În marile orașe contează mult să ai propria casă cât mai central posibil, dar te poți trezi că locuința situată convenabil nu are tocmai numărul de camere și organizarea pe care ai visat-o. Uite, am ales să-ți prezint azi o casă din Londra ridicată în perioada victoriană, care a fost regândită ca și împărțire a camerelor, dar pentru asta a fost extinsă, atât pe verticală, cât și pe orizontală, conform viziunii arhitecților de la biroul Fraher Architects. Lucrarea de renovare a reușit să îmbine vechiul cu actualul într-un mod remarcabil, astfel ca spațiile de la interiorul casei să devină mai confortabile, mai luminoase și mai plăcute, chiar dacă forma casei a rămas lungă și îngustă. Dar hai să-ți spun mai multe, nu înainte de a-ți posta și planurile și imaginea extensiei din spatele casei.
Și curtea este frumos amenajată, astfel ca totul să fie cât mai coerent și plăcut, având în vedere că spațiul curții este vizibil din multe încăperi ale locuinței.
Care a fost cea mai importantă decizie luată de către arhitecți pentru a obține mai mult spațiu la interior? Mutarea scării interioare! Da, proprietarii și-au dorit ca întreaga locuință să fie mai compactă și unitară, în condițiile în care inițial, scara interioară făcea ca parterul să se simtă rup, deconectat de restul nivelurilor. Arhitecții au prevăzut ca scara interioară să nu pornească din holul de la intrare, fix după intrarea principală, așa cum e regula la casele victoriene, ci să fie repoziționată în centrul casei. Astfel, de o parte și de alta a scării interioare s-au obținut spații aerisite, largi, care comunică între ele.
Pe lângă mutarea scării interioare în centrul casei și tratarea ei ca un element de legătură între etaje și din punct de vedere vizual, nu doar funcțional, arhitecții au decis extensia spațiului de la parter către curtea din spatele casei. Astfel, prin această extensie, s-a obținut spațiu mai generos, dar și mai important: mai multă lumină naturală.
Lumina naturală suplimentară a fost obținută nu doar prin prezența unor ferestre generoase (și o ușă pivotantă către curte), ci și prin luminatoarele configurate în acoperișul extensiei casei.
Spațiul lung și îngust a fost excelent exploatat prin mobilare, astfel ca traseele de circulație să nu fie întrerupte de diverse piese de mobilier, ci să fie configurate pe lângă acestea. Pentru a se economisi spațiu, spre exemplu zona locului de luat masa a fost gândit cu o banchetă fixă pe o parte.
Faptul că zona de bucătărie este intens luminată, iar prin soluția arhitecturală implementată se citește parțial o supantă, iar prin luminatoare se vede cerul, face ca spațiul să nu se simtă înghesuit.
Mobilierul bucătăriei este simplu, dar excelent organizat ocupându-se spațiul existent atât pe orizonatală, cât și pe verticală. În loc de mânere atașate, fronturile de mobilier au mânere frezate, iar o altă parte din corpurile de mobilier au sisteme push, deci fără mânere la vedere. În locul faianței, peretele din zona de lucru este placat cu sticlă securizată.
Deasupra parterului extins s-a mai configurat pe partea cu bucătăria și la etaj o mică parte ieșită în afară, respectiv locul de birou, de asemenea luminat natural cu fereastră și luminator.
Dormitoarele sunt mici, funcțional gândite și amenajate, dar lumina naturală contează mult în felul în care se simte ambianța lor. Mai jos dormitorul de la ultimul nivel, amenajat practic în mansardă și care beneficiază de propria baie cu cadă.
Camerele de baie sunt contemporan amenajate, fiecare în acord cu ceea ce există pe fiecare etaj în parte. Mai jos baia corespondentă dormitorului matrimonial, singura dotată cu cadă.
Camerele mici de baie, de la al doilea etaj sunt amenajate în oglindă, iar arhitecții au avut în vedere amplasarea lavoarului la intrarea în baie, astfel ca atunci când ușa rămâne deschisă ceea ce se vede să fie plăcut privirii.
Baia de serviciu de la parter este la o diferență de nivel față de restul funcțiunilor.
Fațada principală a casei, în imaginea de mai jos, nu trădează deloc modificările aduse casei, păstrându-se aspectul ei cât mai fidel față de ceea ce exista inițial. Parterul casei este situat practic sub nivelul străzii, de aceea el nu se citește pe fațada principală.
Încă de la intrarea în locuință spațiul se simte diferit, grație modificării poziției scării interioare. Primul spațiu care se citește la intrarea în locuință este cel al primului etaj, locul unde este situat spațiul de birou.
O locuință dificil de reorganizat, dar excelent regândită prin soluții ingenioase și îndrăznețe. Și spun îndrăznețe pentru că nu e puțin lucru să ai curajul să propui luminatoare într-un oraș unde ploile sunt frecvente, deci din punct de vedere tehnic și constructiv totul este la superlativ. De asemenea, este o amenajare curajoasă în condițiile în care clădirile vechi nu sunt ușor de modificat, mai ales într-o țară conservatoare ca Marea Britanie. Deci, un proiect arhitectural foarte reușit și spectaculos materializat din punct de vedere constructiv, cu siguranță și costisitor, dar elegant și atemporal. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Adam Scott
33