adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (10)

In apartamente, Design Interior

Apartament de 67 mp pentru familie tânără cu bebeluș

Când e vorba despre familii tinere care își amenajează prima locuință, bugetul lor este în cea mai mare parte direcționat către achiziția locuinței, așa că ceea ce le interesează este să poată avea parte de confort și o imagine plăcută a casei, dar cu banii numărați. Și ca să înțelegi despre ce este vorba, dar și să afli despre cum se poate amenaja cu un buget limitat, am ales să-ți prezint azi un apartament de circa 67 metri pătrați (mai exact 67,8 mp), unde amenajarea a fost gândită și pentru optimizarea spațiului celor două camere în care trebuia configurat un loc pentru noul membru al familiei. Tinerii s-au apucat de renovare când bebelușul era deja pe drum, așa că presiunea de a finaliza cât mai repede totul, dar și bine și cu banii numărați era mare. Au reușit să cumpere o locuință la preț bun pentru că era într-un bloc vechi, iar compartimentarea mai atipică. Au debarasat totul, dar și-au dat seama că au nevoie de ajutor, așa că au apelat la designerul Anna Mozorova, care a găsit soluții creative pentru a se încadra în buget. Sigur ideile aplicate aici o să te inspire. Dar hai să afli povestea acestei locuințe încă de la faza de proiectare și șantier.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (19)

Tinerii i-au spus designerului că și-ar dori o amenajare tinerească, veselă, în nuanțe de galben, albastru și roz, iar apartamentul să fie cât mai luminos, deși când l-au achiziționat era întunecos. Aveau mai multe dileme: cum să se folosească de balcoanele cu forme mai ciudate și unde să facă loc bebelușului. De asemenea, deși erau două camere, s-au gândit că vor avea nevoie de o încăpere pentru oaspeți, respectiv un loc unde bunicii să poată dormi ocazional, când îi vor ajuta cu cel mic și musai un loc de birou pentru că mama urma să lucreze de acasă. Multe probleme, dar designerul a știut cum să aibă grijă de toate, evident cu unele compromisuri, dar absolut acceptabile.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (41)

Vezi planurile de după și înainte de renovare. Compartimentarea interioară a fost regândită de către designer pentru a putea amplasa cât mai multe dulapuri pentru depozitare. Astfel, prima modificare a fost inversarea funcțiunilor, respectiv livingul a devenit dormitor și invers. Apoi, s-a prevăzut mutarea ușii de acces către noul living, astfel ca pe hol să poată fi amplasat un dulap generos, unde, pe lângă cuier, este loc pentru detergenți, dar și pentru mop și aspirator. Apoi a deschis livingul către balcon, acesta devenind atât loc de birou, cât și loc pentru masa de călcat. Spațiul dormitorului (fost living), împărțit în două de o grindă, a fost lăsat ca atare, fără compartimentare între cele două spații. Când cel mic va mai crește, separarea se poate face cu mobilier. De asemenea, baia inițial era împărțită în două funcțiuni: loc de toatelă și, separat, cadă cu lavoar, dar designerul a unit aceste funcțiuni și a repoziționat vasul de wc astfel încât să fie creat loc pentru o mașină de spălat cu încărcare verticală.

adelaparvu.com despre plan inainte apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (1)
adelaparvu.com despre santier apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (1)

Înainte de reamenajare, tinerii reușiseră să decoperteze totul, moment în care s-au încurcat și au decis să apeleze la designer. Lucrările de reamenajare pentru partea de instalații și finisaje costă circa 1000 lei pe metru pătrat, preț ce include de la manoperă, la prețul tuturor materialelor (spre exemplu nu doar gresie, ci și adeziv, chit și accesorii pentru montaj) și transportul acestora. Este un cost pe care e bine să-l ai în vedere atunci când vrei să-ți faci un buget real vizavi de amenajarea casei.

adelaparvu.com despre mood board apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova (1)

adelaparvu.com despre mood board apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova (2)

Pentru a reduce costurile de proiectare, designerul le-a propus tinerilor panouri de idei (mood board-uri) în loc de imagini fotorealiste 3D, care costă, dar care iau și mult timp. Poți vedea mai sus cum arată aceste panouri cu idei și apoi poți vedea mai jos rezultatul final al amenajării – asta ca să-ți faci o idee despre faptul că un designer se gândește la detalii, dar că atunci când bugetul e limitat propunerile, chiar dacă arată mai rudimentar prezentate, în realitate vor fi foarte aspectuos materializate. Deci, dacă bugetul este limitat, încrederea într-un specialist ar fi bine să nu fie limitată 🙂

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (2)

Imagine dintre bucătărie către holul de la intrare. Se poate observa dulapul generos din hol, decupat în dreptul ușii de acces către dormitor, dar cu un corp suspendat deasupra ușii. Bucătăria a fost lăsată deschisă către hol pentru ca lumina naturală să pătrundă și înspre acesta, dar și pentru că practic s-a salvat costul unei uși interioare.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (4)

Bucătăria a fost realizată parțial cu corpuri de la IKEA pentru a mai salva din costuri, respectiv cele suspendate. Partea de jos și zona ce înglobează frigiderul au fost făcute pe comandă pentru că un blat de lucru din comerț nu putea fi ușor adaptat la configurația spațiului. În plus, în spatele corpurilor inferioare au fost mascate și instalațiile retrasate pentru a se potrivi noii bucătării. Faianța este înlocuită aici un panou simplu pentru că plita este cu inducție, deci nu există flacără deschisă.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (1)

Prezența unora dintre țevi pe verticală a provocat-o pe designeriță să găsească o modalitate creativă de a le masca. Astfel ea a prevăzut o mască pe fața căreia e loc pentru accesorii, iar în partea de sus a prevăzut un mic corp pentru condimente.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (25)

Blatul de lucru a fost prelungit până în fața ferestrei pentru a corecta vizual spațiul, dar și pentru a-l exploata la maximum.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (6)

Tinerii și-au dorit un apartament luminos, lucru de care a ținut cont designerul, așa că la bucătărie, unde este singurul loc de luat masa (practic înlocuiește sufrageria) a avut în vedere montarea de storuri, care lasă lumina naturală să pătrundă din plin, dar asigură și un plus de culoare și ornamentație ce echilibrează desenul pardoselii. În fața ferestrei sunt prevăzute jardiniere cu ierburi aromatice, jardiniere asortate cu designul corpurilor de iluminat suspendate deasupra mesei.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (5)

Pentru că locul de luat masa din bucătărie este singurul din apartament, designerul a amplasat aici un tablou și a ales o vază potrivită, toate fiind din schema cromatică dorită de către tinerii proprietari: albstru, galen și roz în tonuri pudrate.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (3)

Un truc decorativ reușit este combinația de corpuri de mobilier diferit colorate la bucătărie. Zona de sus albă face ca ansamblul bucătăriei să fie perceput ca fiind mai luminos. Un alt detaliu bine de reținut este faptul că plintele e bine să fie montate după ce se asamblează și se montează mobila. Astfel se face economie de bani și materiale, dar nici nu mai sunt necesare tot felul de improvizații.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (7)

Accesul din bucătărie către living este tot deschis, fără ușă, deci o altă economie de bani în lipsa unei uși interioare. Spațiul livingului este finisat cu parchet laminat, inclusiv în fosta logie, care acum face parte din camera de zi. Parchetul este montat în direcția luminii, adică a ferestrei.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (8)

În cadrul bibliotecii, realizată pe comandă, este inserată masa de călcat. Oglinda din ansamblul rafturilor este culisantă, din spatele ei putând fi rabatată masa de călcat. În fața ferestrei din living este amplasat biroul, pentru care s-a cumpărat un simplu blat dintr-un magazin de bricolaj, montat pe console și sprijinit parțial de bibliotecă și de glafurile ferestrei.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (9)

După ce livingul a fost extins către logie a rezultat o diferență de nivel, iar caloriferul a fost ales mai mare pentru a încălzi noul volum al încăperii.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (12)

Multe piese de mobilă și decorațiuni au fost alese din magazine accesibile și în perioadele de reduceri (există două sezoane de reduceri pentru mobilă: ianuarie-februarie și apoi august). Canapeaua aleasă este una extensibilă pentru ca aici să poată fi acomodați bunicii când vin în vizită. Un truc decorativ este vopsirea parțială a peretelui într-un mod mai artistic. S-a creat un contrast între fundal și canapea, dar partea de sus a fost lăsată albă pentru luminozitate și ca pe ea să se citească frumos, grafic corpurile de iluminat negre, alese aici.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (10)

Pentru a reduce din costuri, designerul a prevăzut ca ansamblurile de dulapuri să fie cumpărate de-a gata. Ele sunt de la IKEA și pentru că nu se potriveau exact pe înălțimea camerei, designerul a prevăut ca tavanul deasupra dulapului să fie coborât cu o structură din gips-carton. Pe lățime dulapurile nu se potriveau la fix, așa că între ele designerul a comandat o etajeră pentru completare într-o nuanță diferită. Un truc excelent!

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (14)

Și în spațiul dormitorului sunt dulapuri pentru depozitare. Fețele acestuia sunt combinate cu oglinzi pentru a nu da impresia de volum masiv în încăpere.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (26)

Fostul living este acum dormitorul familiei. Spațiul era separat la nivel superior de o grindă. Pentru a amplifica senzația de luminozitate, plafonul de deasupra patului a fost vopsit cu galben, culoare ce ajunge pînă de deasupra patului, dar cu efect artistic.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (18)

Instalația electrică a fost complet refăcută, ca atare încă din faza de proiect designerul a putut prevedea deasupra tăbliei aplice și o suspensie, care, pe timpul serii, ajută tinerii să creeze variate scenarii de lumină. Pentru un confort sporit s-a achiziționat un pat tapițat.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (19)

În imediata vecinătate a patului părinților a fost poziținat și pătuțul bebelușului, astfel pentru următorii trei ani toți membrii familiei vor dormi împreună. Când va crește, spațiile ar putea fi separate cu mobilă.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (16)

Forma atipică a camerei a fost exploatată și pentru amplasarea unui fotoliu, care prinde bine pentru alăptare, dar și pentru lectură.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (15)

Partea de cameră dedicată bebelușului a fost simplu personalizată cu o etajeră și jucării, care deocamdată sunt de decor.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (13)

Accesul din dormitor este cel mai aproape față de holul de la intrare, pe care se poate vedea un mic pantofar. Holul fiind destul de întunecos a fost prevăzut de către designer să fie zugrăvit în galben, culoare care dă senzația de mai multă lumină solară.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (20)

Baia este simplu și practic amenajată. Gresia este pe toată suprafața, dar faianța este montată doar unde a fost nevoie, în rest fiind aplicată vopsea pentru baie. Un truc decorativ foarte reușit este montarea a două tipuri de faianță albă pentru a fi creat un desen care scoate din anonimat și din banalitate clasica faianță albă. Un strop de culoare este adăugat prin desenul gresiei, dar și prin mobilier și corpul de iluminat de aici.

adelaparvu.com despre apartament 67 mp pentru familie cu copil, design Anna Morozova, Foto Dina Alexandrova (11)

Ce poți reține din această amenajare? Cum poți reduce din cheltuieli?

1.Când ai puține camere alege ca cea mai mare încăpere să fie pentru dormitor pentru că ai nevoie de spații de depozitare. Până la urmă într-un spațiu de circa 10-12 mp e mai ușor să pui doar o canapea și o comodă tv ca să faci un living, decât să ai pat și dulap care ocupă suprafețe mai mari.

2.Dacă poți elimina din ușile interioare, fă-o! Nu-ți fie teamă de mirosuri de la bucătărie, mai ales când ai ferestre. Păstrează o atitudine pragmatică pentru că ușile interioare costă din toate punctele de vedere: accesorii (toc, pervaze, clanță, broască), trasport și montaj.

3.Fii pe fază cu perioadele de reduceri pentru finisaje (ianuarie-februarie) și mobilă (ianuarie și august). La început de an găsești mai ușor și meșteri.

4.Încearcă să ajustezi mobila cumpărată de-a gata și să comanzi cât mai puțină mobilă pentru că pe comandă te costă mai mult. Alege să faci pe comandă numai ceea ce ai nevoie.

5.Alege finisaje simple, dar rezistente și concentrează-te pe modul cum sunt montate, nu după modelul sau imprimeul lor. Și da, uită de Pinterest, ci fii atent la buget. Visurile se împlinesc și cu decorațiuni inspirat alese.

6.Mergi pe o schemă cromatică simplă și stabilește-ți din start o temă de amenajare ca să știi ce să cauți prin magazine și să nu cumperi impulsiv. Alege o culoare dominantă, spre exemplu alb, și alte 3-4 de accent, cum sunt și aici: galben, roz, albastru și turcoaz.

7.Rezervă-ți din start un buget special pentru partea de final: plintă, corpuri de iluminat care se montează după ce ai cumpărat mobila și decorațiuni textile (covoare, perne, draperii, storuri). Cumpără decorațiunile textile și obiectele decorative doar după ce ai mobila montată. Astfel, o să-ți fie mult mai ușor să asortezi totul și să cumperi ceea ce trebuie.

8. Dacă simți că e prea mult pentru tine să te ocupi de toate, apelează la un designer, care este dispus să-ți ofere servicii cu costuri reduse, respectiv doar pe bază de panouri de idei (mood board-uri). Și da, ai grijă la atitudine  –  dacă bugetul tău este limitat, încrederea în designer să nu fie limitată 🙂

O locuință creativ amenajată, unde presiunea pentru costuri calculate a fost mare astfel încât totul să se încadreze în suma de 22.000 de euro, adică la circa 300 de euro pe metru pătrat, în condițiile în care totul a fost refăcut, absolut totul. Compromisurile există, dar evident că față de ce era înainte lucrurile sunt mult îmbunătățite. Și încă un lucru cert: singuri acești tineri nu ar fi putut amenaja atât de plăcut totul. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Dina Alexandrova

16 raspunsuri pentru Apartament de 67 mp pentru familie tânără cu bebeluș

  1. Ioana spune:

    Buna!

    Acesta este un articol foarte interesant, dar are multe greseli! Cine scrie articolele, de fapt? Nu citeste de mai multe ori? Nu e singurul articol de pe site cu greseli de scriere, cuvinte lipsa sau repetate… E pacat! Corectari, va rog! 🙏😎

    • Adela Parvu spune:

      Bună Ioana! Îmi cer scuze pentru greșeli. Eu le scriu, dar din păcate scriu la 4-5 dimineața și sufăr de ceea ce se numește orbire de text. Când scriu, eu știu ce vreau să transmit, așa că ulterior, chiar dacă recitesc textul nu văd greșelile. În mod normal ar trebui să recitesc după câteva ore, dar n-am acest timp sau cel mai bine ar fi să am un corector, ca la reviste, dar nu-l am nici pe acesta. Încerc să fiu mai atentă. Mulțumesc pentru înțelegere, dar și pentru semnalul de alarmă 🙂

    • Laura spune:

      Buna Ioana,
      Adela si-a cerut scuze pentru greseli si eu cred ca ai scris asta cu cele mai bune intentii,pentru ca ,probabil esti atat de incantata si recunoscătoare pentru informatiile si ideile oferite cu atat de mult drag ,efort,daruire,generozitate,incat, nu ai vrea ca altii,din cauza lipsei unor litere sa nu simta la fel ca tine…

  2. Irina spune:

    Ce frumos au amenajat totul, însă cat din toate astea vor rămâne după ce apare bebele? Adio vaze frumoase, măsuțe și obiecte de design că bebele învață să meargă și se izbește de ele. Bun venit jucării, șervețele și pamperși prin toată casa. Voi sunteți noile obiecte de decor. 😉

  3. Dana spune:

    Bună, e foarte frumos amenajet apartamentul. Îmi place mult canapeaua, îmi puteți spune de unde este cumpărata?
    Mulțumesc.

  4. Mirela spune:

    Ma bucura mult sa vad ca exista designeri dispusi sa gandeasca ceva frumos si pentru cei cu bugete reduse! Apreciez deplin!

  5. Andreea spune:

    De unde este achiziționată gresia?

  6. anca proca spune:

    Buna Adela! Felicitari pentru munca creativa si frumoasa pe care o faci si pentru ca impartasesti cu noi din munca ta! Te rog sa imi spui cu cine au colaborat pentru draperiile florale cu galben de la geamuri ? Foarte interesante ca si aspect si functionalitate! Multumesc

  7. Ema spune:

    Foarte frumoasa amenajarea. Mă interesează de unde este achiziționată canapeaua albastră. Este minunată. Multumesc

  8. Mihaela spune:

    Este minunat amenajat, foarte aproape de ce îmi imaginez pentru căsuța mea. De unde este masa din bucătărie?

  9. Cristina spune:

    Buna ziua. Unde putem gasi corpurile de iluminat de deasupra mesei? Multumesc!

  10. Ancuta spune:

    Superba amenajarea. Imi poti indica de unde sunt storurile? Multumesc

  11. Pop Manuela spune:

    Buna ziua.
    As vrea sa amenajez camera fiicei mele care are 14 ani si am nevoie de ajutor. As vrea sa ma ajutați dvoastra daca sunteți de acord. Adica as dori o colaborare.
    Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *