Pe partea opusă locului de luat masa este configurată o bibliotecă, iar un întreg perete al garsonierei este personalizat cu tapet realizat pe comandă în alb și negru, grafic, pentru a nu încărca spațiul, mai ales că desenul este supradimensionat.

In Design Interior, Garsoniere

Garsonieră de 32 mp cu multe spații de depozitare

Este dificil de comprimat într-un spațiu modest mai multe funcțiuni, dar posibil dacă ești dispus la compromisuri. Uite, spre exemplu dacă ar fi să-ți dorești ca în mai puțin de 35 metri pătrați să beneficiezi de bucătărie, cameră de zi, birou și dormitor, dar și de multe spații de depozitare, nu te poți aștepta ca totul să fie rezolvat ca într-un spațiu similar unui apartament de două camere. Si totuși soluții există, dar nu așa cum ți-ai închipui cu încăperi delimitate cu uși, ci mai degrabă cu mobilier. Am ales să-ți prezint azi o garsonieră de 32 metri pătrați unde funcțiunile sunt delimitate prin mobilier, o soluție prin care arhitecții de la biroul brazilian Neo Arq au reușit să creioneze tot ce și-au dorit tinerii care locuiesc aici, un cuplu care nu știa cum să aibă mai mult spațiu de depozitare, neapărat un dormitor cu pat dublu și televizor, baie actuală, dar unde nu încăpea mașină de spălat și musai un loc de birou, evident asta pe lîngă cameră de zi. Dar hai să vezi și să afli mai multe despre compartimentarea cu mobilier.

Inițial intrarea în locuință se făcea într-un hol din care se deschideau camera, bucătăria și baia. Acum, după reamenajare, arhitecții au mutat bucătăria în holul casei, au închis ușa către baie pe care au deschis-o dinspre cameră, iar spațiul bucătăriei, unde exista o fereastră mică a devenit dormitor. Bucătăria este acum configurată practic în fostul hol, deschis către cameră, iar electrocasnicele sunt toate electrice. Mutarea s-a putut face pentru că baia este aproape, așa că instalația de apă a putut fi prelungită.

Între bucătărie și dormitor s-a făcut o separare cu mobilier. Pe o parte, către bucătărie e loc pentru frigider și spații de depozitare, iar către cameră loc de dulapuri. Locul mașinii de spălat este în bucătărie, ca atare tot peretele din zonă a fost placat cu faianță de tip Metro, dar montată diferit față de cum ai văzut până acum. Pentru că bucătăria este într-un spațiu fără fereastră, iluminatul a fost gândit atât local, deasupra baltului, cât și general, la nivelul plafonului.

Între bucătărie și dormitor s-a făcut o separare cu mobilier. Pe o parte, către bucătărie e loc pentru frigider și spații de depozitare, iar către cameră loc de dulapuri. Pentru că bucătăria este într-un spațiu fără fereastră, iluminatul a fost gândit atât local, deasupra blatului, cât și general, la nivelul plafonului.

 Locul mașinii de spălat este în bucătărie, ca atare tot peretele din zonă a fost placat cu faianță de tip Metro, dar montată diferit față de cum ai văzut până acum.

Locul mașinii de spălat este în bucătărie, ca atare tot peretele din lateral a fost placat cu faianță de tip Metro (10 x 30 cm), dar montată diferit față de cum ai văzut până acum. Pentru mai mult spațiu de depozitare, în bucătărie, sub blatul de lucru au fost prevăzute sertare, mai ușor accesibile într-un spațiu mic, decât rafturile ascunse în spatele ușilor.

Locul de luat masa este prezent ca funcțiune fixă și este creat între bucătărie și cameră printr-o separare vizuală de efect: placarea cu panouri din MDF vopsite. Această placare este și la nivelul plafonului, ceea ce aduce un plus de culoare dar și separarea vizuală a funcțiunilor.

Locul de luat masa este prezent ca funcțiune fixă și este creat între bucătărie și cameră printr-o separare vizuală de efect: placarea cu panouri din MDF vopsite. Această placare este și la nivelul plafonului, ceea ce aduce un plus de culoare dar și separarea vizuală a funcțiunilor.

Pe partea opusă locului de luat masa este configurată o bibliotecă, iar un întreg perete al garsonierei este personalizat cu tapet realizat pe comandă în alb și negru, grafic, pentru a nu încărca spațiul, mai ales că desenul este supradimensionat.

Pe partea opusă locului de luat masa este configurată o bibliotecă, iar un întreg perete al garsonierei este personalizat cu tapet realizat pe comandă (vezi aici modele similare) în alb și negru, grafic, pentru a nu încărca spațiul, mai ales că desenul este supradimensionat. Plinta este mai înaltă, realizată din plăci ceramice similare celor folosite peste tot în locuință. Evident că toată instalația electrică a fost prevăzută încă din partea de proiect, ca atare prizele sunt clar poziționate, la fel ca și corpurile de iluminat.

Canapeaua aleasă este una pe picioare și cu lateralele simple, fără brațe voluminoase pentru a nu încărca spațiul. În loc unei măsuțe a fost aleasă o ladă vintage, care pe lângă suprafața superioară ce poate fi folosită ca și masă, oferă și spațiu de depozitare.

Canapeaua aleasă este una pe picioare și cu lateralele simple, fără brațe voluminoase pentru a nu încărca spațiul. În loc unei măsuțe a fost aleasă o ladă vintage, care pe lângă suprafața superioară ce poate fi folosită ca și masă, oferă și spațiu de depozitare. Pentru a integra și aparatul de condiționat în ansamblul peretelui cu tapet, pe suprafața acestuia au fost fixate stickere care redau o parte din desen.

Camera de zi cu loc de ședere pe canapea este separată față de locul patului prin intermediul unui mobilier. În cadrul acestuia televizorul este montat astfel încât să poată fi rotit și către dormitor.

Camera de zi cu loc de ședere pe canapea este separată față de locul patului prin intermediul unui mobilier. În cadrul acestuia televizorul este montat astfel încât să poată fi rotit și către dormitor. Nuanțele similare lemnului, prezente în mobilier și decorațiuni (tapet, covor, perne) fac legătura între spațiul bucătăriei și living.

Deasupra televizorului sunt spații deschise, dar în lateral sunt dulapuri închise pentru a nu aglomera camera, majoritatea spațiilor de depozitare din partea de jos fiind accesibile din dormitor pe post de comodă cu sertare. Suprafața ferestrei este lăsată liberă și în loc de perdele s-a optat pentru rolete albe, care asigură intimitate, dar și protecție în zilele călduroase.

Spațiul camerei a fost extins și către balcon, unde a fost loc pentru fotoliu, dar de partea opusă acestuia a fost creat și un mic loc de birou.

Spațiul camerei a fost extins și către balcon, unde a fost loc pentru fotoliu, dar de partea opusă acestuia a fost creat și un mic loc de birou. Covorul păcălește privirea și conferă micului living un aspect unitar, alături de tapetul grafic.

Locul de birou a fost mobilat cu o piesă realizată dintr-o mobilă veche și adaptată aici în spațiul mic. Fereastra mică din imagine a fost inițial a bucătăriei, acum fiind prezentă în spațiul dormitorului.

Patul dublu are o saltea de 140 cm pentru ca în lateralul lui să poată fi configurate cât mai multe spații de depozitare închise. Locul patului a fost marcat de inserția unor elemente din lemn pentru ca restul corpurilor să nu iasă în evidență.

În locul noptierelor au fost create mici nișe unde sunt prezente și corpuri de iluminat mobile. În spatele patului suprafața este neagră pentru un efect de profunzime.

În locul noptierelor au fost create mici nișe unde sunt prezente și corpuri de iluminat cu brațe mobile. În spatele patului suprafața este neagră pentru un efect de profunzime.

Iluminatul general, adică cel de la nivelul plafonului, este peste tot cu șine cu spoturi, la fel ca și finisajul pardoselii cu plăci mari de gresie în nuanța gri, similară betonului. La intrarea în spațiul dormitorului nu există ușă pentru că în lateral, pe aceeași parte cu accesul către baie este configurat un spațiu de cuier, deci unde e nevoie să se ajungă ușor.

Baia se deschide din spațiul configurat pentru odihnă. Dulapul cu fețe din oglinzi este pantofar și cuier mascat.

Dulapul cu fețe din oglinzi este pantofar și cuier mascat. Corpurile de mobilier din dormitor, atât cele din jurul patului, cât și parte din separarea către cameră au sisteme push, deci nu au mînere vizibile pentru un aspect ordonat, dar și pentru a preveni accidentările ușoare, având în vedere spațiul mic. Ușa din imagine este corespondentă băii.

Baia este amenajată cu strictul necesar, dar aspectu general este unul actual grație mobilierului realizat pe comandă, vasului de toaletă negru și a placării în zona cabinei de duș cu plăci cu desen grafic.

Baia este amenajată cu strictul necesar, dar aspectul general este unul actual grație mobilierului realizat pe comandă, vasului de toaletă negru și a placării în zona cabinei de duș cu plăci cu desen grafic. Simplu, funcțional, dar și armonios vizual, ca de altfel întreaga locuință. Multe spații de depozitare, totul creionat într-o paletă cromatică restrânsă, dar cu pete de culoare cât trebuie pentru a nu încărca, dar totuși a personaliza garsoniera. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Alessandro-Guimaraes

14 raspunsuri pentru Garsonieră de 32 mp cu multe spații de depozitare

  1. Zloh spune:

    De unde s-a achizitionat vasul de toaleta negru?
    Exista si chivete si vasa si de alte culori?

  2. Foarte frumos,asa ceva nu te poti apuca fara specialist

  3. Aurora spune:

    Culori superbe!

  4. Ilinca spune:

    E foarte reusita amenajarea, dar explicatiile oferite de tine sunt cele care ofera valoare articolelor. M-as putea uita la nenumarate modele de amenajare/ decorare si sa nu inteleg la fel de multe cate inteleg din cate un singur articol postat de tine pe acest blog. Spor in continuare!

  5. Mihaela spune:

    De unde este achizitionat cuierul?

  6. Diana spune:

    Frumos, felicitari! Imi place , in mod deosebit, tapetul.

  7. Alina spune:

    Buna,
    dulapul din jurul patului de catre cine a fost realizat?

  8. doi spune:

    cat a costat toata amenajarea grsoierei?

  9. Claudia spune:

    Cufarul galben de unde l.ati achizitionat?

Lasă un răspuns la Aurora Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *