial, nici măcar un episod de încheiere. Dar la presiunea publicului, a fanilor, care erau gata să doneze banii pentru ca Sense8 să aibă parte măcar de un episod final, compania Netflix a revenit asupra deciziei și la 8 iunie 2018 a fost lansat episodul final care are peste două ore, despre care pot spune că e similar unui film de lung metraj (vezi mai jos trailerul oficial al episodului final).

adelaparvu.com despre serialul Sense8, poster Sense8, Netflix (4)

Am descoperit serialul Sense8 în vacanța de iarnă, la granița dintre 2017 și 2018, timp în care l-am revăzut în stil maraton de trei ori. Apoi am vrut să aflu mai multe despre cine l-a creat și l-a regizat și cu această ocazie am dat peste o comunitate de milioane de fani din întreaga lume. Nici nu mă miră că rezonează cu atât de mulți oameni din țări și culturi diferite, dar ai să înțelegi și tu după ce îi vei cunoaște pe cei opt eroi ai serialului, fiecare personaj fiind remarcabil creionat, fiecare cu replici memorabile și cu prieteni neobișnuiți, dar simpatici. Așa că, dacă ai chef să vezi un serial excelent (are două sezoane), vezi Sense8 pe NetflixSper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre serialul Sense8, poster Sense8, Netflix (2)

adelaparvu.com despre serialul Sense8, poster Sense8, Netflix (3)

Foto via Facebook/Sense8

8 raspunsuri pentru Serialul fenomen: Sense8

  1. aurora spune:

    Multumesc o sa il vad precis.Miguel Angel Silvestre merita dupa ce am vazut si eu cam de vreo 3 ori Velvet ,cu el in rolul principal.Un serial fermecator ,cu actori spanioli de marca! Acum Miguel joaca in Narcos si vom mai auzi de el.

  2. Tatiana spune:

    super serialul!

  3. Fanel spune:

    Buna Ziua!

    Super,multumim frumos

  4. Begonia spune:

    Multumesc ca ne-ai spus de el, nici nu il bagasem in seama pentu ca urmaresc serialele noi, in desfasurare. Pentru un serial TV, este o capodopera cinematografica (imaginea si montajul). Ideea este extraordinara si urmarindu-l iti da o stare de bine, de bucurie, de speranta si de normalitate.

  5. Emilia B spune:

    Multumesc pentru recomandare, este un serial minunat, iar coloana sonora pe masura. Cred ca ar trebui vazut de orice tanar..poate ar invata mai multe despre ce inseamna diversitate, nondiscriminare, homofobie. Mai asteptam recomandari:)

  6. Tina spune:

    Off, Adela dragă, și-mi propusesem să fac atâtea prin casă. Am deschis laptopul și mă uit la serial. Mulțumesc de recomandare.

Lasă un răspuns la Tatiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *