Cel mai greu este să spui ce-ți dorești, mai ales când vine vorba despre amenajarea locuinței. De ce? Pentru că sunt atâtea idei și soluții care-ți pot fi pe plac și care te pot deruta. Ce e de făcut? Să te concentrezi pe un singur lucru la care visezi de mult timp. În cazul de față, proprietara apartamentului de 62 de metri pătrați este pasionată de a bucătărie, respectiv de mâncare sănătoasă. Călătorește mult și amenajările văzute erau foarte diferite. Nu putea să se hotărăscă între stilul de amenajare tip loft, cu accente industriale și naturalețea stilului scandinav. Așa că a apelat la designerul Agnieszka Morawiec care a pornit toată amenajarea începând de la bucătărie. Aceasta a fost concepută cu linii și materiale care amintesc de industrial, dar a îndulcit totul prin ambientarea livingului. A rezultat o amenajare interioară personalizată în nuanțe delicate, dar și axată pe funcționalitate. Dar hai să vezi rezulatul și ideile applicate aici.
Holul lung și suficient de lat (1,60 metri) a fost exploatat pentru a fi asigurate locuri de depozitare. Imediat după ușa de la intrare a fost prevăzută o zonă de cuier, cu spațiu pentru banchetă, dar și sertare și corp de mobilă închis cu ușă. Pentru a-i da un aer confortabil cuierului, designerul a avut în vedere tapițarea interiorului acestuia. Tapițeria similară catifelelei îndulcește caracterul funcțional al mobilierului. De asemenea, pardoseala, aceeași în toată zona de zi (de la Boen), este protejată cu un covor care se poate spăla ușor la mașina de spălat rufe.
Tot pe hol sunt prevăzute dulapuri pentru haine, având în vedere dormitorul modest ca spațiu. Pentru ca dulapurile să nu apară masive, fețele acestuia au fost proiectate cu oglinzi. Toată mobila fixă este realizată pe comandă. Pentru că holul este deschis către zona de zi, dulapul de pe hol este gândit în relația cu mobila sufrageriei și bucătăriei, care are o linie inspirată din stilul industrial.
Apartamentul a fost păstrat așa cum era, deci nu s-au făcut modificări în privința compartimentării, având din start bucătăria deschisă către living. Ca atare, zonele sunt clare. De pe hol se se fac accesele către dormitor și baie, separate cu uși interioare, iar în capătul holului se deschide zona de zi. Cuptorul și combina frigorifică sunt încorporate, dar în laterala bucătăriei, pentru a fi cât mai puțin vizibile către living. Cuptorul este pus la semiînălțime, dar deasupra blatului. O configurație mai puțin folosită.
Pentru ca bucătăria să nu aibă un caracter foarte tehnic, fiind deschisă către living, designerul a prevăzut o hotă încastrată în plafonul fals, special coborât în zona blatului de lucru. În acest volum închis cu gips-carton au fost mascate tubulatura de evacuare a hotei și traseele instalației electrice pentru spoturi și alimentarea hotei. Pentru a fi mărit spațiul de lucru din bucătărie, a fost prevăzută o masă insulă, care oferă și extra spațiu de depozitare. În continuarea acestei mese insulă a fost poziționată masa de sufragerie, care prin blatul de lemn continuă pe orizontală placările din lemn de pe verticală din zona bucătăriei. Astfel, s-au creat contraste de culori și texturi care asigură contraste reușite în ciuda simplității liniilor și a organizării ordonate.
Spațiul din zona blatului de lucru avea o nișă din construcția blocului. Designerul a exploatat-o prin inserarea unui mobilier îngust (adâncime 18 cm) dispus în spatele blatului de lucru și gîndit similar unei vitrine.
Legătura dintre funcțiuni este realizată prin intermediul finisajelor, cum este pardoseala și tapetul care se continuă de pe hol (oglindit în dulap), dar și prin modul de îmbrăcare al ferestrelor, perdelele din in fiind similare peste tot.
Zona de living este minimal mobilată cu piese care au alură zveltă, respectiv canapea pe picioare înalte și fotoliu cu un picior, toate aceste detalii fiind finisate în negru și asigură o legătură subtilă cu bucătăria. Dar faptul că sunt piese de mobilier pe picioare înalte face ca spațiul să se simtă mai aerisit, lăsând lumina să circule, lăsând o bună suprafață din pardoseală la vedere.
Deși nuanțele de pe suprafețe mari sunt neutre, petele de culoare nu lipsesc, dar ele sunt aduse prin decorațiuni textile, de la un covor mic la pleduri și perne decorative. Vezi modelul de covor AICI.
Comoda din living, realizată pe comandă, este simplă, dar faptul că este placată cu oglinzi dă impresia de mai multă lumină, culoare, dar și mai mult spațiu. Un truc excelent într-un spațiu de bloc.
Dormitorul s-a dorit cu dublă funcțiune: spațiu de birou și loc de odihnă. Ca atare, în fața ferestrei a fost gândit un ansamblu de mobilă realizat pe comandă destinat studiului, iar patul încadrat de mobilier pentru depozitarea cărților pe rafturi și a obiectelor mici în spațiile închise. Hainele sunt depozitate pe hol în dulapurile generoase, ca atare dormitorul a putut fi mai aerisit amenajat.
Pentru ca în dormitor să încapă lejer locul de birou, patul a fost realizat pe comandă cu o saltea de 140 cm lățime. Locul prizelor, al corpurilor de iluminat și benzii LED au fost prevăzute din fața de proiect, instalația electrică fiind modificată în apartament pentru ca totul să fie potrivit la fix. Petele de culoare sunt prezente tot prin decorațiuni pentru că suprafețele mari sunt neutre, o combinație între PAL cu finisaj similar stejarului și nuanțe de gri cald.
Baia din locuință a fost dotată cu o cabină de duș în care cădița este slim pentru că la bloc e greu de realizat sifon îngropat în pardoseală. Prin modul de placare a suprafeșelor băii, desigerul a conferit personalitate camerei destinată igienei. Pentru ca baia să rămână aerisită, locul mașinii de spălat a fost prevăzut în dulapul de pe hol.
O locuință luminoasă, bine gândită sub aspect funcțional, cu multe locuri de depozitare în hol pentru a lăsa spațiul camerelor cât mai liber. Puține covoare, dar alese pentru un plus de culoare și textură, accente florale prin decorațiuni textile, totul într-un ansamblu marcat de suprafețe neutre – lemn, mult alb și tușe de negru. Cine s-ar fi gândit că totul a început de la o bucătărie cu accente industriale, ca mai apoi să amenajarea în ansamblul ei să fie percepută în nuanțe delicate? Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Marta Behling
18
Adela, amenajarea e una superba. Multumim ca ne trimiti asemenea surse de inspiratie. Imi spui, te rog, de unde sunt cumparate perdelele?
Multumesc,
Bună Georgeta! Sunt făcute pe comandă. Poți apela la designerul Alina Țâru pentru modele similare alinaemilia.taru@gmail.com
Multumesc frumos,Adela
Buna ziua! O adevarata sursa de indpiratie pt mine. Covoarele toate sunt cumparate din acelasi loc? (Site-ul din articol). Multumesc!!