Da, mulți visează la un spațiu deschis în zona de zi și ajung să se gândească la desființarea pereților, iar unii chiar se apucă de așa ceva, la final fiind în dilemă însă cu așezarea mobilierului și cu separarea unei zone de hol. Și ca să exemplific un posibil caz, am ales să-ți prezint un apartament de circa 85 de metri pătrați, din Barcelona, unde, pentru a obține un living deschis cu bucătăria, s-a renunțat la holul ce separa cele două camere, dar și la un mic dormitor și o baie. Proiectul gândit de designerii de la birou ILoftYou, a vizat lărgirea spațiului zonei de zi, dar și reorganizarea dormitorului. Dintr-o locuință cu mai multe încăperi mici a rezultat una cu spații mai luminoase, mai aerisite, dar și unitar finisate și mobilate, în aceleași culori neutre. Dar hai să vezi despre ce este vorba și cum s-a personalizat ambientul prin decorațiuni.
Apartamentul a fost în întregime transformat și refinisat. Inițial, livingul era separat cu ziduri față de restul camerelor, dar desființarea peretelui către hol a deschis spațiul camerei de zi către bucătărie, iar o altă încăpere mai mică a devenit locul de sufragerie. Acum, lumina naturală pătrunde din plin și către restul spațiilor. În toată locuința a fost ales același parchet din stejar, montat în direcția luminii, iar pentru pereții s-au ales nuanțe de griuri colorat e, combinate cu plafoane albe, înălțimea fiind de circa 2,40 metri. În lateral stânga, se poate observa prezența parțială a unei delimitări a livingului față de zona de intrare în casă.
Proprietarii și-au dorit evident mai multe funcțiuni în noul spațiu obținut, iar designerii i-au ajutat ca acestea să fie bine organizate. Astfel, biblioteca, realizată pe comandă, are în partea inferioară corpuri închise pentru depozitare, iar de la nivelul spătarelor canapelei în sus au fost prevăzute rafturi. Pentru ca proprietarii să nu se simtă agasați de obiectele expuse pe rafturi, designerii au propus poziționarea pe centrul camerei a canapelelor (de la Kibuc). Astfel, a fost creat și un culoar de trecere în spatele lor, iar mijlocul camerei a devenit un loc plăcut pentru conversație.
În fața canapelelor ambientul este mult mai degajat. Chiar dacă există un loc de tv, acesta nu este deocamdată folosit, ca atare prizele aferente sunt mascate de un tablou. Proprietarii și-au dorit și un șemineu, iar acesta a fost frumos integrat pe colțul camerei într-un ansamblu construit pe colț. Șemineul este cu bioetanol, ca atare nu a avut nevoie de coș de evacuare. Nuanțele folosite pe suprafețe mari sunt simple și neutre: parchet stejar, mobilă albă, pereți zugrăviți în tonuri de gri deschise. Totul a fost revitalizat cu ajutorul decorațiunilor, respectiv perne decorative, obiecte mici din sticlă și ceramică, plante și tablouri. Fătă aceste decorațiuni, ambientul ar fi fost resimțit impersonal. Pentru mai multă lumină naturală la interior, în locul perdelelor și draperiilor au fost propuse storuri romane (realizate pe comandă), care lasă neacoperită o bună suprafață a geamurilor.
Locul de luat masa este amenajat în locul holului extins către o încăpere destinată depozitării. Pentru a da senzația de spațiu și a aduce un plus de luminozitate, pe pereții mai întunecați au fost poziționate o oglindă (care dă impresia de fereastră) și tablouri cu fonduri deschise (care luminează spațiul). De asemenea, deasupra mesei generoase (90 x 180 cm, care se extinte până la 2,30 metri de la Kave Home) a fost ales un corp de iluminat alb, ce se citete frumos pe fundalul gri al pereților și în relație cu texturile din lemn ce domină acest colț. Covorul este ales aproape de nuanța parchetului pentru a nu fragmenta vizual suprafața pardoselii. Scaunele sunt recondiționate la un magazin de antichități de la Casa Jornet.
Spațiul livingului este separat față de zona de intrare în casă printr-o structură din gips-carton peste care a fost montată o fereastră interioară. Zona de parapet creată ascunde, dinspre hol spre living, prezența unei comode deschise, folosite pentru pantofi și alte obiecte dorite la îndemână.
De partea opusă a închiderii față de zona de intrare în casă a fost poziționat biroul proprietarilor, o piesă de mobilier pe care o au moștenită de la părinți. Biroul, inițial în nuanțe de mahon, a fost revopsit alb pentru a fi mai plăcut integrat în noul ambient actual. Parapetul construit din gips-carton maschează piesele de mobilier situate de o parte și de alta a paravanului, dar a permis și trasarea instalației electrice pentru ca de fiecare parte să existe priză.
Parchetul din stejar a fost prevăzut și în bucătărie, astfel ca în noul opne-space pardoseala să fie similară, unitară, ceea ce dă impresia de și mai mult spațiu. Proprietarii și-au dorit separarea bucătăriei, așa că designerii au propus trei rânduri de uși glisante de fiecare parte a deschiderii bucătăriei. Tâmplăria din fier vopsită în aer include geamuri și sistem de culisare doar în partea superioară. Este un proiect făcut pe comandă la un atelier local.
Inițial, în spațiul obținut acum pentru bucătărie (circa 4,60 x 4,20 metri) existau mai multe încăperi: o bucătărie în L, un mic dormitor și o baie. Designerii au prevăzut desființarea pereților astfel ca bucătăria să ajungă să aibă o formă pătrată, ceea ce a permis instalarea unei mese insule. Fosta baie și parțial din spațiul fostului dormitor au devenit spălătorie și loc pentru călcatul rufelor, separate de bucătărie prin intermediul unei uși culisante. Corpuri de iluminat de deasupra insulei sunt de la Faro, scaunele de bar de aici.
Mobilierul de bucătărie a fost prevăzut încă din faza de proiect în relație cu noul spațiu obținut. Pentru a mai salva din costuri, designerii au combinat pentru mobila de bucătărie piese modulare de la Ikea cu placări din cuarț Silestone pentru blaturi și pereții din zona de lucru. Pentru că modulele fixe de la Ikea (gama trebuiau să încapă la fix, noul spațiu al bucătăriei a fost calculat în funcție de ele, astfel ca în lateralele mobilei să nu existe fante libere, greu de acces și curățat.
Dormitorul matrimonial a fost mutat în fostul dressing. Spațiul mic a fost organizat astfel ca în locul noptierelor să existe nișe în peretele din spatele patului. Acesta este construit din gips-scarton , iar la interior este mascată și instalația electrică pentru prizele din nișe.
Lumina naturală ajunge indirect dinspre noul dressing și dinspre baie. Soluția a fost aplicată astfel ca spațiul de odihnă să fie amenajat într-o încăpere mai mică, iar pentru dressing să existe un spațiu mai generos și mai luminos.
Între dressing și dormitorul matrimonial nu există ușă interioară, golul fiind placat cu toc și pervaze. Designerii au prevăzut mutarea dressingului, astfel încât hainele să fie mai aproape de intrarea în casă. Astfel, dacă proprietarii vor să-și mai ia vreun obiect de vestimentație, nu mai trebuie să traverseze dormitorul pentru a ajunge la dulapuri (modele deschise, fără uși de la Ikea). În plus, proprietarii nu erau încântați de a avea hainele aproape de baie, dar fără să existe fereastră. Acum dressingul beneficiază de ventilație naturală, respectiv ferestre. Separarea față de baie este realizată prin uși culisante din sticlă, ce lasă lumina naturală să pătrundă înspre locul de odihnă. Parchetul din dormitor se continuă și în baie, care are două zone distincte: de îmbăiere și de igienă.
Proprietarii și-au dorit foarte mult o cadă de sine stătătoare (freestanding) pentru relaxare, deși folosesc mai des cabina de duș. Problema la montarea acestor tipuri de căzi este prezența scurgerii de la interior în funcție de care trebuie trasată încă din faza de șantier instalația de apă, și de asemenea poziția bateriei, care e bine să fie centrată pe cadă. Pentru a rezolva problema instalațiilor, traseele lor sunt ascunse în spatele peretelui, grosimea acestuia fiind de circa 10 cm, deasupra lui fiind montată o poliță. Pardoseala din lemn de stejar (de la Detarima) a fost tratată prin lăcuire, pentru a rezista umezelii. Este un risc asumat de către proprietari, mai ales că poziția căzii, aproape de perete, nu lasă loc suficient pentru curățare ăn spatele ei, deci riscul umezelii poată să apară. Zona de duș este prevăzută cu o cădiță slim și separată printr-un panou de sticlă. Cada este modelul Alena de la Roca.
Locuința a fost reorganizată pentru mai mult confort, dar și pentru un aspect actual. Finisajele unitare, prezența mare a suprafețelor albe, nuanțele deschise de la nivelul zugrăvelilor au creionat un fundal simplu și neutru în fiecare cameră în parte, care a fost ulterior ușor personalizate prin decorațiuni textile, tablouri și plante. Lemnul conferă căldură întregului ambient, iar albul mobilierului și plafoanelor contează mult, la fel ca și separările cu uși din sticlă. Un apartament care vorbește despre personalizarea conform preferințelor proprietarilor prin funcțiunile și dotările prezente, dar și prin reoganizarea spațiului. Ceea ce ar merita de reținut din amenajare este paleta cromatică, texturile mate și modul de decorare cu obiecte mici. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Stella Rotger/ ElMueble/ I Loft You
17
Cel mai frumos apartament prezentat pana acum de dumneavoastra.
Bună ziua! Mi-aș dori tare mult să mă ajutați. M-am împotmolit! Deși știam că amenajarea unei locuințe poate să-ți creeze multe bătăi de cap, nu am crezut că va fi chiar atât de rău! Mă aflu în punctul în care am ușile de culoare albă, parchet crem deschis (moonlight oak) și pereții albi. Habar nu am ce culoare ar trebui să aibă mobila. Menționez faptul „personajul principal” sunt cărțile pentru care am comandat niște rafturi de culoarea nucului deoarece am un birou în aceeași nuanță, primit de la mama mea și nu am vrut să renunț la el. Am dorit să conturez un spațiu bibliotecă-birou unde să lucrez, să citesc. Apartamentul este cu trei camere, de 61 metri pătrați. Un sfat vă rog! Știu că nu se face așa, dar am întâmpinat dificultăți în fiecare etapă a cestui proces, fie din pricina oamenilor cu care am lucrat, fie din pricina nehotărârii mele și am obosit. Mulțumesc!
Buna! Covorul din zona de luat masa de unde este? Multumesc.