Casa familiei Popa după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

In Romania Mea

Casa familiei Popa renovată de echipa Visuri la cheie, episodul 1, sezonul 5

Știi ce am învățat de la familia Popa? Am învățat că fiecare zi este prețioasă, în fiecare zi trebuie să fii un om bun, în fiecare zi trebuie să le spui celor dragi că-i iubești pentru că nu știi niciodată dacă va mai fi și a doua zi în care să poți face toate aceste lucruri. Florin Popa din Călinești, județul Prahova, a aflat cu stupoare că soția sa a murit după nașterea fiicei lor Ayana. Aveau deja o fiică de 16 ani acasă, pe Amalia. Nefericitul eveniment i-a șocat pe toți, dar adolescenta Amalia a găsit puterea să privească totul cu luciditate și în loc să facă vreo criză specifică vârstei, s-a mobilizat pentru a-și crește sora. Practic, sora mai mare a devenit pentru Ayana mamă. Ne-a emoționat profund cât de matură este Amalia, cât de repede și responsabil și-a asumat acest rol de mamă. Tatăl, Florin, este încă îndurerat și se refugiază în muncă, dar fiica lui mai mare Amalia pare că ține toată gospodăria, deși este încă elevă de liceu. Pentru Amalia adolescența este deja de domeniul trecutului pentru că acum și-a asumat să se comporte ca un adult. Așa ceva este extraordinar!

Amalia la 16 ani este mai mult decât o soră bună pentru Ayana, este și mamă.

Amalia la 16 ani este mai mult decât o soră bună pentru Ayana, este și mamă.

Familia Popa din Călinești, județul Prahova. Tatăl Florin cu cele două fiice ale sale Amalia (16 ani) și Ayana (7 luni).

Familia Popa din Călinești, județul Prahova. Tatăl Florin cu cele două fiice ale sale Amalia (16 ani) și Ayana (7 luni).

Noi, echipa Visuri la cheie, am ajuns la șsapte luni după ce mama fetelor s-a stins din viață, mamă care împreună cu soțul ei Florin își făceau planuri pentru o casă mai spațioasă pentru familia lor care s-a mărit. Reușiseră să ridice lângă casa bătrânească un corp nou de clădire, cu parter și pod, la parter având baie, bucătărie și o cameră mică de zi. S-au zbătut să aibă condiții civilizate de trai și doreau să continuie cu modernizarea, dar planurile lor s-au năruit odată cu dispariția Mihaelei. Așa că am intervenit noi și gândul nostru a fost să le renovăm casa, dar mai mult să o extindem pentru ca toți cei trei membrii să aibă parte de confort, dar și de o casă pe sufletul lor.

Momentul în care am ajuns la casa familiei Popa și ne-am cunoscut mai bine. Ne-a uimit cât de cuminte este bebelușa Ayana.

Momentul în care am ajuns la casa familiei Popa și ne-am cunoscut mai bine. Ne-a uimit cât de cuminte este bebelușa Ayana.

Colegul nostru Ciprian Vlaicu s-a atașat foarte tare de bebelușa Ayana. Și ca să vezi cum e viața. am aflat că amândoi sunt născuți în aceeași zi.

Colegul nostru Ciprian Vlaicu s-a atașat foarte tare de bebelușa Ayana. Și ca să vezi cum e viața. am aflat că amândoi sunt născuți în aceeași zi.

Colegul nostru Ciprian Vlaicu, arhitect, a gândit noua casă, cu un etaj mansardat peste parterul existent, o casă cu fațade curate, ordonate. Toate ferestrele au fost aliniate și redimensionate pentru a oferi la interior lumină naturală din plin.

Casa familiei Popa înainte de renovare.

Casa familiei Popa înainte de renovare.

Casa familiei Popa după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Casa familiei Popa după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Ce modificări s-au făcut? La parter a fost extins puțin spațiul cu un mic hol, apoi a fost reconstruită scara interioară către mansardă în spațiul fostei camere de zi, bucătăria și baia rămând pe poziție, dar evident fiind renovate.

La mansardă, practic un nou etaj, au fost configurate dormitoarele, unul pentru tată, unul pentru bebelușa Ayana și unul pentru Amalia. Dormitorul celei mici este situat între cele două dormitoare mari, astfel încât pe timp de noapte oricare dintre cei mari să poată fi aproape de cea mică. În plus, dormitorul bebelușei este separat față de cel al surorii mai mari printr-o ușă culisantă, astfel că cea mică poate fi mereu supravegheată. În plus, la exterior a fost gândit un spațiu acoperit, loc de terasă chiar în fața intrării principale, iar curtea a fost amenajată cu gazon. Dar hai să vezi fiecare spațiu în parte.

La mansardă, practic un nou etaj, au fost configurate dormitoarele, unul pentru tată, unul pentru bebelușa Ayana și unul pentru Amalia. Dormitorul celei mici este situat între cele două dormitoare mari, astfel încât pe timp de noapte oricare dintre cei mari să poată fi aproape de cea mică. În plus, dormitorul bebelușei este separat față de cel al surorii mai mari printr-o ușă culisantă, astfel că cea mică poate fi mereu supravegheată.

La exterior a fost gândit un spațiu acoperit, loc de terasă chiar în fața intrării principale, iar curtea a fost amenajată cu gazon. Dar hai să vezi fiecare spațiu în parte.

La exterior a fost gândit un spațiu acoperit, loc de terasă chiar în fața intrării principale, iar curtea a fost amenajată cu gazon.

Am aflat că Amaliei și lui Florin le place să privească cerul, imaginându-și că mama și respectiv soția este sus, printre stele de unde îi ghidează și îi veghează. De aici ne-am ghidat și în alegerea temei de amenajare la interior. Am hotărât cu toții ca albastrul să fie prezent peste tot, astfel încât această nuanță să-i facă să fie mai aproape de cer, să simtă că mama fetelor este cu ei mereu. Ne-am gândit de asemenea la un stil actual, contemporan, să fie plăcut, funcțional și ușor de întreținut. Cum ne-am împărțit camerele? Eu m-am ocupat de holul de la intrare, scara către etaj, living, bucătărie, Ciprian s-a ocupat de baie și dormitorul tatălui, plus terasa de la exterior, Cristina s-a ocupat de dormitorul bebelușei și de dormitorul Amaliei. Dar hai să vezi fiecare cameră în parte.

Holul de la intrare este un spațiu mic, delimitat cu ușă față de restul casei. Din hol se accede în living, dar și către scara interioară. Mobilarea din hol este minimală și funcțională. Pereții au fost placați cu PAL, inserate două oglinzi, iar suporturile pentru haine sunt prinse direct de placări. O banchetă cu rafturi pentru pantofi este situată sub oglinzi.

Scara interioară este una închisă cu pereți și cu trepte din lemn. Contratreptele și parțial pereții au fost finisați cu vopsea Dulux, iar pereții placați cu PAL și cu oglinzi de către echipa sponsorilui Martplast. Oglinzile dau efectul unui spațiu mai mare, mai luminos și mai adânc.

Bucătăria înainte de renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Bucătăria înainte de renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Bucătăria înainte de renovare.

Bucătăria înainte de renovare.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Fereastra a fost mărită, iar locul chiuvetei a fost ușor mutat pentru a fi centrat pe lățimea spațiului. Pe colțul bucătărie este mascată centrala termică.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Pentru amenajarea bucătăriei am avut în vedere să existe un loc de blat generos și depozitare din plin. Într-o casă, dar mai ales la țară, e nevoie de suprafețe mari mai ales când se pun murături, se fac dulcețiuri etc. În loc de faianță în dreptul chiuvetei peretele s-a placat cu PAL.

Bucătăria după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Pentru amenajarea bucătăriei am avut în vedere să existe un loc de blat generos și depozitare din plin. Într-o casă, dar mai ales la țară, e nevoie de suprafețe mari mai ales când se pun murături, se fac dulcețiuri etc. În loc de faianță în dreptul chiuvetei peretele s-a placat cu PAL. Electrocasnicele, chiuveta, bateria, decorațiunile sunt de la Dedeman, iar mobila este din MDF cu mânere frezate realizată, după proiectul meu, de către sponsorul Martplast. Tâmplăria ferestrelor este de la sponsorul Gealan.

Deasupra mesei din bucătărie am făcut proiectul meu special pentru familia Popa. este vorba despre un altar, dar mascat în spatele a două pânze pictate de către mine. Am pictat nori, ca i cum ar fi poarta către sufletul mamei, undeva în cer, așa cum cred fiicele și soțul. Pânzele se pot deschide ca niște uși pentru ca la interior să poată fi puse icoanele și fotografiile cu mama. Mi-am dorit să ofer un altfel de altar, unul mai intim, astfel încât fotografiile și icoanele să nu devină apăsătoare, să nu-i întristeze pe membrii familiei.

Deasupra mesei din bucătărie am făcut proiectul meu special pentru familia Popa. Este vorba despre un altar, dar mascat în spatele a două pânze pictate de către mine. Am pictat nori, ca și cum ar fi poarta către sufletul mamei, undeva în cer, așa cum cred fiica cea mare și soțul. Pânzele se pot deschide ca niște uși pentru ca la interior să poată fi puse icoanele și fotografiile cu mama. Mi-am dorit să ofer un altfel de altar, unul mai intim, astfel încât fotografiile și icoanele să nu devină apăsătoare, să nu-i întristeze pe membrii familiei.

adelaparvu.com despre casa familiei Popa, Calinesti, episodul 1, sezon 5, Visuri la cheie, bucatarie albastra (5)

Bucătăria a fost camera preferată a mamei, care a murit. Am simțit că trebuie să mă las ghidată de ea și să amenajez bucătăria cât mai frumos și luminos cu putință. În zona mesei peretele este placat cu PAL pentru a fi protejat. Masa, realizată pe comandă, (scaunele și taburetele de la dedeman) poate fi mutată la nevoie în living, cum ar fi de sărbători.

Bucătăria a fost camera preferată a mamei, care a murit. Am simțit că trebuie să mă las ghidată de ea și să amenajez bucătăria cât mai frumos și luminos cu putință. În zona mesei, peretele este placat cu PAL pentru a fi protejat. Masa, realizată pe comandă, (scaunele și taburetele de la Dedeman) poate fi mutată la nevoie în living, cum ar fi de sărbători.

Livingul înainte de renovare.

Livingul înainte de renovare. Exista sobă, dar după renovare casa este echipată cu centrală termică pe gaz. De asemenea, locul unde a fost soba este după renovare locul de sub scara interioară.

Livingul după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie.

Livingul după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Între bucătărie și living nu există ușă, spațiile comunicând deschis. Prezența lemnului ce plachează pereții vine să ofere căldură, având în vedere că albastrul este prezent din plin, iar albastrul este o culoare rece. Măsuța este de fapt un suport pentru plante de la Aktdecor, iar plantele, tava, scaunele sunt de la Dedeman.

Sub scară, în dreptul măsuței, există o ușă mascată de riflaje (baghetele de lemn). Această ușă duce către un spațiu de depozitare.

Sub scară, în dreptul măsuței, există o ușă mascată de riflaje (baghetele de lemn). Această ușă duce către un spațiu de depozitare.

Pentru ca spațiul livingului să nu se simtă ca fiind mic și spațiu de trecere, a fost gândit să comunice cu bucătăria.

Pentru ca spațiul livingului să nu se simtă ca fiind mic și spațiu de trecere, a fost gândit să comunice cu bucătăria. Oglinzile sunt prezente pentru a da senzația de spațiu.

În living, ferestra nu a fost chiat pe mijlocul lungimii spațiului, dar am creat o simetrie prin placările cu PAL de pe colțurile camerei.

În living, fereastra nu a fost poziționată chiar pe mijlocul lungimii spațiului, dar am creat o simetrie prin placările cu PAL de pe colțurile camerei și am pus canapeaua de la Mobila Dalin între aceste două zone marcate și prin prezența oglinzilor.

În cele două colțuri din lateralul canapelei am poziționat plante, care aduc prospețime în ambient.

În cele două colțuri din lateralul canapelei am poziționat plante, care aduc prospețime în ambient. În zona asimetrică, unde peretele era mai lat, am prevăzut rafturi pentru a armoniza frumos decorul.

Livingul înainte de renovare avea ușa poziționată către colțul actual al canapelei unde sunt rafturile.

Livingul înainte de renovare avea ușa poziționată către colțul actual al canapelei unde sunt rafturile.

După renovare livingul are ușa pe același perete, dar mutată pentru a fi pe aceeași direcție cu holul și cu scara interioară.

După renovare livingul are ușa pe același perete, dar mutată pentru a fi pe aceeași direcție cu holul și cu scara interioară.

Pe unul dintre pereții livingului (zid care în exterior este corespondent terasei) am pus un ansamblu decorativ pentru Florin. El poate pune în interiorul tabloului decorativ câte o decorațiune de sticlă în fiecare zi pe care o simte ca fiind cu rost. A spus că a simțit că nu mai are niciun rost pe lume după ce i-a murit soția, dar prin acest element am vrut să-l fac conștient că are cel puțin două motive serioase pentru care merită să-și regăsească rostul: fiicele lui!

Nuanța albastră este prezentă pe peretele cu ușa dinspre hol pentru a da adâncime camerei. De asemenea, am ales o nuanță de albastru foarte aproape de tapițeria canapelei.

Nuanța albastră este prezentă pe peretele cu ușa dinspre hol pentru a da adâncime camerei. De asemenea, am ales o nuanță de albastru de la Dulux foarte aproape de tapițeria canapelei de la Mobila Dalin, producător român de la care sunt și măsuțele. Spoturile, televizorul, covorul, parchetul și corpurile de iluminat sunt de la sponsorul principal al emisiunii: Dedeman.

Accesul către mansardă se face simplu și comod pe scara interioară.

Accesul către mansardă se face simplu și comod pe scara interioară.

Dormitorul tatălui a fost gândit de către Ciprian, care s-a folosit de panta de la mansardă pentru a poziționa patul în zona unde înălțimea este mai mică. Astfel, în zona mai înaltă circulația se face fără probleme.

Dormitorul tatălui a fost gândit de către Ciprian, care s-a folosit de panta de la mansardă pentru a poziționa patul în zona unde înălțimea este mai mică. Astfel, în zona mai înaltă circulația se face fără probleme. În spatele patului există o tăblie pe care se pot depozita lucruri și care oferă rolul unei noptiere.

Patul este încadrat și marcat printr-o structură fixă accentuată de culoare. În lateral se află spații de depozitare, care sunt jucate cu rafturi la vedere pentru ca ansamblul să nu fie monoton. Mobila este realizată pe comandă, după proiectul lui Ciprian, la Martplast. Corpurile de iluminat, decorațiunie sunt de la Dedeman.

Pe aceeași latură cu dulapul se află și ușa interioară a dormitorului.

Pe aceeași latură cu dulapul se află și ușa interioară a dormitorului. Ușa albă (de la Dedeman) este aproape camuflată în ansamblul pereților finisați tot în alb.

În fața patului este fereastra generoasă prin care Florin poate privi cerul și de unde are o panoramă frumoasă asupra curții și împrejurimilor. Caloriferul este mascat cu o piesă de mobilier gîndită de Ciprian și executată pe comandă la Martplast.

În fața patului este fereastra generoasă prin care Florin poate privi cerul și de unde are o panoramă frumoasă asupra curții și împrejurimilor. Caloriferul este mascat cu o piesă de mobilier gândită de Ciprian și executată pe comandă la Martplast.

Cuburile de pe perete sunt amprenta lui Ciprian, una decorativă prin care marchează direcția către ferestreasă și marchează panta acoperișului.

Cuburile de pe perete sunt amprenta lui Ciprian, una decorativă prin care marchează direcția către ferestreasă și marchează panta acoperișului. Corpurile de iluminat, tablourile și decorațiunile sunt de la Dedeman.

Arhitectul Ciprian Vlaicu în dormitorul pe care l-a gândit cu drag pentru Florin Popa.

Arhitectul Ciprian Vlaicu în dormitorul pe care l-a gândit cu drag pentru Florin Popa.

Camera bebelușei Ayana a fost gândită de către Cristina, care a folosit nuanțe delicate și motivul norișorilor. Mobila este executată la Martplast după proiectul Cristinei, care a imaginat un orășel în miniatură.

Designerul Cristina Joia în camera pe care a gândit-o cu sufletul pentru bebelușa Ayana.

Designerul Cristina Joia în camera pe care a gândit-o cu sufletul pentru bebelușa Ayana.

Decorațiune îmbrăcată cu material tricotat cu numele Ayanei a fost realizată de o prietenă designer.

Decorațiune îmbrăcată cu material tricotat cu numele Ayanei a fost realizată de o prietenă designer de a lui Ciprian, Mădălina Pitu (Cuvinte Tricotate)un cadou personalizat pentru care mulțumim!

Dulapul din camera bebelușei are forma unei căsuțe. Este din MDF cu traforuri aplicate realizat la Martplast după proiectul Cristinei.

Dulapul din camera bebelușei are forma unei căsuțe. Este din MDF cu traforuri aplicate realizat la Martplast după proiectul Cristinei. Decorațiunile textile și tablourile sunt de la Dedeman.

Camera bebelușei este separată de cea a surorii ei mai mari printr-o ușă culisantă decorată cu norișori. Ușa a fost gîndită de către Cristina și realizată pe comandă la Martplast.

Camera bebelușei este separată de cea a surorii ei mai mari printr-o ușă culisantă decorată cu norișori. Ușa a fost gîndită de către Cristina și realizată pe comandă la Martplast.

În camera Ayanei a fost realizat de către Cristina un proiect special: corpul de iluminat sub formă de norișor, perfect în acest ambient de poveste.

În camera Ayanei a fost realizat de către Cristina un proiect special: corpul de iluminat sub formă de norișor, perfect în acest ambient de poveste.

În dreptul ferestrei Cristina a prevăzut mici rafturi din MDF sub formă de norișori, realizați pe comandă la Martplast. Florile și decorațiunile sunt de la Dedeman.

În dreptul ferestrei Cristina a prevăzut mici rafturi din MDF sub formă de norișori, realizați pe comandă la Martplast. Florile și decorațiunile sunt de la Dedeman.

Din camera Ayanei prima zona care se vede către celălalt spațiu este biroul Amaliei.

Din camera Ayanei prima zona care se vede către celălalt spațiu este biroul Amaliei realizat pe comandă la Martplast, după proiectul Cristinei. Scaunul, lampa, decorațiunile sunt de la Dedeman.

Zona de birou este marcată prin nuanțe diferite care vorbesc despre albastru și despre cer.

Zona de birou este marcată prin nuanțe diferite care vorbesc despre albastru și despre cer. Din acest unghi se vede și masca de calorifer din camera bebelușei.

Camera Amaliei a fost gîndită de Cristina, care a avut în vedere un pat generos pentru că e clar că o perioadă de timp cele două surori vor dormi împreună.

Camera Amaliei a fost gândită de Cristina, care a avut în vedere un pat generos pentru că e clar că o perioadă de timp cele două surori vor dormi împreună. Ca și în cazul dormitorului tatălui, patul a fost poziționat în zona mai puțin înaltă pentru ca direcția privirii să fie către ferestre.

Patul este încadrat de mobilier, atât pentru depozitare, cât și cu rol de bibliotecă. Cristina a gîndit totul pentru ca Amaliei să-i fie la îndemână lucrurile, să și le poată așeza cum are nevoie.

Patul este încadrat de mobilier, atât pentru depozitare, cât și cu rol de bibliotecă. Cristina a gîndit totul pentru ca Amaliei să-i fie la îndemână lucrurile, să și le poată așeza cum are nevoie.

Camera Amaliei este cea mai mare pentru că și-a dorit o încăpere spațioasă. Cristina a avut grijă ca ferestre să fie încadrate cu draperii decorate de ea, ca și proiect special.

Camera Amaliei este cea mai mare pentru că și-a dorit o încăpere spațioasă. Cristina a avut grijă ca ferestrele să fie încadrate cu draperii decorate de ea, ca și proiect special. În fața ferestrei sunt doi tabureți ca loc de lectură și de meditație.

Biroul este poziționat astfel încât să beneficieze din lateral de lumină naturală. Cristina a avut grijă ca peste tot să se regăsească nuanțe de albastru și turcoaz.

Biroul este poziționat astfel încât să beneficieze din lateral de lumină naturală. Cristina a avut grijă ca peste tot să se regăsească nuanțe de albastru și turcoaz. Decorațiunile și corpurile de iluminat sunt de la Dedeman.

Baia înainte de renovare.

Baia înainte de renovare.

Baia după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Baia a fost gândită de Ciprian care a prevăzut să mute cada pe lățimea spațiului, astfel ca centrul încăperii să fie liber, deci totul mai larg și mai spațios.

Baia după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Baia a fost gândită de Ciprian care a prevăzut să mute cada pe lățimea spațiului, astfel ca centrul încăperii să fie liber, deci totul mai larg și mai spațios. Tot Ciprian a fost cel care s-a îngrijit să dăruiască familiei obiecte pentru igiena celei mici.

Baia înainte de renovare.

Baia înainte de renovare.

Baia după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Ciprian, care a gândit baia, a avut în vedere să ordoneze spațiul. Contează mult în aspectul final, dar și pentru întreținere un vas de toaletă cu rezervor îngropat.

Baia după renovarea făcută de către echipa Visuri la cheie. Ciprian, care a gândit baia, a avut în vedere să ordoneze spațiul. Contează mult în aspectul final, dar și pentru întreținere un vas de toaletă cu rezervor îngropat. Fainața. gresia, obiecte sanitare și decorațiunile sunt de la Dedeman, la fel și mașina de spălat.

Acum, după renovare totul este funcțional și plăcut estetic, iar locurile de depozitare sunt prezente. Ciprian și-a dorit ca baia să fie făcută mai feminin având în vedere că sunt două fete în această familie.

În curte, Ciprian a făcut proiectul său special pentru Ayana. A avut în vedere un loc de stat în aer liber pentru cea mică, dar protejatla nevoie cu o plasă, fie pentru insecte, fie pentru mai multă umbră. Acest element încadrează un pătuț, care dacă se dorește, poate fi mutat și la interior în sezonul rece.

Terasa se află aproape de intrarea în casă, astfel încât totul să fie la îndemână dacă se dorește ceva de la bucătărie. Terasa a fost amenajată de către Ciprian, care a prevăzut o placare a peretelui în zona de masă. Mobilierul este de la Dedeman, iar pavajele din curte de la sponsorul Elis Pavaje.

adelaparvu.com despre casa familiei Popa, Calinesti, episodul 1, sezon 5, Visuri la cheie, exterior (5)

Ciprian a prevăzut o delimitare între terasă și curte prin intermediul unei jardiniere, ale cărei plante colorează totul. De asemenea, mobilierul ales a fost în ton cu tâmplăria, iar textura lemnului adăugă un plus de căldură și familiaritate terasei.

Corneliu Ulici, prezentatorul emisiunii Visuri la cheie pe scara interioară din casa renovată pentru familia Popa.

Corneliu Ulici, prezentatorul emisiunii Visuri la cheie pe scara interioară din casa renovată pentru familia Popa.

adelaparvu.com despre casa familiei Popa, Calinesti, episodul 1, sezon 5, Visuri la cheie (1)

Ne-am bucurat că am putut fi de ajutor familiei Popa și le dorim din tot sufletul o viață mai bună, mai tihnită. Le mulțumim că și-au deschis sufletul în fața unei țări întregi și că ne-au oferit tuturor o adevărată lecție de viață. Să fii pe fază miercurea viitoare când vei afla povestea unei alte familii, unei familii puternice. Ne așteaptă alte provocări, dar și alte lecții. Nu degeaba spunem la Visuri la cheie: Crede în oameni!

Foto: Visuri la cheie/Protv – visurilacheie.protv.ro

27 Responses to Casa familiei Popa renovată de echipa Visuri la cheie, episodul 1, sezonul 5

  1. Foarte frumos,dar multe famili se uita cu jale ca nu au si ei asa de frumos

    • Adela Parvu spune:

      Didica cred că puține familii și-ar dori să-și piardă soția sau mama ori sora mai mare să devină mamă pentru sora cea mică…Cred că ar trebui să ne gândim la adevărata jale.

    • Multe familii se uită și la alte emisiuni, în care vedete de carton își prezintă casele mobilate și decorate luxos, din bani câștigați mai mult sau mai puțin cinstit.
      Este adevărat că scopul inițial al acestei emisiuni, de a renova o casă a unei familii obișnuite, a fost deturnat către „cazurile sociale”, care adună mai multe vizualizări, probabil. Dar până la urmă este o renovare (sau o casă nouă) pentru o familie care are nevoie de ajutor. Ce poate fi rău în asta? Poate doar faptul că oamenii de rând, care nu au trecut printr-o suferință mare, nu pot visa să îi audă pe cei de la Visuri la Cheie strigându-le numele la poartă. Dar atât. În rest, este numai de bine.

  2. Daria spune:

    Buna, Adela! Te rog sa-mi spui daca palul folosit pentru placarea peretilor din bucatarie este unul obisnuit sau are niste caracteristici speciale ( grosime, antiumezeala). Multumesc.

  3. neli popescu spune:

    Felicitari voua si putere familiei de a merge mai departe!Ati fost o raza de soare in uraganul din viata lor!Oameni frumosi ,talentati si sufletisti

  4. Junjan Silvia spune:

    Ca de fiecare data ati facut o treaba minunata.Tineti-o tot asa!Felicitari intregii echipe.

  5. Silvia spune:

    Buna Adela,
    Ai vreo idee de unde se pot achizitiona sisteme de glisare cum este cel folosit aici la usa stil hambar?
    Mersi

  6. Mariana Dan spune:

    Buna Adela. Am inteles eu bine? Centrala termica este pe lemne si este montata in bucatarie?

  7. doina iacob spune:

    Asa este Adela!O adevarata drama,Amalia devenind mama la 16 ani ,avand si sufletul indoliat ,datorita pierderii mamei!Le ati facut un strop de bucurie ,mangaindu le sufletele!Felicitari!

  8. Andreea Antohi spune:

    n-am apucat sa vad pana la sfarsit:(, o sa vad reluarea, sper ca e una! Dar ce s-a intamplat cu ochiul? Nu a putut fi recuperat?

  9. Minodora spune:

    Foarte frumos, totul! Felicitari!!
    D-zeu sa-intareasca in continuare pe fam Popa-intradevar …trista poveste…si sa va rasplatesca si pe voi si echipa pt tot ce ati facut si faceti. Frumos!
    O zi frumoasa tuturor si spor in toate!
    …sincer,abia astepam sa veniti si pe la noi…si ne faceam griji…cum de oare inca nu ati venit…dar se pare ca multi altii au nevoie de sprijinul d-voastra.
    Succes in continuare!
    …dar daca cumva o sa ajungeti si la noi o sa ne bucuram mult….iar de nu…ne bucuram de bucuria altora. 😉

  10. Eugenia spune:

    Buna Adela. Felicitari pentru munca depusa pe blog si in Visuri la cheie. E foarte frumos ce faci. As vrea sa ma ocup la randul meu de design interior pentru oameni cu posibilitati financiate de nivel mediu. Ma intreb ce cursuri de design interior as putea sa fac unde sa cunosc produse de design si mobila din Romania pentru acest grup tinta. Te pup si succes!

  11. Cristi Mirea spune:

    Bună,Adela. Felicitări echipei pentru încă o renovare de succes. Din păcate nu am reținut soluția tehnică explicată de constructor pentru turnarea planșeului in doar 3 zile. Pe viitor ar fii interesant daca pe langa soluțiile de design să se exemplifice și cele tehnice.Multumesc.

  12. Irina spune:

    Buna Adela,
    Am urmarit emisiunea cu interes, este una dintre emisiunile mele preferate de pe Pro TV. M-a emotionat povestea acestei familii si sper sa le fie bine de acum incolo, sa aiba putere, tarie si credinta ca soarta lor va fi una buna.
    Am remarcat ca de data asta casa a fost aranjata intr-un mod foarte simplu; daca in sezonul trecut pentru fiecare proiect al vostru exista ceva aparte, deosebit, care uimea si atragea in egala masura, acest proiect nu a avut acest lucru. Cred ca pe partea de design interior sigur se putea face mai mult. Apoi m-a surprins faptul ca din bucatarie s-a facut intrarea in baie…Nu vad utilitatea unei astfel de decizii. Sigur se putea face baie cu intrare din alta parte. Albastrul folosit in interiorul casei este atat de intunecat incat lasa impresia de rece si trist.
    Stiu ca se poate mai mult si astept sa vad si alte proiecte ale noii echipe. Mult succes pe viitor!

    • Adela Parvu spune:

      Bună Irina! Mulțumesc pentru părerea ta.
      Este foarte în regulă să nu-ți placă pentru că amenajarea nu a fost gândită pentru tine sau familia ta. Ai spus că locuința a fost aranjată într-un mod foarte simplu. Foarte simplu în raport cu ce? Mă interesează observațiile și argumentele tale, de aceea te și întreb.
      Referitor la albastru – dacă ai fost atentă, în emisiune familia a spus că preferă nuanțele de albastru – de aici și tema pe care am urmărit-o în schema cromatică. În spații mici, tonurile mai pline, mai intense, conferă profunzime. Așa cum am explicat în articol, combinația de albastru cu alb și lemn este una echilibrată de rece-cald. Ambientul nu este deloc întunecat pentru că ferestrele au fost mult mărite. În splus, s-au folosit multe oglizi.
      Referitor la baie – dacă te uiți pe planuri, vei remarca faptul că spațiile parterului, în procesul de renovare, s-au schimbat foarte puțin, iar spațiile sunt mci. Noi trebuie să obținem foarte repede autorizația de construire și asta presupune să facem modificări care se pot aproba repede. Și eu mi-am dorit ca baia să aibă acces din camera de zi, dar colegul meu arhitect, care s-a ocupat de compartimentarea casei, a prevăzut ca pe peretele băii comun cu zona de zi să fie scara, deci nu se putea face acces. Ca atare, accesul la baie a rămas așa cum era înainte.

  13. OANA spune:

    Buna, Adela , am urmarit emisiunea Visuri la cheie,am plans pentru Amalia,am compatimot-o pentru misiunea grea pe care o are,dar in acelasi timp m-am bucurat pentru ce ati facut ei.

  14. Mihaela spune:

    Adela,
    Cine a realizat masa din bucatarie si la ce pret ar ajunge oare?
    Multumesc frumos!

  15. Luminita spune:

    Buna ziua! Va rog frumos sa imi spuneti de unde ati cumparat tabloul in care taticul trebuia sa puna cate o pietricica? Va multumesc!

  16. Alina Elena Popescu spune:

    Buna Adela,

    Jos palaria pentru ceea ce faceti! Respect si toata stima!!!
    Se poate sa ma ajuti cu un raspuns: as fi vrut sa stiu cu ce anume si ce nuanta s-a folosit pentru vopsirea lemnului de exterior (la intrare si la acoperis).

    Multumesc mult!

  17. Ioana spune:

    Buna ziua,
    Faceti niste proiecte extraordinare.
    As dori sa stiu ce lavoar si baterie s-a folosit la baie?

Lasă un răspuns la neli popescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *