adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (5)

In Case, Romania Mea

Casa lu’ Ion, ca odinioară, dar cu internet

După ani buni de zile în care multe din casele tradiționale maramureșene au fost vândute ca lemn de foc sau trimise peste hotare ca material pentru cabane montane, a venit rândul generației lui Ion să le salveze și să le refacă. Cu ajutorul prietenului meu fotograf Dragoș Asaftei am reușit să aflu despre Ion și despre povestea casei lui. Ion Horea Dabala din Vișeu de Sus a plecat de acasă, ca mulți alții din comunitatea sa, pentru a-și face o carieră într-un oraș mai mare. Ajuns la Cluj, după 12 ani de experiență ca și manager general într-o multinațională austriacă a decis că viața este mai mult decât un CV cu titulaturi în limba engleză. Viața este despre a simți că ai un rost pe lumea asta, că lași ceva frumos în urma ta, că te întorci acolo unde te simți iubit și poți întoarce iubirea asta înzecit. Da, ai nevoie de mult curaj să faci pasul acesta, Ion o recunoaște. El a făcut totul precaut. Înainte de a pune punct carierei lui de corporatist, soția sa Angi a fost cea care timp de doi ani a pregătit terenul, dar când Ion a realizat că nu e loc de compromisuri s-a apucat de treabă. A cumpărat o casă veche cu tot cu grajd și a strămutat-o pe terenul lor. A așteptat ani de zile pentru ca meșterii lui preferați să vină să-l ajute. Inițial s-a gândit să facă o casă ca la Muzeul Satului, dar după ce și-a dat seama că o saltea din paie trebuie schimbată la trei săptămâni, că lumea în ziua de azi se așteaptă la confort și-a spus că va face o casă de țăran, dar a unui țăran care are internet. Și așa s-a născut Casa lu’ Ion.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (20)

Ceea ce m-a frapat din prima a fost faptul că nu vezi țevi, că aspectul tradițional a fost excelent conservat, chiar dacă dotările contemporane sunt prezente. Da, a fost una dintre cele mai mare provocări pe care Ion alături de meșterii locului s-au confruntat. Apoi au fost detalii precum închiderea ferestrelor de tip lucarnă, forma lor pe semirotund fiind rezolvată cu sfoară groasă în loc de șipci de lemn, pe care oricât de migălos le-ar fi cioplit meșterii, tot n-ar fi putut urma linia curbă dată de acoperișul din șiță (s-au folosit 14.000 de bucăți de șiță pentru acest acoperiș).

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (6)

Ion și-a luat munca foarte în serios și a tras din greu cu propriile la mâini pentru refacerea și îmbunătățirea casei. Față de casa originală, construită din lemn vechi de peste 200 de sute de ani cu un singur etaj, noua construcție are două niveluri: parter și mansardă. Casa este dotată cu centrală termică electrică. Chiar dacă este mai costisitoare exploatarea ei, această variantă a fost și cea mai la îndemână din toate punctele de vedere.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (18)

Pe lângă munca fizică, Ion și-a dorit persoalizarea casei, care acum funcționează ca pensiune. Spre exemplu, ferestrele au încadramente cu ornamente pe care Ion le-a desenat și le-a conceput pornit de la simbolistica populară. De asemenea, a ales un albastru de Săpânța pentru a accentua ochii casei, o combinație foarte reușită. Regula locului este ca ferestrele să fie vopsite în verde, dar abordarea lui Ion este una ce i-a încântat și pe alți localnici care încep să aplice soluția lui.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (8)

Prispa casei a fost păstrată, dar refăcută cu noi modele pe care Ion le-a făcut împreună cu meșterii. A stricat mult lemn până să-i iasă așa cum și-a dorit, dar în tot acest timp a înțeles mai bine acest material care face parte ADN-ul Maramureșnului.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (2)

Casa are o bucătărie cu loc de luat masa, care este locul de întâlnire între cei care aleg să fie găzduiți în această minunăție. Practic, bucătăria este și sufragerie și living. Încadramentele ferestrelor sunt replicate și la interior, aducând o pată de culoare pe pereții albi.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (11)

În loc de scaune, Ion a ales banchete, care apropie lumea. Toată mobila este făcută din lemn masiv direct în zonă.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (12)

Mobila de bucătărie este făcută la fața locului de către meșteri din lemn vechi recuperat, după proiectul lui Ion. Pe lângă dotările actuale, există și o sobă veche cu plită de fontă care funcționează pe bază de lemne.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion (2)

Ion și-ar fi dorit o sobă cu cahle pictate, dar nu și-a permis la vremea când a ridicat casa. Împreună cu un meșter al locului a ridicat soba tradițională care e găsește acum în casă. I-a fost tare greu și recunoaște că este o muncă care necesită pricepere, pe lângă efort fizic. Modelul făcut de el este îmbunătățit cu un loc de ședere, configurat în lateral.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (1)

Pardoseala din zonele sensibile este realizată din cărămidă, restul fiind lemn, iar prezența din plin a lemnului face ca mirosul în casă să fie unul tare plăcut, natural.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (9)

Există trei dormitoare în casă, deci pot fi acomodate aici șase persoane. Toată mobila este realizată special pentru mica pensiune, iar modelul de uși, preluat și pe dulapuri este desenat de către Ion.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (3)

Fiecare dormitor beneficiază și de dotări actuale, dar totul a fost minuțios proiectat de către Ion pentru ca niciun cablu să nu fie la vedere, iar aspectul tradițional cât mai bine redat.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (7)

Ferestrele sunt geamuri termoizolate pentru că în zonă chiar și vara este răcoare dimineața și seara, dar imaginea tradițională nu este alterată.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (10)

Camerele de baie sunt aranjate conform proiectului lui Ion, și da, țevile sunt bine camuflate, mai ales că finisajele și modul de decorare îți atrag atenția. Ion a folosit plăci ceramice doar unde era neapărat nevoie, în rest a mizat pe materiale locale.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (17)

În loc de lavoar ce zici de un recipient din zinc? Ei bine, Ion a pus în practică ideea și a înălțat locul destinat bateriei pentru că nu a găsit una potrivită pe măsura lavoarului improvizat.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (14)

Mansarda are și ea două dormitoare și o baie, iar aici lumina pătrunde prin lucarnele accentuate cu albastru, culoare care se regăsește și ca ornament deasupra plintei.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (13)

Baia de la mansardă beneficiază de dotări actuale, inclusiv la nivelul ferestrei. Ion a ales un model Velux de care este foarte mulțumit pentru că a făcut față și celor mai aprige intemperii, dar care asigură și ventilația aerului, chiar și atunci când e închisă. Aerisirea spațiului a fost importantă nu doar pentru că este vorba despre baie, ci mai ales pentru că aici a ales ca finisajul dominant să fie lemnul, inclusiv pentru pardoseală. Pe lângă controlul umidității, ceea ce i-a dat mari bătăi de cap a fost cabina de duș, în special închiderea ei, pe care a trebuit să o realizeze cu ajutorul unei firme de specialitate, care a făcut pe comandă panourile din sticlă.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (4)

În curtea casei mărginită de vegetație bogată, Ion a construit și un loc de grătar și unul de foc. Pentru cei mai nostalgici, gura pentru foc de tabară, împrejmuită cu o suprafață betonată, este perfectă pentru a simți focul, dar și pentru a admira bolta înstelată a cerului.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion (1)

În foișorul construit din lemnul recuperat al unui grajd, soba este mai tot timpul folosită ca șemineu, căldura ei transformând locul în colțul preferat al oaspeților pe timp de seară.

adelaparvu.com despre casa traditionala Maramures, Romania, pensiunea Casa lu Ion, Foto Dragos Asaftei (5)

Nimic din ceea ce este frumos nu e ușor de construit și întreținut, dar Ion crede cu tărie că suntem datori nu doar să păstrăm și să conservăm ceea ce au făcut cei dinaintea noastră, ci să și îmbunătățim. Ion spune că el face parte din generația care va salva tradiția pentru că e o generație mai umblată, mai educată și mai conectată la lume. Asta îi face pe cei din generația lui să realizeze că ceea ce avem noi este cu totul original. Ca atare, într-o societate globală care uniformizează gusturile fix unicitatea este cea care atrage. Ion este convins de asta și nici nu se lasă dărâmat de probleme care nu țin de el, cum ar fi drumul de acces la Casa lui. Spune și scrie sincer despre cei aproape 3,5 kilometri de drum greu de străbătut, dar că după ce treci de pârâul ce delimitează proprietatea lui simți că ai ajuns în locul unde să te reculegi și regăsești. Ion îi îndeamnă pe toți care au visuri similare, de a-și deschide o pensiune, să o facă, chiar dacă e greu, chiar dacă presupune multă muncă și sacrificii, dar musai să se bazeze pe reinterpretarea arhitecturii tradiționale. Pe lângă un loc frumos, el are satisfacția că lasă în urma sa amintiri minunate în sufletele oaspeților, dar și o casă model pentru generațiile viitoare. Uite aici pagina de Facebook/CasaluIon, unde ai și numărul de telefon pentru rezervări 0746 193 003. Sper să te bucuri și tu de zile de neuitat la Casa lu Ion!

Foto: Dragoș Asaftei

 

17 raspunsuri pentru Casa lu’ Ion, ca odinioară, dar cu internet

  1. Ralu spune:

    WOW. E de vis!

  2. Daniela spune:

    Pfff… superb!! <3 Tot cautam butonul de "like" :))) Of, mi-as dori si eu asa o casa! Sa o stapaneasca sanatos! Buna treaba a facut!

  3. Sorin spune:

    Si Ion de la campie si-a refacut casa , initial din caramizi de pamant nearse-vaiuga, dar cu materialele clasice din comert.

    20190713_110826

  4. Sorin spune:

    Si asa a iesit la final

    20190701_151442

  5. Ghinea Aida spune:

    Suuuper!

  6. Elena spune:

    Felicitari, o realizare deosebita!

  7. Florin spune:

    Proiectul poate fi dat pt realizarea acestei case minunate?

  8. Andrei C. spune:

    E frumos… Citind și văzând pozele deja îmi imaginam cum e să dormi acolo, aerul acela curat, prospețimea, mirosul de lemn…

  9. Olga spune:

    Cinste lui Ion si echipei!

  10. Alexandra Borodi spune:

    Mi-ar placea sa contactez masteri cu care a colaborat Ion pentru a colaborarea pentru căsuța noastră

  11. Boșca Doina spune:

    Mult respect și admirație și felicitări Ion.Imi și imaginez frumusețea și liniștea locului, mirosul de lemn și aer curat. Ce mai, întotdeauna mi-au plăcut casele cu cerdac.

Lasă un răspuns la Sorin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *