adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (10)

In apartamente, Design Interior

Apartament cu bucătăria inedit separată

Când vine vorba despre o reamenajare majoritatea oamenilor se gândesc la decor, dar cele mai importante aspecte țin de funcționalitate. Așa că înainte de alegerea culorilor, finisajelor, mobileri, trebuie luat în calcul modul cum sunt organizate spațiile. Și ca să vezi un exemplu concret, amalaes să-ți pezint azi un apartament al unei familii cu doi copii, care și-a dorit un aspect actual al locuinței, cât mai luminos, deschis, dar musai cu bucătăria separată pentru că obișnuiesc să gătească mult. Proprietarii spanioli au fost încântați de amplasarea și dimensiunea apartamentului, dar era clar că voiau o renovare completă, însă nu știau cum să procedeze, mai ales în privința bucătăriei, care era îngustă, iar varianta cu deschiderea ei către living nici nu se putea lua în calcul. Au apelat la designerul Paz de Tord, care a venit cu soluții ingenioase pentru toată locuința, în special în organizarea ei și în lărgirea holului lung și îngust. Dar hai să afli despre trucurile aplicate aici.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (7)

Familia cu doi copii care locuiește aici, nici s-a gândit la o reconfigurare totală a locuinței așa cum a propus-o designerul. Holul era foarte lung și îngust, desigur întunecat. Designerul a regândit distribuția camerelor, astfel ca lumina naturală să ajungă și în zona de intrare în locuință, dar a propus ca locul de cuier să fie simplu pentru a nu încărca spațiul.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (16)

Inițial bucătăria era așezată în centrul casei, cu multe uși interioare,dar într-un spațiu lung și îngust. Designerul a prevăzut recomparimentarea și reoganizarea ei, astfel ca ea să poată adăposti și un loc de luat masa.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (11)

După renovare, bucătăria care s-a dorit complet separată, este inedit organizată, accesul făcându-se prin intermediul a două uși culisante. În dreptul lor există practic culoare de acces în spațiul de gătit, iar între traseele de circuție este prevăzut locul de masă. În plus, pentru a beneficia de lumină naturală, între noul hol creat și bucătărie, s-a montat o fereastră interioară.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (5)

În spatele ferestrei este o banchetă și o masă, ambele realizate pe comandă pentru a fi potrivite la fix în spațiul nou creat.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (14)

Spațiul de gătit este organizat pe o latură a bucătăriei, unde chiuveta și plita sunt montate la o distanța confortabilă, ce asigură un blat generos pentru prepararea mâncării. Mobila simplă, cât mai ușor de întreținut, iar în loc de faianță s-a folosit același material ca și pentru blat. Acest lucru face ca baghetele de protecție dintre suprafețe să nu mai fie prezente, deci zona de gătit este actuală și ușor de igienizat.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (13)

Pe latura opusă frontului de lucru, mai aproape de zona de living și sufragerie, designerul a prevăzut un ansamblu de mobilier pentru depozitare și o nișă pentru electrocasnice mici, car epoate fi ușor ascunsă cu ajutorul unei uși rulante. Tot în acest ansamblu de mobilier este încorporată combina frigorifică. Astfel, între două șiruri de mobilier, ambele simplu și funcțional gândite, locul de masă este cel prin care s-a adus un plus de decorare în bucătărie, prin prezența scaunelor și corpului de iluminat, colorat, dar mai departe și prin ceea ce se întrevede pe fereastra interioară, respectiv biblioteca.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (4)

Când s-a avut în vedere degajarea holului, designerul s-a gândit la una dintre dorințele proprietarilor, aceea de a avea o bibliotecă generoasă, dar și spații de depozitare. Astfel, designerul a combinat două funcțiuni prin prezența unui corp de mobilier cu aspect actual. În partea de jos fețele dulapului maschează locul pentru pantofi, iar în partea de sus, rafturile asimetrice, pentru un pkus de dinamism, oferă loc pentru volumele de cărți.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (3)

Pentru a marca o separare între funcțiuni, dar și pentru a asigura un plus de depozitare pentru vesela din sufragerie, designerul s-a gândit să facă această separare la nivel inferior rin intermediul corpurilor joase de mobilier. În plus, noul corp întors, poate fi folosit și pe post de bar, atunci când există mai mulți invitați. Din punct de vedere al decorului, nuanța de verde este prezentă pe tot peretele din zonă, dar separarea cu mobilier face ca fiecare funcțiune să se simtă clar separată.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (10)

Pentruc că proprietarii nu au specificat clar nuanțele și culorile dorite, ci doar starea pe care vor să o aibă acasă, respectiv să fie totul actual, contemporan, dar cald și plăcut pentru o familie cu doi copii, designerul a mizat pe o combinație armonioasă: texturi de lemn, alb și verde. Ca atare, a venit cu un accent de verde relaxant în zona sufrageriei, pe fundalul acesta corpurile de iluminat și mobilier cu alură sculpturală reliefându-se frumos. Pentru a estompa prezența caloriferului, designerul a propus o oglindă cu ramă din lemn în relație cu abajururile corpurilor de iluminat suspendate deasupra mesei.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (2)

Livingul s-a dorit de către proprietari un loc pentru ca familia să poată sta împreună, dar relaxat, așa că designerul a propus două canapele și nu un colțar, canapele a căror tapițerie a fost comandată închisă pentru ca stresul vizavi de întreținere să nu existe.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (22)

Înainte de renovare spațiul livingului era desuet, dar și cu finisaje vechi. Totul a fost schimbat, de la tâmplăria ferestrelor la repoziționarea instalației electrice și evident a mobilării.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (1)

Forme simple pentru canapele, culori neutre, dar toate încălzite de prezența texturilor naturale: covor împletit, mese din lemn și plante decorative, care aduc un plus în orice casă. Tablourile fixate la același nivel în partea inferioară cu înălțimea de sub fereastră, ordonează vizual spațiul și îl personalizează.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (12)

Separarea bucătăriei este binevenită și în contextul în care în actuala organizare a apartamentului dormitoarele sunt configurate după cea, mai aproape de intrarea în locuință. Ca atare, atunci când se gătește, proprietarii nu mai sunt preocupați de problema mirosului care consideră că ar putea ajunge și către spațiile de dormit.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (15)

Dormitorul matrimonial este o cameră modestă ca spațiu, ca atare designerul a propus-o simplă, cu un strict necesar la nivel de mobilier și cu stor, astfel ca lumina naturală să pătrundă din plin pe parcursul zilei. Zugrăveală în ton pal de verde este completată de decorațiunile textile de la nivelul patului și de un tablou cu temă vegetală.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (6)

Spațiul fiind mic în lateralele patului, pentru noptiere designerul a gândit piese simple, cu un sertar, dar suspendate. Astfel, suprafața pardoselii nu este ocupată și totul este mai ușor de întreținut pentur curățenie. De asemenea, tot pentru economie de spațiu, s-a avut în vedere montarea de aplice pe perete, astfel ca noptierele mici să rămână disponibile pentru obiecte personale sau preferate și nu ocupate de veioze.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (17)

În fața patului există un ansamblu generos de dulapuri, care preiau forma mai atipică a spațiului. Pentru că prezența lor a umplut o bună parte din suprafața dormitorului matrimonial, designerul le-a gândit simple, cu mânere lungi în partea inferioară, astfel ca desenul lor să formeze suprafețe cât mai ordonate.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (8)

Camera copiilor a fost aleasă să fie mai generoasă decât dormitorul părinților, astfel ca pe lângă paturi și dulapuri între ele să existe suficient loc de joacă. Totul la nivel de finisaje foarte simplu pentru că într-o cameră de tineret întotdeauna prin decorațiuni textile, dar și prin prezența jucăriilor, ambientul devine mult mai colorat.

adelaparvu.com despre apartament cu bucatarie separata, design Paz de Tord, Foto Jordi Canosa (9)

Nuanțele de verde sunt cele care au consitutit laitmotivul amenajării, pentru o imagine plăcută, relaxantă, dar și pentru că ele se combină frumos cu texturile din lemn și suprafețele albe. Ca atare ele au fost alese și pentru camerele de baie ca accente la nivel de finisaje și mobilier. După renovare familia nu doar că are un ambient plăcut acasă, dar totul este excelent organizat, multe spații de depozitare și o bucătărie așa cum nici nu și-au imaginat. Un apartament luminos, confortabil și cald, exact așa cum și-ar dori orice familie. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Jordi Canosa

 

 

 

 

20 Responses to Apartament cu bucătăria inedit separată

  1. Stela spune:

    Imi place foarte mult baia. Iar usile culisante sunt o solutie idedita si foarte practica.

  2. Diana spune:

    Superba amenajarea acestui apartament! Storurile și cuierul mi-au atras atenția în mod deosebit!! ( Indicii sau link-uri puteți oferi?)

  3. Ligia spune:

    Bună ziua, cunoașteți sau recomandați un producător autohton pentru ușile culisante? Blogul dv. e salvator :).Mulțumesc

  4. Ana spune:

    Imi plac foarte mult storurile acestei amenajari. Puteti recomanda o firma din Bucuresti care face astfel de storuri? Multumesc.

  5. augustina moise spune:

    Buna ziua. Foarte frumos si simplu.As dori sa stiu cuierul ( butoanele colorate ) de unde se poate achizitiona.
    Va multumesc!

  6. Claudia spune:

    Minunat! Mi-as dori un asa designer si la Sibiu…

  7. Ioana spune:

    Buna! Se poate sa ne ghidati catre un furnizor pentru astfel de usi? Multumesc!

  8. Monika spune:

    Foarte frumos si cu bun gust. Felicitari! Urmaresc intodeauna articolele dvs.

  9. Oana spune:

    Buna ziua, lustra din bucatarie de unde a fost achizitionata?Multumesc!

  10. Ramona spune:

    Buna! Bancuta cum e cea din hol si bucatarie unde gasim? Multumesc!

  11. Raluca spune:

    Buna! Foarte frumoasa amenajarea acestei locuite! Îmi puteți spune ce cod are vopseaua din camera de zi și de unde o pot achizitiona? Mulțumesc!

  12. Cip spune:

    Foarte ingenioasa modalitatea de despărțire. Legat de Bucătărie, am observat un rulou vertical, pe care l-am observat și la alte proiecte de pe site. Îmi puteți spune despre ce e vorba și care e utilitatea lui?

    De asemenea, din ce a fost făcut „back splash”-ul?

    Mulțumim pentru informațiile pe care le împărtășiți cu noi?

    PS: exista un site unde am putea cere părerea comunicații legată de un proiect pe care l-am creat pentru un proiect de bucătărie?

  13. Carmen spune:

    Buna ziua , as vrea sa stiu unde pot comanda sistemul de usa culisanta . Multumesc !

Lasă un răspuns la Diana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *