Sunt multe familii care atunci când ajung să aibă propria casă visează la un decor cald, elegant, dar nu opulent, ci mai degrabă romantic. Liniile clasice, materiale precum lemnul sau texturile similar lui conferă o stare de siguranță, de protecție pe care cei mai mulți și-o doresc în propriul cămin. Dar totul poate fi condimentat cu puțină culoare și ca că vezi la ce mă refer îți prezint casa de față care aparține unor proprietari spanioli ce și-au dorit un ambient cu tușe în stil englezesc. Designerii de la biroul Santayana au ales și combinat finisaje, piese de mobilier și decorațiuni pentru ca rezultatul final să fie exact așa cum și-au dorit beneficiarii: romantic. Dar hai să afli trucuri aplicate aici.
Când visezi la o casă cu tușe clasice cel mai sigur lucru este ca finisajele să fie simple, curate pentru a lăsa loc decorațiunilor să creioneze ambientul. Aici, în livingul casei, dispoziția mobilierului de ședere este simetrică în raport cu șemineul. Două canapele cu tapițerie din catifea imprimă senzația de confort, invită la conversație, dar aduc și o pată de culoare, una care se potrivete frumos cu tonurile de marouri, bejuri și texturi de lemn prezente în ambient.
Covoarele, draperii și jaluzelele completează spațiul zonei de zi aducând un plus de textură și culoare în ambient. Dar fiecare parte a spațiului este diferit tratată pentru a fi personalizată, însă toate au elemente comune: finisaje și materialele. În prelungirea livingului un colț dedicat lecturii este diferit amenajat față de living, însă în ton cu acesta prin designul lampadarului și al fotoliului.
Formele clare, simple ale mobilierului care ocupă un volum mare în cameră permit adăugarea de piese mai mici, cu linii clasice, de la fotolii, veioze la perne decorative. Și da, pereții sunt folosiți ca și fundal pentru tablouri.
Locul de luat masa coexistă în același spațiu cu livingul. Punctul comun cu livingul? Covorul și finisajele, respectiv pardoseala și nuanța pereților, însă stilul mobilierului este pregnant clasic. Prin tapițeria scaunelor s-au adus un plus de culoare și modele imprimate în ambient pe fundalul unor finisaje simple și au unui dulap vitrină în nuanță apropiată de cea a pereților.
Bucătăria deși contemporan gândită și cu mobilier cu mânere frezate și electrocasnice actuale are totuși o tușă clasică, respectiv tapetul montat în zonele mai puțin sensibile. În dreptul plitei peretele este placat cu panou HDF de grosime mică, având în vedere că nu există flacără deschisă.
Tapetul din zona de preparare a hranei din bucătărie este continuat către locul de masă din bucătărie. Pentru a încălzi atmosfera, pe lângă mobilierul cu alură rustică, un covor din iută acoperă mare parte din gresie.
Dormitorul matrimonial are pe lângă zona de pat și un birou, la granița față de dressing, piese clasice care prin textura lor de lemn natur se citesc frumos pe fundalul deschis conturat cu un tapet ce îmbracă și dulapurile. Dacă mobila este cu detalii minuțioase, covoarele sunt simple pentru a adăuga suprafețe calme, liniștite în ambient.
Dressingul este prevăzut cu fronturi de uși cu geamuri în spatele cărora este fixat material textil. Prin schimbarea acestuia ambientul capătă noi culori și texturi. O idee bună de aplicat într-o casă unde proprietarilor le place să redecoreze, dar fără să cheltuiască mulți bani.
Baia matrimonială, cu deschidere dinspre dressing, este prevăzută cu uși culisante, iar spațiul ei este gândit luminos, cu o fereastră generoasă ce dă impresia că încăperea ar fi mult mai mare. Totul pe nuanțe deschise, dar detaliile precum masca cu frezări a căzii, comoda pentru lavoare, rama oglinzii și aplicele de perete sunt tușele clasice care îmbracă totul.
Tapetul este folosit și în camera copiilor, unde nuanțe din imprimeul acestuia sunt continuate în cuverturile și decorațiunile textile ale paturilor. Totul este preponderent pe tonuri deschise și neutre, dar micile obiecte colorează camera.
Tapet în baie, plăci ceramice cu model ce dă senzația de covor, iar în rest mult alb conturează baia fetelor. Nu trebuie să fie mult roz sau mov, dar prosoapele se simt imediat în ambient pentru a-i conferi acestuia o notă feminină.
Da, o casă pentru familie are și o terasă armonios amenajată pentru că timpul liber, mai ales în sezonul cald să poată fi petrecut afară. Ambientul continuă linia decorului de la interior, piesele putând fi ușor asortate între ele, astfel ca atunci când e nevoie fie la exterior, fie la interior să poată fi ușor mutate fără a crea discrepanțe în atmosfera generală.
Pe lângă un loc de conversație, o masă în aer liber este locul perfect pentru a primi oaspeți în sezonul cald, cu atât mai mult cu cât și grădina este frumos amenajată.
O casă caldă, plăcută, cu tușe de turcoaz care revigorează nuanțele de bejuri, griuri și texturi de lemn, o casă unde tușele clasice sunt plăcut combinate cu cele actuale, finisajele imaculate cu cele antichizate, unde prin mici obiecte și decorațiuni textile este creată atmosfera. Romantică, cu propria-i poveste, dar primitoare și deloc formală, o casă numai bună pentru o familie activă, care visează ca în refugiul propriului cămin să petreacă timp de calitate. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Felipe Scheffel
17
Buna ziua,
Foarte frumoasa amenajare!
As vrea sa intreb si eu ceva.Avem un apartament cu o camera de 30 mp si as vrea sa schimb usile interioare. Ce ne recomandati, ne ar placea usi din termopan cu foie din sticla mata, avand in vedere spatiul mic. Va multumesc.
NU TERMOPAN LA INTERIOR, vă rog! Vă recomand mai bine uși albe din MDF cu geam. Puteți apela la Martplast, care pot face și pe comandă uși de interior frumoase.
Buna ziua!un numar de telefon pentru contact?
Alta sursa de inspiratie pentru amenajarea terasei casei tale poate fi gasita si aici https://www.pergole-retractabile.ro/pergole . Niciodata nu strica sa iei in considerare posibilitatea acoperirii terasei, umbririi acesteia sau inchiderii pentru iarna.